Aceată poveste este construită ca o parabolă adaptată stilului de viaţă rural românesc din secolul al XIX.lea, pe care Creangă îl portretiza şi al cărui fin cunoscător la persoana întâi era. Duritatea satirei trebuie înţeleasă în sensul ei educativ (întreaga comunitate trebuie să contribuie la bunăstarea comună) şi nu mot-a-mot în accepţiunea ei cea mai crudă.