https://edituraspandugino.ro/Spandugino o servesc, adresându-se într-un format modern, tinerilor și tuturor celor ce își doresc să creeze un viitor mai bun, prin educație.]]>roSelf-ImprovementCopyright Editura Spanduginohttps://d3wo5wojvuv7l.cloudfront.net/t_rss_itunes_square_1400/images.spreaker.com/original/11c5c9e6e4bdbafe0562bb86184c1b1d.jpghttps://edituraspandugino.ro/Sat, 27 Jun 2026 16:02:49 +0000Editura SpanduginoEditura Spanduginoiulian.oprescu@eit.roDin același izvor din care s-au născut Fundația Spandugino și Editura Spandugino, urmând aceleași principii profunde ce își doresc să promoveze un model cultural al calității și responsabilității, Spandugino Podcasts se naște pentru a contribui la...Spandugino o servesc, adresându-se într-un format modern, tinerilor și tuturor celor ce își doresc să creeze un viitor mai bun, prin educație.]]>falseepisodichttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-nina-moica-castigatoarea-premiului-justitia-memoriei-2025--72702705Cum arăta paradisul copilăriei și adolescenței Niculinei Moica? Ce fel de lume se prefigura în acea perioadă, până în momentul arestării sale de către regimul comunist, la vârsta de numai 15 ani? Cu câte tipuri de anchetatori s-a confruntat în lunile detenției la Securitate? Când a conștientizat, de fapt, gravitatea sentinței primite, respectiv 20 de ani de muncă silnică? Care era programul unei zile obișnuite în închisorile politice din România acelor ani? În ce fel pătrundeau ecourile lumii de afară în spațiul carceral? Ce amintiri păstrează Niculina Moica despre gesturile de solidaritate dintre deținuții politici? Au existat, oare, momente în care a simțit că îi este extrem de greu să reziste psihic? Ce înseamnă să te vindeci după o asemenea experiență-limită? Pot rămâne în urmă răni care refuză să se închidă? Pe firul unor tulburătoare confesiuni cu substrat biografic, dialogul dintre Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, laureată a Premiului „Justiția Memoriei” pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, reconstituie sumbra experiență carcerală a unei adolescente din România comunistă, pe al cărei fundal se profilează lucide, dar dureroase reflecții despre contradicțiile unei lumi în schimbare, glisând între rezistență și vulnerabilitate, iertare și conștientizare, maturizare abruptă și candoare rănită, solidaritate și lipsă de umanitate.
0:00 Intro
0:00 Introducere
10:41 „Orașul era mic. Eu eram singură la părinți, aveam vecini doar niște copii maghiari. De asta am învățat foarte repede să vorbesc cu ei maghiara. Cu ei am crescut, pe malul Mureșului…”
20:53 „Anchetele erau cumplite. Insistau să spunem ceea ce voiau ei să spunem. Trebuie să menționez – pentru că acum vorbesc și în urma dosarelor citite la CNSAS – că acest proces a fost o pleașcă pentru ei, fiind după marele proces cu Faliboga…”
30:43 „Dacă nu lucrai, era oarecum «stas»: te sculai la 5:00, trebuia să-ți faci patul, să fie ordine, cearșaful la linie, totul aranjat. Venea raportul de dimineață.”
39:44 „Era mult mai greu decât se poate povesti. Adică să-ți fie frig, foame, zi de zi, oră de oră, ani de zile, să nu-ți vezi familia, să n-ai speranțe…”
49:14 „Pachetul a venit cu mama. Am avut acel vorbitor; asta era deja după vreo doi ani și jumătate de închisoare. Nici nu știu să povestesc cum a fost vorbitorul acela…”
01:01:08 „Când au început eliberările, au făcut o eșalonare. Nu au venit dintr-odată să spună: «Eliberăm pușcăriile», că prea se vedea. Dar veneau cu niște tabele.”
01:10:12 „Așa cum probabil ați mai auzit de la alți deținuți, noi dădeam declarații la Securitate (unde trebuia să ne prezentăm) să nu povestim. Adică am semnat să nu povestim nimic…”]]>https://api.spreaker.com/episode/72702705Sat, 27 Jun 2026 16:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum arăta paradisul copilăriei și adolescenței Niculinei...Cum arăta paradisul copilăriei și adolescenței Niculinei Moica? Ce fel de lume se prefigura în acea perioadă, până în momentul arestării sale de către regimul comunist, la vârsta de numai 15 ani? Cu câte tipuri de anchetatori s-a confruntat în lunile detenției la Securitate? Când a conștientizat, de fapt, gravitatea sentinței primite, respectiv 20 de ani de muncă silnică? Care era programul unei zile obișnuite în închisorile politice din România acelor ani? În ce fel pătrundeau ecourile lumii de afară în spațiul carceral? Ce amintiri păstrează Niculina Moica despre gesturile de solidaritate dintre deținuții politici? Au existat, oare, momente în care a simțit că îi este extrem de greu să reziste psihic? Ce înseamnă să te vindeci după o asemenea experiență-limită? Pot rămâne în urmă răni care refuză să se închidă? Pe firul unor tulburătoare confesiuni cu substrat biografic, dialogul dintre Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, laureată a Premiului „Justiția Memoriei” pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, reconstituie sumbra experiență carcerală a unei adolescente din România comunistă, pe al cărei fundal se profilează lucide, dar dureroase reflecții despre contradicțiile unei lumi în schimbare, glisând între rezistență și vulnerabilitate, iertare și conștientizare, maturizare abruptă și candoare rănită, solidaritate și lipsă de umanitate.
0:00 Intro
0:00 Introducere
10:41 „Orașul era mic. Eu eram singură la părinți, aveam vecini doar niște copii maghiari. De asta am învățat foarte repede să vorbesc cu ei maghiara. Cu ei am crescut, pe malul Mureșului…”
20:53 „Anchetele erau cumplite. Insistau să spunem ceea ce voiau ei să spunem. Trebuie să menționez – pentru că acum vorbesc și în urma dosarelor citite la CNSAS – că acest proces a fost o pleașcă pentru ei, fiind după marele proces cu Faliboga…”
30:43 „Dacă nu lucrai, era oarecum «stas»: te sculai la 5:00, trebuia să-ți faci patul, să fie ordine, cearșaful la linie, totul aranjat. Venea raportul de dimineață.”
39:44 „Era mult mai greu decât se poate povesti. Adică să-ți fie frig, foame, zi de zi, oră de oră, ani de zile, să nu-ți vezi familia, să n-ai speranțe…”
49:14 „Pachetul a venit cu mama. Am avut acel vorbitor; asta era deja după vreo doi ani și jumătate de închisoare. Nici nu știu să povestesc cum a fost vorbitorul acela…”
01:01:08 „Când au început eliberările, au făcut o eșalonare. Nu au venit dintr-odată să spună: «Eliberăm pușcăriile», că prea se vedea. Dar veneau cu niște tabele.”
01:10:12 „Așa cum probabil ați mai auzit de la alți deținuți, noi dădeam declarații la Securitate (unde trebuia să ne prezentăm) să nu povestim. Adică am semnat să nu povestim nimic…”]]>4829falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-cosmin-popa-cum-se-mintea-in-comunism--72601115În ce măsură istoria unei țări determină modul în care se poate instaura acolo un regim comunist? Ce fel de premise interne, politice și culturale, au făcut posibil ca în România postbelică să se structureze acest fals proiect de modernizare, de sorginte totalitară? Ar fi putut fi oare evitat, în pofida circumstanțelor istoriei noastre interbelice? Care sunt cele mai puternice mituri ale comunismului, potrivit istoricului Cosmin Popa? Cum s-a pus în practică, încă din anii ’90, proiectul de transfer în postcomunism a structurilor ceaușiste? Dacă minciunile rodesc în continuare, deși regimul a fost oficial înlăturat, se mai poate spune despre comunism că a murit cu adevărat? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre istoricul Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o densă și percutantă analiză a mecanismelor prin care un veritabil arhipelag de minciuni urzite în laboratorul ideologiei comuniste se insinuează în actuala societate românească, pe fondul deficiențelor educaționale și al antiintelectualismului instituționalizat, vulnerabilizând omul în fața tentațiilor totalitare.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
08:44 „Vladimir Ilici Lenin a luat și a reformulat tot ceea ce i-a oferit complicata istorie rusă într-o teorie a partidului-ordin, a unui partid al revoluționarilor de profesie...”
19:03 „Din foarte multe puncte de vedere, societatea românească semăna cu societatea rusească. Sigur că ea nu avea strălucirea imperială a societății urbane ruse, însă avea același tip de discrepanță între spațiul urban și spațiul rural…”
28:16 „Cred că cel mai puternic [mit] și cel mai enervant, pentru mine, este cel al modernizării. Este minciuna cea mai gogonată și este și minciuna cea mai lustruită…”
37:37 „Această condamnare a comunismului, pe care sigur că eu o susțin în continuare și o susține foarte multă lume, este un fenomen de suprastructură politică, și nu un fenomen de structură, pentru că ea a avut loc fără o reformă morală și fără această justiție istorică.”
44:49 „Nu, [comunismul] nu a murit cu adevărat, pentru că nu a murit niciuna dintre trăsăturile civilizaționale care i-au facilitat perpetuarea.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/72601115Sat, 20 Jun 2026 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce măsură istoria unei țări determină modul în care se...În ce măsură istoria unei țări determină modul în care se poate instaura acolo un regim comunist? Ce fel de premise interne, politice și culturale, au făcut posibil ca în România postbelică să se structureze acest fals proiect de modernizare, de sorginte totalitară? Ar fi putut fi oare evitat, în pofida circumstanțelor istoriei noastre interbelice? Care sunt cele mai puternice mituri ale comunismului, potrivit istoricului Cosmin Popa? Cum s-a pus în practică, încă din anii ’90, proiectul de transfer în postcomunism a structurilor ceaușiste? Dacă minciunile rodesc în continuare, deși regimul a fost oficial înlăturat, se mai poate spune despre comunism că a murit cu adevărat? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre istoricul Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o densă și percutantă analiză a mecanismelor prin care un veritabil arhipelag de minciuni urzite în laboratorul ideologiei comuniste se insinuează în actuala societate românească, pe fondul deficiențelor educaționale și al antiintelectualismului instituționalizat, vulnerabilizând omul în fața tentațiilor totalitare.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
08:44 „Vladimir Ilici Lenin a luat și a reformulat tot ceea ce i-a oferit complicata istorie rusă într-o teorie a partidului-ordin, a unui partid al revoluționarilor de profesie...”
19:03 „Din foarte multe puncte de vedere, societatea românească semăna cu societatea rusească. Sigur că ea nu avea strălucirea imperială a societății urbane ruse, însă avea același tip de discrepanță între spațiul urban și spațiul rural…”
28:16 „Cred că cel mai puternic [mit] și cel mai enervant, pentru mine, este cel al modernizării. Este minciuna cea mai gogonată și este și minciuna cea mai lustruită…”
37:37 „Această condamnare a comunismului, pe care sigur că eu o susțin în continuare și o susține foarte multă lume, este un fenomen de suprastructură politică, și nu un fenomen de structură, pentru că ea a avut loc fără o reformă morală și fără această justiție istorică.”
44:49 „Nu, [comunismul] nu a murit cu adevărat, pentru că nu a murit niciuna dintre trăsăturile civilizaționale care i-au facilitat perpetuarea.”
]]>3302falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-in-dialog-ana-blandiana--72510735Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada copilăriei și din primii ani de școală? În ce împrejurări s-a ivit numele sub care avea să debuteze în revista 𝑇𝑟𝑖𝑏𝑢𝑛𝑎, în 1959? Când l-a cunoscut pe Romulus Rusan și de ce a fost atât de important faptul că au intrat împreună, ca pereche, în lumea literară? Ce rol joacă pisicile – dintre care unele foarte faimoase – în viața și în opera sa? Cum scrie, de fapt, literatură? Care este mecanismul creației și în ce atmosferă prielnică se declanșează acesta? S-ar putea imagina vreodată sub semnul unui destin diferit, în afara literaturii? În ce fel au coincis istoria sa personală și cea a României de după 22 Decembrie 1989? Se poate spune că poezia este și acum, în democrație, o formă de rezistență? Pe firul unor întrebări esențiale, remarcabilul dialog dintre distinsa poetă și eseistă Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune în miezul celor mai semnificative momente din viața marii scriitoare, creionând un portret interior de o rară profunzime umană, în care spiritul civic, năzuința rostirii adevărului istoric și forța edificării unor redutabile instituții ale memoriei se întrepătrund cu un destin literar de excepție, în care poezia a constituit mereu un punct de sprijin, dar și un mister ascuns dincolo de aparențele lumii noastre.
0:00 Intro
00:14 Introducere
00:15:05 „Nu știu dacă e chiar prima zi de școală, dar îmi amintesc... Eu sunt născută în martie și probabil că urma să mă duc după ce împlineam șapte ani. Doar că eu știam de mult să citesc și să scriu și îi pisălogeam mereu pe tata și pe mama să merg la școală și ei îmi explicau că nu-i nicio grabă.”
00:30:29 „Noi locuiam acolo pentru că aparținea Bisericii Ortodoxe și tata era preot. Dar copilăria, propriu-zis, era mama, ca să zic așa, pentru că tata era toată ziua la biserică, unde a construit una, a refăcut alta. Tocmai pentru că nu stătea cuminte, din când în când ajungea la închisoare [în detenție politică], mai ales pentru că, atunci când predica, se strângea foarte multă lume.”
00:44:30 „Ea a fost, paradoxal, pisica lui [a lui Romulus Rusan], pentru că eu eram doar slujitoarea, la care cerea mâncare. Dar cum apărea el, seara, și termina treaba, se instala în brațele lui…”
01:00:33 „Am avut întotdeauna sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Deci eu făceam ce-mi venea pentru că știam că tot o să scap până la urmă. Nu am crezut niciodată că voi fi arestată, pentru că mi se părea logic că, dacă lui Ceaușescu îi place să se plimbe cu regina Angliei în caleașcă, atunci n-o să aibă interesul să bage la închisoare un scriitor cunoscut.”
01:16:30 „Da, singurătate și ieșire din viața obișnuită. Ani de zile, înainte de ’89, după ce am revenit și am început să public, lucrând într-o redacție, la 𝐴𝑚𝑓𝑖𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, strângeam bani o perioadă – iar această perioadă era și un fel de pregătire –, după care ceream un concediu fără plată și cu banii respectivi plecam la Sinaia, unde existau niște vile ale Ministerului Culturii…”
01:29:41 „M-a căutat un om de serviciu de la Uniunea Scriitorilor – nu existau telefoane –, să-mi spună că după-masa este o ședință. Și ne-am dus. A venit Romi cu mine și ne-am dus pe Buzești spre Piața Victoriei. Se trăgea și nu era prea clar dacă e mai bine să stai lângă zid sau mai departe de zid.”
01:46:46 „În orice caz, [Corneliu Coposu] a acceptat. S-a creat partidul și n-aveam candidat. Odată, eram plecată în străinătate pentru câteva zile și, când m-am întors, am aflat că domnul Coposu îmi transmisese în diverse locuri ca, atunci când vin, să merg la el, că are să-mi spună ceva foarte important.”
01:59:05 „Crezusem că prin politică, sprijinind partidele politice, se schimbă ceva. După ce Emil Constantinescu a spus că l-a înfrânt Securitatea și după tot ce se întâmpla în țară și în jurul nostru, ne-am dat seama că nu-i adevărat, că nu numai asta era calea, că trebuia ceva mult mai profund, că trebuia schimbată mentalitatea oamenilor…”
02:14:45 „Poezia a putut fi o formă de rezistență în închisorile comuniste din România, din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. La Sighet există ‒ și le povestesc occidentalilor care vin acolo, căci Sighetul există în toate marile ghiduri turistice ale lumii și se vine la Sighet ca să se vadă și să se înțeleagă ce a fost comunismul –, ei bine, există o sală cu pereții în întregime acoperiți de versuri făcute în închisoare.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/72510735Sat, 13 Jun 2026 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada...Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada copilăriei și din primii ani de școală? În ce împrejurări s-a ivit numele sub care avea să debuteze în revista 𝑇𝑟𝑖𝑏𝑢𝑛𝑎, în 1959? Când l-a cunoscut pe Romulus Rusan și de ce a fost atât de important faptul că au intrat împreună, ca pereche, în lumea literară? Ce rol joacă pisicile – dintre care unele foarte faimoase – în viața și în opera sa? Cum scrie, de fapt, literatură? Care este mecanismul creației și în ce atmosferă prielnică se declanșează acesta? S-ar putea imagina vreodată sub semnul unui destin diferit, în afara literaturii? În ce fel au coincis istoria sa personală și cea a României de după 22 Decembrie 1989? Se poate spune că poezia este și acum, în democrație, o formă de rezistență? Pe firul unor întrebări esențiale, remarcabilul dialog dintre distinsa poetă și eseistă Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune în miezul celor mai semnificative momente din viața marii scriitoare, creionând un portret interior de o rară profunzime umană, în care spiritul civic, năzuința rostirii adevărului istoric și forța edificării unor redutabile instituții ale memoriei se întrepătrund cu un destin literar de excepție, în care poezia a constituit mereu un punct de sprijin, dar și un mister ascuns dincolo de aparențele lumii noastre.
0:00 Intro
00:14 Introducere
00:15:05 „Nu știu dacă e chiar prima zi de școală, dar îmi amintesc... Eu sunt născută în martie și probabil că urma să mă duc după ce împlineam șapte ani. Doar că eu știam de mult să citesc și să scriu și îi pisălogeam mereu pe tata și pe mama să merg la școală și ei îmi explicau că nu-i nicio grabă.”
00:30:29 „Noi locuiam acolo pentru că aparținea Bisericii Ortodoxe și tata era preot. Dar copilăria, propriu-zis, era mama, ca să zic așa, pentru că tata era toată ziua la biserică, unde a construit una, a refăcut alta. Tocmai pentru că nu stătea cuminte, din când în când ajungea la închisoare [în detenție politică], mai ales pentru că, atunci când predica, se strângea foarte multă lume.”
00:44:30 „Ea a fost, paradoxal, pisica lui [a lui Romulus Rusan], pentru că eu eram doar slujitoarea, la care cerea mâncare. Dar cum apărea el, seara, și termina treaba, se instala în brațele lui…”
01:00:33 „Am avut întotdeauna sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Deci eu făceam ce-mi venea pentru că știam că tot o să scap până la urmă. Nu am crezut niciodată că voi fi arestată, pentru că mi se părea logic că, dacă lui Ceaușescu îi place să se plimbe cu regina Angliei în caleașcă, atunci n-o să aibă interesul să bage la închisoare un scriitor cunoscut.”
01:16:30 „Da, singurătate și ieșire din viața obișnuită. Ani de zile, înainte de ’89, după ce am revenit și am început să public, lucrând într-o redacție, la 𝐴𝑚𝑓𝑖𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, strângeam bani o perioadă – iar această perioadă era și un fel de pregătire –, după care ceream un concediu fără plată și cu banii respectivi plecam la Sinaia, unde existau niște vile ale Ministerului Culturii…”
01:29:41 „M-a căutat un om de serviciu de la Uniunea Scriitorilor – nu existau telefoane –, să-mi spună că după-masa este o ședință. Și ne-am dus. A venit Romi cu mine și ne-am dus pe Buzești spre Piața Victoriei. Se trăgea și nu era prea clar dacă e mai bine să stai lângă zid sau mai departe de zid.”
01:46:46 „În orice caz, [Corneliu Coposu] a acceptat. S-a creat partidul și n-aveam candidat. Odată, eram plecată în străinătate pentru câteva zile și, când m-am întors, am aflat că domnul Coposu îmi transmisese în diverse locuri ca, atunci când vin, să merg la el, că are să-mi spună ceva foarte important.”
01:59:05 „Crezusem că prin politică, sprijinind partidele politice, se schimbă ceva. După ce...]]>8886falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sever-voinescu-prezentul-vazut-prin-vitralii--72111544La ce constelație de semnificații, deosebit de profunde, ne invită să reflectăm titlul noii cărți a Preasfințitului Episcop Ignatie, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖? S-ar putea spune că din paginile acestui volum răzbate vocea fermă a unui creștin în cetate? Cât de important este pentru slujitorii Bisericii ca, atunci când ies din spațiul eclezial, să intre într-un dialog deschis despre tot ceea ce ține de omenesc? Ce înseamnă cu adevărat, pentru un preot sau un monah, harul persuasiunii în contextul acestui dialog cu cei din afara Bisericii? În măsura în care Preasfințitul Episcop Ignatie vorbește în mod deosebit despre tradiție, se poate afirma că această carte ne propune un discurs nu doar al prezentului, ci și al viitorului? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de remarcabilul țesut ideatic al volumului 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, apărut la editurile Spandugino și Horeb, dialogul  dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie un mod inedit de a înțelege realitatea socială prin filtrul profund al creștinismului, atent articulat pe raportul dintre fermitatea credinței și diversitatea fenomenului uman, creionând totodată admirabilul profil intelectual al Preasfințitului Episcop Ignatie, un autor elegant și rafinat, aflat într-un continuu dialog, deopotrivă puternic și smerit, cu lumea actuală.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
12:55 „Titlul ăsta foarte frumos, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, este un titlu care, pe lângă că este perfect legat de conținutul cărții, deschide mintea oricui intră într-o biserică, credincios sau necredincios... Vedeți, în general, biserica – 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎, să spun, clădirea – este de fapt un spațiu în interiorul căruia ți se oferă foarte multe perspective.”
23:22 „Mi se pare că iese [din Biserică] spre ceea ce suntem toți și faptul că intră în dialog este absolut extraordinar. Cei mai mulți oameni ai Bisericii, din păcate, refuză dialogul, fie cu anumite persoane, fie pe anumite subiecte.”
36:32 „[Episcopul Ignatie] așază lucrurile în matca lor firească. Nu poți să fii creștin și comunist. Nu poți. Poți să fii creștin și socialist. Unii au mers până acolo încât să spună că Iisus Hristos însuși e socialist, ceea ce e altă prostie fără margini.”
46:50 „Părintele a structurat cartea asta în trei părți, pe care le-a intitulat cu vorbe latinești, ceea ce ar putea să fie un pic intimidant. 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚 – prima parte. Mai e de spus că 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚, în filosofia scolastică și în tradiția creștină, este de fapt temporalitatea pe care o trăiesc îngerii și sfinții...”
55:11 „Toate epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt răspunsuri la probleme foarte punctuale pe care i le puneau. Dar știți ce e interesant în istorie? E interesant că nu s-a păstrat niciuna din scrisorile care i s-au adresat. Noi nu știm ce era întrebat. Adică ne dăm seama din răspunsuri cam care era problema.”]]>https://api.spreaker.com/episode/72111544Sat, 23 May 2026 16:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.’’ La ce constelație de semnificații, deosebit de...La ce constelație de semnificații, deosebit de profunde, ne invită să reflectăm titlul noii cărți a Preasfințitului Episcop Ignatie, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖? S-ar putea spune că din paginile acestui volum răzbate vocea fermă a unui creștin în cetate? Cât de important este pentru slujitorii Bisericii ca, atunci când ies din spațiul eclezial, să intre într-un dialog deschis despre tot ceea ce ține de omenesc? Ce înseamnă cu adevărat, pentru un preot sau un monah, harul persuasiunii în contextul acestui dialog cu cei din afara Bisericii? În măsura în care Preasfințitul Episcop Ignatie vorbește în mod deosebit despre tradiție, se poate afirma că această carte ne propune un discurs nu doar al prezentului, ci și al viitorului? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de remarcabilul țesut ideatic al volumului 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, apărut la editurile Spandugino și Horeb, dialogul  dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie un mod inedit de a înțelege realitatea socială prin filtrul profund al creștinismului, atent articulat pe raportul dintre fermitatea credinței și diversitatea fenomenului uman, creionând totodată admirabilul profil intelectual al Preasfințitului Episcop Ignatie, un autor elegant și rafinat, aflat într-un continuu dialog, deopotrivă puternic și smerit, cu lumea actuală.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
12:55 „Titlul ăsta foarte frumos, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, este un titlu care, pe lângă că este perfect legat de conținutul cărții, deschide mintea oricui intră într-o biserică, credincios sau necredincios... Vedeți, în general, biserica – 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎, să spun, clădirea – este de fapt un spațiu în interiorul căruia ți se oferă foarte multe perspective.”
23:22 „Mi se pare că iese [din Biserică] spre ceea ce suntem toți și faptul că intră în dialog este absolut extraordinar. Cei mai mulți oameni ai Bisericii, din păcate, refuză dialogul, fie cu anumite persoane, fie pe anumite subiecte.”
36:32 „[Episcopul Ignatie] așază lucrurile în matca lor firească. Nu poți să fii creștin și comunist. Nu poți. Poți să fii creștin și socialist. Unii au mers până acolo încât să spună că Iisus Hristos însuși e socialist, ceea ce e altă prostie fără margini.”
46:50 „Părintele a structurat cartea asta în trei părți, pe care le-a intitulat cu vorbe latinești, ceea ce ar putea să fie un pic intimidant. 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚 – prima parte. Mai e de spus că 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚, în filosofia scolastică și în tradiția creștină, este de fapt temporalitatea pe care o trăiesc îngerii și sfinții...”
55:11 „Toate epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt răspunsuri la probleme foarte punctuale pe care i le puneau. Dar știți ce e interesant în istorie? E interesant că nu s-a păstrat niciuna din scrisorile care i s-au adresat. Noi nu știm ce era întrebat. Adică ne dăm seama din răspunsuri cam care era problema.”]]>4071falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-smaranda-vultur-castigatoarea-premiului-romulus-rusan-2025--72031017
Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡, 𝑏𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, privit ca loc de întâlnire a tuturor subiectelor sale de până acum, legate de plecări, exil, pierderi, traume sau deportări în Bărăgan? Care e, de fapt, în acest context, semnificația verbului „a asculta”? Se poate vorbi, oare, despre un fel de școală a ascultării și a privirii, dacă istoria orală se adresează auzului, dar și ochiului interior? Ce este memoria, în măsura în care ea trebuie să fie înțeleasă în relație cu trecutul? De ce avem nevoie de istorie orală la finalul unor perioade mai tulburi și mai complicate? Ce fel de patrimoniu descoperim în memoria pe care aceasta ne-o restituie? Memoria rănește sau mai degrabă vindecă? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur, laureată a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o extraordinară incursiune într-un lung parcurs de investigare a memoriei suferințelor prin care au trecut numeroasele comunități etnice din Banat în perioada comunismului, reliefând totodată remarcabilul patrimoniu material și spiritual pe care acestea l-au construit împreună înainte de instaurarea regimului totalitar în România.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
09:50 „După aceea, e un ascultat peste timp, pentru că acum, când ascult poveștile, descopăr lucruri pe care nu le-am observat prima oară, detalii, de exemplu, care intervin în interviu ca un fel de laitmotiv.”
20:30 „Eram foarte sigură pe mine când am scris 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ și celelalte, adică am făcut și un mic portret al personajului, așa cum mi l-a propus el. Altfel spus, fiecare povestitor vrea să fie un personaj al poveștii sale, ca actor, dar și un personaj care creează această poveste și care îți transmite o imagine.”
29:29 „De exemplu, pe colectivizare am lucrat într-un proiect cu Katherine Verdery și Gail Kligman, pe Domașnea și Tomnatic, pentru că [aceste sate] erau extreme. La Tomnatic a început imediat înainte de ’50, iar Domașnea e ultimul sat colectivizat în ’62, cu rezistență în munți…”
40:09 „De fapt, după război au avut loc deplasările astea mari de populații, deplasări forțate – unii, refugiați de război, unii mutați, unii fugiți, cum sunt acești etnici germani, care au fugit de război...”
51:08 „Totdeauna, acest mit sau această poveste exemplară la care se referă propria memorie și istoria personală este un suport pentru a interpreta, pentru a raționaliza suferința și pentru a o pune în niște termeni acceptabili.”
58:54 „De exemplu, Emil Botiș, care s-a ocupat, a făcut prin anii ’30, cu notarul din Tomnatic, un registru al celor pe care ei îi considerau francezi după nume.”
01:09:11 „[Membrii] familiei Langer din Timișoara au fost ultimii proprietari ai Institutului Cultural Francez de pe [strada] Loga. Eu am făcut un interviu cu Marianne Duval, fiica lui Langer, la Paris…”
01:20:30 „Ei sunt într-o arcă a lui Noe și pentru că fiecare poveste te poate duce pe un alt fir al istoriei. Foarte mult timp, aceste povești au avut pentru mine ceea ce istoricii – cei care fac istorie orală – numesc caracterul exploratoriu al istoriei orale.”
01:28:51 „Eu nu sunt istoric. Am o formație de filolog, am ajuns ca lector de română la Paris și acolo mi-am făcut o specializare în antropologie istorică pe cont propriu, pentru că deja aveam interviuri făcute...”
01:39:47 „Atâta timp cât se ascultă și se transmite memoria asta, se constituie ceea ce Pierre Nora, de exemplu, un mare istoric și teoretician al memoriei, a discutat în 𝐿𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒, o carte extraordinară...”
01:49:38 „Cred că [memoria] mai degrabă vindecă, chiar dacă rana rămâne acolo și palpită în felul în care te raportezi la viața proprie...”

]]>https://api.spreaker.com/episode/72031017Sat, 16 May 2026 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖...
Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡, 𝑏𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, privit ca loc de întâlnire a tuturor subiectelor sale de până acum, legate de plecări, exil, pierderi, traume sau deportări în Bărăgan? Care e, de fapt, în acest context, semnificația verbului „a asculta”? Se poate vorbi, oare, despre un fel de școală a ascultării și a privirii, dacă istoria orală se adresează auzului, dar și ochiului interior? Ce este memoria, în măsura în care ea trebuie să fie înțeleasă în relație cu trecutul? De ce avem nevoie de istorie orală la finalul unor perioade mai tulburi și mai complicate? Ce fel de patrimoniu descoperim în memoria pe care aceasta ne-o restituie? Memoria rănește sau mai degrabă vindecă? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur, laureată a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o extraordinară incursiune într-un lung parcurs de investigare a memoriei suferințelor prin care au trecut numeroasele comunități etnice din Banat în perioada comunismului, reliefând totodată remarcabilul patrimoniu material și spiritual pe care acestea l-au construit împreună înainte de instaurarea regimului totalitar în România.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
09:50 „După aceea, e un ascultat peste timp, pentru că acum, când ascult poveștile, descopăr lucruri pe care nu le-am observat prima oară, detalii, de exemplu, care intervin în interviu ca un fel de laitmotiv.”
20:30 „Eram foarte sigură pe mine când am scris 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ și celelalte, adică am făcut și un mic portret al personajului, așa cum mi l-a propus el. Altfel spus, fiecare povestitor vrea să fie un personaj al poveștii sale, ca actor, dar și un personaj care creează această poveste și care îți transmite o imagine.”
29:29 „De exemplu, pe colectivizare am lucrat într-un proiect cu Katherine Verdery și Gail Kligman, pe Domașnea și Tomnatic, pentru că [aceste sate] erau extreme. La Tomnatic a început imediat înainte de ’50, iar Domașnea e ultimul sat colectivizat în ’62, cu rezistență în munți…”
40:09 „De fapt, după război au avut loc deplasările astea mari de populații, deplasări forțate – unii, refugiați de război, unii mutați, unii fugiți, cum sunt acești etnici germani, care au fugit de război...”
51:08 „Totdeauna, acest mit sau această poveste exemplară la care se referă propria memorie și istoria personală este un suport pentru a interpreta, pentru a raționaliza suferința și pentru a o pune în niște termeni acceptabili.”
58:54 „De exemplu, Emil Botiș, care s-a ocupat, a făcut prin anii ’30, cu notarul din Tomnatic, un registru al celor pe care ei îi considerau francezi după nume.”
01:09:11 „[Membrii] familiei Langer din Timișoara au fost ultimii proprietari ai Institutului Cultural Francez de pe [strada] Loga. Eu am făcut un interviu cu Marianne Duval, fiica lui Langer, la Paris…”
01:20:30 „Ei sunt într-o arcă a lui Noe și pentru că fiecare poveste te poate duce pe un alt fir al istoriei. Foarte mult timp, aceste povești au avut pentru mine ceea ce istoricii – cei care fac istorie orală – numesc caracterul exploratoriu al istoriei orale.”
01:28:51 „Eu nu sunt istoric. Am o formație de filolog, am ajuns ca lector de română la Paris și acolo mi-am făcut o specializare în antropologie istorică pe cont propriu, pentru că deja aveam interviuri făcute...”
01:39:47 „Atâta timp cât se ascultă și se transmite memoria asta, se constituie ceea ce Pierre Nora, de exemplu, un mare istoric și teoretician al memoriei, a discutat în 𝐿𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒, o carte extraordinară...”
01:49:38 „Cred că [memoria] mai degrabă vindecă, chiar dacă rana...]]>7407falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-marea-ruptura--71815176S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut de la marile speranțe legate de Rusia la ceea ce reputatul istoric Georges-Henri Soutou numește „marea ruptură”? Cum se explică faptul că Rusia nu a reușit să preia modelul democrației occidentale liberale? De ce nu funcționează totuși „pacea rusească”? În ce fel a devenit invadarea Ucrainei de către Rusia un adevărat catalizator istoric pentru Uniunea Europeană? În ce constă ℎ𝑦𝑏𝑟𝑖𝑠-ul occidental? Ce ar putea face statele din Europa Centrală și de Est în contextul actual, când istoria devine tot mai imprevizibilă și mai turbulentă, pentru a nu intra în sfera de influență rusească? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑢𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑍𝑖𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎 1989‒2024, recent apărut la Editura Spandugino, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pătrunzătoare reflecție asupra actualelor conflicte dintre Occident și Rusia, a căror miză, prefigurată încă de la început în programul politic al lui Vladimir Putin, constă în reconstituirea sferei de influență geopolitică, economică și militară a fostei URSS.
0:00 Generic
0:14 Introducere
09:47 „Mitul acesta [cea de-a treia Romă] a apărut undeva în secolul al XVI-lea în Rusia și n-a mai dispărut – ideea că Rusia e moștenitoarea Imperiului Bizantin care, cum știm, căzuse în secolul al XV-lea. Dar cum putea să fie Rusia moștenitoarea Imperiului Bizantin, de vreme ce Imperiul Bizantin abia a creștinat-o în secolul al X-lea?”
17:46 „În primul deceniu, evident că Putin a jucat în altă piesă, adică a fost omul cu care se putea discuta, care tocmai transmitea spre partenerii Rusiei semnalul că nu mai există risc de haos...”
26:44 „Însă Occidentul, care a devenit din ce în ce mai lucid – adică din ce în ce mai puțin idealist și naiv, pe măsură ce situația drepturilor omului sub Putin s-a deteriorat –, a căutat totuși să-și securizeze spațiul de libertate democratică.”
35:19 „Teoria eurasianiștilor din jurul lui Dughin și al altora este că Rusia nu e un stat, ci un stat-civilizație. Or, asta e o minciună. Nu e un stat-civilizație. Este un stat cu geneză normandă, vikingă, e un stat cu o evoluție dictată de implanturi occidentale...”
47:20 „În primul rând, e concepția iluministă că valorile legate de drepturile omului sunt universale, universal aplicabile și universal dezirabile. Or, ceea ce vedem este că, de fapt, democrația liberală în sens modern și capitalismul reprezintă două forme de guvernare și de economie care sunt specifice celor două Americi și Europei...”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/287-marea-ruptura-de-la-caderea-zidului-la-razboiul-din-ucraina.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/71815176Sat, 02 May 2026 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut...S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut de la marile speranțe legate de Rusia la ceea ce reputatul istoric Georges-Henri Soutou numește „marea ruptură”? Cum se explică faptul că Rusia nu a reușit să preia modelul democrației occidentale liberale? De ce nu funcționează totuși „pacea rusească”? În ce fel a devenit invadarea Ucrainei de către Rusia un adevărat catalizator istoric pentru Uniunea Europeană? În ce constă ℎ𝑦𝑏𝑟𝑖𝑠-ul occidental? Ce ar putea face statele din Europa Centrală și de Est în contextul actual, când istoria devine tot mai imprevizibilă și mai turbulentă, pentru a nu intra în sfera de influență rusească? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑢𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑍𝑖𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎 1989‒2024, recent apărut la Editura Spandugino, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pătrunzătoare reflecție asupra actualelor conflicte dintre Occident și Rusia, a căror miză, prefigurată încă de la început în programul politic al lui Vladimir Putin, constă în reconstituirea sferei de influență geopolitică, economică și militară a fostei URSS.
0:00 Generic
0:14 Introducere
09:47 „Mitul acesta [cea de-a treia Romă] a apărut undeva în secolul al XVI-lea în Rusia și n-a mai dispărut – ideea că Rusia e moștenitoarea Imperiului Bizantin care, cum știm, căzuse în secolul al XV-lea. Dar cum putea să fie Rusia moștenitoarea Imperiului Bizantin, de vreme ce Imperiul Bizantin abia a creștinat-o în secolul al X-lea?”
17:46 „În primul deceniu, evident că Putin a jucat în altă piesă, adică a fost omul cu care se putea discuta, care tocmai transmitea spre partenerii Rusiei semnalul că nu mai există risc de haos...”
26:44 „Însă Occidentul, care a devenit din ce în ce mai lucid – adică din ce în ce mai puțin idealist și naiv, pe măsură ce situația drepturilor omului sub Putin s-a deteriorat –, a căutat totuși să-și securizeze spațiul de libertate democratică.”
35:19 „Teoria eurasianiștilor din jurul lui Dughin și al altora este că Rusia nu e un stat, ci un stat-civilizație. Or, asta e o minciună. Nu e un stat-civilizație. Este un stat cu geneză normandă, vikingă, e un stat cu o evoluție dictată de implanturi occidentale...”
47:20 „În primul rând, e concepția iluministă că valorile legate de drepturile omului sunt universale, universal aplicabile și universal dezirabile. Or, ceea ce vedem este că, de fapt, democrația liberală în sens modern și capitalismul reprezintă două forme de guvernare și de economie care sunt specifice celor două Americi și Europei...”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/287-marea-ruptura-de-la-caderea-zidului-la-razboiul-din-ucraina.html
]]>3283falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-costica-bradatan-a-muri-pentru-o-idee--71780435Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată este această formă de moarte, prin dimensiunea sa publică? Ce fel de gânditor este acela care ar fi în stare să moară pentru o idee? Cum a devenit corpul, ca purtător de mesaj, o parte însemnată a proiectului filosofic propus de profesorul Costică Brădățan? Dacă filosofia e înțeleasă „ca mod de viață”, s-ar putea spune că ea reprezintă deopotrivă un mod de a ne învăța despre moarte? În ce fel s-a schimbat lumea modernă prin dispariția spiritului tragic din conștiința oamenilor? Este o iluzie sau mai degrabă o prejudecată faptul că astăzi, în rândul filosofilor, nu se mai moare pentru o idee? În ce context devine relevantă libertatea? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții a cărții-eveniment 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑗𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑙𝑜𝑟, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează o temă perenă a reflecției umane, evocând o serie de experiențe emblematice, adevărate pilde de martiriu, pe canavaua cărora se țes portretele unor gânditori exemplari, cu o anumită structură mentală și spirituală, dispuși să meargă până la capăt în numele înaltelor idei care-i animă.
09:07 „Cartea a fost scrisă cu un alt titlu în minte. Se chema atunci – un titlu de lucru – 𝐹𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖. Mai târziu, după ce am terminat-o, editura [Bloomsbury] a propus un altul, care a și rămas, 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒, care e potențial mai atractiv, mai apetisant, mai incitant, dar nu exprimă riguros conținutul.”
18:46 „Vă dați seama ce situație aveam acolo unde Thomas Morus era deja o victimă a sistemului. El trebuie să moară, convingerile lui religioase l-au adus în situația aceea. A petrecut deja o vreme în închisoare, în Turn, a fost frăgezit acolo și chinuit – era o formă de tortură totuși –, presat să cedeze...”
30:03 „Nietzsche își începe cariera de filosof cu o lucrare despre nașterea tragediei. Și deja la Nietzsche se simte chestia asta, că dispare tragedia din lumea modernă, din gândirea noastră. Ceva s-a întâmplat în lume, că nu mai există acest spirit tragic, nu mai este nevoie de tragedie, nu mai există o percepție tragică a lumii...”
39:35 „Ați menționat la început anul publicării cărții. Atunci când am conceput-o, era pur și simplu un proiect cărturăresc, de istoria gândirii, de istoria comportamentului filosofic. Mi se păreau cazurile alea foarte interesante și, în termeni de a povesti, de arta povestitului, era mult potențial acolo.”
48:35 „Actul spunerii adevărului – actul filosofării – devine important și capătă greutate atunci când există repercusiuni. Suntem în aceeași situație. Ce lume ai prefera din toate? Ideal ar fi să nu fie repercusiuni, să poți spune ce-ți trece prin cap, dar în același timp totul își pierde greutatea, și sensul, și semnificația.”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/275-a-muri-pentru-o-idee.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/71780435Thu, 30 Apr 2026 17:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată...Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată este această formă de moarte, prin dimensiunea sa publică? Ce fel de gânditor este acela care ar fi în stare să moară pentru o idee? Cum a devenit corpul, ca purtător de mesaj, o parte însemnată a proiectului filosofic propus de profesorul Costică Brădățan? Dacă filosofia e înțeleasă „ca mod de viață”, s-ar putea spune că ea reprezintă deopotrivă un mod de a ne învăța despre moarte? În ce fel s-a schimbat lumea modernă prin dispariția spiritului tragic din conștiința oamenilor? Este o iluzie sau mai degrabă o prejudecată faptul că astăzi, în rândul filosofilor, nu se mai moare pentru o idee? În ce context devine relevantă libertatea? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții a cărții-eveniment 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑗𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑙𝑜𝑟, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează o temă perenă a reflecției umane, evocând o serie de experiențe emblematice, adevărate pilde de martiriu, pe canavaua cărora se țes portretele unor gânditori exemplari, cu o anumită structură mentală și spirituală, dispuși să meargă până la capăt în numele înaltelor idei care-i animă.
09:07 „Cartea a fost scrisă cu un alt titlu în minte. Se chema atunci – un titlu de lucru – 𝐹𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖. Mai târziu, după ce am terminat-o, editura [Bloomsbury] a propus un altul, care a și rămas, 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒, care e potențial mai atractiv, mai apetisant, mai incitant, dar nu exprimă riguros conținutul.”
18:46 „Vă dați seama ce situație aveam acolo unde Thomas Morus era deja o victimă a sistemului. El trebuie să moară, convingerile lui religioase l-au adus în situația aceea. A petrecut deja o vreme în închisoare, în Turn, a fost frăgezit acolo și chinuit – era o formă de tortură totuși –, presat să cedeze...”
30:03 „Nietzsche își începe cariera de filosof cu o lucrare despre nașterea tragediei. Și deja la Nietzsche se simte chestia asta, că dispare tragedia din lumea modernă, din gândirea noastră. Ceva s-a întâmplat în lume, că nu mai există acest spirit tragic, nu mai este nevoie de tragedie, nu mai există o percepție tragică a lumii...”
39:35 „Ați menționat la început anul publicării cărții. Atunci când am conceput-o, era pur și simplu un proiect cărturăresc, de istoria gândirii, de istoria comportamentului filosofic. Mi se păreau cazurile alea foarte interesante și, în termeni de a povesti, de arta povestitului, era mult potențial acolo.”
48:35 „Actul spunerii adevărului – actul filosofării – devine important și capătă greutate atunci când există repercusiuni. Suntem în aceeași situație. Ce lume ai prefera din toate? Ideal ar fi să nu fie repercusiuni, să poți spune ce-ți trece prin cap, dar în același timp totul își pierde greutatea, și sensul, și semnificația.”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/275-a-muri-pentru-o-idee.html
]]>3435falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-revolutia-ai-cateva-motive-de-tehno-optimism--71415030Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană.
 
0:00 Generic
0:13 Skip Intro
09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...”
19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.”
27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...”
39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.”
47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”]]>https://api.spreaker.com/episode/71415030Sat, 18 Apr 2026 16:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă...Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană.
 
0:00 Generic
0:13 Skip Intro
09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...”
19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.”
27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...”
39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.”
47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”]]>3505ai,artificiala,baconschi,inteligenta,podcast,spandugino,teodorfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-b-tataru-cazaban-istoria-educatiei-in-antichitate-crestinismul-timpuriu--70781960
În ce măsură raportarea la Antichitate devine un adevărat test cultural pentru o epocă istorică? Trecutul antic este oare atât de îndepărtat de noi pe cât pare la prima vedere? Prin ce anume continuă să ne fascineze orizontul mental prefigurat în scrierile lui Homer și Aristotel? Cât de importantă este contribuția unor autori precum Henri-Irénée Marrou și Werner Jaeger la efortul de reconstituire a contextului  sociocultural din perioada lui Platon și Isocrate? Care sunt elementele de continuitate dintre 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 elenistică și 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 creștină? Cum a favorizat noua relație dintre suflet și virtute această schimbare de paradigmă culturală? Pe firul unor întrebări inspirate de arhitectura ideatică a volumelor 𝘐𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢ț𝘪𝘦𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 și 𝘊𝘳𝘦ș𝘵𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘶 ș𝘪 paideia 𝘨𝘳𝘦𝘢𝘤ă, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă explorare a unei epoci în care sensul primordial al educației era acela de a forma omul în spiritul dobândirii virtuții și al cunoașterii adevărului, esențiale pentru atingerea întregului său potențial de noblețe și demnitate.
]]>https://api.spreaker.com/episode/70781960Sat, 21 Mar 2026 17:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce măsură raportarea la Antichitate devine un...
În ce măsură raportarea la Antichitate devine un adevărat test cultural pentru o epocă istorică? Trecutul antic este oare atât de îndepărtat de noi pe cât pare la prima vedere? Prin ce anume continuă să ne fascineze orizontul mental prefigurat în scrierile lui Homer și Aristotel? Cât de importantă este contribuția unor autori precum Henri-Irénée Marrou și Werner Jaeger la efortul de reconstituire a contextului  sociocultural din perioada lui Platon și Isocrate? Care sunt elementele de continuitate dintre 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 elenistică și 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 creștină? Cum a favorizat noua relație dintre suflet și virtute această schimbare de paradigmă culturală? Pe firul unor întrebări inspirate de arhitectura ideatică a volumelor 𝘐𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢ț𝘪𝘦𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 și 𝘊𝘳𝘦ș𝘵𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘶 ș𝘪 paideia 𝘨𝘳𝘦𝘢𝘤ă, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă explorare a unei epoci în care sensul primordial al educației era acela de a forma omul în spiritul dobândirii virtuții și al cunoașterii adevărului, esențiale pentru atingerea întregului său potențial de noblețe și demnitate.
]]>3456falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-preasfintitul-mihai-fratila-iuliu-hossu-sau-libertatea-altfel--69856600Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este bine să revenim la un dialog despre verticalitate sau ar trebui, mai degrabă, să lăsăm totul la voia întâmplării? Ce determină, de fapt, această bulversare a valorilor în lumea în care trăim? S-ar putea spune că fericirea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în contrast cu suferința? Cât de periculos este să aruncăm în uitare lumea de ieri, pentru a ne bucura de cea de azi? Noile tehnologii ne fac oare viața mai complicată în acest vast și delicat câmp de reflecție al eticii și al credinței creștine? De ce este necesar ca ochii inimii să rămână deopotrivă deschiși către micile bucurii ale vieții? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, devine un stăruitor îndemn adresat omului de astăzi, de a nu abdica de la fibra interioară a conștiinței sale, în spiritul acelei înalte pedagogii a suferinței ilustrate de cardinalul Iuliu Hossu, cel care a cultivat un sentiment profund al compasiunii și al iertării, în pofida dramaticelor experiențe prin care a trecut în anii represiunii comuniste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „După 1990, când am intrat în circuitul universitar, eram foarte curios să văd când vor apărea primele publicații despre acele perioade care fuseseră tabu – să nu uit că Biserica mea fusese condamnată la dispariție din viața ei publică...”
19:23 „E asumarea acestei lumi interioare care îi permite omului – evident, omului care conștientizează din perspectiva credinței – legătura cu Creatorul, articulându-și aici, în acest univers interior, felul de a trăi în așa fel încât corespondența cu veșnicia să capete reverberațiile consistenței.”
29:06 „Evident, când ajungem în contextul concretului, mă gândesc spontan la lucruri pe care le-am întâlnit în lecturi și, cum anul trecut a fost foarte bogat în literatură și în publicații, am descoperit și eu această carte autobiografică a lui Timothy Snyder, 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, și m-a frapat că el spune la un moment dat că libertatea nu este o aruncare în gol de la înălțimea muntelui, ci e exact opusul...”
39:05 „Unul dintre cei șapte episcopi martiri, care era copil de oameni simpli, Ioan Bălan – fusese episcop la Lugoj și s-a prăpădit în 1959, după închisoare și domiciliu forțat, nu departe de București, la Ciorogârla – spunea: «Un singur lucru e veșnic: Dumnezeu. Două chestii sunt perpetue: prostia și nestatornicia omului».”
48:20 „Cred că e foarte important să redescoperim întoarcerea la spiritul pe care îl presupune convertirea. Și convertirea nu e doar pentru mănăstire, ci e o regândire a ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de ceea ce propune Hristos.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/69856600Sat, 07 Feb 2026 17:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este...Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este bine să revenim la un dialog despre verticalitate sau ar trebui, mai degrabă, să lăsăm totul la voia întâmplării? Ce determină, de fapt, această bulversare a valorilor în lumea în care trăim? S-ar putea spune că fericirea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în contrast cu suferința? Cât de periculos este să aruncăm în uitare lumea de ieri, pentru a ne bucura de cea de azi? Noile tehnologii ne fac oare viața mai complicată în acest vast și delicat câmp de reflecție al eticii și al credinței creștine? De ce este necesar ca ochii inimii să rămână deopotrivă deschiși către micile bucurii ale vieții? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, devine un stăruitor îndemn adresat omului de astăzi, de a nu abdica de la fibra interioară a conștiinței sale, în spiritul acelei înalte pedagogii a suferinței ilustrate de cardinalul Iuliu Hossu, cel care a cultivat un sentiment profund al compasiunii și al iertării, în pofida dramaticelor experiențe prin care a trecut în anii represiunii comuniste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „După 1990, când am intrat în circuitul universitar, eram foarte curios să văd când vor apărea primele publicații despre acele perioade care fuseseră tabu – să nu uit că Biserica mea fusese condamnată la dispariție din viața ei publică...”
19:23 „E asumarea acestei lumi interioare care îi permite omului – evident, omului care conștientizează din perspectiva credinței – legătura cu Creatorul, articulându-și aici, în acest univers interior, felul de a trăi în așa fel încât corespondența cu veșnicia să capete reverberațiile consistenței.”
29:06 „Evident, când ajungem în contextul concretului, mă gândesc spontan la lucruri pe care le-am întâlnit în lecturi și, cum anul trecut a fost foarte bogat în literatură și în publicații, am descoperit și eu această carte autobiografică a lui Timothy Snyder, 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, și m-a frapat că el spune la un moment dat că libertatea nu este o aruncare în gol de la înălțimea muntelui, ci e exact opusul...”
39:05 „Unul dintre cei șapte episcopi martiri, care era copil de oameni simpli, Ioan Bălan – fusese episcop la Lugoj și s-a prăpădit în 1959, după închisoare și domiciliu forțat, nu departe de București, la Ciorogârla – spunea: «Un singur lucru e veșnic: Dumnezeu. Două chestii sunt perpetue: prostia și nestatornicia omului».”
48:20 „Cred că e foarte important să redescoperim întoarcerea la spiritul pe care îl presupune convertirea. Și convertirea nu e doar pentru mănăstire, ci e o regândire a ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de ceea ce propune Hristos.”
]]>3532falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-nadin-civilizatia-analfabetismului--69561868
Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea profesorului Mihai Nadin? Care sunt principalele caracteristici ale noii lumi în care trăim și în ce fel se raportează aceasta la lumile de odinioară? Este „civilizația analfabetismului” o fatalitate, în măsura în care ne determină să ne asumăm depresiile și îngrijorările ei? Poate fi considerată o civilizație a libertății sau, dimpotrivă, un spațiu aflat sub semnul unor reguli constrângătoare? Ce fel de subiect uman produce cu precădere această „civilizație a analfabetismului”: unul liber și autonom ori mai degrabă unul asistat sau chiar dependent de noile sisteme de modele ale inteligenței artificiale? Ne dorim totuși un om mai bun sau ceea ce s-ar defini drept o „omenire fără oameni”? Inteligența artificială contribuie la sporirea analfabetismului ori creează ceva mult mai complex, o meta-alfabetizare? Pe firul unor întrebări inspirate de problematica volumului 𝘊𝘪𝘷𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢ț𝘪𝘢 𝘈𝘯𝘢𝘭𝘧𝘢𝘣𝘦𝘵𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, cercetător cu o remarcabilă activitate interdisciplinară, ce acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un strălucit desant al lucidității și al reflecției stăruitoare, îndemnându-ne să descoperim, în noua eră a sistemelor digitale, ce anume ne definește ca oameni, ce este cu adevărat semnificativ pentru noi și cum putem redobândi bucuria vieții.
]]>https://api.spreaker.com/episode/69561868Sat, 24 Jan 2026 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea...
Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea profesorului Mihai Nadin? Care sunt principalele caracteristici ale noii lumi în care trăim și în ce fel se raportează aceasta la lumile de odinioară? Este „civilizația analfabetismului” o fatalitate, în măsura în care ne determină să ne asumăm depresiile și îngrijorările ei? Poate fi considerată o civilizație a libertății sau, dimpotrivă, un spațiu aflat sub semnul unor reguli constrângătoare? Ce fel de subiect uman produce cu precădere această „civilizație a analfabetismului”: unul liber și autonom ori mai degrabă unul asistat sau chiar dependent de noile sisteme de modele ale inteligenței artificiale? Ne dorim totuși un om mai bun sau ceea ce s-ar defini drept o „omenire fără oameni”? Inteligența artificială contribuie la sporirea analfabetismului ori creează ceva mult mai complex, o meta-alfabetizare? Pe firul unor întrebări inspirate de problematica volumului 𝘊𝘪𝘷𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢ț𝘪𝘢 𝘈𝘯𝘢𝘭𝘧𝘢𝘣𝘦𝘵𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, cercetător cu o remarcabilă activitate interdisciplinară, ce acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un strălucit desant al lucidității și al reflecției stăruitoare, îndemnându-ne să descoperim, în noua eră a sistemelor digitale, ce anume ne definește ca oameni, ce este cu adevărat semnificativ pentru noi și cum putem redobândi bucuria vieții.
]]>3769falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-mircea-miclea-educatia-memoriei--68571761
Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei? Este posibil ca ritmul trepidant în care trăim să lase urme vizibile asupra memoriei noastre? Actuala arhitectură educațională este oare în favoarea memoriei sau în defavoarea ei? Ce fel de modificări cognitive a generat, în ultimii ani, aplicarea frecventă a testelor-grilă în școala românească? În ce măsură s-a produs externalizarea memoriei în urma utilizării instrumentelor și a tehnologiilor digitale? De ce este important să facem distincția între ceea ce ne place și ceea ce ne este cu adevărat folositor? Care sunt punctele de inflexiune unde se poate lucra în sprijinul unei memorii mai bune, menite să ne orienteze în această lume tot mai complicată? Se poate spune că educația memoriei este marea bătălie a viitorului? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, este o captivantă pledoarie pentru educarea memoriei prin intermediul reflecției și al gândirii critice, asigurând o redutabilă cale spre libertate, dar și o busolă interioară care ne ajută să navigăm prin excesul de informații din prezent și să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.
]]>https://api.spreaker.com/episode/68571761Sat, 15 Nov 2025 17:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei?...
Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei? Este posibil ca ritmul trepidant în care trăim să lase urme vizibile asupra memoriei noastre? Actuala arhitectură educațională este oare în favoarea memoriei sau în defavoarea ei? Ce fel de modificări cognitive a generat, în ultimii ani, aplicarea frecventă a testelor-grilă în școala românească? În ce măsură s-a produs externalizarea memoriei în urma utilizării instrumentelor și a tehnologiilor digitale? De ce este important să facem distincția între ceea ce ne place și ceea ce ne este cu adevărat folositor? Care sunt punctele de inflexiune unde se poate lucra în sprijinul unei memorii mai bune, menite să ne orienteze în această lume tot mai complicată? Se poate spune că educația memoriei este marea bătălie a viitorului? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, este o captivantă pledoarie pentru educarea memoriei prin intermediul reflecției și al gândirii critice, asigurând o redutabilă cale spre libertate, dar și o busolă interioară care ne ajută să navigăm prin excesul de informații din prezent și să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.
]]>3434falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-procesul-noica-pillat-cartea-ca-delict-res-publica--68262578Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...”
20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...”
30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».”
40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?”
50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...”
1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».”
1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”]]>https://api.spreaker.com/episode/68262578Sat, 25 Oct 2025 16:00:11 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu...Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...”
20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...”
30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».”
40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?”
50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...”
1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».”
1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”]]>4712falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-toma-pavel-seria-de-autor-virgil-nemoianu--68262580Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.”
18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.”
32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.”
42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”]]>https://api.spreaker.com/episode/68262580Fri, 24 Oct 2025 08:34:12 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada...Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.”
18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.”
32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.”
42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”]]>3409falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-anca-vasiliu-imagini-ale-sinelui-in-antichitatea-tarzie--68262579Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică.
0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.”
18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.”
28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.”
39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.”
51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.”
1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...”
1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are patru capitole, are patru laturi. Pătratul este figura geometrică perfectă. E prezumțios să faci un pătrat, pentru că nimeni nu are perfecțiunea în mod natural, dar merită să încerci. Viul – lumea, existentul – este sferic.”
1:22:18 „Noi folosim cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță. Este un cuvânt pe care îl folosim adesea, bine, rău. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță vine din latinul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢, fiindcă avem o limbă latină. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢 este un cuvânt nu foarte vechi latin; e un cuvânt care e folosit de Seneca, e folosit de Cicero, e folosit de Tacit și definit de Apuleius. De unde vine el? Din greacă, la fel ca foarte multe concepte.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/68262579Fri, 24 Oct 2025 08:33:37 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada...Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică.
0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.”
18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.”
28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.”
39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.”
51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.”
1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...”
1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are...]]>5756falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-andrea-dobes-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei--67543481În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.”
13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…”
20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...”
26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”
]]>https://api.spreaker.com/episode/67543481Sat, 30 Aug 2025 16:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze...În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.”
13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…”
20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...”
26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”
]]>2052falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ioana-boca-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei--67530443Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...”
15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.”
23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.”
32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/67530443Wed, 27 Aug 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din...Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...”
15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.”
23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.”
32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”
]]>2450falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ana-blandiana-memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei--67475522Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.”
19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».”
28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.”
38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.”
45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».”
58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”]]>https://api.spreaker.com/episode/67475522Sat, 23 Aug 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor...Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.”
19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».”
28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.”
38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.”
45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».”
58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”]]>3995falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-stephane-courtois-istorie-si-memorie-doua-demersuri-fundamentale--67451965 
Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum a ajuns Rusia să revină la calea autocratică, la jumătatea anilor '90? Sunt pregătite elitele occidentale pentru jocul manipulativ al Rusiei? Cum putem opri răspândirea minciunilor în spațiul public? Rețelele sociale sunt aliații istoriei sau ai pseudoistoriei, ai democrației sau autocrației? De ce curentul Woke reprezintă o subminare a fundamentelor civilizației occidentale? Cum se raportează un istoric la o lume „post-adevăr”? Pe firul acestor întrebări, dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, dovedește încă o dată importanța pe care o justă diagnoză a trecutului o are pentru înțelegerea focarelor de criză ale timpului prezent. (Traducere subtitrări: Evelina Crăciun)
 
0:00 Intro
 
00:05:53 Odată cu atacul asupra Capitoliului de acum 4 ani, lucrurile au început să se schimbe. Un eveniment fără precedent în Statele Unite, în care democrația a fost atacată direct, iar Trump nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2000.
 
00:11:29 Toate teoriile care ajung acum la noi de la universitățile americane și care au fost difuzate pe scară largă de mass-media în Franța și pretutindeni sunt teorii care vizează foarte clar să distrugă aceste valori [creștine] care stau la baza civilizației noastre.
 
00:18:36 Putin nu putea recunoaște că regimul pe care era gata să îl apere prin orice mijloace era de-a dreptul putred.
 
00:25:03 [...] acțiunile lui Putin reflectă o întreagă ideologie, un model strategic complex și totalitatea metodelor folosite de KGB, de când a luat naștere CEKA, la 20 decembrie 1917.
 
00:33 Avem o mare problemă referitoare la adevăr. Nu mai există niciun mijloc de sancționare a minciunilor publice, ceea ce este o problemă uriașă pentru orice democrație.]]>https://api.spreaker.com/episode/67451965Wed, 20 Aug 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoReziliența prin cultură. Stéphane Courtois - ISTORIE ȘI MEMORIE: DOUĂ DEMERSURI FUNDAMENTALE ÎNTR-O LUME ÎN SCHIMBARE   Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum... 
Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum a ajuns Rusia să revină la calea autocratică, la jumătatea anilor '90? Sunt pregătite elitele occidentale pentru jocul manipulativ al Rusiei? Cum putem opri răspândirea minciunilor în spațiul public? Rețelele sociale sunt aliații istoriei sau ai pseudoistoriei, ai democrației sau autocrației? De ce curentul Woke reprezintă o subminare a fundamentelor civilizației occidentale? Cum se raportează un istoric la o lume „post-adevăr”? Pe firul acestor întrebări, dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, dovedește încă o dată importanța pe care o justă diagnoză a trecutului o are pentru înțelegerea focarelor de criză ale timpului prezent. (Traducere subtitrări: Evelina Crăciun)
 
0:00 Intro
 
00:05:53 Odată cu atacul asupra Capitoliului de acum 4 ani, lucrurile au început să se schimbe. Un eveniment fără precedent în Statele Unite, în care democrația a fost atacată direct, iar Trump nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2000.
 
00:11:29 Toate teoriile care ajung acum la noi de la universitățile americane și care au fost difuzate pe scară largă de mass-media în Franța și pretutindeni sunt teorii care vizează foarte clar să distrugă aceste valori [creștine] care stau la baza civilizației noastre.
 
00:18:36 Putin nu putea recunoaște că regimul pe care era gata să îl apere prin orice mijloace era de-a dreptul putred.
 
00:25:03 [...] acțiunile lui Putin reflectă o întreagă ideologie, un model strategic complex și totalitatea metodelor folosite de KGB, de când a luat naștere CEKA, la 20 decembrie 1917.
 
00:33 Avem o mare problemă referitoare la adevăr. Nu mai există niciun mijloc de sancționare a minciunilor publice, ceea ce este o problemă uriașă pentru orice democrație.]]>4412falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-cuvinte-magice--67451789Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează cu forța cuvintelor, săvârșind ritualuri magice, sunt femei? Lumea modernă a ieșit oare de sub orizontul magiei sau aceasta rămâne totuși o prezență care, deși marginală, încă mai contează pentru anumiți oameni? Ce fel de cunoaștere se păstrează prin intermediul cuvintelor magice? Sunt ele specifice doar regiunii noastre sau le regăsim și în alte spații culturale? Care sunt cele mai frumoase formule magice? Dar cele mai dure, preconizând efecte cu adevărat dramatice? În ce rezidă farmecul muzical și încărcătura semantică cu totul aparte a limbii descântecelor românești? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de apariția volumului 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘤𝘦, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o fascinantă incursiune în universul unor ritualuri grave și solemne, desfășurate într-un regim al confidențialității, în miezul cărora se regăsește un fond lingvistic arhaic ce pune în lumină o gândire și o viziune de tip magic asupra lumii.
8:15 „Acțiunea magică se efectuează în primul rând pentru sănătatea oamenilor, în situații-limită, când sănătatea este grav amenințată. Apoi se efectuează pentru succesul, pentru izbânda în dragoste. Aici există o gamă întreagă…”
14:40 „Se vede faptul că omul se vindecă sau că vrea să se vindece. Altceva nu se vede. Se vede însă descântătoarea, se aud cuvintele ei. Ea face o serie de gesturi. Trebuie să subliniez faptul că gesturile descântătoarelor sunt de multe ori neobișnuite.”
22:45 „După aceea, sunt cuvinte magice care denumesc plante folosite în magie, animalele care acționează magic; de exemplu, broasca transportă la locuința celui vizat substanțe malefice, din cauza descântecelor de ură, pentru că există și asemenea descântece.”
30:22 „Există și descântece pentru succesul la proces, care sunt o formă modernă de descântat, mai nouă decât descântecele de sănătate sau de dragoste, dar existentă și încă bine prinsă la Cornova, în Basarabia, în 1931, când s-au dus echipele gustiene acolo.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/67451789Wed, 20 Aug 2025 09:06:54 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează...Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează cu forța cuvintelor, săvârșind ritualuri magice, sunt femei? Lumea modernă a ieșit oare de sub orizontul magiei sau aceasta rămâne totuși o prezență care, deși marginală, încă mai contează pentru anumiți oameni? Ce fel de cunoaștere se păstrează prin intermediul cuvintelor magice? Sunt ele specifice doar regiunii noastre sau le regăsim și în alte spații culturale? Care sunt cele mai frumoase formule magice? Dar cele mai dure, preconizând efecte cu adevărat dramatice? În ce rezidă farmecul muzical și încărcătura semantică cu totul aparte a limbii descântecelor românești? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de apariția volumului 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘤𝘦, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o fascinantă incursiune în universul unor ritualuri grave și solemne, desfășurate într-un regim al confidențialității, în miezul cărora se regăsește un fond lingvistic arhaic ce pune în lumină o gândire și o viziune de tip magic asupra lumii.
8:15 „Acțiunea magică se efectuează în primul rând pentru sănătatea oamenilor, în situații-limită, când sănătatea este grav amenințată. Apoi se efectuează pentru succesul, pentru izbânda în dragoste. Aici există o gamă întreagă…”
14:40 „Se vede faptul că omul se vindecă sau că vrea să se vindece. Altceva nu se vede. Se vede însă descântătoarea, se aud cuvintele ei. Ea face o serie de gesturi. Trebuie să subliniez faptul că gesturile descântătoarelor sunt de multe ori neobișnuite.”
22:45 „După aceea, sunt cuvinte magice care denumesc plante folosite în magie, animalele care acționează magic; de exemplu, broasca transportă la locuința celui vizat substanțe malefice, din cauza descântecelor de ură, pentru că există și asemenea descântece.”
30:22 „Există și descântece pentru succesul la proces, care sunt o formă modernă de descântat, mai nouă decât descântecele de sănătate sau de dragoste, dar existentă și încă bine prinsă la Cornova, în Basarabia, în 1931, când s-au dus echipele gustiene acolo.”
]]>2329falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-dumitru-bortun-cartea-neagra-a-comunismului--67356034S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de transmis oamenilor decât alte narațiuni ideologice? De ce anume o parte a elitei intelectuale, inclusiv din țările occidentale puternic industrializate, s-a simțit atrasă de ideea comunistă? Au fost oare comuniștii niște buni comunicatori sau mai degrabă abili manipulatori? Cum a devenit comunismul un proiect eșuat de modernizare a societății? Care sunt rădăcinile comune ale nazismului și comunismului, ca variante ale aceleiași încercări utopice de a lua sub control societatea? Sub ce forme reînvie astăzi stalinismul? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dumitru Borțun, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă și densă reflecție asupra unor problematici majore pe care această lucrare le investighează în efortul de restituire a memoriei sociale cu privire la cutremurătoarea experiență a fracturii comuniste din istoria recentă a României.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:24 „Aici trebuie să facem o distincție între comunismul teoretic și comunismul practic. Stéphane Courtois introduce o altă distincție, foarte apropiată de distincția mea: comunismul ideal și comunismul real. Cel ideal ține de un proiect de societate care, oricum am lua-o, nu putem să nu recunoaștem că face parte din galeria umanismului laic.”
22:19 „Avem două cărți fundamentale, care ar merita citite de către cei care ne urmăresc: Raymond Aron, 𝘖𝘱𝘪𝘶𝘭 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳, și Czesław Miłosz, 𝘎â𝘯𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘱𝘵𝘪𝘷ă. [...] Sunt două cărți în care se fac analize pe spețe, pe cazuri concrete…”
31:11 „În momentul în care a semnat, Molotov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, s-a ridicat și a spus, în prezența lui Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste: «De fapt, comunismul și nazismul sunt două pătlăgele – nazismul e o pătlăgea verde, iar comunismul o pătlăgea roșie».”
40:05 „Ei au avut școala lingvistică de la Leningrad – narativitatea, teoria narativității –, cu Vladimir Propp și alți mari gânditori care au pus bazele unei teorii a comunicării extraordinar de bune, poate mai bune decât a americanilor. Americanii fac și ei manipulare, de dimineața până seara, de la o coastă la alta a Americii…”
50:10 „La 1200, aveai consilii comunale la Verona, la Genova, la Padova și la Veneția. Discutau probleme de interes general, participau acolo cavalerii (𝘪 𝘤𝘢𝘷𝘢𝘭𝘪𝘦𝘳𝘪) și ceilalți (𝘪 𝘱𝘰𝘱𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪), adică burghezia în formare. Discutau, votau, luau decizia și era obligatorie pentru toți membrii cetății. Acesta e un exercițiu democratic și comunitar de 800 de ani.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67356034Wed, 13 Aug 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de...S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de transmis oamenilor decât alte narațiuni ideologice? De ce anume o parte a elitei intelectuale, inclusiv din țările occidentale puternic industrializate, s-a simțit atrasă de ideea comunistă? Au fost oare comuniștii niște buni comunicatori sau mai degrabă abili manipulatori? Cum a devenit comunismul un proiect eșuat de modernizare a societății? Care sunt rădăcinile comune ale nazismului și comunismului, ca variante ale aceleiași încercări utopice de a lua sub control societatea? Sub ce forme reînvie astăzi stalinismul? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dumitru Borțun, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă și densă reflecție asupra unor problematici majore pe care această lucrare le investighează în efortul de restituire a memoriei sociale cu privire la cutremurătoarea experiență a fracturii comuniste din istoria recentă a României.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:24 „Aici trebuie să facem o distincție între comunismul teoretic și comunismul practic. Stéphane Courtois introduce o altă distincție, foarte apropiată de distincția mea: comunismul ideal și comunismul real. Cel ideal ține de un proiect de societate care, oricum am lua-o, nu putem să nu recunoaștem că face parte din galeria umanismului laic.”
22:19 „Avem două cărți fundamentale, care ar merita citite de către cei care ne urmăresc: Raymond Aron, 𝘖𝘱𝘪𝘶𝘭 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳, și Czesław Miłosz, 𝘎â𝘯𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘱𝘵𝘪𝘷ă. [...] Sunt două cărți în care se fac analize pe spețe, pe cazuri concrete…”
31:11 „În momentul în care a semnat, Molotov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, s-a ridicat și a spus, în prezența lui Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste: «De fapt, comunismul și nazismul sunt două pătlăgele – nazismul e o pătlăgea verde, iar comunismul o pătlăgea roșie».”
40:05 „Ei au avut școala lingvistică de la Leningrad – narativitatea, teoria narativității –, cu Vladimir Propp și alți mari gânditori care au pus bazele unei teorii a comunicării extraordinar de bune, poate mai bune decât a americanilor. Americanii fac și ei manipulare, de dimineața până seara, de la o coastă la alta a Americii…”
50:10 „La 1200, aveai consilii comunale la Verona, la Genova, la Padova și la Veneția. Discutau probleme de interes general, participau acolo cavalerii (𝘪 𝘤𝘢𝘷𝘢𝘭𝘪𝘦𝘳𝘪) și ceilalți (𝘪 𝘱𝘰𝘱𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪), adică burghezia în formare. Discutau, votau, luau decizia și era obligatorie pentru toți membrii cetății. Acesta e un exercițiu democratic și comunitar de 800 de ani.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>3646falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-maci-cartea-neagra-a-comunismului--67301520Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii comunismului? Dar din zilele Revoluției Române, îndeosebi din perioada 17-22 decembrie 1989? Cum se raportau oamenii la regimul politic ceaușist și la ideologia difuzată prin diferitele canale de propagandă oficială? În ce fel au persistat, după 1990, reflexele întipărite în deceniile de totalitarism, în urma expunerii sistematice a populației la foame, frig și frică? Se observă oare o diferență semnificativă în momentul trecerii de la discurs la realitate în chestiunea comunistă? De ce este important să înțelegem situația economică și socială din perioada premergătoare căderii acestui regim în Europa de Est? Cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi cunoscut comunismul și ororile sale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Mihai Maci, profesor, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o minuțioasă evocare a unor experiențe revelatoare din decembrie 1989 și din lunile care au precedat dramaticele evenimente de atunci, dar și o pledoarie pentru importanța conștientizării cauzelor care au dus la prăbușirea regimurilor politice comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:23 „Undeva în jurul a 12-13 ani, până la 18 ani – în ultimii cinci ani. Au fost și anii cei mai răi: anii sărăciei, anii mizeriei, chiar dacă n-au fost ai unei represiuni violente, ca în anii ’50, dar totuși au fost anii penibilului în România. Ei bine, vreau să vă spun că în anii aceia eu nu am cunoscut niciun comunist de convingere.”
19:49 „Pentru noi, lucrurile au început în data de 17 decembrie. De ce? Din pricina faptului că în 13 decembrie a murit bunicul meu dinspre tată. Bunicii mei dinspre tată locuiau într-un sat destul de aproape de Arad, la 17 kilometri, la Sâmbăteni.”
30:30 „Cred că pentru cei mai mulți oameni comunismul a căzut în momentul în care nici n-au mai crezut în el, nici n-au mai simțit frica lui. Și pot să vă dau un exemplu. […] Acolo, la filologie-istorie, eram abonat, între altele, la niște reviste din Basarabia și din Rusia Sovietică. Să nu uităm că, în vremea respectivă, Basarabia încă făcea parte din Rusia Sovietică…”
39:07 „De aici putem înțelege în bună măsură ceea ce adună 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: faptul că la un moment dat, după ceea ce ei numesc Revoluția Socialistă din Octombrie din Rusia, și-au dat seama că lucrurile nu funcționează în acest regim. A fost o primă generație, în perioada dintre aproximativ 1917 și 1932 (începutul represiunii în masă din Ucraina), în care a fost un oarecare entuziasm…”
50:55 „Nu aș spune că din comunism ca atare este ceva de salvat. Comunismul ca atare trebuie cunoscut, trebuie cunoscut bine. Cine ia în mână 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 trebuie să se înarmeze nu numai cu răbdare – pentru că, vedeți, e voluminoasă –, ci și cu curaj și cu un stomac tare, pentru că e ceva abisal în întunericul ăsta negru pe care îl spune ea.”
1:00:20 „Prima ediție românească apare în 1998, la scurt timp după apariția cărții [în ediția franceză], dar în perioada ’96-’97 am fost în Franța și, ca atare, acolo am descoperit-o. În vremea respectivă, bineînțeles, un tânăr român care ajungea în Occident citea o bună parte din lucrurile pe care nu le putuse citi în România.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67301520Sat, 09 Aug 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii...Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii comunismului? Dar din zilele Revoluției Române, îndeosebi din perioada 17-22 decembrie 1989? Cum se raportau oamenii la regimul politic ceaușist și la ideologia difuzată prin diferitele canale de propagandă oficială? În ce fel au persistat, după 1990, reflexele întipărite în deceniile de totalitarism, în urma expunerii sistematice a populației la foame, frig și frică? Se observă oare o diferență semnificativă în momentul trecerii de la discurs la realitate în chestiunea comunistă? De ce este important să înțelegem situația economică și socială din perioada premergătoare căderii acestui regim în Europa de Est? Cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi cunoscut comunismul și ororile sale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Mihai Maci, profesor, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o minuțioasă evocare a unor experiențe revelatoare din decembrie 1989 și din lunile care au precedat dramaticele evenimente de atunci, dar și o pledoarie pentru importanța conștientizării cauzelor care au dus la prăbușirea regimurilor politice comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:23 „Undeva în jurul a 12-13 ani, până la 18 ani – în ultimii cinci ani. Au fost și anii cei mai răi: anii sărăciei, anii mizeriei, chiar dacă n-au fost ai unei represiuni violente, ca în anii ’50, dar totuși au fost anii penibilului în România. Ei bine, vreau să vă spun că în anii aceia eu nu am cunoscut niciun comunist de convingere.”
19:49 „Pentru noi, lucrurile au început în data de 17 decembrie. De ce? Din pricina faptului că în 13 decembrie a murit bunicul meu dinspre tată. Bunicii mei dinspre tată locuiau într-un sat destul de aproape de Arad, la 17 kilometri, la Sâmbăteni.”
30:30 „Cred că pentru cei mai mulți oameni comunismul a căzut în momentul în care nici n-au mai crezut în el, nici n-au mai simțit frica lui. Și pot să vă dau un exemplu. […] Acolo, la filologie-istorie, eram abonat, între altele, la niște reviste din Basarabia și din Rusia Sovietică. Să nu uităm că, în vremea respectivă, Basarabia încă făcea parte din Rusia Sovietică…”
39:07 „De aici putem înțelege în bună măsură ceea ce adună 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: faptul că la un moment dat, după ceea ce ei numesc Revoluția Socialistă din Octombrie din Rusia, și-au dat seama că lucrurile nu funcționează în acest regim. A fost o primă generație, în perioada dintre aproximativ 1917 și 1932 (începutul represiunii în masă din Ucraina), în care a fost un oarecare entuziasm…”
50:55 „Nu aș spune că din comunism ca atare este ceva de salvat. Comunismul ca atare trebuie cunoscut, trebuie cunoscut bine. Cine ia în mână 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 trebuie să se înarmeze nu numai cu răbdare – pentru că, vedeți, e voluminoasă –, ci și cu curaj și cu un stomac tare, pentru că e ceva abisal în întunericul ăsta negru pe care îl spune ea.”
1:00:20 „Prima ediție românească apare în 1998, la scurt timp după apariția cărții [în ediția franceză], dar în perioada ’96-’97 am fost în Franța și, ca atare, acolo am descoperit-o. În vremea respectivă, bineînțeles, un tânăr român care ajungea în Occident citea o bună parte din lucrurile pe care nu le putuse citi în România.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>1990falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ioan-stanomir-cartea-neagra-a-comunismului--67269602De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990, deși acestea au marcat în mod decisiv istoria noastră recentă? În ce fel a fost modelat mentalul societății românești în ultimele trei decenii de comunism? Cum este posibil ca o parte a națiunii noastre să se identifice și astăzi cu sinteza discursivă propagandistică de tip ceaușist? S-ar putea spune că în perioada comunismului teatrul și literatura erau forme de acces spre anumite insule de libertate controlată? Cât de paradoxală era existența acestor zone de lumină, în care o parte a intelectualității a reușit să se salveze prin artă? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o lucidă și pătrunzătoare radiografie a vieții intelectuale – scindate între luminile demnității umane și pulsiunile abjecției morale – din regimurile comuniste, dar și a deceniilor care au urmat după căderea totalitarismului, deoarece lupta de clasă este departe de a se fi încheiat definitiv.
9:36 „Istoria contrafactuală nu este posibilă și noi trebuie să înțelegem cu foarte mare sinceritate și brutalitate că Frontul Salvării Naționale a răspuns aproape în totalitate așteptărilor majorității societății noastre. Majoritatea societății noastre era alcătuită, plămădită, modelată în perioada dintre 1960 și 1989 și a răspuns în mod organic stimulilor politici pe care i-a transmis Frontul Salvării Naționale.”
19:07 „E foarte important de înțeles totuși cum în douăzeci de ani structura unei națiuni se schimbă. Și cred că e important să înțelegem de ce. De ce? Pentru că regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a avut acces la pârghii subliminale și instituționale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.”
30:28 „Comunismul nu putea produce în cele din urmă decât asemenea societăți. Dar pe măsură ce controlul acesta totalitar își propunea să permită anumite insule controlate de libertate, oamenii își făureau propria lor viață. Să ne amintim de stalinism, în Uniunea Sovietică. Stalinismul în Uniunea Sovietică este cea mai paradoxală epocă intelectuală a umanității...”
40:16 „Noi am avut momente în care ne-am sincronizat cultural și momente în care ne-am desincronizat cultural cu Occidentul. Dar noi nu am putut deveni niciodată Coreea de Nord. Visul urmașului lui Burebista ar fi fost să ne transforme pe toți. Este visul stalinismului absolut, visul etanșeizării societății. Dar ceva, ceva a rămas...”
49:52 „În 1991 este capătul absolut de drum, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar capătul de drum al Uniunii Sovietice nu înseamnă nici capătul comunismului, nici capătul imperialismului și cu siguranță nu este capătul istoriei. Sfârșitul istoriei ar presupune ca oamenii să se elibereze de propriile lor păcate. Sfârșit al istoriei vedeau doar marxiștii și naziștii.”
59:32 „Karl Marx a formulat punctele de vedere al căror potențial cuprindea crimă de stat. După care leninismul și stalinismul au dezvoltat acest potențial, iar maoismul este cu siguranță foarte important, pentru că le-a permis expansiunea acestei ideologii nu doar în lumea a treia, cum se numea pe vremuri Sudul global, ci și în Occident.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67269602Wed, 06 Aug 2025 16:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele...De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990, deși acestea au marcat în mod decisiv istoria noastră recentă? În ce fel a fost modelat mentalul societății românești în ultimele trei decenii de comunism? Cum este posibil ca o parte a națiunii noastre să se identifice și astăzi cu sinteza discursivă propagandistică de tip ceaușist? S-ar putea spune că în perioada comunismului teatrul și literatura erau forme de acces spre anumite insule de libertate controlată? Cât de paradoxală era existența acestor zone de lumină, în care o parte a intelectualității a reușit să se salveze prin artă? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o lucidă și pătrunzătoare radiografie a vieții intelectuale – scindate între luminile demnității umane și pulsiunile abjecției morale – din regimurile comuniste, dar și a deceniilor care au urmat după căderea totalitarismului, deoarece lupta de clasă este departe de a se fi încheiat definitiv.
9:36 „Istoria contrafactuală nu este posibilă și noi trebuie să înțelegem cu foarte mare sinceritate și brutalitate că Frontul Salvării Naționale a răspuns aproape în totalitate așteptărilor majorității societății noastre. Majoritatea societății noastre era alcătuită, plămădită, modelată în perioada dintre 1960 și 1989 și a răspuns în mod organic stimulilor politici pe care i-a transmis Frontul Salvării Naționale.”
19:07 „E foarte important de înțeles totuși cum în douăzeci de ani structura unei națiuni se schimbă. Și cred că e important să înțelegem de ce. De ce? Pentru că regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a avut acces la pârghii subliminale și instituționale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.”
30:28 „Comunismul nu putea produce în cele din urmă decât asemenea societăți. Dar pe măsură ce controlul acesta totalitar își propunea să permită anumite insule controlate de libertate, oamenii își făureau propria lor viață. Să ne amintim de stalinism, în Uniunea Sovietică. Stalinismul în Uniunea Sovietică este cea mai paradoxală epocă intelectuală a umanității...”
40:16 „Noi am avut momente în care ne-am sincronizat cultural și momente în care ne-am desincronizat cultural cu Occidentul. Dar noi nu am putut deveni niciodată Coreea de Nord. Visul urmașului lui Burebista ar fi fost să ne transforme pe toți. Este visul stalinismului absolut, visul etanșeizării societății. Dar ceva, ceva a rămas...”
49:52 „În 1991 este capătul absolut de drum, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar capătul de drum al Uniunii Sovietice nu înseamnă nici capătul comunismului, nici capătul imperialismului și cu siguranță nu este capătul istoriei. Sfârșitul istoriei ar presupune ca oamenii să se elibereze de propriile lor păcate. Sfârșit al istoriei vedeau doar marxiștii și naziștii.”
59:32 „Karl Marx a formulat punctele de vedere al căror potențial cuprindea crimă de stat. După care leninismul și stalinismul au dezvoltat acest potențial, iar maoismul este cu siguranță foarte important, pentru că le-a permis expansiunea acestei ideologii nu doar în lumea a treia, cum se numea pe vremuri Sudul global, ci și în Occident.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>4103falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-cartea-neagra-a-comunismului--67217855Unde s-a aflat Teodor Baconschi în zilele Revoluției Române din decembrie 1989? Cui se opuneau atunci oamenii veniți în Piața Universității și care a fost scânteia ce a declanșat acel gest spontan de solidaritate colectivă? De ce este atât de complicată lupta împotriva ideii comuniste? Să fie oare vorba despre o atracție a utopiei adânc înrădăcinată în fibra morală a omului contemporan? Ce fel de argumente invocă apologeții comunismului, relativizând caracterul criminal, antidemocratic și liberticid al regimurilor întemeiate pe această ideologie politică? Care este esența universală a acestor regimuri, indiferent de spațiul geografic și de specificul locurilor în care s-au instaurat? Este posibil ca toxina egalitarismului și germenele resentimentului social să ne erodeze încă libertățile fundamentale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o fină și pătrunzătoare analiză a resorturilor documentare prin care această lucrare fundamentală restabilește adevărul despre regimurile comuniste, expunând teroarea generalizată și mecanismele de represiune exercitate în numele unei ideologii criminale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:45 „A doua zi ne-am dat seama ce se întâmplase: că s-a tras. [Era sânge pe caldarâm, era înroșit.] Dar la cinci dimineața deja băgaseră furtunurile și au spălat de sânge trotuarele. Pe ziduri, la Universitate, oamenii, cu vopsea neagră, cu ce au apucat, au scris «Jos cizmarul», «Jos comunismul»...”
20:42 „A fost un fel de creștinism secularizat, o religie pe dos, cu toate ritualurile potrivite cu lumea ortodoxă. Succesul bolșevismului în Rusia țaristă, la sfârșitul ei, s-a explicat totuși și prin această mistică a maselor, prin nevoia de formalism liturgic, foarte bizantină, a marilor spectacole politice, printr-o anumită luptă cu erezia...”
30:32 „Sunt în circularele lui Ulianov Lenin îndemnuri fățișe la crime. Așa cum apar prin creioanele colorate cu care Stalin își adnota la Kremlin diversele memorandumuri interne, dădea cote foarte clar, spunea: «Aici 10.000 trebuie executați...» și așa mai departe.”
39:50 „Eram lângă președintele Traian Băsescu, care își ițise silueta destul de subțirică la o tribună în plenul Parlamentului României și care, neabătut, a dat citire discursului prin care își asuma ca șef de stat concluziile cercetătorilor din Comisia Tismăneanu, sub o avalanșă de urlete animalice ale PRM-ului de atunci și a unei părți din PSD, adică oameni direct legați de regimul criminal și ilegitim comunist.”
49:29 „E mult mai complicat travaliul pedagogic de menținere a memoriei antitotalitare. Nu e un exercițiu mecanic de programă, adică punem un curs și vine cineva, un profesor, și ne predă câteva lecții. Trebuie să îngrijești ca pe o grădină sensibilitatea umană a celor care primesc informația atât de hidoasă.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67217855Sat, 02 Aug 2025 16:00:18 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Unde s-a aflat Teodor Baconschi în zilele Revoluției...Unde s-a aflat Teodor Baconschi în zilele Revoluției Române din decembrie 1989? Cui se opuneau atunci oamenii veniți în Piața Universității și care a fost scânteia ce a declanșat acel gest spontan de solidaritate colectivă? De ce este atât de complicată lupta împotriva ideii comuniste? Să fie oare vorba despre o atracție a utopiei adânc înrădăcinată în fibra morală a omului contemporan? Ce fel de argumente invocă apologeții comunismului, relativizând caracterul criminal, antidemocratic și liberticid al regimurilor întemeiate pe această ideologie politică? Care este esența universală a acestor regimuri, indiferent de spațiul geografic și de specificul locurilor în care s-au instaurat? Este posibil ca toxina egalitarismului și germenele resentimentului social să ne erodeze încă libertățile fundamentale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o fină și pătrunzătoare analiză a resorturilor documentare prin care această lucrare fundamentală restabilește adevărul despre regimurile comuniste, expunând teroarea generalizată și mecanismele de represiune exercitate în numele unei ideologii criminale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:45 „A doua zi ne-am dat seama ce se întâmplase: că s-a tras. [Era sânge pe caldarâm, era înroșit.] Dar la cinci dimineața deja băgaseră furtunurile și au spălat de sânge trotuarele. Pe ziduri, la Universitate, oamenii, cu vopsea neagră, cu ce au apucat, au scris «Jos cizmarul», «Jos comunismul»...”
20:42 „A fost un fel de creștinism secularizat, o religie pe dos, cu toate ritualurile potrivite cu lumea ortodoxă. Succesul bolșevismului în Rusia țaristă, la sfârșitul ei, s-a explicat totuși și prin această mistică a maselor, prin nevoia de formalism liturgic, foarte bizantină, a marilor spectacole politice, printr-o anumită luptă cu erezia...”
30:32 „Sunt în circularele lui Ulianov Lenin îndemnuri fățișe la crime. Așa cum apar prin creioanele colorate cu care Stalin își adnota la Kremlin diversele memorandumuri interne, dădea cote foarte clar, spunea: «Aici 10.000 trebuie executați...» și așa mai departe.”
39:50 „Eram lângă președintele Traian Băsescu, care își ițise silueta destul de subțirică la o tribună în plenul Parlamentului României și care, neabătut, a dat citire discursului prin care își asuma ca șef de stat concluziile cercetătorilor din Comisia Tismăneanu, sub o avalanșă de urlete animalice ale PRM-ului de atunci și a unei părți din PSD, adică oameni direct legați de regimul criminal și ilegitim comunist.”
49:29 „E mult mai complicat travaliul pedagogic de menținere a memoriei antitotalitare. Nu e un exercițiu mecanic de programă, adică punem un curs și vine cineva, un profesor, și ne predă câteva lecții. Trebuie să îngrijești ca pe o grădină sensibilitatea umană a celor care primesc informația atât de hidoasă.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>3634falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sever-voinescu-cartea-neagra-a-comunismului--67188207De ce este important să prețuim așa cum se cuvine momentul de eroism și de solidaritate colectivă din decembrie 1989? Unde s-a aflat Sever Voinescu în acele zile și cât de mult a contat televiziunea în transmiterea evenimentelor petrecute atunci? Există astăzi, oare, o tendință de diminuare a celor trei aspecte majore evidențiate în subtitlul 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: crimele, teroarea și represiunea? Cum se explică dublul discurs al memoriei în privința victimelor celor două totalitarisme din secolul al XX-lea, comunismul și nazismul? Se poate spune că obsesia egalitară este una dintre ideile-forță ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o stăruitoare pledoarie pentru un nou tip de cercetare a răului înscris în fibra adâncă a ideii comuniste, prin recursul la o metodologie cu totul diferită de actualele abordări și investigații de ordin politic, istoric și evenimențial.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:19 „Era un moment de naivitate generală, după care așa, într-un stil foarte românesc, s-a trecut la un scepticism gros, pronunțat, apoi s-a ajuns la faza la care era de rigoare să negi totul, să negi Revoluția. Îmi amintesc că, ani mai târziu, revista 𝘋𝘪𝘭𝘦𝘮𝘢 a făcut un fel de grupaj despre Revoluție...”
20:52 „Cartea asta este, evident, o carte remarcabilă și efortul uriaș pe care l-a făcut Stéphane Courtois cu cei unsprezece istorici pe care i-a convocat ca să scrie acest opus consistent este un demers de care ne dăm seama prin efectele pe care le-a produs încă de la apariția ei. Este un demers foarte important fie și numai pentru a dezvălui criza de conștiință în care se află în primul rând Occidentul și în care ne aflăm și noi.”
30:50 „[Cartea aceasta] ridică problema raportului dintre teorie și practică în privința comunismului, raport care adesea este invocat pentru a fi apărată teoria comunistă. Ni se spune adesea că teoria comunistă nu are nicio legătură cu regimurile comuniste: ideea e bună, practica a fost proastă...”
42:26 „Eu dau mult mai mult crezare unei explicații – nu vreau să-i zic de ordin metafizic, nici moral –, unei explicații ce vorbește despre un principiu al răului care există în oameni, care există în lume și care are o morfologie și o fenomenologie neașteptată, dar în orice caz – asta se vede – din ce în ce mai cumplită. Totuși, secolul XX a fost un secol al răului.”
52:17 „Mă uitam la campania electorală americană – cea în care a câștigat Trump – și mă uitam atent la Kamala Harris. Ea era o doamnă care, sigur, a fost vicepreședintele Americii. Nu era foarte mintoasă, dar mi-am putut da seama ce gândește când a spus odată următorul lucru: «Pe noi nu trebuie să ne intereseze egalitatea la start a tuturor participanților, ci trebuie să ne intereseze unde ajung. Eu vreau să ajungă toți în același loc»...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67188207Wed, 30 Jul 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce este important să prețuim așa cum se cuvine...De ce este important să prețuim așa cum se cuvine momentul de eroism și de solidaritate colectivă din decembrie 1989? Unde s-a aflat Sever Voinescu în acele zile și cât de mult a contat televiziunea în transmiterea evenimentelor petrecute atunci? Există astăzi, oare, o tendință de diminuare a celor trei aspecte majore evidențiate în subtitlul 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: crimele, teroarea și represiunea? Cum se explică dublul discurs al memoriei în privința victimelor celor două totalitarisme din secolul al XX-lea, comunismul și nazismul? Se poate spune că obsesia egalitară este una dintre ideile-forță ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o stăruitoare pledoarie pentru un nou tip de cercetare a răului înscris în fibra adâncă a ideii comuniste, prin recursul la o metodologie cu totul diferită de actualele abordări și investigații de ordin politic, istoric și evenimențial.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:19 „Era un moment de naivitate generală, după care așa, într-un stil foarte românesc, s-a trecut la un scepticism gros, pronunțat, apoi s-a ajuns la faza la care era de rigoare să negi totul, să negi Revoluția. Îmi amintesc că, ani mai târziu, revista 𝘋𝘪𝘭𝘦𝘮𝘢 a făcut un fel de grupaj despre Revoluție...”
20:52 „Cartea asta este, evident, o carte remarcabilă și efortul uriaș pe care l-a făcut Stéphane Courtois cu cei unsprezece istorici pe care i-a convocat ca să scrie acest opus consistent este un demers de care ne dăm seama prin efectele pe care le-a produs încă de la apariția ei. Este un demers foarte important fie și numai pentru a dezvălui criza de conștiință în care se află în primul rând Occidentul și în care ne aflăm și noi.”
30:50 „[Cartea aceasta] ridică problema raportului dintre teorie și practică în privința comunismului, raport care adesea este invocat pentru a fi apărată teoria comunistă. Ni se spune adesea că teoria comunistă nu are nicio legătură cu regimurile comuniste: ideea e bună, practica a fost proastă...”
42:26 „Eu dau mult mai mult crezare unei explicații – nu vreau să-i zic de ordin metafizic, nici moral –, unei explicații ce vorbește despre un principiu al răului care există în oameni, care există în lume și care are o morfologie și o fenomenologie neașteptată, dar în orice caz – asta se vede – din ce în ce mai cumplită. Totuși, secolul XX a fost un secol al răului.”
52:17 „Mă uitam la campania electorală americană – cea în care a câștigat Trump – și mă uitam atent la Kamala Harris. Ea era o doamnă care, sigur, a fost vicepreședintele Americii. Nu era foarte mintoasă, dar mi-am putut da seama ce gândește când a spus odată următorul lucru: «Pe noi nu trebuie să ne intereseze egalitatea la start a tuturor participanților, ci trebuie să ne intereseze unde ajung. Eu vreau să ajungă toți în același loc»...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>3825falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-adrian-papahagi-cartea-neagra-a-comunismului--67188280Cum a reacționat lumea intelectuală franceză în 1997, în momentul publicării 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, coordonate de istoricul Stéphane Courtois? De ce Franța are o relație atât de complicată cu comunismul? Ce amintiri păstrează Adrian Papahagi din zilele premergătoare Revoluției din decembrie 1989? I s-a spus vreodată, în anii copilăriei, că uneori e bine să vorbească în șoaptă? Unde se afla în data de 18 decembrie 2006, când avut loc condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României? Cum se explică dubla măsură în ce privește memoria celor două forme de totalitarism bazate pe ideologii criminale, nazismul și comunismul? Corectitudinea politică și mișcarea woke ar putea fi considerate, prin direcțiile lor de gândire și de acțiune, un fel de continuatoare ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă radiografie a unor puncte nevralgice atent documentate, ce reliefează natura criminală a regimurilor comuniste, întemeiate pe minciună, resentiment și teroare.
0:00 Intro 
0:14 Skip intro 
10:52 „Sunt trei-patru motive. Unu la mână, tocmai din cauza acestui mit comunist: «De fapt, este o chestie bună despre egalitate, o mișcare generoasă, aplicată prost câteodată, dar noi o vom face bine». Și era foarte jignitor, după anii 90, când te duceai în Occident și ți se explica: «Domnule, lasă, n-a fost comunism, a fost ceaușism, n-au înțeles ei, dar de fapt e bine»...”
21:56 „Îmi amintesc acele zile extraordinar de bine. În primul rând, pot să spun ce făceam încă din 16 decembrie sau din 17 decembrie, când, foarte devreme, tata a primit un telefon de la scriitorul Vasile (Bazil) Popovici, unul dintre coautorii Proclamației de la Timișoara, care voia să facă un doctorat la Cluj – era foarte apropiat de tata, de echinoxiști – și care i-a spus: «La Timișoara se trage în oameni».”
33:26 „Primul răspuns e simplu: Germania nazistă a pierdut războiul, URSS-ul l-a câștigat alături de America și Anglia, puteri democratice, și asta i-a conferit o aură. A câștigat Al Doilea Război Mondial, nu și Războiul Rece. De aceea, la paradele de 9 mai, sovieticii – și apoi rușii – defilează ca niște învingători ai nazismului.”
43:26 „Cartea asta restaurează un adevăr. Or, adevărul esențial despre comunism nu este că e o idee bună pusă prost în practică de niște oameni răi. [Crime, teroare, represiune], asta este natura esențială a comunismului, care nu a fost niciodată plebiscitat. Nimeni nu a dorit comunismul.”
53:16 „Până astăzi există oameni care încearcă să legitimeze ideea că nu comunismul a săvârșit crime și că de fapt aceia pe care i-a suprimat erau trădători, nepatrioți, spioni britanici, legionari, fasciști – și până la urmă justifică crimele comunismului. Lucrurile astea nu trebuie să mai existe. Comunismul este ilegitim și criminal, cum a fost declarat în Parlamentul României, la fel ca nazismul.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/67188280Wed, 30 Jul 2025 11:58:16 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum a reacționat lumea intelectuală franceză în 1997, în...Cum a reacționat lumea intelectuală franceză în 1997, în momentul publicării 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, coordonate de istoricul Stéphane Courtois? De ce Franța are o relație atât de complicată cu comunismul? Ce amintiri păstrează Adrian Papahagi din zilele premergătoare Revoluției din decembrie 1989? I s-a spus vreodată, în anii copilăriei, că uneori e bine să vorbească în șoaptă? Unde se afla în data de 18 decembrie 2006, când avut loc condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României? Cum se explică dubla măsură în ce privește memoria celor două forme de totalitarism bazate pe ideologii criminale, nazismul și comunismul? Corectitudinea politică și mișcarea woke ar putea fi considerate, prin direcțiile lor de gândire și de acțiune, un fel de continuatoare ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă radiografie a unor puncte nevralgice atent documentate, ce reliefează natura criminală a regimurilor comuniste, întemeiate pe minciună, resentiment și teroare.
0:00 Intro 
0:14 Skip intro 
10:52 „Sunt trei-patru motive. Unu la mână, tocmai din cauza acestui mit comunist: «De fapt, este o chestie bună despre egalitate, o mișcare generoasă, aplicată prost câteodată, dar noi o vom face bine». Și era foarte jignitor, după anii 90, când te duceai în Occident și ți se explica: «Domnule, lasă, n-a fost comunism, a fost ceaușism, n-au înțeles ei, dar de fapt e bine»...”
21:56 „Îmi amintesc acele zile extraordinar de bine. În primul rând, pot să spun ce făceam încă din 16 decembrie sau din 17 decembrie, când, foarte devreme, tata a primit un telefon de la scriitorul Vasile (Bazil) Popovici, unul dintre coautorii Proclamației de la Timișoara, care voia să facă un doctorat la Cluj – era foarte apropiat de tata, de echinoxiști – și care i-a spus: «La Timișoara se trage în oameni».”
33:26 „Primul răspuns e simplu: Germania nazistă a pierdut războiul, URSS-ul l-a câștigat alături de America și Anglia, puteri democratice, și asta i-a conferit o aură. A câștigat Al Doilea Război Mondial, nu și Războiul Rece. De aceea, la paradele de 9 mai, sovieticii – și apoi rușii – defilează ca niște învingători ai nazismului.”
43:26 „Cartea asta restaurează un adevăr. Or, adevărul esențial despre comunism nu este că e o idee bună pusă prost în practică de niște oameni răi. [Crime, teroare, represiune], asta este natura esențială a comunismului, care nu a fost niciodată plebiscitat. Nimeni nu a dorit comunismul.”
53:16 „Până astăzi există oameni care încearcă să legitimeze ideea că nu comunismul a săvârșit crime și că de fapt aceia pe care i-a suprimat erau trădători, nepatrioți, spioni britanici, legionari, fasciști – și până la urmă justifică crimele comunismului. Lucrurile astea nu trebuie să mai existe. Comunismul este ilegitim și criminal, cum a fost declarat în Parlamentul României, la fel ca nazismul.”
]]>3831falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-dorin-dobrincu-cartea-neagra-a-comunismului--67086733Ce fel de memorie se regăsește în paginile 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, o lucrare fundamentală pentru devoalarea mecanismelor represive ale regimurilor politice bazate pe această ideologie totalitară? Cât de importante s-au dovedit a fi arhivele în laboriosul demers de elaborare a unui asemenea volum? Care a fost perioada cea mai prielnică pentru studierea documentelor de arhivă de către cercetători? În ce fel ne ajută documentele fotografice să înțelegem mai bine istoria recentă, în special perioada comunismului? Cum a fost posibil ca ideea comunistă să pătrundă cu atâta ușurință în țările Europei de Est și în Orient? De ce este necesar să facem diferența între istorie și memoria individuală, pentru a rezista în fața încercărilor de instrumentalizare a nostalgiei prin diferite forme de manipulare? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dorin Dobrincu, reputat istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează actualitatea și provocările ei majore, reliefând totodată rolul și importanța documentelor de arhivă în sinuosul proces de investigare a mijloacelor de teroare și represiune ale regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:06 „𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 are o voce pentru victime, pentru că e vorba de o mare parte a lumii care a fost sub controlul partidelor comuniste – sub diverse denumiri, trebuie să spunem –, care a fost sub controlul unor regimuri comuniste. Și e vorba nu doar de țări mici, ci de țări mari, chiar foarte mari, pentru că reținem că regimul comunist s-a instalat prima dată în Rusia...”
18:09 „De ce a prins comunismul în societăți premoderne, dincolo de suprastructură, asta e o întrebare care i-a interesat pe mulți analiști, în mod particular pe istorici, pentru că, e important să reținem, comunismul a îmbrăcat adesea, și-a însușit, a interiorizat forme și practici care veneau din istoria spațiilor respective.”
28:37 „O altă arhivă importantă, care ne ajută să înțelegem în special regimul comunist, dar și perioada de dinainte, Al Doilea Război Mondial, spre exemplu, istoria recentă, istoria cu martori – asta e una dintre diferențieri –, este arhiva fostei Securități, care e deținută de CNSAS. Mult mai dificil este accesul la arhivele militare...”
37:38 „Deci, am avut în vedere vârful puterii, am avut în vedere brațul înarmat, cum i se spunea Securității, și am avut în vedere represiunea și rezistența. Evident că, dacă ar fi o istorie ilustrată a comunismului, ar trebui să avem mult mai multe [fotografii], inclusiv despre punerea în aplicare a planurilor economice...”
44:12 „În istoria lumii au fost foarte multe utopii. Unele au ajuns între coperțile unor cărți – și ne raportăm la diverși gânditori ca la niște utopiști, să spunem așa. Alte utopii au ajuns să se întrupeze. Comunismul este una dintre aceste mari utopii, care a ajuns la putere prin crimă, s-a extins prin crimă, s-a menținut prin crimă și, acolo unde e deja istorie, în multe locuri, a cedat puterea prin crimă.”
Cartea este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/67086733Wed, 23 Jul 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de memorie se regăsește în paginile 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢...Ce fel de memorie se regăsește în paginile 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, o lucrare fundamentală pentru devoalarea mecanismelor represive ale regimurilor politice bazate pe această ideologie totalitară? Cât de importante s-au dovedit a fi arhivele în laboriosul demers de elaborare a unui asemenea volum? Care a fost perioada cea mai prielnică pentru studierea documentelor de arhivă de către cercetători? În ce fel ne ajută documentele fotografice să înțelegem mai bine istoria recentă, în special perioada comunismului? Cum a fost posibil ca ideea comunistă să pătrundă cu atâta ușurință în țările Europei de Est și în Orient? De ce este necesar să facem diferența între istorie și memoria individuală, pentru a rezista în fața încercărilor de instrumentalizare a nostalgiei prin diferite forme de manipulare? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dorin Dobrincu, reputat istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează actualitatea și provocările ei majore, reliefând totodată rolul și importanța documentelor de arhivă în sinuosul proces de investigare a mijloacelor de teroare și represiune ale regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:06 „𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 are o voce pentru victime, pentru că e vorba de o mare parte a lumii care a fost sub controlul partidelor comuniste – sub diverse denumiri, trebuie să spunem –, care a fost sub controlul unor regimuri comuniste. Și e vorba nu doar de țări mici, ci de țări mari, chiar foarte mari, pentru că reținem că regimul comunist s-a instalat prima dată în Rusia...”
18:09 „De ce a prins comunismul în societăți premoderne, dincolo de suprastructură, asta e o întrebare care i-a interesat pe mulți analiști, în mod particular pe istorici, pentru că, e important să reținem, comunismul a îmbrăcat adesea, și-a însușit, a interiorizat forme și practici care veneau din istoria spațiilor respective.”
28:37 „O altă arhivă importantă, care ne ajută să înțelegem în special regimul comunist, dar și perioada de dinainte, Al Doilea Război Mondial, spre exemplu, istoria recentă, istoria cu martori – asta e una dintre diferențieri –, este arhiva fostei Securități, care e deținută de CNSAS. Mult mai dificil este accesul la arhivele militare...”
37:38 „Deci, am avut în vedere vârful puterii, am avut în vedere brațul înarmat, cum i se spunea Securității, și am avut în vedere represiunea și rezistența. Evident că, dacă ar fi o istorie ilustrată a comunismului, ar trebui să avem mult mai multe [fotografii], inclusiv despre punerea în aplicare a planurilor economice...”
44:12 „În istoria lumii au fost foarte multe utopii. Unele au ajuns între coperțile unor cărți – și ne raportăm la diverși gânditori ca la niște utopiști, să spunem așa. Alte utopii au ajuns să se întrupeze. Comunismul este una dintre aceste mari utopii, care a ajuns la putere prin crimă, s-a extins prin crimă, s-a menținut prin crimă și, acolo unde e deja istorie, în multe locuri, a cedat puterea prin crimă.”
Cartea este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>3203falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-matteo-nucci-lacrimile-eroilor--66997185Cât de importante sunt pentru scriitorul Matteo Nucci călătoriile în Grecia, în căutarea lumii antice și a fascinantei sale mitologii? De care dintre cei doi eroi ai poemelor homerice se simte mai apropiat: de Ahile sau de Odiseu? Cum se explică faptul că a ales să înceapă tocmai cu Pericle ilustrarea insolitului motiv al lacrimilor? De ce plâng atât de mult eroii, deși sunt considerați a fi cei mai puternici oameni? Prin ce se diferențiază, potrivit lui Homer, „lacrimile fierbinți” de „lacrimile reci”? Ce fel de cunoaștere putem dobândi prin intermediul lacrimilor? S-ar putea spune că 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢 și 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢, cele două capodopere ale literaturii antice grecești, sunt înscrise în codul genetic al civilizației occidentale? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘓𝘢𝘤𝘳𝘪𝘮𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘰𝘪𝘭𝘰𝘳, dialogul dintre Matteo Nucci, romancier și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă incursiune în miezul literaturii și al miturilor antice grecești, la temelia cărora regăsim umanitatea în forma ei cea mai autentică, deopotrivă rațională și emoțională, capabilă să-și dezvăluie suferința în fața sfâșietorului spectacol al finitudinii sale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:46 „Cu siguranță, Ahile [a plâns mai mult], pentru că, așa cum spuneam mai devreme, Ahile este mai direct, pentru că impulsul sau instinctul este cel care îl conduce. Și el niciodată nu se înfrânează de la a face ceea ce simte. În vreme ce Odiseu este opusul lui.”
18:16 „Desigur, Platon va spune că nu avem nevoie de ochii trupului, ci de ochii minții, ochii sufletului. Așa că această imagine a lui Homer, care era orb, e perfectă. Dar trebuie să ținem minte că Homer este probabil o plăsmuire.”
27:37 „M-am hotărât să scriu această carte pentru că atunci când reciteam poemele, după ce le citisem când eram la școală, reluându-le acum de la început, mai întâi 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 și apoi 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢, am fost surprins de faptul că acești eroi plâng atât de des.”
37:27 „În carte am urmărit trei motive ale plânsului. Primul este nevoia de a te întoarce acasă, nostalgia… Al doilea este mânia – când suntem atât de mânioși, încât începem să plângem. Al treilea este moartea. Când suntem părăsiți, apare durerea teribilă a morții.”
Traducere subtitrări: Alexandru Bejinariu.
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/268-lacrimile-eroilor.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/66997185Sat, 19 Jul 2025 15:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importante sunt pentru scriitorul Matteo Nucci...Cât de importante sunt pentru scriitorul Matteo Nucci călătoriile în Grecia, în căutarea lumii antice și a fascinantei sale mitologii? De care dintre cei doi eroi ai poemelor homerice se simte mai apropiat: de Ahile sau de Odiseu? Cum se explică faptul că a ales să înceapă tocmai cu Pericle ilustrarea insolitului motiv al lacrimilor? De ce plâng atât de mult eroii, deși sunt considerați a fi cei mai puternici oameni? Prin ce se diferențiază, potrivit lui Homer, „lacrimile fierbinți” de „lacrimile reci”? Ce fel de cunoaștere putem dobândi prin intermediul lacrimilor? S-ar putea spune că 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢 și 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢, cele două capodopere ale literaturii antice grecești, sunt înscrise în codul genetic al civilizației occidentale? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘓𝘢𝘤𝘳𝘪𝘮𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘰𝘪𝘭𝘰𝘳, dialogul dintre Matteo Nucci, romancier și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă incursiune în miezul literaturii și al miturilor antice grecești, la temelia cărora regăsim umanitatea în forma ei cea mai autentică, deopotrivă rațională și emoțională, capabilă să-și dezvăluie suferința în fața sfâșietorului spectacol al finitudinii sale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:46 „Cu siguranță, Ahile [a plâns mai mult], pentru că, așa cum spuneam mai devreme, Ahile este mai direct, pentru că impulsul sau instinctul este cel care îl conduce. Și el niciodată nu se înfrânează de la a face ceea ce simte. În vreme ce Odiseu este opusul lui.”
18:16 „Desigur, Platon va spune că nu avem nevoie de ochii trupului, ci de ochii minții, ochii sufletului. Așa că această imagine a lui Homer, care era orb, e perfectă. Dar trebuie să ținem minte că Homer este probabil o plăsmuire.”
27:37 „M-am hotărât să scriu această carte pentru că atunci când reciteam poemele, după ce le citisem când eram la școală, reluându-le acum de la început, mai întâi 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 și apoi 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢, am fost surprins de faptul că acești eroi plâng atât de des.”
37:27 „În carte am urmărit trei motive ale plânsului. Primul este nevoia de a te întoarce acasă, nostalgia… Al doilea este mânia – când suntem atât de mânioși, încât începem să plângem. Al treilea este moartea. Când suntem părăsiți, apare durerea teribilă a morții.”
Traducere subtitrări: Alexandru Bejinariu.
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/268-lacrimile-eroilor.html
]]>2708falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-armand-gosu-cartea-neagra-a-comunismului--66955406Cum au fost, pentru istoricul Armand Goșu, anii trăiți în perioada comunismului din România? Unde s-a aflat în 18 decembrie 2006, când a avut loc condamnarea oficială a comunismului drept regim ilegitim și criminal, și de ce consideră că simbolistica acestui gest istoric este deosebit de importantă? Se poate spune că există astăzi un fel de „cortină de fier” a memoriei în privința celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume ale acestei ideologii totalitare? Cum s-ar explica altfel faptul că ideea comunistă sucește încă mințile multora dintre contemporanii noștri? Putem avea speranțe mari sau, dimpotrivă, moderate cu privire la apusul unei asemenea idei și a diferitelor sale formule hibride? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o explorare a mesajului fundamental al acestei lucrări de referință pentru înțelegerea istoriei noastre recente, reliefând totodată importanța firului etic al oricărei dezbateri referitoare la natura criminală a regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:44 „[La Revoluție] eram chiar în centru, în Piața Universității. Eram în facultate, au început să țipe colegii, pentru că oamenii au început să iasă de la miting, să fugă. Eu și cu încă un coleg – într-adevăr, eram și noi speriați – am deschis geamul și am aruncat niște scaune pe geam, ca să îi ajutăm pe oameni să facă o baricadă...”
16:07 „Iar omul care  jucat un rol fundamental în istoria asta e totuși Lenin. În momentul în care se instaurează puterea bolșevică, nu ai marxism, ci ai marxism-leninism. Practic, el rescrie cu totul regulile marxismului: după ce că marxismul era criminal în prima fază, el îl ridică la cub, pentru că îl altoiește cu terorismul rusesc...”
23:44 „Sigur că [relația complicată a României cu comunismul] nu e de intensitatea celei pe care Franța o are. În primul rând, cultura franceză e altceva. Felul în care a metabolizat elita franceză comunismul e sensibil diferit de felul în care s-a întâmplat lucrul acesta în România.”
34:25 „Pur și simplu, unii zic: «Domnule e 𝘤𝘰𝘰𝘭 [ideea comunistă]. Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ul e anticomunist, înseamnă că e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fim și noi împotriva 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului». Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘮𝘦𝘯𝘵-ul este împotriva extremei drepte legionare și o sancționează, e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fii [de extremă dreapta]. Repet: ține de educație…”
41:03 „Mie mi se pare fundamentală, dacă vrem să înțelegem de unde venim. Nu știu alta când o să mai putem face, nu știu când se mai deschid arhivele [la Moscova], să zici că poți să aduci ceva în plus. Fără această carte nu înțelegem care ne sunt rădăcinile. Pentru o țară ca România, care a trecut prin deșertul comunist foarte urât – mai urât decât țările vecine –, mie mi se pare o lectură fundamentală.”]]>https://api.spreaker.com/episode/66955406Sat, 12 Jul 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum au fost, pentru istoricul Armand Goșu, anii trăiți în...Cum au fost, pentru istoricul Armand Goșu, anii trăiți în perioada comunismului din România? Unde s-a aflat în 18 decembrie 2006, când a avut loc condamnarea oficială a comunismului drept regim ilegitim și criminal, și de ce consideră că simbolistica acestui gest istoric este deosebit de importantă? Se poate spune că există astăzi un fel de „cortină de fier” a memoriei în privința celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume ale acestei ideologii totalitare? Cum s-ar explica altfel faptul că ideea comunistă sucește încă mințile multora dintre contemporanii noștri? Putem avea speranțe mari sau, dimpotrivă, moderate cu privire la apusul unei asemenea idei și a diferitelor sale formule hibride? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o explorare a mesajului fundamental al acestei lucrări de referință pentru înțelegerea istoriei noastre recente, reliefând totodată importanța firului etic al oricărei dezbateri referitoare la natura criminală a regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:44 „[La Revoluție] eram chiar în centru, în Piața Universității. Eram în facultate, au început să țipe colegii, pentru că oamenii au început să iasă de la miting, să fugă. Eu și cu încă un coleg – într-adevăr, eram și noi speriați – am deschis geamul și am aruncat niște scaune pe geam, ca să îi ajutăm pe oameni să facă o baricadă...”
16:07 „Iar omul care  jucat un rol fundamental în istoria asta e totuși Lenin. În momentul în care se instaurează puterea bolșevică, nu ai marxism, ci ai marxism-leninism. Practic, el rescrie cu totul regulile marxismului: după ce că marxismul era criminal în prima fază, el îl ridică la cub, pentru că îl altoiește cu terorismul rusesc...”
23:44 „Sigur că [relația complicată a României cu comunismul] nu e de intensitatea celei pe care Franța o are. În primul rând, cultura franceză e altceva. Felul în care a metabolizat elita franceză comunismul e sensibil diferit de felul în care s-a întâmplat lucrul acesta în România.”
34:25 „Pur și simplu, unii zic: «Domnule e 𝘤𝘰𝘰𝘭 [ideea comunistă]. Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ul e anticomunist, înseamnă că e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fim și noi împotriva 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului». Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘮𝘦𝘯𝘵-ul este împotriva extremei drepte legionare și o sancționează, e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fii [de extremă dreapta]. Repet: ține de educație…”
41:03 „Mie mi se pare fundamentală, dacă vrem să înțelegem de unde venim. Nu știu alta când o să mai putem face, nu știu când se mai deschid arhivele [la Moscova], să zici că poți să aduci ceva în plus. Fără această carte nu înțelegem care ne sunt rădăcinile. Pentru o țară ca România, care a trecut prin deșertul comunist foarte urât – mai urât decât țările vecine –, mie mi se pare o lectură fundamentală.”]]>2827falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ana-blandiana-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune--66955417Când l-au cunoscut Ana Blandiana și Romulus Rusan pe istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul „Cărții negre a comunismului”, una dintre cele mai influente lucrări scrise până acum despre această formă de totalitarism? De ce este atât de important faptul că istoria comunismului e prezentată aici din perspectiva celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume? Se poate spune că această cercetare de tip istoriografic oferă premisele unei judecări a comunismului alături de cealaltă calamitate a secolului al XX-lea, nazismul? Prin ce fel de gesturi samavolnice s-a afirmat Lenin, încă de la început, ca un adevărat spirit al răului? Va dispărea vreodată fantoma comunismului sau va continua să bântuie lumea prin diferite formule hibride? În jurul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții în limba română a „Cărții negre a comunismului”, adăugite și revizuite științific, dialogul alert dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o revelatoare incursiune în materia tematică a acestei lucrări fundamentale, dar și o reliefare a rolului pe care l-a avut Stéphane Courtois, inclusiv prin intermediul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în declanșarea cercetărilor științifice cu privire la crimele acestui regim politic în țara noastră.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
08:40 „Profesorul Niculescu era reprezentantul Memorialului la Paris. Inițial, [reprezetanții] erau prieteni ai noștri personali sau scriitori. El ne-a dat telefon imediat ce a apărut cartea și a izbucnit scandalul: «Asta e o carte anume pentru voi, România trebuie să fie prima care o editează».”
16:57 „Această carte are numele lui [al lui Stéphane Courtois] pus într-un șir întreg cu alți istorici care scriu aici. Dar cartea este a lui, a ieșit din capul lui. El are prefața de 60-70 de pagini, el are extraordinarul capitol care se numește «De ce?». De ce aceste crime, cum se explică ele?”
25:09 „Mi-am dat seama ce interesant, aproape curios, e că avut ideea să recurgă atât de des la texte literare. Pe de o parte, e o carte științifică: este pentru prima oară când se introduc cifrele victimelor.”
32:21 „Primul gest cu adevărat teribil, și determinant, și important pe care l-a făcut Lenin a fost că, după ce se produsese revoluția democratică din februarie, după ce prima oară în istoria Rusiei se votase liber și universal și exista o Adunare Constituantă care urma să facă o constituție, el s-a dus cu bolșevicii și a arestat această Adunare...”
40:06 „Avem la Sighet o copie a unei hârtii prin care i se spunea lui Lenin că urmează să fie omorâți 4.000 de țărani. Era în legătură cu Rusia. Și el a tăiat și a pus 6.000. Adică așa, din burtă, pentru că i s-a părut că e prea puțin – și a pus 6.000.”
48.34 „Eu am vorbit de mai multe ori prin școli, fiind întrebată de Memorial. Mi se pare logic să încep prin a spune de ce cred eu că trebuie să ne mai intereseze comunismul. Și îi întreb pe acești tineri care sunt toți născuți după ’89: «De ce credeți că trebuie să mai vorbim despre asta?» Și le spun părerea mea.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/66955417Sat, 12 Jul 2025 13:53:22 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Când l-au cunoscut Ana Blandiana și Romulus Rusan pe...Când l-au cunoscut Ana Blandiana și Romulus Rusan pe istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul „Cărții negre a comunismului”, una dintre cele mai influente lucrări scrise până acum despre această formă de totalitarism? De ce este atât de important faptul că istoria comunismului e prezentată aici din perspectiva celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume? Se poate spune că această cercetare de tip istoriografic oferă premisele unei judecări a comunismului alături de cealaltă calamitate a secolului al XX-lea, nazismul? Prin ce fel de gesturi samavolnice s-a afirmat Lenin, încă de la început, ca un adevărat spirit al răului? Va dispărea vreodată fantoma comunismului sau va continua să bântuie lumea prin diferite formule hibride? În jurul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții în limba română a „Cărții negre a comunismului”, adăugite și revizuite științific, dialogul alert dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o revelatoare incursiune în materia tematică a acestei lucrări fundamentale, dar și o reliefare a rolului pe care l-a avut Stéphane Courtois, inclusiv prin intermediul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în declanșarea cercetărilor științifice cu privire la crimele acestui regim politic în țara noastră.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
08:40 „Profesorul Niculescu era reprezentantul Memorialului la Paris. Inițial, [reprezetanții] erau prieteni ai noștri personali sau scriitori. El ne-a dat telefon imediat ce a apărut cartea și a izbucnit scandalul: «Asta e o carte anume pentru voi, România trebuie să fie prima care o editează».”
16:57 „Această carte are numele lui [al lui Stéphane Courtois] pus într-un șir întreg cu alți istorici care scriu aici. Dar cartea este a lui, a ieșit din capul lui. El are prefața de 60-70 de pagini, el are extraordinarul capitol care se numește «De ce?». De ce aceste crime, cum se explică ele?”
25:09 „Mi-am dat seama ce interesant, aproape curios, e că avut ideea să recurgă atât de des la texte literare. Pe de o parte, e o carte științifică: este pentru prima oară când se introduc cifrele victimelor.”
32:21 „Primul gest cu adevărat teribil, și determinant, și important pe care l-a făcut Lenin a fost că, după ce se produsese revoluția democratică din februarie, după ce prima oară în istoria Rusiei se votase liber și universal și exista o Adunare Constituantă care urma să facă o constituție, el s-a dus cu bolșevicii și a arestat această Adunare...”
40:06 „Avem la Sighet o copie a unei hârtii prin care i se spunea lui Lenin că urmează să fie omorâți 4.000 de țărani. Era în legătură cu Rusia. Și el a tăiat și a pus 6.000. Adică așa, din burtă, pentru că i s-a părut că e prea puțin – și a pus 6.000.”
48.34 „Eu am vorbit de mai multe ori prin școli, fiind întrebată de Memorial. Mi se pare logic să încep prin a spune de ce cred eu că trebuie să ne mai intereseze comunismul. Și îi întreb pe acești tineri care sunt toți născuți după ’89: «De ce credeți că trebuie să mai vorbim despre asta?» Și le spun părerea mea.”
]]>3403falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-ion-andrei-gherasim-corneliu-coposu--66861470Când l-a întâlnit pentru prima dată Ion Andrei Gherasim pe Corneliu Coposu, care avea să-i devină un adevărat mentor și model existențial? Ce amintiri păstrează din acea perioadă despre Seniorul Partidului Național Țărănesc, precum și despre bunicul său, Ilie Lazăr? Care a fost cea mai frumoasă zi pe care a trăit-o alături de Corneliu Coposu? Dar cea mai complicată, dezvăluind fragilitatea proaspetei democrații românești de la începutul anilor ’90? Ce anume l-a salvat pe Corneliu Coposu în cei peste șaptesprezece ani de detenție politică? Cât de importantă era pentru el virtutea iertării, oferită până și celor care îl torturaseră în temnițele comuniste? Prin ce devine „Testamentul” său un act de o importanță capitală pentru istoria noastră? În ce fel s-a manifestat spiritul lui vizionar, încă dinainte de 22 decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Ion Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o luminoasă evocare a Seniorului, un simbol al rezistenței și al luptei împotriva dictaturii comuniste, pentru care politica era în primul rând o activitate morală, edificată pe principii și valori profund umane.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
16:44 „Direct, l-am cunoscut când eram foarte mic, aveam patru ani. Asta se întâmpla în 1974, cu prilejul ultimei întâlniri, practic, între Ilie Lazăr și Corneliu Coposu. Corneliu Coposu a venit la Cluj. El venea, când era lăsat de Securitate, să se vadă nu numai cu bunicul meu la Cluj, ci și cu nepoții lui Maniu, familia Boilă.”
32:28 „După puțin mai mult de-o lună – venise libertatea –, e acel moment din 29 ianuarie 1990, când am intrat în acel TAB, în fața Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat. De fapt, istoria e următoarea: primul-ministru de atunci, Petre Roman, împreună cu Cazimir Ionescu încercau să-l convingă pe domnul Coposu să părăsească sediul.”
45:33 „Ideea este că și Corneliu Coposu, la fel, participa fără niciun fel de probleme – dacă era în țară, sau în București, sau la evenimente – la liturghiile în biserici ortodoxe. Este foarte important de spus. Mottoul meu îl constituie cuvintele fericitului cardinal Iuliu Hossu care, la Alba Iulia, îmbrățișându-l pe episcopul ortodox Miron Cristea, îi spune: «Așa cum ne vedeți îmbrățișați frățește aici, așa să rămână pe veci frații României».”
1:00:36 „E un pasaj care mie, personal, mai ales în timpurile actuale, mi se pare foarte important. Este pasajul din epilog, deci partea a treia a «Testamentului». Citez: «Sunt convins că politica este o activitate morală și că nu poate fi delimitată de etică și de onestitate».”
1:13:55 „Astea sunt scrisori pe care le-am recuperat din arhiva Fundației «Corneliu Coposu» și v-am adus scrisoarea care din punctul meu de vedere e cea mai importantă istoric. Este o scrisoare pe care i-o scrie Ilie Lazăr lui Corneliu Coposu pe 7 iulie 1971...”
1:30:40 „Și mama, și tata, și bunica mea, pentru că în familia mea, practic, suntem la aproape 40 de ani cumulați de pușcărie politică, cel mai mult făcând bunicul meu și cu tatăl meu. Mama a făcut doi ani. A fost arestată – și am descoperit acum documente la CNSAS – pentru că a avut un curaj extraordinar și s-a bătut pentru Biserica Greco-Catolică la Cluj.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/66861470Sat, 05 Jul 2025 15:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Când l-a întâlnit pentru prima dată Ion Andrei Gherasim...Când l-a întâlnit pentru prima dată Ion Andrei Gherasim pe Corneliu Coposu, care avea să-i devină un adevărat mentor și model existențial? Ce amintiri păstrează din acea perioadă despre Seniorul Partidului Național Țărănesc, precum și despre bunicul său, Ilie Lazăr? Care a fost cea mai frumoasă zi pe care a trăit-o alături de Corneliu Coposu? Dar cea mai complicată, dezvăluind fragilitatea proaspetei democrații românești de la începutul anilor ’90? Ce anume l-a salvat pe Corneliu Coposu în cei peste șaptesprezece ani de detenție politică? Cât de importantă era pentru el virtutea iertării, oferită până și celor care îl torturaseră în temnițele comuniste? Prin ce devine „Testamentul” său un act de o importanță capitală pentru istoria noastră? În ce fel s-a manifestat spiritul lui vizionar, încă dinainte de 22 decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Ion Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o luminoasă evocare a Seniorului, un simbol al rezistenței și al luptei împotriva dictaturii comuniste, pentru care politica era în primul rând o activitate morală, edificată pe principii și valori profund umane.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
16:44 „Direct, l-am cunoscut când eram foarte mic, aveam patru ani. Asta se întâmpla în 1974, cu prilejul ultimei întâlniri, practic, între Ilie Lazăr și Corneliu Coposu. Corneliu Coposu a venit la Cluj. El venea, când era lăsat de Securitate, să se vadă nu numai cu bunicul meu la Cluj, ci și cu nepoții lui Maniu, familia Boilă.”
32:28 „După puțin mai mult de-o lună – venise libertatea –, e acel moment din 29 ianuarie 1990, când am intrat în acel TAB, în fața Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat. De fapt, istoria e următoarea: primul-ministru de atunci, Petre Roman, împreună cu Cazimir Ionescu încercau să-l convingă pe domnul Coposu să părăsească sediul.”
45:33 „Ideea este că și Corneliu Coposu, la fel, participa fără niciun fel de probleme – dacă era în țară, sau în București, sau la evenimente – la liturghiile în biserici ortodoxe. Este foarte important de spus. Mottoul meu îl constituie cuvintele fericitului cardinal Iuliu Hossu care, la Alba Iulia, îmbrățișându-l pe episcopul ortodox Miron Cristea, îi spune: «Așa cum ne vedeți îmbrățișați frățește aici, așa să rămână pe veci frații României».”
1:00:36 „E un pasaj care mie, personal, mai ales în timpurile actuale, mi se pare foarte important. Este pasajul din epilog, deci partea a treia a «Testamentului». Citez: «Sunt convins că politica este o activitate morală și că nu poate fi delimitată de etică și de onestitate».”
1:13:55 „Astea sunt scrisori pe care le-am recuperat din arhiva Fundației «Corneliu Coposu» și v-am adus scrisoarea care din punctul meu de vedere e cea mai importantă istoric. Este o scrisoare pe care i-o scrie Ilie Lazăr lui Corneliu Coposu pe 7 iulie 1971...”
1:30:40 „Și mama, și tata, și bunica mea, pentru că în familia mea, practic, suntem la aproape 40 de ani cumulați de pușcărie politică, cel mai mult făcând bunicul meu și cu tatăl meu. Mama a făcut doi ani. A fost arestată – și am descoperit acum documente la CNSAS – pentru că a avut un curaj extraordinar și s-a bătut pentru Biserica Greco-Catolică la Cluj.”
]]>6397falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-mihnea-maruta-ne-moria--66771932S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”
18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”
31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”
41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”
52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”
]]>https://api.spreaker.com/episode/66771932Sat, 28 Jun 2025 15:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau...S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”
18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”
31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”
41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”
52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”
]]>3578falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-bogdan-tataru-cazaban-invierea-lui-lazar-de-a-lungul-secolelor--66650469Care sunt principalele dimensiuni iconografice și textuale din îndelungata istorie a receptării învierii lui Lazăr, episod consemnat în Evanghelia după Ioan? În ce fel a devenit Lazăr un simbol al învierii spirituale prin credință, dar și un personaj în condiția căruia s-au oglindit numeroase generații de creștini? Prin ce anume se distinge exegeza Sfântului Augustin privitoare la pedagogia graduală oferită de Iisus Hristos grație celor trei învieri săvârșite? S-ar putea spune că tocmai discreția și tăcerea lui Lazăr au determinat bogata sa posteritate? Cum este posibil ca lacrimile, expresia însăși a emoției omenești și a limitelor noastre, să fie asumate de Fiul lui Dumnezeu în episodul învierii lui Lazăr? Explorând în profunzime una dintre marile teme ale istoriei creștinismului, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă și elegantă reflecție asupra nucleelor hermeneutice în jurul cărora s-a cristalizat sensul ultim al învierii lui Lazăr, acela al revelării puterii dumnezeiești absolute.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro

11:20 „Ceea ce am propus aici este o istorie care studiază receptarea a ceea ce doar Evanghelia după Ioan ne transmite. Dar întrebarea e legitimă: de ce apare doar în Evanghelia după Ioan? Nu avem deocamdată decât un singur răspuns, care ar fi susținut de tradiția seculară a Bisericii, de-a lungul istoriei creștinismului.”

20:55 „Într-adevăr, este o istorie a unui mare tăcut. El e personajul care tace. Întâi de toate, este în Evanghelie: toți ceilalți vorbesc, vorbesc despre el, dar el tace. Și vedeți cum tăcerea aceasta a lui este prelungită câteva secole, până în secolele al III-lea – al IV-lea, dar al III-lea mai ales, când avem și exegezele deja, nu doar iconografia...”

29:53 „Și asta m-a trimis imediat cu gândul la exegeza pe care a făcut-o Ambrozie al Milanului – Sfântul Ambrozie –, care spunea: «[...] Lazăr se mișca, simțea, mirosea, vedea, pentru că în el era puterea lui Dumnezeu». Adică era Lazăr, dar nu se putea altfel decât pentru că Dumnezeu era prezent în el...”

41:39 „În această istorie, cititorii vor vedea cum am găsit predici de-a lungul secolelor care vorbesc despre dialogul acesta, despre chemarea abisală a lui Dumnezeu de a ne scoate din abisul nostru. Abis pe abis cheamă. «Genune pe genune cheamă» este dintr-un psalm, interpretat în această istorie în mod spectaculos de Bernard de Clairvaux...”

51:05 „Aș spune tăcerea lui. Unii ar fi vrut să vorbească mai mult, s-au așteptat să găsească o poveste pe care Lazăr să ne-o transmită, o descoperire, o revelație despre cum era lumea de dincolo, cum era Infernul, ce a trăit acolo, ce a văzut acolo. Aceste întrebări evident că nu au putut să fie oprite în istoria creștinismului și, la un moment dat, și-au găsit răspunsul.”

59:53 „Lazăr poate să fie și un cavaler medieval. Literatura medievală este o martoră a acestei identificări cu Lazăr. De pildă, textele pe care le-am studiat aici, marile poeme dramatice, 𝘓𝘦𝘴 𝘔𝘺𝘴𝘵è𝘳𝘦𝘴 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘗𝘢𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯, cum sunt numite în franceză, ne pun în față tocmai o completă receptare în epocă a episodului din Betania.”

Cartea este disponibila aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/269-invierea-lui-lazar-de-a-lungul-secolelor-vol-i.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/66650469Sat, 21 Jun 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt principalele dimensiuni iconografice și...Care sunt principalele dimensiuni iconografice și textuale din îndelungata istorie a receptării învierii lui Lazăr, episod consemnat în Evanghelia după Ioan? În ce fel a devenit Lazăr un simbol al învierii spirituale prin credință, dar și un personaj în condiția căruia s-au oglindit numeroase generații de creștini? Prin ce anume se distinge exegeza Sfântului Augustin privitoare la pedagogia graduală oferită de Iisus Hristos grație celor trei învieri săvârșite? S-ar putea spune că tocmai discreția și tăcerea lui Lazăr au determinat bogata sa posteritate? Cum este posibil ca lacrimile, expresia însăși a emoției omenești și a limitelor noastre, să fie asumate de Fiul lui Dumnezeu în episodul învierii lui Lazăr? Explorând în profunzime una dintre marile teme ale istoriei creștinismului, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă și elegantă reflecție asupra nucleelor hermeneutice în jurul cărora s-a cristalizat sensul ultim al învierii lui Lazăr, acela al revelării puterii dumnezeiești absolute.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro

11:20 „Ceea ce am propus aici este o istorie care studiază receptarea a ceea ce doar Evanghelia după Ioan ne transmite. Dar întrebarea e legitimă: de ce apare doar în Evanghelia după Ioan? Nu avem deocamdată decât un singur răspuns, care ar fi susținut de tradiția seculară a Bisericii, de-a lungul istoriei creștinismului.”

20:55 „Într-adevăr, este o istorie a unui mare tăcut. El e personajul care tace. Întâi de toate, este în Evanghelie: toți ceilalți vorbesc, vorbesc despre el, dar el tace. Și vedeți cum tăcerea aceasta a lui este prelungită câteva secole, până în secolele al III-lea – al IV-lea, dar al III-lea mai ales, când avem și exegezele deja, nu doar iconografia...”

29:53 „Și asta m-a trimis imediat cu gândul la exegeza pe care a făcut-o Ambrozie al Milanului – Sfântul Ambrozie –, care spunea: «[...] Lazăr se mișca, simțea, mirosea, vedea, pentru că în el era puterea lui Dumnezeu». Adică era Lazăr, dar nu se putea altfel decât pentru că Dumnezeu era prezent în el...”

41:39 „În această istorie, cititorii vor vedea cum am găsit predici de-a lungul secolelor care vorbesc despre dialogul acesta, despre chemarea abisală a lui Dumnezeu de a ne scoate din abisul nostru. Abis pe abis cheamă. «Genune pe genune cheamă» este dintr-un psalm, interpretat în această istorie în mod spectaculos de Bernard de Clairvaux...”

51:05 „Aș spune tăcerea lui. Unii ar fi vrut să vorbească mai mult, s-au așteptat să găsească o poveste pe care Lazăr să ne-o transmită, o descoperire, o revelație despre cum era lumea de dincolo, cum era Infernul, ce a trăit acolo, ce a văzut acolo. Aceste întrebări evident că nu au putut să fie oprite în istoria creștinismului și, la un moment dat, și-au găsit răspunsul.”

59:53 „Lazăr poate să fie și un cavaler medieval. Literatura medievală este o martoră a acestei identificări cu Lazăr. De pildă, textele pe care le-am studiat aici, marile poeme dramatice, 𝘓𝘦𝘴 𝘔𝘺𝘴𝘵è𝘳𝘦𝘴 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘗𝘢𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯, cum sunt numite în franceză, ne pun în față tocmai o completă receptare în epocă a episodului din Betania.”

Cartea este disponibila aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/269-invierea-lui-lazar-de-a-lungul-secolelor-vol-i.html
]]>4375falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-stephane-courtois-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune--66601537 
Cum a scindat publicarea Cărții negre a comunismului lumea intelectuală franceză, în ce fel a fost afectată mitologia existentă în epocă despre Marea Rusie? Care au fost cele mai puternice atacuri la adresa acestei cărți, și de ce natură au fost acestea, istorică sau mai degrabă politică? Istoria propriu-zisă a comunismului ar trebui însoțită de o reflecție morală? Cât de seducătoare și periculoasă este poțiunea magică a comunismului pentru tineri? A fost comunismul o utopie ucigașă, o idee rea în sine sau doar una prost aplicată? Acestea sunt doar câteva întrebări care au animat dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, întrebări la capătul cărora tabloul efectelor totalitarismului comunist asupra istoriei și culturii europene a devenit și mai pregnant.
 
0:00 Intro
00:05 „Însă cu adevărat combătut am fost, pe față, în mod evident, când am făcut comparația între nazism și comunism. Lucrul acesta, pentru foarte mulți oameni de stânga și de dreapta deopotrivă, era inacceptabil.”
00:07 „Ceea ce este interesant de observat, cred eu, e că au existat foarte puține critici de natură istorică la adresa Cărții negre a comunismului.”
00:31 „Cred că este aproape imposibil să spui ceva despre comunism, indiferent despre ce teren ar fi vorba. Dacă luați terenul economic, comunismul a fost un dezastru.”
00:36 „[Comunismul] exact asta e, o utopie ucigașă. De îndată ce căutăm să transpunem utopia în realitate, cădem în absurd și în catastrofă.”
00:42 „Cred că comunismul nu are niciun viitor. Problema e că o bună parte dintre tineri nu cunosc această istorie și, la fel ca noi în 1968, se apucă să viseze.”
Traducere subtitrări: Anca-Maria Pănoiu.
 
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/66601537Wed, 18 Jun 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.   Cum a scindat publicarea Cărții negre a comunismului... 
Cum a scindat publicarea Cărții negre a comunismului lumea intelectuală franceză, în ce fel a fost afectată mitologia existentă în epocă despre Marea Rusie? Care au fost cele mai puternice atacuri la adresa acestei cărți, și de ce natură au fost acestea, istorică sau mai degrabă politică? Istoria propriu-zisă a comunismului ar trebui însoțită de o reflecție morală? Cât de seducătoare și periculoasă este poțiunea magică a comunismului pentru tineri? A fost comunismul o utopie ucigașă, o idee rea în sine sau doar una prost aplicată? Acestea sunt doar câteva întrebări care au animat dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, întrebări la capătul cărora tabloul efectelor totalitarismului comunist asupra istoriei și culturii europene a devenit și mai pregnant.
 
0:00 Intro
00:05 „Însă cu adevărat combătut am fost, pe față, în mod evident, când am făcut comparația între nazism și comunism. Lucrul acesta, pentru foarte mulți oameni de stânga și de dreapta deopotrivă, era inacceptabil.”
00:07 „Ceea ce este interesant de observat, cred eu, e că au existat foarte puține critici de natură istorică la adresa Cărții negre a comunismului.”
00:31 „Cred că este aproape imposibil să spui ceva despre comunism, indiferent despre ce teren ar fi vorba. Dacă luați terenul economic, comunismul a fost un dezastru.”
00:36 „[Comunismul] exact asta e, o utopie ucigașă. De îndată ce căutăm să transpunem utopia în realitate, cădem în absurd și în catastrofă.”
00:42 „Cred că comunismul nu are niciun viitor. Problema e că o bună parte dintre tineri nu cunosc această istorie și, la fel ca noi în 1968, se apucă să viseze.”
Traducere subtitrări: Anca-Maria Pănoiu.
 
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html
]]>2859falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilenta-prin-cultura-justitia-memoriei-teodor-baconschi-crestinismul-universal--66557304Ce fel de nostalgie a unității creștine implică ideea ecumenică? Cum a devenit posibilă, în 1999, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România? De ce ar fi fost necesar ca patrimoniul creștin, această extraordinară moștenire întemeietoare, să fie înscris explicit în Constituția Uniunii Europene? Ce s-a întâmplat totuși în Europa ultimelor patru-cinci decenii, dacă ne gândim că părinții fondatori ai construcției comunitare au fost creștin-democrați? Se poate spune că țările din Europa de Est au o relație mai complicată cu ideea ecumenică, mai degrabă mimată decât reală? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, diplomat, eseist și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă și minuțioasă reflecție asupra mișcării ecumenice, prefigurând perpetuarea memoriei cu privire la relativa unitate a Bisericii, dar și o mai bună înțelegere a cauzelor care au generat polemica interconfesională din zilele noastre.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:50 „Am căutat prin conferința recentă să fac un rezumat al istoriei mișcării ecumenice, pentru că ea e puțin cunoscută la noi. Am spus acolo că, începând cu Adunarea Mondială a Bisericilor de la New Delhi din 1961, și bisericile captive în lagărul socialist au început să trimită delegații...”
20:22 „Nu a fost chiar dintr-odată, pentru că trecuseră șapte ani de la căderea comunismului și regimul Iliescu a trimis nu știu câte invitații oficiale către papa, mai ales că era vorba de Ioan Paul al II-lea, un personaj apreciat pe toată planeta și foarte respectat pentru rezistența pe care, ca fost arhiepiscop și cardinal al Cracoviei, o opusese, prin omiliile sale curajoase, la opresiunea comunistă din Polonia.”
 29:35 „Redactorii strânși în conclavul acesta constituțional, în adunarea constituantă, erau dominați, pe de o parte, de personalități franceze care întruchipau principiul franțuzesc tipic al laicității, iar pe de altă parte, aparțineau acelor țări meridionale ale Europei care au mari comunități musulmane pe teritoriul lor...”
39:56 „E un paradox aici, legat de faptul că Europa Centrală și de Est e mai diversă, mai degrabă multiculturală și multiconfesională decât Europa de Vest, unde, într-un fel sau altul, există majorități confesionale destul de compacte. Asta e valabil și în România, în momentul Marii Uniri.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/66557304Sat, 14 Jun 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de nostalgie a unității creștine implică ideea...Ce fel de nostalgie a unității creștine implică ideea ecumenică? Cum a devenit posibilă, în 1999, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România? De ce ar fi fost necesar ca patrimoniul creștin, această extraordinară moștenire întemeietoare, să fie înscris explicit în Constituția Uniunii Europene? Ce s-a întâmplat totuși în Europa ultimelor patru-cinci decenii, dacă ne gândim că părinții fondatori ai construcției comunitare au fost creștin-democrați? Se poate spune că țările din Europa de Est au o relație mai complicată cu ideea ecumenică, mai degrabă mimată decât reală? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, diplomat, eseist și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă și minuțioasă reflecție asupra mișcării ecumenice, prefigurând perpetuarea memoriei cu privire la relativa unitate a Bisericii, dar și o mai bună înțelegere a cauzelor care au generat polemica interconfesională din zilele noastre.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:50 „Am căutat prin conferința recentă să fac un rezumat al istoriei mișcării ecumenice, pentru că ea e puțin cunoscută la noi. Am spus acolo că, începând cu Adunarea Mondială a Bisericilor de la New Delhi din 1961, și bisericile captive în lagărul socialist au început să trimită delegații...”
20:22 „Nu a fost chiar dintr-odată, pentru că trecuseră șapte ani de la căderea comunismului și regimul Iliescu a trimis nu știu câte invitații oficiale către papa, mai ales că era vorba de Ioan Paul al II-lea, un personaj apreciat pe toată planeta și foarte respectat pentru rezistența pe care, ca fost arhiepiscop și cardinal al Cracoviei, o opusese, prin omiliile sale curajoase, la opresiunea comunistă din Polonia.”
 29:35 „Redactorii strânși în conclavul acesta constituțional, în adunarea constituantă, erau dominați, pe de o parte, de personalități franceze care întruchipau principiul franțuzesc tipic al laicității, iar pe de altă parte, aparțineau acelor țări meridionale ale Europei care au mari comunități musulmane pe teritoriul lor...”
39:56 „E un paradox aici, legat de faptul că Europa Centrală și de Est e mai diversă, mai degrabă multiculturală și multiconfesională decât Europa de Vest, unde, într-un fel sau altul, există majorități confesionale destul de compacte. Asta e valabil și în România, în momentul Marii Uniri.”
]]>2997falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sever-voinescu-derive-ideologice-ale-pezentului-res-publica--66128416
De ce democrația, statul de drept, suveranitatea și structurile euroatlantice nu trebuie privite ca niște scopuri în sine? Dacă suveranitatea este una dintre cele mai importante moșteniri primite de la înaintașii noștri, cum se explică atunci apariția unui număr atât de mare de „suveraniști” în ultimii ani? S-ar putea spune că există anumite perioade de timp propice derapajelor ideologice? Ce s-a schimbat în mentalul colectiv, producând o adevărată mutație la nivelul societății actuale? Care ar fi consecințele faptului că experiența istorică ne-a determinat să ne raportăm la lume într-un mod tranzacțional? Ceea ce trăim astăzi ar putea pune în lumină și o acută criză de conștiință? Oare incapacitatea actualei generații de a-și proiecta idealuri de viață este una dintre cauzele acestei crize? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Sever Voinescu, publicist, eseist și diplomat, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, devine o ardentă pledoarie pentru democrație, suveranitate și stat de drept, înțelese ca niște instrumente menite să asigure fericirea și prosperitatea societății, îndeosebi într-un timp marcat de neliniște și nesiguranță socială, dar și de o criză economică globală.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:56 „Dacă te uiți, de pildă, în Uniunea Europeană, care toată e, de fapt, un joc despre suveranitate, în care părți de suveranitate se cedează pentru a obține ceva în plus, în sensul acesta al creșterii fericirii propriei tale națiuni, unii politicieni se descurcă mai bine, alții mai rău, sunt conjuncturi...”
19:42 „Până de curând, alegerile se câștigau flatând poporul, spunându-le oamenilor că sunt deștepți, că sunt buni, că sunt extraordinari. Trebuia să-l lingușești bine. A fi populist, asta însemna, să spui: «Sunteți formidabili, sunteți extraordinari». Era un concurs. Acum prinde foarte mult discursul: «Sunteți proști, v-au păcălit toți, sunteți fraierii planetei, trebuie să vin eu să vă salvez».”
31:53 „Sigur că orice om din opoziție trebuie să strige că a murit democrația. Eu nu cred că a murit democrația. Sigur că e o democrație imperfectă, sigur că e o democrație care ne enervează. Democrația e ceva foarte enervant. Vreau să mai spun un lucru: noi avem iluzii în legătură cu democrația.”
41:26 „𝘐𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘨𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯ă este o carte de polemică, în care el [Marx], împreună cu Engels, îi atacă pe socialiști, îi atacă pe ceea ce numea «tinerii hegelieni», din care făcuse și el parte. Motivul principal era lipsa de realism și el dă cuvântului 𝘪𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 o conotație negativă.”
54:53 „Depinde ce-ți dorești. Am sentimentul că unul din lucrurile care ne încurcă foarte mult este că ne e greu să definim ce dorim. Raportul acesta dintre idei și ideal – 𝘪𝘥𝘦𝘢𝘭 substantiv, nu adjectiv – este un raport care îmi pare foarte denaturat azi, în sensul că ideile noastre nu mai sunt capabile, nu știu de ce, să ne producă ideal, să producă idealuri de viață.”
Dezbtarea RES PUBLICA poate fi urmărită aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI]]>https://api.spreaker.com/episode/66128416Sat, 17 May 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce democrația, statul de drept, suveranitatea și...
De ce democrația, statul de drept, suveranitatea și structurile euroatlantice nu trebuie privite ca niște scopuri în sine? Dacă suveranitatea este una dintre cele mai importante moșteniri primite de la înaintașii noștri, cum se explică atunci apariția unui număr atât de mare de „suveraniști” în ultimii ani? S-ar putea spune că există anumite perioade de timp propice derapajelor ideologice? Ce s-a schimbat în mentalul colectiv, producând o adevărată mutație la nivelul societății actuale? Care ar fi consecințele faptului că experiența istorică ne-a determinat să ne raportăm la lume într-un mod tranzacțional? Ceea ce trăim astăzi ar putea pune în lumină și o acută criză de conștiință? Oare incapacitatea actualei generații de a-și proiecta idealuri de viață este una dintre cauzele acestei crize? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Sever Voinescu, publicist, eseist și diplomat, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, devine o ardentă pledoarie pentru democrație, suveranitate și stat de drept, înțelese ca niște instrumente menite să asigure fericirea și prosperitatea societății, îndeosebi într-un timp marcat de neliniște și nesiguranță socială, dar și de o criză economică globală.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:56 „Dacă te uiți, de pildă, în Uniunea Europeană, care toată e, de fapt, un joc despre suveranitate, în care părți de suveranitate se cedează pentru a obține ceva în plus, în sensul acesta al creșterii fericirii propriei tale națiuni, unii politicieni se descurcă mai bine, alții mai rău, sunt conjuncturi...”
19:42 „Până de curând, alegerile se câștigau flatând poporul, spunându-le oamenilor că sunt deștepți, că sunt buni, că sunt extraordinari. Trebuia să-l lingușești bine. A fi populist, asta însemna, să spui: «Sunteți formidabili, sunteți extraordinari». Era un concurs. Acum prinde foarte mult discursul: «Sunteți proști, v-au păcălit toți, sunteți fraierii planetei, trebuie să vin eu să vă salvez».”
31:53 „Sigur că orice om din opoziție trebuie să strige că a murit democrația. Eu nu cred că a murit democrația. Sigur că e o democrație imperfectă, sigur că e o democrație care ne enervează. Democrația e ceva foarte enervant. Vreau să mai spun un lucru: noi avem iluzii în legătură cu democrația.”
41:26 „𝘐𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘨𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯ă este o carte de polemică, în care el [Marx], împreună cu Engels, îi atacă pe socialiști, îi atacă pe ceea ce numea «tinerii hegelieni», din care făcuse și el parte. Motivul principal era lipsa de realism și el dă cuvântului 𝘪𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 o conotație negativă.”
54:53 „Depinde ce-ți dorești. Am sentimentul că unul din lucrurile care ne încurcă foarte mult este că ne e greu să definim ce dorim. Raportul acesta dintre idei și ideal – 𝘪𝘥𝘦𝘢𝘭 substantiv, nu adjectiv – este un raport care îmi pare foarte denaturat azi, în sensul că ideile noastre nu mai sunt capabile, nu știu de ce, să ne producă ideal, să producă idealuri de viață.”
Dezbtarea RES PUBLICA poate fi urmărită aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI]]>3866falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ioan-stanomir-derive-ideologice-ale-pezentului-res-publica--66128440S-ar putea spune că secolul al XX-lea a reprezentat un teren fertil pentru cele mai terifiante forme de derapaje intelectuale? Cum putem să rezistăm astăzi în fața unor asemenea derive ideologice? Sunt oare aceste patologii ale prezentului și niște tentative de suprimare a pluralismului politic? Ce a însemnat pentru intelectualii evrei din prima jumătate a veacului trecut angajarea ideologică a lumii în care trăiau, sub semnul strivitor al antisemitismului? Cât de periculoasă s-a dovedit a fi, în acea perioadă sumbră, problema genealogiei ideilor? În ce fel s-au implicat marii gânditori Raymond Aron și Isaiah Berlin în lupta cu monștrii ideologici, oferind un răspuns din perspectiva unei perfecte civilități? Ceea ce trăim acum ar putea fi semnul unui sfârșit al lumii noastre sau mai degrabă pragul unui nou început? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, surprinde cu acuitate formele de manifestare ale unor derive ideologice care au desfigurat în secolul trecut chipul umanității, opunându-le cu fermitate impecabila seninătate a lucidității și a clarității morale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:56 „Ce înseamnă secolul XX ca monstruozitate absolută? Să ne gândim la destinul evreilor central-europeni. Evreii central-europeni, în primul rând, aveau o limbă, privită cu dispreț de unii: limba idiș. Dar o limbă care, prin Șalom Alehem, devine egala oricărei alte limbi. Adică ei îl traduc pe Shakespeare în idiș...”
20:48 „Raymond Aron, într-o altă ordine de idei și pe alte coordonate, ilustrează, la fel, această seninătate absolută a reperelor. Raymond nu a fost – ne spune și în 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 – niciodată complexat sau preocupat de identitatea sa.”
31:12 „Antisemitismul are o istorie complicată în secolul XX. El nu este doar un antisemitism al dreptei radicale. Dreapta radicală, prin nazism, produce Holocaustul. Dar să nu uităm că antisemitismul, într-o formă prea puțin travestită, crește în stalinism.”
42:22 „Și toți cei care astăzi găsesc scuze antisemitismului sunt la fel de abjecți ca și cei care vorbeau despre coruperea spiritului iudaic. Poate că multă lume nu știe, dar în acea perioadă se vorbea despre «filosofie iudaică», despre «muzică iudaică», despre «știință iudaică»...”
51:13 „Cazul antisemitismului, despre care nu trebuie niciodată să încetăm să vorbim, este un caz paradigmatic, pentru că, de fapt, modernitatea se confundă cu istoria antisemitismului, în termeni moderni.”
1:03:01 „Și aș spune un cuvânt despre drepturile femeilor. Eu nu am văzut nici în Gaza, sub Hamas, nici în Liban, sub Hezbollah, nici în Iran, sub teocrație, drepturile femeilor respectate.”
Conferinta RES PUBLICA este disponbilă aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI
]]>https://api.spreaker.com/episode/66128440Sat, 17 May 2025 09:22:17 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că secolul al XX-lea a reprezentat un...S-ar putea spune că secolul al XX-lea a reprezentat un teren fertil pentru cele mai terifiante forme de derapaje intelectuale? Cum putem să rezistăm astăzi în fața unor asemenea derive ideologice? Sunt oare aceste patologii ale prezentului și niște tentative de suprimare a pluralismului politic? Ce a însemnat pentru intelectualii evrei din prima jumătate a veacului trecut angajarea ideologică a lumii în care trăiau, sub semnul strivitor al antisemitismului? Cât de periculoasă s-a dovedit a fi, în acea perioadă sumbră, problema genealogiei ideilor? În ce fel s-au implicat marii gânditori Raymond Aron și Isaiah Berlin în lupta cu monștrii ideologici, oferind un răspuns din perspectiva unei perfecte civilități? Ceea ce trăim acum ar putea fi semnul unui sfârșit al lumii noastre sau mai degrabă pragul unui nou început? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, surprinde cu acuitate formele de manifestare ale unor derive ideologice care au desfigurat în secolul trecut chipul umanității, opunându-le cu fermitate impecabila seninătate a lucidității și a clarității morale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:56 „Ce înseamnă secolul XX ca monstruozitate absolută? Să ne gândim la destinul evreilor central-europeni. Evreii central-europeni, în primul rând, aveau o limbă, privită cu dispreț de unii: limba idiș. Dar o limbă care, prin Șalom Alehem, devine egala oricărei alte limbi. Adică ei îl traduc pe Shakespeare în idiș...”
20:48 „Raymond Aron, într-o altă ordine de idei și pe alte coordonate, ilustrează, la fel, această seninătate absolută a reperelor. Raymond nu a fost – ne spune și în 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 – niciodată complexat sau preocupat de identitatea sa.”
31:12 „Antisemitismul are o istorie complicată în secolul XX. El nu este doar un antisemitism al dreptei radicale. Dreapta radicală, prin nazism, produce Holocaustul. Dar să nu uităm că antisemitismul, într-o formă prea puțin travestită, crește în stalinism.”
42:22 „Și toți cei care astăzi găsesc scuze antisemitismului sunt la fel de abjecți ca și cei care vorbeau despre coruperea spiritului iudaic. Poate că multă lume nu știe, dar în acea perioadă se vorbea despre «filosofie iudaică», despre «muzică iudaică», despre «știință iudaică»...”
51:13 „Cazul antisemitismului, despre care nu trebuie niciodată să încetăm să vorbim, este un caz paradigmatic, pentru că, de fapt, modernitatea se confundă cu istoria antisemitismului, în termeni moderni.”
1:03:01 „Și aș spune un cuvânt despre drepturile femeilor. Eu nu am văzut nici în Gaza, sub Hamas, nici în Liban, sub Hezbollah, nici în Iran, sub teocrație, drepturile femeilor respectate.”
Conferinta RES PUBLICA este disponbilă aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI
]]>4350falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-adrian-papahagi-scrieri-1-de-marian-papahagi--65970398În ce domenii de specialitate s-au afirmat în mod strălucit reprezentanții familiei Papahagi, începând din secolul al XIX-lea? Cât de importantă este moștenirea spirituală pe care Marian Papahagi le-a transmis-o copiilor săi, îndeosebi în privința limbii și culturii italiene? Ce fel de critic era și cum reușea să armonizeze rigoarea hermeneutică și pasiunea pentru poezie? Se poate spune că anumiți scriitori erau pentru el o adevărată supapă de normalitate în anii cenușii ai comunismului terminal? Care sunt primele amintiri pe care Adrian Papahagi le păstrează despre tatăl lui? În ce fel a gândit alcătuirea seriei de autor dedicate de Editura Spandugino ilustrului critic și teoretician literar Marian Papahagi? În jurul unor întrebări inspirate de apariția primului volum al acestei serii, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret intelectual al lui Marian Papahagi, o personalitate luminoasă a culturii române și un autentic spirit european, care a reușit să rămână liber într-o epocă de dictatură, menținând – prin onestitatea sa admirabilă și prin simțul acut al datoriei – normalitatea și calmul valorilor.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:19 „Sunt amintiri foarte fulgurante și sunt înfiorat, de fapt, ce mult s-a șters memoria din primii ani, să zicem din perioada comunistă. Sunt momente în care ne aducea cu mașina acasă, și a  venit o iarnă de aia incredibilă, și era să rămânem blocați în zăpadă sub un pod, în drum spre casă; sunt momentele absolut fabuloase când se lua curentul, și tata ne speria, și ne distram prin casă...”
18:54 „Eu îl iubeam extraordinar de mult și stăteam împreună, discutam. În ultima vreme, când el era deja foarte obosit – abia acum îmi dau seama, gândindu-mă retroactiv –, stăteam așa și încercam să-l înveselesc. Ajunsese surmenat dincolo de limita acceptabilului, făcea prea multe lucruri...”
29:21 „Cel mai mult detesta ticăloșia, fățărnicia, minciuna, dubla măsură, fușereala. Nu suporta fușereala. Țin minte asta de la el, cum punea edițiile unele lângă altele și spunea: «Aici scrie 1 cu cifră arabă, aici scrie cu romană, dincolo pe ăla l-au mutat mai jos, aia-i sus, aici nu scrie editura...» Adică avea un simț instituțional foarte adânc. Pentru el, o colecție era o instituție.”
40:12 „Era de mult teatrul și el însuși era teatral. De altfel, cu Doru Vartic (Ion Vartic), care a pus bazele Facultății de Teatru de la Cluj, se amuzau teribil să recite Caragiale între ei; știau pe de rost absolut tot Caragiale, cel puțin 𝘖 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦 𝘧𝘶𝘳𝘵𝘶𝘯𝘰𝘢𝘴ă, și 𝘖 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘪𝘦𝘳𝘥𝘶𝘵ă, și 𝘊𝘰𝘯𝘶 𝘓𝘦𝘰𝘯𝘪𝘥𝘢, știau absolut pe de rost din 𝘔𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 ș𝘪 𝘴𝘤𝘩𝘪ț𝘦 și vorbeau caragialește.”
49:45 „Avea câteva cărți pe care le recita aproape: Švejk (Hašek), Caragiale – pe care-l știa din doască-n doască și era caragialian –, evident Bulgakov. Când se întâlnea cu Vartic, era cel mai mare spectacol, fiindcă vorbeau practic din replici din Bulgakov, din Hašek și din Caragiale, amestecați toți așa; era un regal. Astea erau cărțile lui de suflet...”
59:23 „Citindu-le acuma, ai impresia unei epoci normale: pun în vedere un intelectual care reușea, într-o epocă extrem de constrângătoare, și de ruptă de lume, și de totalitară, și de distopică, să rămână normal la cap și să vorbească, la fel ca într-un context european de libertate, despre scriitori din alte țări, care-i plăceau, sau despre orice teme care-l interesau...”
1:10:01 „Jurnalul lui tata are două volume de caiet A4, mari, groase, fiecare de vreo două sute de pagini. Acolo am o mare dilemă – o dublă dilemă. În primul rând, scrie așa pe prima pagină a jurnalului: «Acest jurnal nu este destinat publicării, sunt doar însemnările mele personale. Dacă familia va găsi ceva interesant în ele, [atunci] e bine».”
1:18:10 „Aceste patru volume, când vor fi, cel puțin vor relua toate cărțile publicate ale lui tata și nu numai atât. Vor monumentaliza [o operă], fiindcă multe din acestea au rămas netipărite. Două dintre ele au fost retipărite după ’90 de prietenii lui, în niște ediții care arătau cum arătau cărțile acelea de atunci, cu copertă urâtă. Această carte e și un obiect superb. Doi la mână: sunt toate împreună...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/260-scrieri-1-exercitii-de-lectura-eros-si-utopie-critica-de-atelier.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/65970398Wed, 07 May 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce domenii de specialitate s-au afirmat în mod...În ce domenii de specialitate s-au afirmat în mod strălucit reprezentanții familiei Papahagi, începând din secolul al XIX-lea? Cât de importantă este moștenirea spirituală pe care Marian Papahagi le-a transmis-o copiilor săi, îndeosebi în privința limbii și culturii italiene? Ce fel de critic era și cum reușea să armonizeze rigoarea hermeneutică și pasiunea pentru poezie? Se poate spune că anumiți scriitori erau pentru el o adevărată supapă de normalitate în anii cenușii ai comunismului terminal? Care sunt primele amintiri pe care Adrian Papahagi le păstrează despre tatăl lui? În ce fel a gândit alcătuirea seriei de autor dedicate de Editura Spandugino ilustrului critic și teoretician literar Marian Papahagi? În jurul unor întrebări inspirate de apariția primului volum al acestei serii, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret intelectual al lui Marian Papahagi, o personalitate luminoasă a culturii române și un autentic spirit european, care a reușit să rămână liber într-o epocă de dictatură, menținând – prin onestitatea sa admirabilă și prin simțul acut al datoriei – normalitatea și calmul valorilor.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:19 „Sunt amintiri foarte fulgurante și sunt înfiorat, de fapt, ce mult s-a șters memoria din primii ani, să zicem din perioada comunistă. Sunt momente în care ne aducea cu mașina acasă, și a  venit o iarnă de aia incredibilă, și era să rămânem blocați în zăpadă sub un pod, în drum spre casă; sunt momentele absolut fabuloase când se lua curentul, și tata ne speria, și ne distram prin casă...”
18:54 „Eu îl iubeam extraordinar de mult și stăteam împreună, discutam. În ultima vreme, când el era deja foarte obosit – abia acum îmi dau seama, gândindu-mă retroactiv –, stăteam așa și încercam să-l înveselesc. Ajunsese surmenat dincolo de limita acceptabilului, făcea prea multe lucruri...”
29:21 „Cel mai mult detesta ticăloșia, fățărnicia, minciuna, dubla măsură, fușereala. Nu suporta fușereala. Țin minte asta de la el, cum punea edițiile unele lângă altele și spunea: «Aici scrie 1 cu cifră arabă, aici scrie cu romană, dincolo pe ăla l-au mutat mai jos, aia-i sus, aici nu scrie editura...» Adică avea un simț instituțional foarte adânc. Pentru el, o colecție era o instituție.”
40:12 „Era de mult teatrul și el însuși era teatral. De altfel, cu Doru Vartic (Ion Vartic), care a pus bazele Facultății de Teatru de la Cluj, se amuzau teribil să recite Caragiale între ei; știau pe de rost absolut tot Caragiale, cel puțin 𝘖 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦 𝘧𝘶𝘳𝘵𝘶𝘯𝘰𝘢𝘴ă, și 𝘖 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘪𝘦𝘳𝘥𝘶𝘵ă, și 𝘊𝘰𝘯𝘶 𝘓𝘦𝘰𝘯𝘪𝘥𝘢, știau absolut pe de rost din 𝘔𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 ș𝘪 𝘴𝘤𝘩𝘪ț𝘦 și vorbeau caragialește.”
49:45 „Avea câteva cărți pe care le recita aproape: Švejk (Hašek), Caragiale – pe care-l știa din doască-n doască și era caragialian –, evident Bulgakov. Când se întâlnea cu Vartic, era cel mai mare spectacol, fiindcă vorbeau practic din replici din Bulgakov, din Hašek și din Caragiale, amestecați toți așa; era un regal. Astea erau cărțile lui de suflet...”
59:23 „Citindu-le acuma, ai impresia unei epoci normale: pun în vedere un intelectual care reușea, într-o epocă extrem de constrângătoare, și de ruptă de lume, și de totalitară, și de distopică, să rămână normal la cap și să vorbească, la fel ca într-un context european de libertate, despre scriitori din alte țări, care-i plăceau, sau despre orice teme care-l interesau...”
1:10:01 „Jurnalul lui tata are două volume de caiet A4, mari, groase, fiecare de vreo două sute de pagini. Acolo am o mare dilemă – o dublă dilemă. În primul rând, scrie așa pe prima pagină a jurnalului: «Acest jurnal nu este destinat publicării, sunt doar însemnările mele personale. Dacă familia va găsi...]]>5206falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-valeriu-storica-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania--65728429
Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul de calitate? La ce anume se referă expresia „corpul și sufletul vinului”? În ce măsură 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳-ul unei regiuni conferă fiecărei podgorii o identitate proprie, care se regăsește și în diversitatea soiurilor de viță-de-vie? Care sunt cele trei dimensiuni fundamentale integrate în adevărul vinului? De ce regimul comunist ar putea fi considerat o adevărată filoxeră politică pentru viile din țara noastră? Prin ce trăsături se aseamănă emoția estetică a poeziei cu dimensiunea sacră a renumitei băuturi? Pe firul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre Valeriu Stoica, profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă analogie între istoria literaturii și cea a vinului, a căror hermeneutică nu depinde doar de tradiție și identitate, ci și de arta de a descoperi, prin anumite metodologii specifice, calea spre adevărul estetic înscris deopotrivă în opera literară și în sufletul licorii bahice.

0:00 Intro

0:14 Skip intro

9:47 „Odată ce-a găsit câmpul liber, filoxera s-a răspândit încet-încet în viile din Franța. În Anglia n-a avut ce să dăuneze, pentru că la vremea aceea nu erau prea multe vii acolo. Dar în Franța, în câțiva ani, podgoriile celebre s-au ruinat, viile s-au uscat. A fost un fel de cutremur național în Franța, pentru că încercau să găsească soluții pentru a face față acestei situații...”

19:40 „Vinul adevărat este vinul care e expresia spiritului conservator, pentru că vinul este legat de tradiție, este legat de identitate. Și nu e vorba doar de identitatea personală; ea se exprimă și personal, prin arta enologului, așa cum un scriitor mare își imprimă propria identitate în operă...”

30:37 „Dacă ne întoarcem la cartea lui Răzvan Voncu, el spune că filoxera politică n-a ucis doar libertatea politică; a ucis și creativitatea în multe domenii. Și a ucis și vinul bun, a ucis vinul adevărat. Când există un regim autoritar, chiar dacă dictatorul iubește vinul și este un bun cunoscător al vinului, face vin bun pentru el, dar nu pentru ceilalți.”

41:07 „Cât privește pe scriitorii care beau vin – și pe cei care au băut vin –, eu îi apreciez în funcție de ce a rezultat din această bucurie a lor. Le prețuiesc munca, dar în funcție de rezultat. Să începem cu prozatorii: Dimitrie Cantemir, în 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘱𝘵𝘪𝘰 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘢𝘷𝘪𝘢𝘦, are un fel de mini-monografie a vinului în Moldova.”

50:03 „Pentru cunoscători, înțelegerea corpului vinului presupune o oarecare pricepere, răbdare, analiză organoleptică (folosesc un termen oarecum pretențios – analiza făcută cu simțurile noastre). Ca să distingem toate calitățile pe care vinul le are în corpul lui, avem nevoie de toate simțurile. Avem nevoie mai întâi de percepția vizuală – culoarea vinului este culoarea care absoarbe lumina...”

1:01:33 „E vorba și de primul sens care ne vine la îndemână și care e de obicei folosit, și anume că, atunci când oamenii beau vin ceva mai mult, cenzurile autocontrolului dispar și ca urmare poți să spui și adevărul. Este un sens, dar nu acesta este cel adevărat, pentru că asta presupune că bei vin fără măsură. Or, un adevărat cunoscător, iubitor de vin nu bea fără măsură...”

Cartea este diponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html]]>https://api.spreaker.com/episode/65728429Sat, 26 Apr 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă este, într-o istorie literară a...
Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul de calitate? La ce anume se referă expresia „corpul și sufletul vinului”? În ce măsură 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳-ul unei regiuni conferă fiecărei podgorii o identitate proprie, care se regăsește și în diversitatea soiurilor de viță-de-vie? Care sunt cele trei dimensiuni fundamentale integrate în adevărul vinului? De ce regimul comunist ar putea fi considerat o adevărată filoxeră politică pentru viile din țara noastră? Prin ce trăsături se aseamănă emoția estetică a poeziei cu dimensiunea sacră a renumitei băuturi? Pe firul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre Valeriu Stoica, profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă analogie între istoria literaturii și cea a vinului, a căror hermeneutică nu depinde doar de tradiție și identitate, ci și de arta de a descoperi, prin anumite metodologii specifice, calea spre adevărul estetic înscris deopotrivă în opera literară și în sufletul licorii bahice.

0:00 Intro

0:14 Skip intro

9:47 „Odată ce-a găsit câmpul liber, filoxera s-a răspândit încet-încet în viile din Franța. În Anglia n-a avut ce să dăuneze, pentru că la vremea aceea nu erau prea multe vii acolo. Dar în Franța, în câțiva ani, podgoriile celebre s-au ruinat, viile s-au uscat. A fost un fel de cutremur național în Franța, pentru că încercau să găsească soluții pentru a face față acestei situații...”

19:40 „Vinul adevărat este vinul care e expresia spiritului conservator, pentru că vinul este legat de tradiție, este legat de identitate. Și nu e vorba doar de identitatea personală; ea se exprimă și personal, prin arta enologului, așa cum un scriitor mare își imprimă propria identitate în operă...”

30:37 „Dacă ne întoarcem la cartea lui Răzvan Voncu, el spune că filoxera politică n-a ucis doar libertatea politică; a ucis și creativitatea în multe domenii. Și a ucis și vinul bun, a ucis vinul adevărat. Când există un regim autoritar, chiar dacă dictatorul iubește vinul și este un bun cunoscător al vinului, face vin bun pentru el, dar nu pentru ceilalți.”

41:07 „Cât privește pe scriitorii care beau vin – și pe cei care au băut vin –, eu îi apreciez în funcție de ce a rezultat din această bucurie a lor. Le prețuiesc munca, dar în funcție de rezultat. Să începem cu prozatorii: Dimitrie Cantemir, în 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘱𝘵𝘪𝘰 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘢𝘷𝘪𝘢𝘦, are un fel de mini-monografie a vinului în Moldova.”

50:03 „Pentru cunoscători, înțelegerea corpului vinului presupune o oarecare pricepere, răbdare, analiză organoleptică (folosesc un termen oarecum pretențios – analiza făcută cu simțurile noastre). Ca să distingem toate calitățile pe care vinul le are în corpul lui, avem nevoie de toate simțurile. Avem nevoie mai întâi de percepția vizuală – culoarea vinului este culoarea care absoarbe lumina...”

1:01:33 „E vorba și de primul sens care ne vine la îndemână și care e de obicei folosit, și anume că, atunci când oamenii beau vin ceva mai mult, cenzurile autocontrolului dispar și ca urmare poți să spui și adevărul. Este un sens, dar nu acesta este cel adevărat, pentru că asta presupune că bei vin fără măsură. Or, un adevărat cunoscător, iubitor de vin nu bea fără măsură...”

Cartea este diponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html]]>4368falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-razvan-voncu-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania--65678572
S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a continuității românești pe actualul teritoriu al țării noastre? Cum se particularizează relația dintre vin și literatură în scrierile unor poeți și prozatori români reprezentativi pentru anumite epoci culturale? Dar în confesiunile eseiștilor și criticilor literari? Există oare și nume surprinzătoare în rândul literaților, de la care nu ne-am aștepta să aibă o legătură strânsă cu vinul? Ce perioadă din istoria modernă a României este considerată a fi cea mai bogată în ocurențe literare ale vinului? În esență, ce ne poate spune această băutură despre literatura română și istoria ei? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre criticul și istoricul literar Răzvan Voncu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă incursiune printre vârstele vinului, așa cum se desprind acestea din operele scriitorilor români, dar și un impresionant survol asupra regiunilor viticole de azi, prefigurând un mod de viață de un subtil rafinament, în care licoarea bahică devine ea însăși o adevărată poveste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:35 „M-a interesat, din cele mai vechi timpuri, relația cu teritoriul și cu ceea ce se numește 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳, adică această relație complexă între sol, climă, așezare geografică, dar și deprinderea de a face vin și partea culturală. De aceea am început cu Antichitatea, când nu existau, evident, limba română și nici literatura română…”
21:08 „Pe de altă parte, poeții și prozatorii evident că ocupă primul plan al dezbaterii, relația lor cu vinul fiind, firește, diferită, pentru că diferite sunt instrumentele cu care și-l însușesc, cu care-l înșfacă. Avem mari poeți ai vinului, avem prozatori în opera cărora vinul curge din belșug și avem și prozatori în opera cărora vinul joacă un rol mai profund decât acela de însoțitor al povestirii.”
30:52 „Este bogată literatura română în relații cu vinul și, cu unele excepții, cam toți scriitorii importanți au avut un soi de relație cu vinul. Există mari scriitori la care relația este absentă, după cum există scriitori mai puțin importanți, de raftul al doilea, cu o prezență foarte bogată, cum sunt tradiționaliștii la 1900.”
40:42 „Doi prieteni de facultate, jurnalistul Nicolae Corbeanu de la Deutsche Welle și criticul de film Călin Căliman, au fost martorii transformării lui Nichita Stănescu dintr-un abstinent cu parapon într-un degustător. Împrejurarea s-a petrecut undeva în timpul facultății, prin anul III, când Matei Călinescu, colegul lor, i-a dus la o terasă bucureșteană, spunând că a descoperit un vin fantastic…”
50:21 „Gastronomia românească are Brillat-Savarin-ul ei, în postura lui Păstorel Teodoreanu. Sigur că îi desparte un secol și mai bine – poate chiar două secole – pe cei doi, dar Brillat-Savarin al nostru e altfel decât Brillat-Savarin al francezilor. Este un Brillat-Savarin care are și 𝘴𝘢𝘷𝘰𝘪𝘳 𝘷𝘪𝘷𝘳𝘦, dar are și știința de carte.”
1:01:20 „Ne spune că suntem o literatură a unui popor latin, vorbind un idiom latin, trăind într-un cadru de viață în care elementul central este moștenirea romană, după două milenii de la consumarea acestei experiențe. Ne spune că suntem o literatură de tip mediteraneean, exuberantă, câteodată superficială în sensul bun al termenului, adică însușindu-ne creator suprafețele, o literatură adaptabilă…”

Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/65678572Thu, 24 Apr 2025 16:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are...
S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a continuității românești pe actualul teritoriu al țării noastre? Cum se particularizează relația dintre vin și literatură în scrierile unor poeți și prozatori români reprezentativi pentru anumite epoci culturale? Dar în confesiunile eseiștilor și criticilor literari? Există oare și nume surprinzătoare în rândul literaților, de la care nu ne-am aștepta să aibă o legătură strânsă cu vinul? Ce perioadă din istoria modernă a României este considerată a fi cea mai bogată în ocurențe literare ale vinului? În esență, ce ne poate spune această băutură despre literatura română și istoria ei? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre criticul și istoricul literar Răzvan Voncu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă incursiune printre vârstele vinului, așa cum se desprind acestea din operele scriitorilor români, dar și un impresionant survol asupra regiunilor viticole de azi, prefigurând un mod de viață de un subtil rafinament, în care licoarea bahică devine ea însăși o adevărată poveste.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:35 „M-a interesat, din cele mai vechi timpuri, relația cu teritoriul și cu ceea ce se numește 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳, adică această relație complexă între sol, climă, așezare geografică, dar și deprinderea de a face vin și partea culturală. De aceea am început cu Antichitatea, când nu existau, evident, limba română și nici literatura română…”
21:08 „Pe de altă parte, poeții și prozatorii evident că ocupă primul plan al dezbaterii, relația lor cu vinul fiind, firește, diferită, pentru că diferite sunt instrumentele cu care și-l însușesc, cu care-l înșfacă. Avem mari poeți ai vinului, avem prozatori în opera cărora vinul curge din belșug și avem și prozatori în opera cărora vinul joacă un rol mai profund decât acela de însoțitor al povestirii.”
30:52 „Este bogată literatura română în relații cu vinul și, cu unele excepții, cam toți scriitorii importanți au avut un soi de relație cu vinul. Există mari scriitori la care relația este absentă, după cum există scriitori mai puțin importanți, de raftul al doilea, cu o prezență foarte bogată, cum sunt tradiționaliștii la 1900.”
40:42 „Doi prieteni de facultate, jurnalistul Nicolae Corbeanu de la Deutsche Welle și criticul de film Călin Căliman, au fost martorii transformării lui Nichita Stănescu dintr-un abstinent cu parapon într-un degustător. Împrejurarea s-a petrecut undeva în timpul facultății, prin anul III, când Matei Călinescu, colegul lor, i-a dus la o terasă bucureșteană, spunând că a descoperit un vin fantastic…”
50:21 „Gastronomia românească are Brillat-Savarin-ul ei, în postura lui Păstorel Teodoreanu. Sigur că îi desparte un secol și mai bine – poate chiar două secole – pe cei doi, dar Brillat-Savarin al nostru e altfel decât Brillat-Savarin al francezilor. Este un Brillat-Savarin care are și 𝘴𝘢𝘷𝘰𝘪𝘳 𝘷𝘪𝘷𝘳𝘦, dar are și știința de carte.”
1:01:20 „Ne spune că suntem o literatură a unui popor latin, vorbind un idiom latin, trăind într-un cadru de viață în care elementul central este moștenirea romană, după două milenii de la consumarea acestei experiențe. Ne spune că suntem o literatură de tip mediteraneean, exuberantă, câteodată superficială în sensul bun al termenului, adică însușindu-ne creator suprafețele, o literatură adaptabilă…”

Cartea este disponibilă aici:...]]>4339falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-ingerii-si-misiunea-lor-jean-danielou--65625054
Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică faptul că, în ultimele decenii, angelologia a revenit în centrul discursului teologic și cultural? În ce fel s-au articulat învățăturile despre îngeri de-a lungul timpului, de la Vechiul Testament și până la revelatoarea sinteză a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, privitoare la ierarhiile îngerești? Mai avem oare nevoie de aceste prezența angelice după venirea lui Iisus Hristos? De ce reprezentările lor din icoanele bizantine evocă mereu o lume diafană, aureolată de un surâs transfigurat? La ce anume se referă sintagma „pâinea îngerilor”? Reflectând asupra generosului orizont tematic oferit de volumul Î𝘯𝘨𝘦𝘳𝘪𝘪 ș𝘪 𝘮𝘪𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘶𝘱ă î𝘯𝘷ăță𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘗ă𝘳𝘪𝘯ț𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘉𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤𝘪𝘪 de Jean Daniélou, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, tatonează cu delicatețe dimensiunea spirituală și misterioasă a ființelor angelice, intermediare între transcendența divină și lumea noastră obiectivă.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:23 „[Jean Daniélou] dezvoltase  o intimitate intelectuală absolută cu textele patristice. E și cea mai bună antologie de texte patristice despre îngeri. El era, în același timp, o minte carteziană, franțuzească, în stare să sistematizeze tot acest material…”
12:50 „Unul dintre filmele care mi-au plăcut mult din creația unui regizor foarte îndrăgit de mine, Wim Wenders, este 𝘋𝘦𝘳 𝘏𝘪𝘮𝘮𝘦𝘭 ü𝘣𝘦𝘳 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯, în care joacă și Peter Falk – Colombo – și Bruno Ganz, un mare actor german. Ei bine, în 𝘊𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 apar doi îngeri...”
18:51 „E echivalentul spiritual al manei cu care Dumnezeu hrănește poporul ales condus de Moise spre Țara Sfântă, prin peregrinarea lui de patruzeci de ani prin deșert. Este un fel de euharistie imaterială.”
24:08 „Îngerii, ca și Dumnezeu, nu sunt un reflex al nevoilor noastre. De vreme ce crezi, ca act de sacrificiu al intelectului, crezi și în existența lui Dumnezeu de sine stătătoare, ca și a îngerilor, din moment ce aderi la această viziune în care lași loc misterului și imaterialului.”
Cartea este disponbilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/238-ingerii-si-misiunea-lor-dupa-invatatura-parintilor-bisericii.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/65625054Sat, 19 Apr 2025 15:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică...
Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică faptul că, în ultimele decenii, angelologia a revenit în centrul discursului teologic și cultural? În ce fel s-au articulat învățăturile despre îngeri de-a lungul timpului, de la Vechiul Testament și până la revelatoarea sinteză a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, privitoare la ierarhiile îngerești? Mai avem oare nevoie de aceste prezența angelice după venirea lui Iisus Hristos? De ce reprezentările lor din icoanele bizantine evocă mereu o lume diafană, aureolată de un surâs transfigurat? La ce anume se referă sintagma „pâinea îngerilor”? Reflectând asupra generosului orizont tematic oferit de volumul Î𝘯𝘨𝘦𝘳𝘪𝘪 ș𝘪 𝘮𝘪𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘶𝘱ă î𝘯𝘷ăță𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘗ă𝘳𝘪𝘯ț𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘉𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤𝘪𝘪 de Jean Daniélou, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, tatonează cu delicatețe dimensiunea spirituală și misterioasă a ființelor angelice, intermediare între transcendența divină și lumea noastră obiectivă.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:23 „[Jean Daniélou] dezvoltase  o intimitate intelectuală absolută cu textele patristice. E și cea mai bună antologie de texte patristice despre îngeri. El era, în același timp, o minte carteziană, franțuzească, în stare să sistematizeze tot acest material…”
12:50 „Unul dintre filmele care mi-au plăcut mult din creația unui regizor foarte îndrăgit de mine, Wim Wenders, este 𝘋𝘦𝘳 𝘏𝘪𝘮𝘮𝘦𝘭 ü𝘣𝘦𝘳 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯, în care joacă și Peter Falk – Colombo – și Bruno Ganz, un mare actor german. Ei bine, în 𝘊𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 apar doi îngeri...”
18:51 „E echivalentul spiritual al manei cu care Dumnezeu hrănește poporul ales condus de Moise spre Țara Sfântă, prin peregrinarea lui de patruzeci de ani prin deșert. Este un fel de euharistie imaterială.”
24:08 „Îngerii, ca și Dumnezeu, nu sunt un reflex al nevoilor noastre. De vreme ce crezi, ca act de sacrificiu al intelectului, crezi și în existența lui Dumnezeu de sine stătătoare, ca și a îngerilor, din moment ce aderi la această viziune în care lași loc misterului și imaterialului.”
Cartea este disponbilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/238-ingerii-si-misiunea-lor-dupa-invatatura-parintilor-bisericii.html
]]>1784falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-dumitru-bortun-romania-ca-proiect--65592723Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca proiect”? Când devine mai ușor să iubim o țară așa cum este ea, apreciindu-i potențialul real? Există vreun factor care obturează o perspectivă în termenii adevărului cu privire la țara noastră? De ce am ajuns într-un asemenea punct al istoriei în care oamenii sunt atrași mai degrabă de pseudoștiințe și de false religii? Trăim oare într-o lume atât de greu de înțeles, încât până și capacitatea noastră de adaptare pare a fi depășită de șocul cultural? Ce fel de blocaje provoacă acest impas în înțelegerea lumii? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția volumului 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 ț𝘢𝘳ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘧𝘪, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie , și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o complexă și lucidă radiografie a unor contexte și mentalități tributare încă istoriei noastre complicate, reliefând necesitatea formării gândirii critice și alternative, precum și revigorarea unui autentic program de educație la nivel național.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „În România, în spațiul românesc, s-a desființat cel mai târziu iobăgia. Este vorba despre o relație de muncă în care munca e forțată și neplătită. Fiind forțată, nu e iubită; fiind neplătită, produce hoție. Deci, dacă nu-ți place munca, nu muncești. Dacă nu muncești, din ce să trăiești?”
19:36 „Un individ egocentric vede lumea, o interpretează și o evaluează în funcție de propriile lui valori, propriile lui sentimente, care vin din propria lui poziție în societate. E o reducție, pentru că sunt și alții care au alte poziții și care pot să vadă altfel lucrurile, să evalueze altfel un eveniment...”
31:05 „Lumea este atât de complexă, încât Edgar Morin vorbește de două-trei decenii de paradigma complexității, de nevoia de a schimba modul de gândire. Lumea a ajuns atât de complexă, încât nu mai poate fi înțeleasă și controlată, stăpânită.”
40:08 „Un alt obstacol, pe care eu îl văd zilnic la studenții mei, este confuzia dintre 𝘥𝘰𝘹𝘢 și 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘦 – dintre opinie și cunoaștere. În psihologia populară, credem că, dacă avem o opinie, știm despre ce e vorba. E opinie, nu e cunoștință.”
51:51 „Sunt sociologi care spun că memoria socială durează trei generații, atâta timp cât se poate transmite din gură în gură un eveniment, de la bunici la părinți și de la părinți la copii. Mai departe se termină.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/266-romania-ca-proiect.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/65592723Wed, 16 Apr 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca...Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca proiect”? Când devine mai ușor să iubim o țară așa cum este ea, apreciindu-i potențialul real? Există vreun factor care obturează o perspectivă în termenii adevărului cu privire la țara noastră? De ce am ajuns într-un asemenea punct al istoriei în care oamenii sunt atrași mai degrabă de pseudoștiințe și de false religii? Trăim oare într-o lume atât de greu de înțeles, încât până și capacitatea noastră de adaptare pare a fi depășită de șocul cultural? Ce fel de blocaje provoacă acest impas în înțelegerea lumii? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția volumului 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 ț𝘢𝘳ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘧𝘪, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie , și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o complexă și lucidă radiografie a unor contexte și mentalități tributare încă istoriei noastre complicate, reliefând necesitatea formării gândirii critice și alternative, precum și revigorarea unui autentic program de educație la nivel național.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:49 „În România, în spațiul românesc, s-a desființat cel mai târziu iobăgia. Este vorba despre o relație de muncă în care munca e forțată și neplătită. Fiind forțată, nu e iubită; fiind neplătită, produce hoție. Deci, dacă nu-ți place munca, nu muncești. Dacă nu muncești, din ce să trăiești?”
19:36 „Un individ egocentric vede lumea, o interpretează și o evaluează în funcție de propriile lui valori, propriile lui sentimente, care vin din propria lui poziție în societate. E o reducție, pentru că sunt și alții care au alte poziții și care pot să vadă altfel lucrurile, să evalueze altfel un eveniment...”
31:05 „Lumea este atât de complexă, încât Edgar Morin vorbește de două-trei decenii de paradigma complexității, de nevoia de a schimba modul de gândire. Lumea a ajuns atât de complexă, încât nu mai poate fi înțeleasă și controlată, stăpânită.”
40:08 „Un alt obstacol, pe care eu îl văd zilnic la studenții mei, este confuzia dintre 𝘥𝘰𝘹𝘢 și 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘦 – dintre opinie și cunoaștere. În psihologia populară, credem că, dacă avem o opinie, știm despre ce e vorba. E opinie, nu e cunoștință.”
51:51 „Sunt sociologi care spun că memoria socială durează trei generații, atâta timp cât se poate transmite din gură în gură un eveniment, de la bunici la părinți și de la părinți la copii. Mai departe se termină.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/266-romania-ca-proiect.html
]]>3648falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/monica-pillat-opera-omnia--65539140
Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢 de Pia Alimăneștianu, grație unei spectaculoase restituiri a scrierilor acestei autoare? Cum își amintește Monica Pillat de stră-strămătușa ei, așa cum a cunoscut-o în anii copilăriei? Dar cu ochii de acum, când o redescoperă datorită acestei proze de o mare frumusețe, ce ne readuce în prezent imaginea unei Românii a decenței, curajului și demnității? De ce am uitat astăzi de acea Românie? Ce este „trecutul viu” și în ce relație se află acesta cu prezentul, dar și cu viitorul nostru? Explorând multiplele semnificații ale volumului 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢, recent apărut în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret lăuntric al Piei Alimăneștianu, adevărat model de altruism, discreție și patriotism, o personalitate care s-a implicat cu admirabil spirit civic în evenimentele ce au condus la formarea României moderne, dar care a cunoscut apoi sfâșierea și dezastrul pricinuite de instaurarea regimului comunist. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:55 „Ceea ce mi-a rămas în minte din povestirile bunicii mele, cu care adesea mă duceam să o vizitez, este că [Pia Alimăneștianu] a ținut să fie înmormântată în costum național și cu marama pe cap, așa cum fusese la nunta ei. Costumul național, pe vremurile acelea, era cea mai frumoasă îmbrăcăminte; era și un semn de înalt patriotism, dar era și un veșmânt care te lega de comunitatea din care făceai parte…” 17:27 „Am regăsit-o pe Pia Alimăneștianu de două ori. O dată, pe stră-strămătușa pierdută am regăsit-o la altă vârstă, la care puteam să înțeleg altfel decât copil fiind. Am fost cu ea de la egal la egal, pentru că am regăsit-o la vârsta la care era ea când am cunoscut-o. Ea, pe de altă parte, mi-a recuperat o Românie pe care n-o știam, pe care n-am apucat-o niciodată…” 25:01 „[A ținut] foarte mult. Și cu Ion Pillat, și cu copiii lui. Când Mariuța, sora ei, a plecat cu copiii Pillat în Franța ca să le completeze educația, Pia s-a dus și ea să-i viziteze și se bucura cu ei alături de tot ce descopereau în «orașul luminilor». A fost foarte prezentă în viața lor.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/259-opera-omnia-insemnari-din-timpul-ocupatiei-germane.html]]>https://api.spreaker.com/episode/65539140Sat, 12 Apr 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul...
Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢 de Pia Alimăneștianu, grație unei spectaculoase restituiri a scrierilor acestei autoare? Cum își amintește Monica Pillat de stră-strămătușa ei, așa cum a cunoscut-o în anii copilăriei? Dar cu ochii de acum, când o redescoperă datorită acestei proze de o mare frumusețe, ce ne readuce în prezent imaginea unei Românii a decenței, curajului și demnității? De ce am uitat astăzi de acea Românie? Ce este „trecutul viu” și în ce relație se află acesta cu prezentul, dar și cu viitorul nostru? Explorând multiplele semnificații ale volumului 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢, recent apărut în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret lăuntric al Piei Alimăneștianu, adevărat model de altruism, discreție și patriotism, o personalitate care s-a implicat cu admirabil spirit civic în evenimentele ce au condus la formarea României moderne, dar care a cunoscut apoi sfâșierea și dezastrul pricinuite de instaurarea regimului comunist. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:55 „Ceea ce mi-a rămas în minte din povestirile bunicii mele, cu care adesea mă duceam să o vizitez, este că [Pia Alimăneștianu] a ținut să fie înmormântată în costum național și cu marama pe cap, așa cum fusese la nunta ei. Costumul național, pe vremurile acelea, era cea mai frumoasă îmbrăcăminte; era și un semn de înalt patriotism, dar era și un veșmânt care te lega de comunitatea din care făceai parte…” 17:27 „Am regăsit-o pe Pia Alimăneștianu de două ori. O dată, pe stră-strămătușa pierdută am regăsit-o la altă vârstă, la care puteam să înțeleg altfel decât copil fiind. Am fost cu ea de la egal la egal, pentru că am regăsit-o la vârsta la care era ea când am cunoscut-o. Ea, pe de altă parte, mi-a recuperat o Românie pe care n-o știam, pe care n-am apucat-o niciodată…” 25:01 „[A ținut] foarte mult. Și cu Ion Pillat, și cu copiii lui. Când Mariuța, sora ei, a plecat cu copiii Pillat în Franța ca să le completeze educația, Pia s-a dus și ea să-i viziteze și se bucura cu ei alături de tot ce descopereau în «orașul luminilor». A fost foarte prezentă în viața lor.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/259-opera-omnia-insemnari-din-timpul-ocupatiei-germane.html]]>2020falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-carmen-bragaru-familia-din-vers--65445616Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴, o antologie despre care s-ar putea spune că este scrisă „la patru mâini”? Prin ce se deosebesc aceste poeme de creațiile mai bine cunoscute ale lui Ion Pillat? Ce anume a emoționat-o pe cercetătoarea Carmen Brăgaru în apropierea unui asemenea patrimoniu spiritual?  Cât de important este discursul vizual (acuarele, manuscrise, fotografii de familie) care-l însoțește pe cel poetic, sporindu-i forța de sugestie? Ce tip de memorie este păstrată în aceste versuri, eliberând din arcanele trecutului voci, chipuri și reverii ale celor de altădată? Oare o făptură atât de fragilă precum poezia ne mai poate oferi astăzi un refugiu spiritual? În jurul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetătoare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate miracolul plămădirii arhitecturii textuale, grație căruia această superbă sculptură poetică i-a strâns în jurul ei, precum o masă a umbrelor, pe toți membrii familiei scriitorului.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:36 „Mi-am amintit la un moment dat că exista în arhiva familiei un manuscris în care Dinu Pillat alesese un număr de poezii – 24 la număr, nici mai mult, nici mai puțin – din aproape întreaga operă a tatălui lui. Și asta se întâmpla în 1940.”

21:40 „De la aceste două manuscrise, așezându-le, selectându-le, am ajuns să ne gândim la o absență importantă: a Mariei Pillat. De ce? În ambele manuscrise ale copiilor existau cel puțin două poezii, la amândoi – 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, de exemplu, care este dedicată, este o scrisoare în versuri trimisă de Ion Pillat și prinsă în 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘳𝘥𝘦...”

33:01 „Umblând pe manuscrise – eu mereu am venit cu acest contrapunct al istoricului literar care caută întotdeauna în lucrurile lăsate de autor –, am descoperit o poezie de Ion Pillat (ea nu este inedită, dar nu e cunoscută) în volumul 𝘚𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶, în volumul pe care l-a publicat în 1925...”

43:50 „Sunt aceste acuarele superbe ale Mariei Pillat-Brateș. Până să-l cunoască pe Ion Pillat și să se căsătorească cu el, a semnat I. Brateș, ca să nu fie discutată, ca multe alte femei din epocă – și nu numai de la noi –, semnând neutru, să pară un bărbat.”

]]>https://api.spreaker.com/episode/65445616Wed, 09 Apr 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯...Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴, o antologie despre care s-ar putea spune că este scrisă „la patru mâini”? Prin ce se deosebesc aceste poeme de creațiile mai bine cunoscute ale lui Ion Pillat? Ce anume a emoționat-o pe cercetătoarea Carmen Brăgaru în apropierea unui asemenea patrimoniu spiritual?  Cât de important este discursul vizual (acuarele, manuscrise, fotografii de familie) care-l însoțește pe cel poetic, sporindu-i forța de sugestie? Ce tip de memorie este păstrată în aceste versuri, eliberând din arcanele trecutului voci, chipuri și reverii ale celor de altădată? Oare o făptură atât de fragilă precum poezia ne mai poate oferi astăzi un refugiu spiritual? În jurul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetătoare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate miracolul plămădirii arhitecturii textuale, grație căruia această superbă sculptură poetică i-a strâns în jurul ei, precum o masă a umbrelor, pe toți membrii familiei scriitorului.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:36 „Mi-am amintit la un moment dat că exista în arhiva familiei un manuscris în care Dinu Pillat alesese un număr de poezii – 24 la număr, nici mai mult, nici mai puțin – din aproape întreaga operă a tatălui lui. Și asta se întâmpla în 1940.”

21:40 „De la aceste două manuscrise, așezându-le, selectându-le, am ajuns să ne gândim la o absență importantă: a Mariei Pillat. De ce? În ambele manuscrise ale copiilor existau cel puțin două poezii, la amândoi – 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, de exemplu, care este dedicată, este o scrisoare în versuri trimisă de Ion Pillat și prinsă în 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘳𝘥𝘦...”

33:01 „Umblând pe manuscrise – eu mereu am venit cu acest contrapunct al istoricului literar care caută întotdeauna în lucrurile lăsate de autor –, am descoperit o poezie de Ion Pillat (ea nu este inedită, dar nu e cunoscută) în volumul 𝘚𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶, în volumul pe care l-a publicat în 1925...”

43:50 „Sunt aceste acuarele superbe ale Mariei Pillat-Brateș. Până să-l cunoască pe Ion Pillat și să se căsătorească cu el, a semnat I. Brateș, ca să nu fie discutată, ca multe alte femei din epocă – și nu numai de la noi –, semnând neutru, să pară un bărbat.”

]]>3329falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-armand-gosu-editie-speciala-ucraina-la-3-ani-de-razboi--65370529
De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în Ucraina, din momentul începerii războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări? A simțit vreodată că este periculos să meargă cu mașina? Ce l-a șocat cel mai puternic în timpul recentei sale vizite în capitala ucraineană? Cum se simte războiul la Kiev și ce fel de urme ale sale se pot vedea la tot pasul? Ce miros specific persistă în Ucraina, mai ales în apropiere de linia frontului? S-ar putea spune că, în ultimii doi-trei ani, dronele au schimbat în mod semnificativ natura războiului? În ce fel au reușit ucrainenii să combată propaganda rusească? Se simte faptul că anii aceștia de război au consolidat națiunea ucraineană? De ce sunt atât de importante muzeele și locurile memoriale pentru a se înțelege cu adevărat semnificația identității? Într-o ediție specială a podcastului Spandugino, presărată cu un potpuriu de imagini culese în timpul recentei vizite la Kiev, dialogul dintre profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie un tulburător periplu în miezul societății ucrainene, prin intermediul unei serii de ilustrări ale vieții oamenilor ce trăiesc sub continua amenințare a dronelor și rachetelor balistice rusești, făcând totodată eforturi deosebite pentru edificarea unei noi narațiuni despre propria identitate națională.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:27 „Lumea s-a obișnuit cu războiul la Kiev. În același timp, din patru sau cinci nopți, cred că într-una singură nu a sunat alarma. Dar te obișnuiești... De astă dată erau niște drone. Dronele fac un zgomot destul de neplăcut.”
21:58 „Ucrainenii, spre deosebire de ruși, nu iau orice. Ei caută oameni cu anumite abilități și încearcă să-i potrivească în structura armatei, pe linia frontului, unde merg, unde e nevoie de abilitățile respective și unde sunt antrenați special.”
33:32 „Ce vezi aici este catedrala refăcută după 2000. Eram chiar la deschidere, în primul an de război, chiar în ziua de Paște. Era foarte puțină lume. Catedrala asta a fost aruncată în aer de partizanii sovietici, la vreo patruzeci de zile după ce a început ocupația [germană].”
44:38 „Au fost mai multe lucruri care m-au șocat. M-a șocat foarte tare revenirea asta la normal – aparentă. Te aștepți de fiecare dată să vezi războiul foarte prezent și cu cei cu care te vezi să discuți despre război. Războiul a devenit un factor cotidian în existența lor.”
54:55 „Merg prin muzee și acolo întâlnesc tot felul de muzeografi, care sigur că vin din altă generație. Ce expun aici e din Muzeul de Istorie Militară. În general, urmăresc cărțile care formează viitoarea elită. Militarii vor continua să fie importanți în Ucraina.”
1:02:25 „Aici [la Muzeul Național de Istorie] erau niște muzeografi – istorici, doctori în istorie – care lucrau, cam de 70 de ani, și aveau o dificultate să vorbească limba ucraineană. Erau rusofoni, nu pentru că ar fi fost etnici ruși, ci pentru că pur și simplu au făcut toată școala în limba rusă.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/65370529Sat, 05 Apr 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în...
De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în Ucraina, din momentul începerii războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări? A simțit vreodată că este periculos să meargă cu mașina? Ce l-a șocat cel mai puternic în timpul recentei sale vizite în capitala ucraineană? Cum se simte războiul la Kiev și ce fel de urme ale sale se pot vedea la tot pasul? Ce miros specific persistă în Ucraina, mai ales în apropiere de linia frontului? S-ar putea spune că, în ultimii doi-trei ani, dronele au schimbat în mod semnificativ natura războiului? În ce fel au reușit ucrainenii să combată propaganda rusească? Se simte faptul că anii aceștia de război au consolidat națiunea ucraineană? De ce sunt atât de importante muzeele și locurile memoriale pentru a se înțelege cu adevărat semnificația identității? Într-o ediție specială a podcastului Spandugino, presărată cu un potpuriu de imagini culese în timpul recentei vizite la Kiev, dialogul dintre profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie un tulburător periplu în miezul societății ucrainene, prin intermediul unei serii de ilustrări ale vieții oamenilor ce trăiesc sub continua amenințare a dronelor și rachetelor balistice rusești, făcând totodată eforturi deosebite pentru edificarea unei noi narațiuni despre propria identitate națională.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:27 „Lumea s-a obișnuit cu războiul la Kiev. În același timp, din patru sau cinci nopți, cred că într-una singură nu a sunat alarma. Dar te obișnuiești... De astă dată erau niște drone. Dronele fac un zgomot destul de neplăcut.”
21:58 „Ucrainenii, spre deosebire de ruși, nu iau orice. Ei caută oameni cu anumite abilități și încearcă să-i potrivească în structura armatei, pe linia frontului, unde merg, unde e nevoie de abilitățile respective și unde sunt antrenați special.”
33:32 „Ce vezi aici este catedrala refăcută după 2000. Eram chiar la deschidere, în primul an de război, chiar în ziua de Paște. Era foarte puțină lume. Catedrala asta a fost aruncată în aer de partizanii sovietici, la vreo patruzeci de zile după ce a început ocupația [germană].”
44:38 „Au fost mai multe lucruri care m-au șocat. M-a șocat foarte tare revenirea asta la normal – aparentă. Te aștepți de fiecare dată să vezi războiul foarte prezent și cu cei cu care te vezi să discuți despre război. Războiul a devenit un factor cotidian în existența lor.”
54:55 „Merg prin muzee și acolo întâlnesc tot felul de muzeografi, care sigur că vin din altă generație. Ce expun aici e din Muzeul de Istorie Militară. În general, urmăresc cărțile care formează viitoarea elită. Militarii vor continua să fie importanți în Ucraina.”
1:02:25 „Aici [la Muzeul Național de Istorie] erau niște muzeografi – istorici, doctori în istorie – care lucrau, cam de 70 de ani, și aveau o dificultate să vorbească limba ucraineană. Erau rusofoni, nu pentru că ar fi fost etnici ruși, ci pentru că pur și simplu au făcut toată școala în limba rusă.”
]]>4477falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sabina-fati-castigatoarea-premiului-romulus-rusan-2024--65313859
Cum își alege Sabina Fati locurile în care călătorește, multe dintre acestea fiind considerate periculoase din punct de vedere geopolitic? Cât de mult se expune atunci când urmează asemenea itinerare? Cu ce dificultăți sau probleme s-a confruntat de-a lungul timpului? Ce a determinat-o să meargă la Gurile Dunării? Există o explicație pentru faptul că amprenta rusească este atât de puternică în această regiune? În ce fel se observă în arealul respectiv și în zonele sale limitrofe, inclusiv la Odesa, încercările de rescriere a istoriei culturale? Cum se explică faptul că spațiul acesta este o pradă atât de ușoară pentru Rusia, dar nu și pentru Occident? Râvnesc oare acum mai mulți la Gurile Dunării? Pe firul evocării unor realități din anumite zone de importanță strategică, publicista și scriitoarea Sabina Fati, laureată a celei de-a patra ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, dezvăluie modul în care călătoria devine o tulburătoare experiență de cunoaștere a lumii din jurul Deltei extinse, cu multiplele sale probleme identitare, economice și culturale, acutizate de războiul declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:19 „În primul volum, traversam Asia Centrală și am plecat din China, de unde pleacă Drumul Mătăsii în mod tradițional – de unde a plecat el în perioada antică și ducea spre Vest mătăsuri. Deci am mers cu adevărat pe drumul acela care pleacă din China. Din China am ajuns în Kârgâzstan și din Kârgâzstan în Tadjikistan.”
18:49 „Am pornit de la incapacitatea României de a-și schimba legislația de apărare, de exemplu, și de la primele scandaluri ale căderii dronelor în Delta Dunării, în care românii spuneau: «N-au căzut pe teritoriul nostru», ucrainenii spuneau: «Ba au căzut pe teritoriul vostru». Dintr-odată, harta României era flexibilă...”
27:29 „Au râvnit încă de acum 2.500 de ani. Prima dată au venit romanii, care au înțeles primii, poate... Înainte am avut niște colonii grecești, dar romanii au venit și au extins imperiul până aici. Aici era limesul roman. Ei au înțeles primii importanța strategică a Dunării...”
35:56 „Am vrut să văd care sunt schimbările, pentru că atunci când am făcut înconjurul Mării Negre – și a fost și acel ocol foarte complicat – m-am oprit la Odesa și am stat destul. Odesa era atunci un oraș înfloritor, în care toată lumea vorbea rusește, dar totuși e un oraș cosmopolit, în care se vedeau amestecul, și istoria, și voluptatea de a trăi a localnicilor.”
45:48 „Eu cred că nici oficialii români nu vor sau nici cei din partea românească a Deltei Dunării, acolo unde satele sunt depopulate, unde sunt sate în care mai există două sau trei persoane. Am trecut prin sate în Deltă în care nu vezi niciun om, sate în care a rămas o persoană...”
]]>https://api.spreaker.com/episode/65313859Wed, 02 Apr 2025 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum își alege Sabina Fati locurile în care călătorește,...
Cum își alege Sabina Fati locurile în care călătorește, multe dintre acestea fiind considerate periculoase din punct de vedere geopolitic? Cât de mult se expune atunci când urmează asemenea itinerare? Cu ce dificultăți sau probleme s-a confruntat de-a lungul timpului? Ce a determinat-o să meargă la Gurile Dunării? Există o explicație pentru faptul că amprenta rusească este atât de puternică în această regiune? În ce fel se observă în arealul respectiv și în zonele sale limitrofe, inclusiv la Odesa, încercările de rescriere a istoriei culturale? Cum se explică faptul că spațiul acesta este o pradă atât de ușoară pentru Rusia, dar nu și pentru Occident? Râvnesc oare acum mai mulți la Gurile Dunării? Pe firul evocării unor realități din anumite zone de importanță strategică, publicista și scriitoarea Sabina Fati, laureată a celei de-a patra ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, dezvăluie modul în care călătoria devine o tulburătoare experiență de cunoaștere a lumii din jurul Deltei extinse, cu multiplele sale probleme identitare, economice și culturale, acutizate de războiul declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:19 „În primul volum, traversam Asia Centrală și am plecat din China, de unde pleacă Drumul Mătăsii în mod tradițional – de unde a plecat el în perioada antică și ducea spre Vest mătăsuri. Deci am mers cu adevărat pe drumul acela care pleacă din China. Din China am ajuns în Kârgâzstan și din Kârgâzstan în Tadjikistan.”
18:49 „Am pornit de la incapacitatea României de a-și schimba legislația de apărare, de exemplu, și de la primele scandaluri ale căderii dronelor în Delta Dunării, în care românii spuneau: «N-au căzut pe teritoriul nostru», ucrainenii spuneau: «Ba au căzut pe teritoriul vostru». Dintr-odată, harta României era flexibilă...”
27:29 „Au râvnit încă de acum 2.500 de ani. Prima dată au venit romanii, care au înțeles primii, poate... Înainte am avut niște colonii grecești, dar romanii au venit și au extins imperiul până aici. Aici era limesul roman. Ei au înțeles primii importanța strategică a Dunării...”
35:56 „Am vrut să văd care sunt schimbările, pentru că atunci când am făcut înconjurul Mării Negre – și a fost și acel ocol foarte complicat – m-am oprit la Odesa și am stat destul. Odesa era atunci un oraș înfloritor, în care toată lumea vorbea rusește, dar totuși e un oraș cosmopolit, în care se vedeau amestecul, și istoria, și voluptatea de a trăi a localnicilor.”
45:48 „Eu cred că nici oficialii români nu vor sau nici cei din partea românească a Deltei Dunării, acolo unde satele sunt depopulate, unde sunt sate în care mai există două sau trei persoane. Am trecut prin sate în Deltă în care nu vezi niciun om, sate în care a rămas o persoană...”
]]>3253falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-familia-din-vers--65193936S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat este și o carte a pomenirii? De ce a dăruit poetul copiilor săi, Pia și Dinu, cele două caiete cu poezii, scrise cu mult talent caligrafic și cu un admirabil respect pentru calofilie? Se poate oare distinge, în atmosfera lirică a acestor poeme, și un pariu pe credință? Cum se vede, de fapt, sufletul familiei Pillat în cele cinci părți care alcătuiesc arhitectura volumului? Ce culori și miresme presimțim dincolo de cuvinte, grație fotografiilor, tablourilor și facsimilelor ce însoțesc textele poetice, călăuzindu-ne, ca într-o delicată reverie, spre o altă dimensiune? Ce fel de memorie descoperim aici? Pe firul unor întrebări prilejuite de apariția antologiei 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o emoționantă pledoarie pentru memorie,  bunătate și frumusețe, dar și un stăruitor îndemn etic, înfiripat în jurul ideii că arta poate deveni un refugiu salvator și un pilon de rezistență spirituală în momentele dramatice ale vieții.
0:00 Intro
0:14 Monica Pillat | FAMILIA DIN VERS
9:09 „Pe de altă parte, tatăl meu a păstrat manuscrisul. Povestea manuscrisului lui e diferită. În ce sens? Ion Pillat a ales pentru Pia ce credea că i se potrivește firii ei pătimașe, expansive, inteligente și pline de temperament. Deci a ales poeziile care o defineau ca gust și ca dimensiuni spirituale.”
17:13 „În poezia lui Ion Pillat întâlnim un fel de aureolă triplă. Prima este amintirea, care, evident, nu poate izvorî decât din iubire, dar și credința, pentru că poeziile lui sunt permeate de prezența divină. Și de multe ori s-a spus că el nu ar fi un mistic. Tatăl meu chiar îl considera un fin epicureu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este acolo.”
27:05 „E adevărat că tema darului e cea mai importantă. În primul rând, darul există în sine prin dedicații și prin prezența manuscriselor. Dar pe urmă darul s-a întors, pentru că, după cum știți, având presimțirea morții, poetul a lăsat un testament literar, încredințându-le soției și fiului său proiectul operei lui complete.”
36:26 „Aici am să mă refer la două poeme, tot dedicate Piei. Unul se cheamă 𝘜𝘯 𝘯𝘰𝘳 și celălalt se cheamă Î𝘯𝘨𝘦𝘳 𝘳ă𝘮𝘢𝘴. Și e frumos să ne gândim, citind aceste poeme, că poetul privește natura, privește imaginile prin ochii copiilor săi. Băiatul are revelația unui nor și e înnebunit să vadă pe cer imaginea unui zeu...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/265-familia-din-vers.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/65193936Sat, 29 Mar 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion...S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat este și o carte a pomenirii? De ce a dăruit poetul copiilor săi, Pia și Dinu, cele două caiete cu poezii, scrise cu mult talent caligrafic și cu un admirabil respect pentru calofilie? Se poate oare distinge, în atmosfera lirică a acestor poeme, și un pariu pe credință? Cum se vede, de fapt, sufletul familiei Pillat în cele cinci părți care alcătuiesc arhitectura volumului? Ce culori și miresme presimțim dincolo de cuvinte, grație fotografiilor, tablourilor și facsimilelor ce însoțesc textele poetice, călăuzindu-ne, ca într-o delicată reverie, spre o altă dimensiune? Ce fel de memorie descoperim aici? Pe firul unor întrebări prilejuite de apariția antologiei 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o emoționantă pledoarie pentru memorie,  bunătate și frumusețe, dar și un stăruitor îndemn etic, înfiripat în jurul ideii că arta poate deveni un refugiu salvator și un pilon de rezistență spirituală în momentele dramatice ale vieții.
0:00 Intro
0:14 Monica Pillat | FAMILIA DIN VERS
9:09 „Pe de altă parte, tatăl meu a păstrat manuscrisul. Povestea manuscrisului lui e diferită. În ce sens? Ion Pillat a ales pentru Pia ce credea că i se potrivește firii ei pătimașe, expansive, inteligente și pline de temperament. Deci a ales poeziile care o defineau ca gust și ca dimensiuni spirituale.”
17:13 „În poezia lui Ion Pillat întâlnim un fel de aureolă triplă. Prima este amintirea, care, evident, nu poate izvorî decât din iubire, dar și credința, pentru că poeziile lui sunt permeate de prezența divină. Și de multe ori s-a spus că el nu ar fi un mistic. Tatăl meu chiar îl considera un fin epicureu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este acolo.”
27:05 „E adevărat că tema darului e cea mai importantă. În primul rând, darul există în sine prin dedicații și prin prezența manuscriselor. Dar pe urmă darul s-a întors, pentru că, după cum știți, având presimțirea morții, poetul a lăsat un testament literar, încredințându-le soției și fiului său proiectul operei lui complete.”
36:26 „Aici am să mă refer la două poeme, tot dedicate Piei. Unul se cheamă 𝘜𝘯 𝘯𝘰𝘳 și celălalt se cheamă Î𝘯𝘨𝘦𝘳 𝘳ă𝘮𝘢𝘴. Și e frumos să ne gândim, citind aceste poeme, că poetul privește natura, privește imaginile prin ochii copiilor săi. Băiatul are revelația unui nor și e înnebunit să vadă pe cer imaginea unui zeu...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/265-familia-din-vers.html
]]>2714falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-stefan-colceriu-portret-in-dialog-solomon-marcus-odiseea-limbii-latine--65126860
Care este condiția actuală a limbii latine în societatea educațională din România? Cum a devenit latina pentru Solomon Marcus o adevărată odisee, dar și o experiență formatoare? Ce anume ne învață ea, în mod fundamental, despre lumea noastră de astăzi? Ce fel de argumente ne oferă profesorul Ștefan Colceriu în sprijinul ideii că limba latină constituie o importantă cheie de acces spre marea cultură a umanității? Cine sunt marii ei adversari, atât din punct de vedere individual, cât și instituțional? Dar posibilii săi aliați? Cât de important este să milităm pentru schimbarea actualelor programe și manuale de limba latină? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează arhitectura tematică a volumului 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘪𝘪 𝘭𝘢𝘵𝘪𝘯𝘦, evocând totodată personalitatea distinsului său autor, care, dincolo de rigoarea specifică matematicii, manifesta o înțelegere profundă a culturii universale și a valorilor umane eterne.
]]>https://api.spreaker.com/episode/65126860Wed, 26 Mar 2025 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este condiția actuală a limbii latine în societatea...
Care este condiția actuală a limbii latine în societatea educațională din România? Cum a devenit latina pentru Solomon Marcus o adevărată odisee, dar și o experiență formatoare? Ce anume ne învață ea, în mod fundamental, despre lumea noastră de astăzi? Ce fel de argumente ne oferă profesorul Ștefan Colceriu în sprijinul ideii că limba latină constituie o importantă cheie de acces spre marea cultură a umanității? Cine sunt marii ei adversari, atât din punct de vedere individual, cât și instituțional? Dar posibilii săi aliați? Cât de important este să milităm pentru schimbarea actualelor programe și manuale de limba latină? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează arhitectura tematică a volumului 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘪𝘪 𝘭𝘢𝘵𝘪𝘯𝘦, evocând totodată personalitatea distinsului său autor, care, dincolo de rigoarea specifică matematicii, manifesta o înțelegere profundă a culturii universale și a valorilor umane eterne.
]]>3854falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ana-blandiana-portret-in-dialog-solomon-marcus--65023102
Când l-a cunoscut poeta Ana Blandiana pe Solomon Marcus și ce amintiri păstrează din acea perioadă? Evocând titlul unei serii de volume publicate de reputatul matematician în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, ce fel de „răni deschise” s-ar putea spune că au resimțit în comun cei doi intelectuali, îndeosebi după 1989? Cum a ilustrat fiecare în parte nevoia de a construi împreună cu oamenii și de a organiza speranța în societatea românească? Ce se întâmplă dacă nu închidem la timp rănile colective ale istoriei noastre? De ce a pledat Solomon Marcus cu atâta vervă pentru menținerea limbii latine și a istoriei în planurile actuale de învățământ? Simțea oare că școala românească se îndepărtează de cultura de tip umanist? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre poeta Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un extraordinar portret lăuntric al distinsului matematician, un om cu o conștiință civică și culturală de excepție, ale cărui eforturi de edificare a memoriei noastre colective s-au întrepătruns cu cele ale admirabililor ctitori ai Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
]]>https://api.spreaker.com/episode/65023102Sat, 22 Mar 2025 16:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Când l-a cunoscut poeta Ana Blandiana pe Solomon Marcus...
Când l-a cunoscut poeta Ana Blandiana pe Solomon Marcus și ce amintiri păstrează din acea perioadă? Evocând titlul unei serii de volume publicate de reputatul matematician în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, ce fel de „răni deschise” s-ar putea spune că au resimțit în comun cei doi intelectuali, îndeosebi după 1989? Cum a ilustrat fiecare în parte nevoia de a construi împreună cu oamenii și de a organiza speranța în societatea românească? Ce se întâmplă dacă nu închidem la timp rănile colective ale istoriei noastre? De ce a pledat Solomon Marcus cu atâta vervă pentru menținerea limbii latine și a istoriei în planurile actuale de învățământ? Simțea oare că școala românească se îndepărtează de cultura de tip umanist? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre poeta Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un extraordinar portret lăuntric al distinsului matematician, un om cu o conștiință civică și culturală de excepție, ale cărui eforturi de edificare a memoriei noastre colective s-au întrepătruns cu cele ale admirabililor ctitori ai Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
]]>2596falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-liviu-papadima-portret-in-dialog-solomon-marcus-un-decalog-sau-mai-multe--64959892În ce împrejurări l-a cunoscut profesorul Liviu Papadima pe Solomon Marcus? Care i se pare a fi cea mai puternică dintre nevoile enunțate de distinsul matematician în celebrul său decalog intitulat 𝘡𝘦𝘤𝘦 𝘯𝘦𝘷𝘰𝘪 𝘶𝘮𝘢𝘯𝘦? În ce fel corespund aceste nevoi, asemenea unor vase comunicante, cu cele expuse în contra-canonul alcătuit de Liviu Papadima (𝘜𝘯 𝘥𝘦𝘤𝘢𝘭𝘰𝘨 𝘴𝘢𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦?) cu prilejul intenselor dezbateri despre educație? S-ar putea afirma despre Solomon Marcus că era nu doar un erudit pasionat de numeroase domenii ale cunoașterii, ci și un adevărat aventurier al spiritului? De ce este atât de important ca în educație să se pună cu fermitate accentul pe valori? Cum se face că școala actuală reprezintă unul dintre segmentele cele mai neintegrate ale societății românești? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul alert dintre profesorul Liviu Papadima, reputat critic, istoric și teoretician literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează complexa arhitectură ideatică a scrierilor dedicate celor zece nevoi umane, reflectând din unghiuri distincte, dar complementare, universalitatea acestora și posibilele forme prin care educația actuală ar putea să le împlinească.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:18 „Poate că una dintre cele mai șocante, pentru că este dintr-un alt domeniu decât al educației – din existența nemijlocită –, este cea cu care începe, și anume nevoia de a da un sens vieții. Are și ceva specificat, mi se pare: «la un nivel elementar»,  pentru că e într-adevăr o nevoie fundamentală, o nevoie care definește natura noastră umană.”

20:43 „Aici e și o diferență generaționistă foarte evidentă. Eu mi-am trăit adolescența într-o perioadă în care eram Forțați – și spun Forțați cu F mare – să facem alegeri bune la o vârstă foarte timpurie. Acum e libertate...”

30:41 „Și într-adevăr, educația, așa cum o vedem în formele vechi – educația cu mentor –, nu avea rostul ăsta, al selecției sociale. Avea rostul împlinirii ființei respective. Acum, educația formală a devenit un uriaș mecanism de frustrare, cu mediile, cu notele, cu aprecierea, cu competiția...”

42:38 „Acum avem un învățământ enorm de inhibitiv. Lui Solomon Marcus i-a plăcut foarte mult expresia asta, «agresivitate». Învățământul îi agresează pe copii: 𝘊𝘰𝘱𝘪𝘪𝘪 𝘴𝘶𝘣 𝘢𝘨𝘳𝘦𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦. Într-adevăr, în învățământul nostru, evaluarea este în primul rând o vânătoare de greșeli.”

51:53 „Apropo de PISA și de dușurile reci pe care le-am primit de când am intrat în PISA. Noi încercăm să ne compensăm complexele cu reușitele unor aleși: celebrii olimpici, proiectul «Noica» (era încă din anii ’90: la 20 de milioane, să găsim 22 de jucători în ale filosofiei, care să câștige toate campionatele mondiale ș.a.m.d.).”]]>https://api.spreaker.com/episode/64959892Wed, 19 Mar 2025 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce împrejurări l-a cunoscut profesorul Liviu Papadima...În ce împrejurări l-a cunoscut profesorul Liviu Papadima pe Solomon Marcus? Care i se pare a fi cea mai puternică dintre nevoile enunțate de distinsul matematician în celebrul său decalog intitulat 𝘡𝘦𝘤𝘦 𝘯𝘦𝘷𝘰𝘪 𝘶𝘮𝘢𝘯𝘦? În ce fel corespund aceste nevoi, asemenea unor vase comunicante, cu cele expuse în contra-canonul alcătuit de Liviu Papadima (𝘜𝘯 𝘥𝘦𝘤𝘢𝘭𝘰𝘨 𝘴𝘢𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦?) cu prilejul intenselor dezbateri despre educație? S-ar putea afirma despre Solomon Marcus că era nu doar un erudit pasionat de numeroase domenii ale cunoașterii, ci și un adevărat aventurier al spiritului? De ce este atât de important ca în educație să se pună cu fermitate accentul pe valori? Cum se face că școala actuală reprezintă unul dintre segmentele cele mai neintegrate ale societății românești? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul alert dintre profesorul Liviu Papadima, reputat critic, istoric și teoretician literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează complexa arhitectură ideatică a scrierilor dedicate celor zece nevoi umane, reflectând din unghiuri distincte, dar complementare, universalitatea acestora și posibilele forme prin care educația actuală ar putea să le împlinească.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

11:18 „Poate că una dintre cele mai șocante, pentru că este dintr-un alt domeniu decât al educației – din existența nemijlocită –, este cea cu care începe, și anume nevoia de a da un sens vieții. Are și ceva specificat, mi se pare: «la un nivel elementar»,  pentru că e într-adevăr o nevoie fundamentală, o nevoie care definește natura noastră umană.”

20:43 „Aici e și o diferență generaționistă foarte evidentă. Eu mi-am trăit adolescența într-o perioadă în care eram Forțați – și spun Forțați cu F mare – să facem alegeri bune la o vârstă foarte timpurie. Acum e libertate...”

30:41 „Și într-adevăr, educația, așa cum o vedem în formele vechi – educația cu mentor –, nu avea rostul ăsta, al selecției sociale. Avea rostul împlinirii ființei respective. Acum, educația formală a devenit un uriaș mecanism de frustrare, cu mediile, cu notele, cu aprecierea, cu competiția...”

42:38 „Acum avem un învățământ enorm de inhibitiv. Lui Solomon Marcus i-a plăcut foarte mult expresia asta, «agresivitate». Învățământul îi agresează pe copii: 𝘊𝘰𝘱𝘪𝘪𝘪 𝘴𝘶𝘣 𝘢𝘨𝘳𝘦𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦. Într-adevăr, în învățământul nostru, evaluarea este în primul rând o vânătoare de greșeli.”

51:53 „Apropo de PISA și de dușurile reci pe care le-am primit de când am intrat în PISA. Noi încercăm să ne compensăm complexele cu reușitele unor aleși: celebrii olimpici, proiectul «Noica» (era încă din anii ’90: la 20 de milioane, să găsim 22 de jucători în ale filosofiei, care să câștige toate campionatele mondiale ș.a.m.d.).”]]>3839falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-armand-gosu-trei-ani-de-razboi-invazia-rusiei-in-ucraina--64959883Care a fost cel mai puternic șoc resimțit pe plan internațional în cel de-al treilea an al războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Cine a câștigat, în toată această perioadă, războiul propagandistic? La ce fel de repoziționări ne putem aștepta în anii următori, în ce privește relațiile dintre statele occidentale? Cât de importantă este constituirea unui nou sistem european de securitate, care să reziste în fața presiunilor exercitate de Rusia? În ce fel a schimbat revenirea lui Donald Trump la Casa Albă configurația agendei politice americane? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă o minuțioasă și extrem de nuanțată analiză a recentelor evenimente internaționale, care determină țările europene să caute cât mai repede soluții  pentru constituirea unei noi alianțe militare menite să apere Ucraina.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

9:44 „Impresia mea e că avansăm spre așa ceva. Nu avansăm de ieri, de azi. Și ce se întâmplă în România, faptul că, sub nasul autorităților, acei militari plecau în Africa... Dacă mai cauți puțin, vezi că e zonă rusească: acolo e GRU (Serviciile Secrete ale Armatei Ruse), acolo a fost și Wagner. Ești în zona lor.”

19:26 „Pe de-o parte, poți să zici că [Statele Unite ale Americii] te pot abandona, pentru că au un președinte tranzacționist, care caută cu orice preț o înțelegere cu Putin și pare să-i facă și concesii acestuia. Dacă te mai uiți și puțin în spate, vezi că experiența lui relevantă în materie de negocieri ține de negocierile cu talibanii…”

29:58 „Cred că nici liderii europeni nu se grăbesc. Au încercat să meargă la Trump, au încercat să-i explice, au încercat să vadă cum se pot poziționa, pentru că ei trebuie să răspundă cât se poate de repede unei provocări de securitate: e vorba de Rusia.”

40:06 „Șocul cel mare a fost – proces care începuse deja din august 2023 – atitudinea 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului american, felul în care bătălia politică internă și felul cum se poziționau pentru următoarea campanie electorală prezidențială au blocat ajutorul pentru Ucraina între august 2023 și 20 aprilie 2024.”

Conferința susținută de Armand Goșu este disponibilă aici: https://youtu.be/QJlFbKjgzpI]]>https://api.spreaker.com/episode/64959883Tue, 18 Mar 2025 18:45:56 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care a fost cel mai puternic șoc resimțit pe plan...Care a fost cel mai puternic șoc resimțit pe plan internațional în cel de-al treilea an al războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Cine a câștigat, în toată această perioadă, războiul propagandistic? La ce fel de repoziționări ne putem aștepta în anii următori, în ce privește relațiile dintre statele occidentale? Cât de importantă este constituirea unui nou sistem european de securitate, care să reziste în fața presiunilor exercitate de Rusia? În ce fel a schimbat revenirea lui Donald Trump la Casa Albă configurația agendei politice americane? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă o minuțioasă și extrem de nuanțată analiză a recentelor evenimente internaționale, care determină țările europene să caute cât mai repede soluții  pentru constituirea unei noi alianțe militare menite să apere Ucraina.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

9:44 „Impresia mea e că avansăm spre așa ceva. Nu avansăm de ieri, de azi. Și ce se întâmplă în România, faptul că, sub nasul autorităților, acei militari plecau în Africa... Dacă mai cauți puțin, vezi că e zonă rusească: acolo e GRU (Serviciile Secrete ale Armatei Ruse), acolo a fost și Wagner. Ești în zona lor.”

19:26 „Pe de-o parte, poți să zici că [Statele Unite ale Americii] te pot abandona, pentru că au un președinte tranzacționist, care caută cu orice preț o înțelegere cu Putin și pare să-i facă și concesii acestuia. Dacă te mai uiți și puțin în spate, vezi că experiența lui relevantă în materie de negocieri ține de negocierile cu talibanii…”

29:58 „Cred că nici liderii europeni nu se grăbesc. Au încercat să meargă la Trump, au încercat să-i explice, au încercat să vadă cum se pot poziționa, pentru că ei trebuie să răspundă cât se poate de repede unei provocări de securitate: e vorba de Rusia.”

40:06 „Șocul cel mare a fost – proces care începuse deja din august 2023 – atitudinea 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului american, felul în care bătălia politică internă și felul cum se poziționau pentru următoarea campanie electorală prezidențială au blocat ajutorul pentru Ucraina între august 2023 și 20 aprilie 2024.”

Conferința susținută de Armand Goșu este disponibilă aici: https://youtu.be/QJlFbKjgzpI]]>3058falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-istorie-si-memorie-memoria-cartilor--64959362
Cât de fragile și, totodată, cât de puternice sunt cărțile? S-ar putea spune că au și ele o memorie a lor? De ce cărți ale copilăriei își aduce aminte Monica Pillat, afirmând că alături de acestea i s-au deschis cu adevărat ochii minții? Ce simbolistică aparte se regăsește în basme, privilegiind nu doar continuitatea între generații, ci și descoperirea unor orizonturi similare cu cele ale lumii reale? Care era locul cărților în familiile lui Ion Pillat și Gheorghe Ene Filipescu? Există oare și o justiție săvârșită de cărți? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o delicată și caldă evocare a cărților din biblioteca familiei sale, din ale căror pagini răzbat, ca dintr-o prețioasă crisalidă de chihlimbar, frumusețea și înțelepciunea acumulate de-a lungul timpului în sufletul omenesc, călăuzindu-ne tainic și discret spre adevărata cunoaștere a sensului vieții.
]]>https://api.spreaker.com/episode/64959362Tue, 18 Mar 2025 18:24:14 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de fragile și, totodată, cât de puternice sunt...
Cât de fragile și, totodată, cât de puternice sunt cărțile? S-ar putea spune că au și ele o memorie a lor? De ce cărți ale copilăriei își aduce aminte Monica Pillat, afirmând că alături de acestea i s-au deschis cu adevărat ochii minții? Ce simbolistică aparte se regăsește în basme, privilegiind nu doar continuitatea între generații, ci și descoperirea unor orizonturi similare cu cele ale lumii reale? Care era locul cărților în familiile lui Ion Pillat și Gheorghe Ene Filipescu? Există oare și o justiție săvârșită de cărți? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o delicată și caldă evocare a cărților din biblioteca familiei sale, din ale căror pagini răzbat, ca dintr-o prețioasă crisalidă de chihlimbar, frumusețea și înțelepciunea acumulate de-a lungul timpului în sufletul omenesc, călăuzindu-ne tainic și discret spre adevărata cunoaștere a sensului vieții.
]]>2901falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-nadin-portret-in-dialog-solomon-marcus--64625556
Care sunt cele mai importante calități ale omului și profesorului Solomon Marcus, așa cum se regăsesc acestea în viața și opera lui? Cum l-a cunoscut Mihai Nadin pe reputatul matematician și ce amintiri păstrează din acei ani în care s-a înfiripat o frumoasă și trainică relație de prietenie? La ce anume se referea Solomon Marcus atunci când afirma că trebuie să punem mereu întrebări autentice, chiar extreme, pentru a găsi răspunsuri la marile nevoi profund umane? În ce fel a reușit să integreze semiotica în propria-i perspectivă asupra matematicii? Pe ce fel de educație paria Solomon Marcus, cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, rata analfabetismului funcțional este deosebit de ridicată? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Mihai Nadin, a cărui activitate științifică acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă un luminos portret lăuntric al renumitului matematician și profesor, devotat întru totul cercetărilor sale, dar și tinerelor generații cărora le-a oferit o cale de acces la aspectele fundamentale ale gândirii, îndemnându-le să-și conștientizeze cu luciditate locul pe care îl ocupă în lume.
]]>https://api.spreaker.com/episode/64625556Sat, 01 Mar 2025 16:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt cele mai importante calități ale omului și...
Care sunt cele mai importante calități ale omului și profesorului Solomon Marcus, așa cum se regăsesc acestea în viața și opera lui? Cum l-a cunoscut Mihai Nadin pe reputatul matematician și ce amintiri păstrează din acei ani în care s-a înfiripat o frumoasă și trainică relație de prietenie? La ce anume se referea Solomon Marcus atunci când afirma că trebuie să punem mereu întrebări autentice, chiar extreme, pentru a găsi răspunsuri la marile nevoi profund umane? În ce fel a reușit să integreze semiotica în propria-i perspectivă asupra matematicii? Pe ce fel de educație paria Solomon Marcus, cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, rata analfabetismului funcțional este deosebit de ridicată? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Mihai Nadin, a cărui activitate științifică acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă un luminos portret lăuntric al renumitului matematician și profesor, devotat întru totul cercetărilor sale, dar și tinerelor generații cărora le-a oferit o cale de acces la aspectele fundamentale ale gândirii, îndemnându-le să-și conștientizeze cu luciditate locul pe care îl ocupă în lume.
]]>3645falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-centenarul-nasterii-lui-solomon-marcus--64582947
Ce anume a impresionat-o cel mai mult pe Sanda Golopenția la Solomon Marcus, de-a lungul deceniilor în care au colaborat în domeniul cercetării lingvistice? Dacă ar fi să aleagă una dintre primele amintiri legate de reputatul profesor, care ar fi aceea? Cum e posibil ca mintea unei persoane să exceleze deopotrivă în disciplinele umaniste și în științele exacte, îndeosebi în matematică? Ce ar putea dezvălui despre un asemenea om curiozitatea lui bine temperată și pasiunea pentru cunoaștere? Cât de important era pentru Solomon Marcus pariul pus pe educație, în măsura în care știința pedagogiei ar trebui să devină o „artă a întâlnirii, la mijlocul drumului, dintre profesor și elev”? Care sunt cele „zece nevoi umane” propuse într-unul dintre volumele sale apărute la Editura Spandugino? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o emoționantă evocare a personalității distinsului profesor și cercetător care se manifesta cu entuziasm și tenacitate în numeroase direcții de studiu, fiind pasionat totodată de dimensiunea educativă a societății și de comunicarea constantă cu tinerii, îndemnându-i cu stăruință spre lectură și gândire critică.  
]]>https://api.spreaker.com/episode/64582947Wed, 26 Feb 2025 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce anume a impresionat-o cel mai mult pe Sanda...
Ce anume a impresionat-o cel mai mult pe Sanda Golopenția la Solomon Marcus, de-a lungul deceniilor în care au colaborat în domeniul cercetării lingvistice? Dacă ar fi să aleagă una dintre primele amintiri legate de reputatul profesor, care ar fi aceea? Cum e posibil ca mintea unei persoane să exceleze deopotrivă în disciplinele umaniste și în științele exacte, îndeosebi în matematică? Ce ar putea dezvălui despre un asemenea om curiozitatea lui bine temperată și pasiunea pentru cunoaștere? Cât de important era pentru Solomon Marcus pariul pus pe educație, în măsura în care știința pedagogiei ar trebui să devină o „artă a întâlnirii, la mijlocul drumului, dintre profesor și elev”? Care sunt cele „zece nevoi umane” propuse într-unul dintre volumele sale apărute la Editura Spandugino? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o emoționantă evocare a personalității distinsului profesor și cercetător care se manifesta cu entuziasm și tenacitate în numeroase direcții de studiu, fiind pasionat totodată de dimensiunea educativă a societății și de comunicarea constantă cu tinerii, îndemnându-i cu stăruință spre lectură și gândire critică.  
]]>2463falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-res-publica-teodor-baconschi-derive-ideologice-ale-prezentului--64475640 
Oare lumea noastră – despre care s-ar putea spune că a luat-o razna – este golită de ideologii sau, dimpotrivă, acestea cresc în miezul ei într-un mod deviant? De ce nu trebuie să recurgem la simplificări, atunci când ne referim la derivele ideologice ale prezentului? Referitor la acestea din urmă, este vorba de inocență sau mai degrabă de complicitate la ticăloșie, în cazul celor ce le susțin în spațiul public? Care sunt cele mai evidente semne ale apariției unei asemenea derive ideologice? Cum observăm, de pildă, că lucrurile deviază spre naționalism, suveranism sau ortodoxism? Cum poate cineva să pretindă că este suveranist, dar în același timp să-și pună țara la picioarele unor satrapi postmoderni? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o revelatoare și lucidă radiografie a lumii noastre, supuse atât asaltului noilor ideologii, cât și ispitei demagogiei, pe fondul unei disoluții accentuate a libertății și a coeziunii sociale.]]>https://api.spreaker.com/episode/64475640Thu, 20 Feb 2025 18:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.   Oare lumea noastră – despre care s-ar putea spune că a... 
Oare lumea noastră – despre care s-ar putea spune că a luat-o razna – este golită de ideologii sau, dimpotrivă, acestea cresc în miezul ei într-un mod deviant? De ce nu trebuie să recurgem la simplificări, atunci când ne referim la derivele ideologice ale prezentului? Referitor la acestea din urmă, este vorba de inocență sau mai degrabă de complicitate la ticăloșie, în cazul celor ce le susțin în spațiul public? Care sunt cele mai evidente semne ale apariției unei asemenea derive ideologice? Cum observăm, de pildă, că lucrurile deviază spre naționalism, suveranism sau ortodoxism? Cum poate cineva să pretindă că este suveranist, dar în același timp să-și pună țara la picioarele unor satrapi postmoderni? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o revelatoare și lucidă radiografie a lumii noastre, supuse atât asaltului noilor ideologii, cât și ispitei demagogiei, pe fondul unei disoluții accentuate a libertății și a coeziunii sociale.]]>3274falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-valentin-naumescu-cum-am-ajuns-aici-sfarsitul-sfarsitului-istoriei--64267155
Mai sunt astăzi actuale sintagmele „sfârșitul istoriei” și „ciocnirea civilizațiilor” sau trăim doar cu reminiscențele tabloului politic internațional pe care acestea îl descriau în anii ’90 ai secolului trecut? Care sunt cele mai pregnante semne ale războiului hibrid provocat de recentul proiect revizionist al ordinii liberale occidentale? Ceea ce se întâmplă acum este un fenomen cu totul nou sau lucrurile acestea s-au petrecut și în trecut, dar în alte forme? Cât de necesară ar fi o critică radicală a rețelelor sociale, în raport cu realitatea democratică? De ce este atât de importantă reinventarea centrului politic bazat pe rațiune, moderație și responsabilitate? Se poate spune, oare, că ne-am trăit deja cei mai frumoși ani ai vieții? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre profesorul și politologul Valentin Naumescu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o lucidă și revelatoare radiografie a lumii în care trăim, cu vulnerabilitățile și patologiile ei, acutizate de tentația revizionismului extern și intern, de distorsionarea istoriei, dar și de radicalizarea accentuată a discursului public.
]]>https://api.spreaker.com/episode/64267155Sat, 08 Feb 2025 17:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Mai sunt astăzi actuale sintagmele „sfârșitul istoriei”...
Mai sunt astăzi actuale sintagmele „sfârșitul istoriei” și „ciocnirea civilizațiilor” sau trăim doar cu reminiscențele tabloului politic internațional pe care acestea îl descriau în anii ’90 ai secolului trecut? Care sunt cele mai pregnante semne ale războiului hibrid provocat de recentul proiect revizionist al ordinii liberale occidentale? Ceea ce se întâmplă acum este un fenomen cu totul nou sau lucrurile acestea s-au petrecut și în trecut, dar în alte forme? Cât de necesară ar fi o critică radicală a rețelelor sociale, în raport cu realitatea democratică? De ce este atât de importantă reinventarea centrului politic bazat pe rațiune, moderație și responsabilitate? Se poate spune, oare, că ne-am trăit deja cei mai frumoși ani ai vieții? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre profesorul și politologul Valentin Naumescu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o lucidă și revelatoare radiografie a lumii în care trăim, cu vulnerabilitățile și patologiile ei, acutizate de tentația revizionismului extern și intern, de distorsionarea istoriei, dar și de radicalizarea accentuată a discursului public.
]]>3989falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-nadin-lifestory--64267151
Care sunt cele mai vechi amintiri pe care profesorul Mihai Nadin le păstrează în memorie? Cum erau iernile copilăriei sale petrecute la Brașov? Ce fel de bucurii putea avea un copil în anii teribili ai celui de-Al Doilea Război Mondial? Cât de mult au contribuit profesorii lui din perioada studiilor universitare la conturarea viitoarelor sale proiecte de cercetare, menite să conjuge preocupările tehnice cu cele din domeniul esteticii? Care este, pentru Mihai Nadin, zona cea mai profundă a patriei lui interioare? În ce circumstanțe a plecat din România în anii comunismului și care a fost apoi traiectoria sa profesională, la prestigioase universități din SUA și Germania? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, a cărui remarcabilă activitate interdisciplinară acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘶𝘵𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘥𝘦𝘴𝘪𝘨𝘯 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune printre amintiri, cărți, locuri și chipuri de altădată, în jurul cărora se înfiripă nu doar o lume exterioară, ci și o identitate intelectuală, sub semnul căreia se afirmă pasiunea pentru teorie și abstracție, ca surse ale adevăratei cunoașteri.
]]>https://api.spreaker.com/episode/64267151Sat, 08 Feb 2025 08:39:36 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt cele mai vechi amintiri pe care profesorul...
Care sunt cele mai vechi amintiri pe care profesorul Mihai Nadin le păstrează în memorie? Cum erau iernile copilăriei sale petrecute la Brașov? Ce fel de bucurii putea avea un copil în anii teribili ai celui de-Al Doilea Război Mondial? Cât de mult au contribuit profesorii lui din perioada studiilor universitare la conturarea viitoarelor sale proiecte de cercetare, menite să conjuge preocupările tehnice cu cele din domeniul esteticii? Care este, pentru Mihai Nadin, zona cea mai profundă a patriei lui interioare? În ce circumstanțe a plecat din România în anii comunismului și care a fost apoi traiectoria sa profesională, la prestigioase universități din SUA și Germania? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, a cărui remarcabilă activitate interdisciplinară acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘶𝘵𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘥𝘦𝘴𝘪𝘨𝘯 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune printre amintiri, cărți, locuri și chipuri de altădată, în jurul cărora se înfiripă nu doar o lume exterioară, ci și o identitate intelectuală, sub semnul căreia se afirmă pasiunea pentru teorie și abstracție, ca surse ale adevăratei cunoașteri.
]]>4374falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-carmen-bragaru-ion-pillat-primele-versuri--62743897
Cât de mult au contribuit manuscrisele recent descoperite la reconstituirea primelor creații lirice ale lui Ion Pillat? Din ce perioadă datează aceste încercări poetice? Când a început Carmen Brăgaru, reputată specialistă în opera familiei Pillat, cercetarea sistematică a manuscriselor păstrate în colecții particulare și în fondurile marilor biblioteci din țară, recurgând la instrumentele de lucru ale istoriei literare?  Care ar fi principalele repere ale îndelungatului său demers? Ce mai înseamnă un manuscris astăzi, în epoca noilor tehnologii digitale? Înfiripat pe marginea volumului 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘷𝘦𝘳𝘴𝘶𝘳𝘪. 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘪 𝘪𝘯𝘦𝘥𝘪𝘵𝘦 ș𝘪 𝘷𝘢𝘳𝘪𝘢𝘯𝘵𝘦 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘪 (1905-1912) de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie fascinanta poveste a descoperirii, aproape miraculoase, a două manuscrise de tinerețe ale poetului, revelatoare mărturii ale treptatei lui apropieri, în pofida oricăror tribulații personale, de farmecul indicibil al poeziei.
]]>https://api.spreaker.com/episode/62743897Sat, 16 Nov 2024 16:00:06 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de mult au contribuit manuscrisele recent...
Cât de mult au contribuit manuscrisele recent descoperite la reconstituirea primelor creații lirice ale lui Ion Pillat? Din ce perioadă datează aceste încercări poetice? Când a început Carmen Brăgaru, reputată specialistă în opera familiei Pillat, cercetarea sistematică a manuscriselor păstrate în colecții particulare și în fondurile marilor biblioteci din țară, recurgând la instrumentele de lucru ale istoriei literare?  Care ar fi principalele repere ale îndelungatului său demers? Ce mai înseamnă un manuscris astăzi, în epoca noilor tehnologii digitale? Înfiripat pe marginea volumului 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘷𝘦𝘳𝘴𝘶𝘳𝘪. 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘪 𝘪𝘯𝘦𝘥𝘪𝘵𝘦 ș𝘪 𝘷𝘢𝘳𝘪𝘢𝘯𝘵𝘦 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘪 (1905-1912) de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie fascinanta poveste a descoperirii, aproape miraculoase, a două manuscrise de tinerețe ale poetului, revelatoare mărturii ale treptatei lui apropieri, în pofida oricăror tribulații personale, de farmecul indicibil al poeziei.
]]>4340falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-theodor-paleologu-lectii-antice-de-leadership--62673843
Cum anume devine lumea antică – îndeosebi cea greacă – un fel de lentilă prin care se poate înțelege mai bine ceea ce se petrece în zilele noastre? Ce înseamnă pentru Theodor Paleologu a trăi în acele timpuri străvechi? Cum se explică incredibila efervescență culturală și politică din perioada Antichității grecești? S-ar putea spune că lumea noastră a luat-o razna tocmai pentru că a uitat de imensa ei moștenire greacă, romană și ebraică? Ne putem lupta, oare, cu excesul de informații din zilele noastre, dacă avem la îndemână cărțile lui Platon sau Aristotel? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Theodor Paleologu, doctor în filozofie politică, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o subtilă radiografie a lumii antice, revelând fascinantul orizont de gândire care a modelat această epocă, dar și posibilele cauze ale derivei democrațiilor contemporane, prinse între capcanele dezinformării și tentațiile narcisismului exacerbat.
]]>https://api.spreaker.com/episode/62673843Sat, 09 Nov 2024 09:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum anume devine lumea antică – îndeosebi cea greacă –...
Cum anume devine lumea antică – îndeosebi cea greacă – un fel de lentilă prin care se poate înțelege mai bine ceea ce se petrece în zilele noastre? Ce înseamnă pentru Theodor Paleologu a trăi în acele timpuri străvechi? Cum se explică incredibila efervescență culturală și politică din perioada Antichității grecești? S-ar putea spune că lumea noastră a luat-o razna tocmai pentru că a uitat de imensa ei moștenire greacă, romană și ebraică? Ne putem lupta, oare, cu excesul de informații din zilele noastre, dacă avem la îndemână cărțile lui Platon sau Aristotel? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Theodor Paleologu, doctor în filozofie politică, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o subtilă radiografie a lumii antice, revelând fascinantul orizont de gândire care a modelat această epocă, dar și posibilele cauze ale derivei democrațiilor contemporane, prinse între capcanele dezinformării și tentațiile narcisismului exacerbat.
]]>3230leadership,paleologu,podcast,spandugino,theodorfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-constantin-eretescu-exilul-ca-metamorfoza--62419247
Ce înseamnă exilul pentru scriitorul Constantin Eretescu? Este resimțit ca o stare, un proces, un moment de criză sau mai degrabă o binecuvântare? De ce a ales să scrie și să publice în limba română după stabilirea definitivă în America? Ar putea fi vorba despre o opțiune de suflet sau despre una apropiată de teritoriul preocupărilor sale publicistice? Cum a reușit să îmblânzească exilul, mai ales înainte de 1989? Care ar putea fi amprentele personale ale vieții sale de exilat? Dar cele intelectuale? În ce fel s-a modificat, în timp, raportul problematic dintre exil și credință? În jurul acestor teme de reflecție inspirate de volumul 𝘌𝘹𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘤𝘢 𝘮𝘦𝘵𝘢𝘮𝘰𝘳𝘧𝘰𝘻ă, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează diferitele forme ale exilului – privit ca alternativă necesară supraviețuirii și eliberării dintr-un regim politic opresiv –, exprimate adesea printr-o creație literară cu totul aparte, menită să reveleze dimensiunile afective și intelectuale ale patriei interioare.
]]>https://api.spreaker.com/episode/62419247Sat, 19 Oct 2024 15:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce înseamnă exilul pentru scriitorul Constantin...
Ce înseamnă exilul pentru scriitorul Constantin Eretescu? Este resimțit ca o stare, un proces, un moment de criză sau mai degrabă o binecuvântare? De ce a ales să scrie și să publice în limba română după stabilirea definitivă în America? Ar putea fi vorba despre o opțiune de suflet sau despre una apropiată de teritoriul preocupărilor sale publicistice? Cum a reușit să îmblânzească exilul, mai ales înainte de 1989? Care ar putea fi amprentele personale ale vieții sale de exilat? Dar cele intelectuale? În ce fel s-a modificat, în timp, raportul problematic dintre exil și credință? În jurul acestor teme de reflecție inspirate de volumul 𝘌𝘹𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘤𝘢 𝘮𝘦𝘵𝘢𝘮𝘰𝘳𝘧𝘰𝘻ă, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează diferitele forme ale exilului – privit ca alternativă necesară supraviețuirii și eliberării dintr-un regim politic opresiv –, exprimate adesea printr-o creație literară cu totul aparte, menită să reveleze dimensiunile afective și intelectuale ale patriei interioare.
]]>2631falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-fluviul-alfeu-sau-despre-exil-si-intoarceri--62341549
La ce anume se referă metafora fluviului Alfeu? Ce fel de atitudine de viață presupune condiția de emigrant? Dar cea de exilat? Care ar fi exilul în care crede Sanda Golopenția? Ce sunt „bătăliile tăcerii” și în ce fel se manifestă acestea într-o experiență a exilului? Cum ar arăta un „Institut al Amintirii”? Ar fi mai degrabă necesar, în zilele noastre, un „Institut al Încrederii”? S-ar putea spune că, în mod paradoxal, libertatea erodează uneori încrederea dintre oameni? Cât de importantă este menținerea unui echilibru în relația dintre exil și (re)întoarcere? Se poate vorbi despre un miracol al plecării, în măsura în care există un miracol al revenirii? Explorând minuțioasa tetralogie a exilului reunită sub titlul 𝘍𝘭𝘶𝘷𝘪𝘶𝘭 𝘈𝘭𝘧𝘦𝘶 𝘴𝘢𝘶 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘦𝘹𝘪𝘭 ș𝘪 î𝘯𝘵𝘰𝘢𝘳𝘤𝘦𝘳𝘪, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă incursiune într-o Ithaca deopotrivă reală și simbolică, un spațiu al inițierii și al amintirilor, în care diferitele tipuri de întoarcere cunosc forme dintre cele mai surprinzătoare.
]]>https://api.spreaker.com/episode/62341549Sat, 12 Oct 2024 15:00:05 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. La ce anume se referă metafora fluviului Alfeu? Ce fel...
La ce anume se referă metafora fluviului Alfeu? Ce fel de atitudine de viață presupune condiția de emigrant? Dar cea de exilat? Care ar fi exilul în care crede Sanda Golopenția? Ce sunt „bătăliile tăcerii” și în ce fel se manifestă acestea într-o experiență a exilului? Cum ar arăta un „Institut al Amintirii”? Ar fi mai degrabă necesar, în zilele noastre, un „Institut al Încrederii”? S-ar putea spune că, în mod paradoxal, libertatea erodează uneori încrederea dintre oameni? Cât de importantă este menținerea unui echilibru în relația dintre exil și (re)întoarcere? Se poate vorbi despre un miracol al plecării, în măsura în care există un miracol al revenirii? Explorând minuțioasa tetralogie a exilului reunită sub titlul 𝘍𝘭𝘶𝘷𝘪𝘶𝘭 𝘈𝘭𝘧𝘦𝘶 𝘴𝘢𝘶 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘦𝘹𝘪𝘭 ș𝘪 î𝘯𝘵𝘰𝘢𝘳𝘤𝘦𝘳𝘪, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă incursiune într-o Ithaca deopotrivă reală și simbolică, un spațiu al inițierii și al amintirilor, în care diferitele tipuri de întoarcere cunosc forme dintre cele mai surprinzătoare.
]]>3188falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-constantin-eretescu-folclorul-literar-al-romanilor--62230743
Ce fel de relație există între folclor și identitatea unui popor? În ce măsură noile tehnologii și globalizarea digitală pot produce schimbări vizibile asupra creației populare? Care a fost vârsta de aur a folcloristicii românești, îndeosebi în ce privește culegerea și interpretarea acestui imens patrimoniu cultural? Ce s-a întâmplat cu folclorul nostru literar în perioada comunismului? Din ce motiv erau considerate periculoase, în acei ani, unele specii ale folclorului urban? Ar putea fi vorba, oare, despre tentația politicului de a pătrunde în aceste teritorii vaste și modelabile din punct de vedere ideologic? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul 𝘍𝘰𝘭𝘤𝘭𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳 𝘢𝘭 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳. 𝘖 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘪𝘳𝘦 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘦𝘮𝘱𝘰𝘳𝘢𝘯ă, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează felul în care producțiile folclorice se constituie ca o parte esențială a istoriei naționale, devenind un fenomen complex și creator de identitate în lumea culturală europeană.
]]>https://api.spreaker.com/episode/62230743Sat, 05 Oct 2024 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de relație există între folclor și identitatea...
Ce fel de relație există între folclor și identitatea unui popor? În ce măsură noile tehnologii și globalizarea digitală pot produce schimbări vizibile asupra creației populare? Care a fost vârsta de aur a folcloristicii românești, îndeosebi în ce privește culegerea și interpretarea acestui imens patrimoniu cultural? Ce s-a întâmplat cu folclorul nostru literar în perioada comunismului? Din ce motiv erau considerate periculoase, în acei ani, unele specii ale folclorului urban? Ar putea fi vorba, oare, despre tentația politicului de a pătrunde în aceste teritorii vaste și modelabile din punct de vedere ideologic? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul 𝘍𝘰𝘭𝘤𝘭𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳 𝘢𝘭 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳. 𝘖 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘪𝘳𝘦 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘦𝘮𝘱𝘰𝘳𝘢𝘯ă, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează felul în care producțiile folclorice se constituie ca o parte esențială a istoriei naționale, devenind un fenomen complex și creator de identitate în lumea culturală europeană.
]]>3082falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-zamfir-studii-literare-ii-formele-liricii-portugheze--62128848
Cât de mult a însemnat pentru Mihai Zamfir apropierea de limba și cultura portugheză? Se poate spune că Portugalia și limba acestei țări au devenit pentru sine o chestiune de destin? La ce se referă modelul semantic binar al liricii portugheze? De unde s-a ivit prejudecata potrivit căreia, în raport cu poezia, structuralismul stoarce de sevă materia lirică pe care încearcă să o explice? De ce a simțit Fernando Pessoa nevoia să-și asume atâtea măști? Este oare această opțiune o marcă a modernității? Prin ce trăsături se aseamănă Fernando Pessoa cu Luís de Camões? Dar cu poetul român Mihai Eminescu? Pe firul unor întrebări inspirate de cea de-a doua parte a volumului de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦 II, dedicat literaturilor străine, dialogul dintre Mihai Zamfir, profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o subtilă și rafinată explorare a poeziei portugheze, din unghiul unei sinteze a diferitelor formule lirice cunoscute, care au culminat cu sonetele lui Camões și admirabilele jocuri poetice ale lui Pessoa.]]>https://api.spreaker.com/episode/62128848Sat, 28 Sep 2024 08:00:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de mult a însemnat pentru Mihai Zamfir apropierea de...
Cât de mult a însemnat pentru Mihai Zamfir apropierea de limba și cultura portugheză? Se poate spune că Portugalia și limba acestei țări au devenit pentru sine o chestiune de destin? La ce se referă modelul semantic binar al liricii portugheze? De unde s-a ivit prejudecata potrivit căreia, în raport cu poezia, structuralismul stoarce de sevă materia lirică pe care încearcă să o explice? De ce a simțit Fernando Pessoa nevoia să-și asume atâtea măști? Este oare această opțiune o marcă a modernității? Prin ce trăsături se aseamănă Fernando Pessoa cu Luís de Camões? Dar cu poetul român Mihai Eminescu? Pe firul unor întrebări inspirate de cea de-a doua parte a volumului de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦 II, dedicat literaturilor străine, dialogul dintre Mihai Zamfir, profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o subtilă și rafinată explorare a poeziei portugheze, din unghiul unei sinteze a diferitelor formule lirice cunoscute, care au culminat cu sonetele lui Camões și admirabilele jocuri poetice ale lui Pessoa.]]>2928falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-bulevardele-vietii--62044339
Ce semnificație are expresia „bulevardele vieții”, care conferă titlul unuia dintre volumele apărute în seria de autor Sanda Golopenția de la Editura Spandugino? Câte dintre aceste bulevarde se află în România? Dar în America? Despre care dintre acestea s-ar putea spune că a contat cel mai mult în viața sa? Ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi: bulevardele în sine sau oamenii care le străbat și cu care ne intersectăm de-a lungul existenței noastre? Cum l-a cunoscut Sanda Golopenția pe Solomon Marcus, cel ce a devenit, în ultima parte a vieții, un îndrăgit „antrenor de suflete”? Cât de importantă este tradiția și în ce fel poate reveni ea în forță, până și în momentele de criză? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘉𝘶𝘭𝘦𝘷𝘢𝘳𝘥𝘦𝘭𝘦 𝘷𝘪𝘦ț𝘪𝘪, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă evocare a unor locuri emblematice străbătute, dar și a unor personalități întâlnite în momentele speciale ale existenței, dezvăluind felul cum lumea materială care ne înconjoară se convertește în memorie de lungă durată, aflată sub semnul unei tradiții vii.

Volumul „Bulevardele vieții” esti disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/eseu-reflecii/117-bulevardele-vieii.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/62044339Sat, 21 Sep 2024 08:00:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce semnificație are expresia „bulevardele vieții”, care...
Ce semnificație are expresia „bulevardele vieții”, care conferă titlul unuia dintre volumele apărute în seria de autor Sanda Golopenția de la Editura Spandugino? Câte dintre aceste bulevarde se află în România? Dar în America? Despre care dintre acestea s-ar putea spune că a contat cel mai mult în viața sa? Ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi: bulevardele în sine sau oamenii care le străbat și cu care ne intersectăm de-a lungul existenței noastre? Cum l-a cunoscut Sanda Golopenția pe Solomon Marcus, cel ce a devenit, în ultima parte a vieții, un îndrăgit „antrenor de suflete”? Cât de importantă este tradiția și în ce fel poate reveni ea în forță, până și în momentele de criză? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘉𝘶𝘭𝘦𝘷𝘢𝘳𝘥𝘦𝘭𝘦 𝘷𝘪𝘦ț𝘪𝘪, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă evocare a unor locuri emblematice străbătute, dar și a unor personalități întâlnite în momentele speciale ale existenței, dezvăluind felul cum lumea materială care ne înconjoară se convertește în memorie de lungă durată, aflată sub semnul unei tradiții vii.

Volumul „Bulevardele vieții” esti disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/eseu-reflecii/117-bulevardele-vieii.html
]]>2551falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-zamfir-studii-literare-ii-literaturi-straine-imaginea-ascunsa--61259259
De ce este muzica importantă pentru a putea înțelege mai bine marea literatură a lui Marcel Proust? Când a avut loc prima întâlnire a lui Mihai Zamfir cu opera scriitorului francez? S-ar putea spune că între Marcel Proust și James Joyce s-a jucat marele meci al modernității literare? Cum a fost posibilă apariția unui adevărat cult pentru romancierul francez în România interbelică? Ce este „imaginea ascunsă” pe care o conturează acesta în scrierile sale? În ce constă ruptura pe care o provoacă Proust în evoluția formelor romanești din secolul al XX-lea? Ne aflăm cu toții, oare, într-o continuă căutare a timpului pierdut?

Pe firul unor întrebări inspirate de prima parte a celui de-al doilea volum de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturilor străine, dialogul dintre Mihai Zamfir, profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o pasionantă incursiune în universul romanului proustian – adevărată reflexie a interiorității auctoriale –, în a cărui complexă arhitectură se disting nuclee narative de o rară frumusețe stilistică, străbătute de inefabila muzicalitate a textului.

Volumul STUDII LITERARE II. LITERATURI STRĂINE este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/246-studii-literare-ii-literaturi-straine.html ]]>https://api.spreaker.com/episode/61259259Sat, 07 Sep 2024 07:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce este muzica importantă pentru a putea înțelege mai...
De ce este muzica importantă pentru a putea înțelege mai bine marea literatură a lui Marcel Proust? Când a avut loc prima întâlnire a lui Mihai Zamfir cu opera scriitorului francez? S-ar putea spune că între Marcel Proust și James Joyce s-a jucat marele meci al modernității literare? Cum a fost posibilă apariția unui adevărat cult pentru romancierul francez în România interbelică? Ce este „imaginea ascunsă” pe care o conturează acesta în scrierile sale? În ce constă ruptura pe care o provoacă Proust în evoluția formelor romanești din secolul al XX-lea? Ne aflăm cu toții, oare, într-o continuă căutare a timpului pierdut?

Pe firul unor întrebări inspirate de prima parte a celui de-al doilea volum de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturilor străine, dialogul dintre Mihai Zamfir, profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o pasionantă incursiune în universul romanului proustian – adevărată reflexie a interiorității auctoriale –, în a cărui complexă arhitectură se disting nuclee narative de o rară frumusețe stilistică, străbătute de inefabila muzicalitate a textului.

Volumul STUDII LITERARE II. LITERATURI STRĂINE este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/246-studii-literare-ii-literaturi-straine.html ]]>2490falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-constantin-eretescu-periscop-marturiile-unui-venetic--61209190
De ce avem câteodată nevoie de un „periscop”, chiar dacă, prin intermediul său, nu putem vedea prea multe lucruri din lumea ce ne înconjoară? Care ar fi înțelesurile, etimologic vorbind, ale cuvântului „venetic”? De ce sunt privilegiate totuși sensurile negative ale acestui termen? Ar fi oare imposibil să ne gândim că un om care vine de departe poate aduce cu sine și multe bogății? Când a descoperit scriitorul Constantin Eretescu faptul că nu este pe de-a-ntregul stăpânul propriei sale vieți? La ce se referă sintagma „viața din vis”, care dă titlul  unuia dintre eseurile lui? Cum ar descrie natura relației sale cu timpul? Și-a imaginat vreodată cum ar fi fost viața lui dacă nu ar fi existat cel de-Al Doilea Război Mondial? Explorând substratul biografic al volumului 𝘗𝘦𝘳𝘪𝘴𝘤𝘰𝘱. 𝘔ă𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪𝘭𝘦 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘷𝘦𝘯𝘦𝘵𝘪𝘤, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă reflecție asupra vieții și a timpului, dar și a condiției celui care, strămutat într-o lume nouă, trece printr-un delicat periplu al adaptării, păstrând totodată temeinice legături culturale și afective cu spațiul din care a plecat.]]>https://api.spreaker.com/episode/61209190Sat, 31 Aug 2024 08:05:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce avem câteodată nevoie de un „periscop”, chiar...
De ce avem câteodată nevoie de un „periscop”, chiar dacă, prin intermediul său, nu putem vedea prea multe lucruri din lumea ce ne înconjoară? Care ar fi înțelesurile, etimologic vorbind, ale cuvântului „venetic”? De ce sunt privilegiate totuși sensurile negative ale acestui termen? Ar fi oare imposibil să ne gândim că un om care vine de departe poate aduce cu sine și multe bogății? Când a descoperit scriitorul Constantin Eretescu faptul că nu este pe de-a-ntregul stăpânul propriei sale vieți? La ce se referă sintagma „viața din vis”, care dă titlul  unuia dintre eseurile lui? Cum ar descrie natura relației sale cu timpul? Și-a imaginat vreodată cum ar fi fost viața lui dacă nu ar fi existat cel de-Al Doilea Război Mondial? Explorând substratul biografic al volumului 𝘗𝘦𝘳𝘪𝘴𝘤𝘰𝘱. 𝘔ă𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪𝘭𝘦 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘷𝘦𝘯𝘦𝘵𝘪𝘤, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă reflecție asupra vieții și a timpului, dar și a condiției celui care, strămutat într-o lume nouă, trece printr-un delicat periplu al adaptării, păstrând totodată temeinice legături culturale și afective cu spațiul din care a plecat.]]>2740falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-memorii-colective--61126332La ce anume se referă intermemoria, în raport cu sintagma „memorie colectivă”? Ce înseamnă pentru un cercetător, deopotrivă semiotician și antropolog, distanța mare în timp între momentul culegerii datelor pe teren și cel al reflecției asupra lor? Cum s-a conturat, pentru Sanda Golopenția, aparatul metodologic de luare în posesie a lumii? Care sunt reperele exterioare? Dar cele interioare, de detectare a disponibilității de comunicare a unui om? Cum simte, pe teren, că o discuție se îndreaptă spre o direcție autentică, firească? Ce fel de patrimoniu reprezintă intermemoria? Există aceasta în sine sau e mai degrabă o latență care trebuie activată? Pe firul unor întrebări inspirate de prima parte a volumului 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘦. 𝘐𝘯𝘵𝘦𝘳𝘮𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘢 & 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘢 𝘨𝘭𝘰𝘣𝘢𝘭ă, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează dinamica procesuală a intermemoriei – modul în care oamenii, posesori virtuali ai unei memorii uriașe, își împărtășesc unii altora amintirile –, dar și posibilitățile de investigare, de către un cercetător, a acestor delicate relații care se construiesc de-a lungul timpului.
0:00 Sanda Golopenția - Memorii Colective
0:14 Skip Intro
9:40 „Nu știu dacă am luat în posesie lumea sau lumea m-a luat în posesie, pentru că, odată ajuns pe teren, depinzi foarte mult de ce ți se întâmplă. Nu poți să dirijezi. Dacă lucrez cu un om, atunci mă condiționează reacția lui. Merg din aproape în aproape și nu pot să spun că eu îl influențez sau el mă influențează; influența e reciprocă.”
18:52 „Pentru mine, este neapărat individual, pentru că echipa e foarte bună pentru întâlnirile de seară, în care confruntăm experiența noastră de peste zi. Dar nu este parte a culegerii ca atare. Echipa este cadrul în care ne deplasăm și culegem și cadrul care ne dă, într-un fel, încredere în noi în momentele grele – pentru că sunt momente grele pe teren.”
29:11 „După aceea, când am ajuns în America, din nou îmi lipsea confruntarea cu niște oameni care nu erau cercetători, nu erau științifici, dar care aveau ceva de spus. Și atunci, am decis să merg într-un sat vecin cu Providence, împreună cu o prietenă, Lidia Bradley. Împreună, am început să facem culegere. Acesta era un sat de aromâni. Aromânii sunt foarte diferiți de sătenii pe care îi cunoscusem eu în România...”
Volumul „Memorii colective” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/249-memorii-colective-intermemoria-romana-globala.html 
]]>https://api.spreaker.com/episode/61126332Sat, 24 Aug 2024 08:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. La ce anume se referă intermemoria, în raport cu sintagma...La ce anume se referă intermemoria, în raport cu sintagma „memorie colectivă”? Ce înseamnă pentru un cercetător, deopotrivă semiotician și antropolog, distanța mare în timp între momentul culegerii datelor pe teren și cel al reflecției asupra lor? Cum s-a conturat, pentru Sanda Golopenția, aparatul metodologic de luare în posesie a lumii? Care sunt reperele exterioare? Dar cele interioare, de detectare a disponibilității de comunicare a unui om? Cum simte, pe teren, că o discuție se îndreaptă spre o direcție autentică, firească? Ce fel de patrimoniu reprezintă intermemoria? Există aceasta în sine sau e mai degrabă o latență care trebuie activată? Pe firul unor întrebări inspirate de prima parte a volumului 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘦. 𝘐𝘯𝘵𝘦𝘳𝘮𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘢 & 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘢 𝘨𝘭𝘰𝘣𝘢𝘭ă, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează dinamica procesuală a intermemoriei – modul în care oamenii, posesori virtuali ai unei memorii uriașe, își împărtășesc unii altora amintirile –, dar și posibilitățile de investigare, de către un cercetător, a acestor delicate relații care se construiesc de-a lungul timpului.
0:00 Sanda Golopenția - Memorii Colective
0:14 Skip Intro
9:40 „Nu știu dacă am luat în posesie lumea sau lumea m-a luat în posesie, pentru că, odată ajuns pe teren, depinzi foarte mult de ce ți se întâmplă. Nu poți să dirijezi. Dacă lucrez cu un om, atunci mă condiționează reacția lui. Merg din aproape în aproape și nu pot să spun că eu îl influențez sau el mă influențează; influența e reciprocă.”
18:52 „Pentru mine, este neapărat individual, pentru că echipa e foarte bună pentru întâlnirile de seară, în care confruntăm experiența noastră de peste zi. Dar nu este parte a culegerii ca atare. Echipa este cadrul în care ne deplasăm și culegem și cadrul care ne dă, într-un fel, încredere în noi în momentele grele – pentru că sunt momente grele pe teren.”
29:11 „După aceea, când am ajuns în America, din nou îmi lipsea confruntarea cu niște oameni care nu erau cercetători, nu erau științifici, dar care aveau ceva de spus. Și atunci, am decis să merg într-un sat vecin cu Providence, împreună cu o prietenă, Lidia Bradley. Împreună, am început să facem culegere. Acesta era un sat de aromâni. Aromânii sunt foarte diferiți de sătenii pe care îi cunoscusem eu în România...”
Volumul „Memorii colective” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/249-memorii-colective-intermemoria-romana-globala.html 
]]>2436falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-vitalie-ciobanu-republica-moldova-33-de-ani-de-independenta--61050346
Ce a însemnat pentru Vitalie Ciobanu perioada de formare într-un stat care făcea parte dintr-un imens angrenaj totalitar, așa cum a fost Uniunea Sovietică? Dacă ar fi putut să aleagă o altă țară în care să se fi născut, care ar fi fost aceea? Ce eveniment din Republica Moldova ar putea fi considerat echivalentul celui petrecut în 22 decembrie 1989, în România? De ce istoria Republicii Moldova și cea a României nu sunt identice? Prin ce se aseamănă și, totodată, prin ce anume se deosebesc? În intervalul care s-a scurs de la declararea independenței, cât timp a fost Republica Moldova un stat captiv? Au constituit, oare, acești 33 de ani și o perioadă de război hibrid? Se resimte și în cultură acest freamăt cu totul aparte din istoria recentă a Republicii Moldova? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Vitalie Ciobanu, scriitor, publicist  și critic literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o excelentă radiografie a evenimentelor care au conturat profilul politic, social și cultural al celor 33 de ani de independență a Republicii Moldova, reliefând importanța recursului la adevăr și mizele marii bătălii pentru parcursul democratic și proeuropean al statului.
]]>https://api.spreaker.com/episode/61050346Sat, 17 Aug 2024 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce a însemnat pentru Vitalie Ciobanu perioada de formare...
Ce a însemnat pentru Vitalie Ciobanu perioada de formare într-un stat care făcea parte dintr-un imens angrenaj totalitar, așa cum a fost Uniunea Sovietică? Dacă ar fi putut să aleagă o altă țară în care să se fi născut, care ar fi fost aceea? Ce eveniment din Republica Moldova ar putea fi considerat echivalentul celui petrecut în 22 decembrie 1989, în România? De ce istoria Republicii Moldova și cea a României nu sunt identice? Prin ce se aseamănă și, totodată, prin ce anume se deosebesc? În intervalul care s-a scurs de la declararea independenței, cât timp a fost Republica Moldova un stat captiv? Au constituit, oare, acești 33 de ani și o perioadă de război hibrid? Se resimte și în cultură acest freamăt cu totul aparte din istoria recentă a Republicii Moldova? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Vitalie Ciobanu, scriitor, publicist  și critic literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o excelentă radiografie a evenimentelor care au conturat profilul politic, social și cultural al celor 33 de ani de independență a Republicii Moldova, reliefând importanța recursului la adevăr și mizele marii bătălii pentru parcursul democratic și proeuropean al statului.
]]>5492falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-armand-gosu-legatura-de-chei--60909321
Care a fost pentru Armand Goșu cel mai frumos moment în intervalul când a îndeplinit funcția de consilier al ministrului de Externe al României? Dar cel mai problematic sau mai tensionat? Ce presupune fișa postului de consilier al ministrului de Externe și cum se desfășoară o zi obișnuită de lucru? Ce s-a întâmplat în România în cei peste zece ani care au trecut de atunci? Sunt oare de neoprit intruziunile politice ale establishmentului birocratic care pilotează serviciile secrete în România? Expulzarea intelectualilor din politică e un fapt firesc sau mai degrabă unul regretabil? Se poate spune că ne-am trăit, istoric vorbind, cei mai frumoși ani? Inspirată de amplul dialog cu Teodor Baconschi din volumul 𝘓𝘦𝘨ă𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘩𝘦𝘪, convorbirea dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o pertinentă analiză a sistemului diplomatic din România, privit din perspectiva unor importante dosare de politică externă, dar și o radiografie a procesului de erodare a democrației românești, pe fondul degradării scenei noastre politice din ultimii zece ani.

Cartea „Legătura de chei” este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/254-legatura-de-chei.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/60909321Sat, 03 Aug 2024 09:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care a fost pentru Armand Goșu cel mai frumos moment în...
Care a fost pentru Armand Goșu cel mai frumos moment în intervalul când a îndeplinit funcția de consilier al ministrului de Externe al României? Dar cel mai problematic sau mai tensionat? Ce presupune fișa postului de consilier al ministrului de Externe și cum se desfășoară o zi obișnuită de lucru? Ce s-a întâmplat în România în cei peste zece ani care au trecut de atunci? Sunt oare de neoprit intruziunile politice ale establishmentului birocratic care pilotează serviciile secrete în România? Expulzarea intelectualilor din politică e un fapt firesc sau mai degrabă unul regretabil? Se poate spune că ne-am trăit, istoric vorbind, cei mai frumoși ani? Inspirată de amplul dialog cu Teodor Baconschi din volumul 𝘓𝘦𝘨ă𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘩𝘦𝘪, convorbirea dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o pertinentă analiză a sistemului diplomatic din România, privit din perspectiva unor importante dosare de politică externă, dar și o radiografie a procesului de erodare a democrației românești, pe fondul degradării scenei noastre politice din ultimii zece ani.

Cartea „Legătura de chei” este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/254-legatura-de-chei.html
]]>3134armand,culise,externe,gosu,ministere,patrasconiu,podcast,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-legatura-de-chei--60814837Ar putea fi diplomația privită ca un barometru al schimbărilor de statut geopolitic în România postcomunistă? Cum se explică existența unui număr atât de mare de miniștri de Externe în țara noastră, după 1989? Ar putea fi vorba, de fapt, despre jocul unei democrații încă neașezate? Este de dorit ca pentru titularul acestei funcții să existe un sprijin politic puternic? De ce este atât de importantă perioada în care diplomatul Teodor Baconschi și-a exercitat mandatul de ministru de Externe al României? Ce performanțe semnificative s-au înregistrat în cursul acestui mandat? În ce altă perioadă din istoria noastră modernă și-ar fi dorit să conducă diplomația românească? Explorând arhitectura volumului 𝘓𝘦𝘨ă𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘩𝘦𝘪. 𝘖 𝘮ă𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘦 𝘥𝘪𝘱𝘭𝘰𝘮𝘢𝘵𝘪𝘤ă î𝘯 𝘥𝘪𝘢𝘭𝘰𝘨 𝘤𝘶 𝘈𝘳𝘮𝘢𝘯𝘥 𝘎𝘰ș𝘶, convorbirea dintre Teodor Baconschi, diplomat, eseist și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește un bilanț revelator al mandatului de ministru de Externe al României într-un context intern și internațional deosebit de tumultuos, dar și o cronică a unui sistem în care simțul sintezei, intuirea mizelor politice de prim ordin și capacitatea de interogație asupra calității democrației românești devin repere importante.

Volumul „LEGĂTURA DE CHEI — O mărturie diplomatică în dialog cu Armand Goșu” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/254-legatura-de-chei.html ]]>https://api.spreaker.com/episode/60814837Sat, 27 Jul 2024 08:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ar putea fi diplomația privită ca un barometru al...Ar putea fi diplomația privită ca un barometru al schimbărilor de statut geopolitic în România postcomunistă? Cum se explică existența unui număr atât de mare de miniștri de Externe în țara noastră, după 1989? Ar putea fi vorba, de fapt, despre jocul unei democrații încă neașezate? Este de dorit ca pentru titularul acestei funcții să existe un sprijin politic puternic? De ce este atât de importantă perioada în care diplomatul Teodor Baconschi și-a exercitat mandatul de ministru de Externe al României? Ce performanțe semnificative s-au înregistrat în cursul acestui mandat? În ce altă perioadă din istoria noastră modernă și-ar fi dorit să conducă diplomația românească? Explorând arhitectura volumului 𝘓𝘦𝘨ă𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘤𝘩𝘦𝘪. 𝘖 𝘮ă𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘦 𝘥𝘪𝘱𝘭𝘰𝘮𝘢𝘵𝘪𝘤ă î𝘯 𝘥𝘪𝘢𝘭𝘰𝘨 𝘤𝘶 𝘈𝘳𝘮𝘢𝘯𝘥 𝘎𝘰ș𝘶, convorbirea dintre Teodor Baconschi, diplomat, eseist și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește un bilanț revelator al mandatului de ministru de Externe al României într-un context intern și internațional deosebit de tumultuos, dar și o cronică a unui sistem în care simțul sintezei, intuirea mizelor politice de prim ordin și capacitatea de interogație asupra calității democrației românești devin repere importante.

Volumul „LEGĂTURA DE CHEI — O mărturie diplomatică în dialog cu Armand Goșu” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/254-legatura-de-chei.html ]]>3429falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-viata-americana-a-lui-constantin-eretescu--60704924
Ce a însemnat pentru Constantin Eretescu „visul american”? Cum s-a conturat ideea de a pleca din România la sfârșitul anilor '70? Care este cel mai prețios obiect pe care l-a luat cu sine la plecare? Primele luni petrecute în America i s-au părut dificile sau a descoperit mai degrabă un mediu stimulant? Cum s-a adaptat la noul mod de viață ce include indiferența celor din jur, dar și așa-numitele alveole ale singurătății? Cum a „îmblânzit” acea lume ale cărei coduri le-a descoperit treptat? De ce era atât de importantă publicația 𝘓𝘶𝘱𝘵𝘢, care apărea în acei ani pentru românii din exilul american? În ce fel s-a schimbat, în opinia sa, America după 1989? Ce face acum când îl copleșește dorul de România? În jurul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o fascinantă incursiune pe firul existenței americane a marelui om de cultură, de la descinderea și așezarea sa în noua lume până la asumarea statutului de exilat care a păstrat mereu trainice legături afective cu lumea de acasă, din România.

Decoperă cărțile lui Constantin Eretescu aici: edituraspandugino.ro/
]]>https://api.spreaker.com/episode/60704924Sat, 20 Jul 2024 07:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce a însemnat pentru Constantin Eretescu „visul...
Ce a însemnat pentru Constantin Eretescu „visul american”? Cum s-a conturat ideea de a pleca din România la sfârșitul anilor '70? Care este cel mai prețios obiect pe care l-a luat cu sine la plecare? Primele luni petrecute în America i s-au părut dificile sau a descoperit mai degrabă un mediu stimulant? Cum s-a adaptat la noul mod de viață ce include indiferența celor din jur, dar și așa-numitele alveole ale singurătății? Cum a „îmblânzit” acea lume ale cărei coduri le-a descoperit treptat? De ce era atât de importantă publicația 𝘓𝘶𝘱𝘵𝘢, care apărea în acei ani pentru românii din exilul american? În ce fel s-a schimbat, în opinia sa, America după 1989? Ce face acum când îl copleșește dorul de România? În jurul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o fascinantă incursiune pe firul existenței americane a marelui om de cultură, de la descinderea și așezarea sa în noua lume până la asumarea statutului de exilat care a păstrat mereu trainice legături afective cu lumea de acasă, din România.

Decoperă cărțile lui Constantin Eretescu aici: edituraspandugino.ro/
]]>2377america,constantin,cristi,eretescu,in,patrasconiu,podcast,spandugino,viatafalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-viata-americana-a-sandei-golopentia--60681672
În ce circumstanțe a început să se contureze pentru Sanda Golopenția dorința plecării definitive în Statele Unite ale Americii? Cum a învățat alfabetul acestei lumi noi și care au fost cele mai eficiente metode de a o „îmblânzi”? La ce s-a adaptat și la ce nu s-a adaptat în spațiul american? Se poate vorbi despre o pedagogie a exilului pentru cei ce se confruntă cu această experiență? În ce fel era diferită singurătatea din America față de cea din România? Care au fost marile prietenii românești din Statele Unite? Dar cele americane? Cum și-a amenajat o Românie personală acolo, în America? Pe firul unor întrebări evocatoare, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă confesiune despre condiția exilatului, despre înrădăcinare și adaptarea treptată la un nou spațiu cultural, dar și despre obiectele-talisman și firele afective care asigură continuitatea între lumi și generații.

0:00 Viața americană a Sandei Golopenția
0:14 Skip Intro
8:53 „Din când în când, mergeam în audiență ca să aflăm ce se întâmplă cu noi, cât stăm. Noi am stat și am tot stat. Am stat așa de mult, încât prietenii noștri de la Paris au venit să ne vadă, pentru că nu mai pricepeau ce se întâmplă cu noi: de ce am stat? La un moment dat, toți plecau și numai noi rămâneam.”
18:11 „Era un seminar de literatură comparată și semiotică. Și seminarul era adresat profesorilor de literatură comparată, semiotică, franceză și eu făceam parte din corpul profesoral. Deci studenții mei, ca să zic, profesorii care erau la acest seminar, au fost extrem de săritori și au hotărât să-mi caute un post.”
27:47 „Noi n-am folosit cuvântul «exil» cu ușurință. O vreme, am vorbit despre emigrare, și nu despre exil. Ni se părea că exilul este un concept așa de nobil și de înalt, iar noi plecaserăm împinși de supărări. Nu plecaserăm cu scopul acela nobil al exilatului, care pleacă să facă altceva pentru țara lui, ci plecaserăm ca să ne sustragem unor nedreptăți.”
38:30 „Am avut o cameră românească «zburătoare», care a fost expediată din România. Când am decis să plec, m-am ocupat nu numai de cărți, ci și de obiectele fără de care nu concepeam viața altundeva. Și obiectele astea au fost: furci, blide, urcioare, ștergare. Dar nu era simplu. Trebuia să mergi la Casa Scânteii cu fiecare, să ți se pună o ștampilă...”
46:08 „Au fost oameni care, fără să pot să spun că ne-au fost prieteni, ne-au fost aproape în multe clipe. A fost Mircea Eliade, dar pe care îl vedeam din când în când – el avea treburile lui –, dar, când îl vedeam, se deschidea și era cald cu noi.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/60681672Sat, 13 Jul 2024 09:30:27 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce circumstanțe a început să se contureze pentru...
În ce circumstanțe a început să se contureze pentru Sanda Golopenția dorința plecării definitive în Statele Unite ale Americii? Cum a învățat alfabetul acestei lumi noi și care au fost cele mai eficiente metode de a o „îmblânzi”? La ce s-a adaptat și la ce nu s-a adaptat în spațiul american? Se poate vorbi despre o pedagogie a exilului pentru cei ce se confruntă cu această experiență? În ce fel era diferită singurătatea din America față de cea din România? Care au fost marile prietenii românești din Statele Unite? Dar cele americane? Cum și-a amenajat o Românie personală acolo, în America? Pe firul unor întrebări evocatoare, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă confesiune despre condiția exilatului, despre înrădăcinare și adaptarea treptată la un nou spațiu cultural, dar și despre obiectele-talisman și firele afective care asigură continuitatea între lumi și generații.

0:00 Viața americană a Sandei Golopenția
0:14 Skip Intro
8:53 „Din când în când, mergeam în audiență ca să aflăm ce se întâmplă cu noi, cât stăm. Noi am stat și am tot stat. Am stat așa de mult, încât prietenii noștri de la Paris au venit să ne vadă, pentru că nu mai pricepeau ce se întâmplă cu noi: de ce am stat? La un moment dat, toți plecau și numai noi rămâneam.”
18:11 „Era un seminar de literatură comparată și semiotică. Și seminarul era adresat profesorilor de literatură comparată, semiotică, franceză și eu făceam parte din corpul profesoral. Deci studenții mei, ca să zic, profesorii care erau la acest seminar, au fost extrem de săritori și au hotărât să-mi caute un post.”
27:47 „Noi n-am folosit cuvântul «exil» cu ușurință. O vreme, am vorbit despre emigrare, și nu despre exil. Ni se părea că exilul este un concept așa de nobil și de înalt, iar noi plecaserăm împinși de supărări. Nu plecaserăm cu scopul acela nobil al exilatului, care pleacă să facă altceva pentru țara lui, ci plecaserăm ca să ne sustragem unor nedreptăți.”
38:30 „Am avut o cameră românească «zburătoare», care a fost expediată din România. Când am decis să plec, m-am ocupat nu numai de cărți, ci și de obiectele fără de care nu concepeam viața altundeva. Și obiectele astea au fost: furci, blide, urcioare, ștergare. Dar nu era simplu. Trebuia să mergi la Casa Scânteii cu fiecare, să ți se pună o ștampilă...”
46:08 „Au fost oameni care, fără să pot să spun că ne-au fost prieteni, ne-au fost aproape în multe clipe. A fost Mircea Eliade, dar pe care îl vedeam din când în când – el avea treburile lui –, dar, când îl vedeam, se deschidea și era cald cu noi.”
]]>3305america,golopentia,podcast,sanda,spandugino,viatafalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-mircea-mihaies-doliul-ca-forma-a-memoriei--60608842
În ce context l-a cunoscut profesorul Mircea Mihăieș pe Leon Wieseltier, unul dintre cei mai importanți publiciști și gânditori americani contemporani? Ce anume l-a determinat pe acesta din urmă să scrie o carte intitulată 𝘒𝘢𝘥𝘥𝘪𝘴𝘩? Care este, de fapt, semnificația cuvântului „Kaddish” și în ce fel devine acesta o parte dintr-un proces deopotrivă religios și intelectual, dar și o îndatorire a celui care trece printr-o perioadă de doliu? Poate fi privit doliul ca o despărțire sau mai degrabă ca o reunire? Cum pot cuvintele să acopere un gol precum cel lăsat prin moartea unei ființe apropiate? S-ar putea spune că doliul este unul dintre cele mai importante și mai solemne intervale de cunoaștere? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Mircea Mihăieș, profesor universitar, scriitor și critic literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o profundă și emoționantă reflecție asupra doliului, ca formă a memoriei și ca experiență de autocunoaștere, ce prilejuiește, dincolo de asumarea individuală a durerii, o integrare într-un regim superior, prin intermediul rugăciunii și al riturilor de trecere.
]]>https://api.spreaker.com/episode/60608842Sat, 06 Jul 2024 08:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce context l-a cunoscut profesorul Mircea Mihăieș pe...
În ce context l-a cunoscut profesorul Mircea Mihăieș pe Leon Wieseltier, unul dintre cei mai importanți publiciști și gânditori americani contemporani? Ce anume l-a determinat pe acesta din urmă să scrie o carte intitulată 𝘒𝘢𝘥𝘥𝘪𝘴𝘩? Care este, de fapt, semnificația cuvântului „Kaddish” și în ce fel devine acesta o parte dintr-un proces deopotrivă religios și intelectual, dar și o îndatorire a celui care trece printr-o perioadă de doliu? Poate fi privit doliul ca o despărțire sau mai degrabă ca o reunire? Cum pot cuvintele să acopere un gol precum cel lăsat prin moartea unei ființe apropiate? S-ar putea spune că doliul este unul dintre cele mai importante și mai solemne intervale de cunoaștere? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Mircea Mihăieș, profesor universitar, scriitor și critic literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o profundă și emoționantă reflecție asupra doliului, ca formă a memoriei și ca experiență de autocunoaștere, ce prilejuiește, dincolo de asumarea individuală a durerii, o integrare într-un regim superior, prin intermediul rugăciunii și al riturilor de trecere.
]]>3601doliul,editura,justia,memoriei,mihaies,mircea,patrasconiu,podcast,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ion-pop-ore-franceze-ii-1981-2001--60553815
S-ar putea spune că, după decembrie 1989, dintre toate statele occidentale, Franța a revărsat asupra României cea mai mare iubire? Cum a regăsit profesorul Ion Pop spațiul cultural francez în 1990, intrând într-o lume ce simțea reverberațiile profundelor schimbări din estul Europei? Care erau locurile sale privilegiate în Parisul de la începutul anilor ’90? Ce reprezintă, filosofic vorbind, seria de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦? Dacă ar fi să cartografieze toate aceste întâlniri de excepție, care ar fi cele mai importante? Ce fel de timp s-a conservat în exemplarele convorbiri inițiate în perioada 1981‒2001? De ce este atât de importantă relația dintre memorie, uitare și istorie și cum se poate cultiva acea formă de memorie care provoacă o reflecție lucidă asupra trecutului? În continuarea dialogului prilejuit de apariția seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, scriitorul Ion Pop, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează țesutul ideatic al interviurilor incluse în cel de-al doilea volum, rod al unor întâlniri formatoare care invită la o reflecție de o remarcabilă consistență critică și intelectuală, construind totodată redutabile punți culturale între Franța și România. Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/241-ore-franceze-i-ore-franceze-ii.html]]>https://api.spreaker.com/episode/60553815Sun, 30 Jun 2024 09:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că, după decembrie 1989, dintre toate...
S-ar putea spune că, după decembrie 1989, dintre toate statele occidentale, Franța a revărsat asupra României cea mai mare iubire? Cum a regăsit profesorul Ion Pop spațiul cultural francez în 1990, intrând într-o lume ce simțea reverberațiile profundelor schimbări din estul Europei? Care erau locurile sale privilegiate în Parisul de la începutul anilor ’90? Ce reprezintă, filosofic vorbind, seria de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦? Dacă ar fi să cartografieze toate aceste întâlniri de excepție, care ar fi cele mai importante? Ce fel de timp s-a conservat în exemplarele convorbiri inițiate în perioada 1981‒2001? De ce este atât de importantă relația dintre memorie, uitare și istorie și cum se poate cultiva acea formă de memorie care provoacă o reflecție lucidă asupra trecutului? În continuarea dialogului prilejuit de apariția seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, scriitorul Ion Pop, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează țesutul ideatic al interviurilor incluse în cel de-al doilea volum, rod al unor întâlniri formatoare care invită la o reflecție de o remarcabilă consistență critică și intelectuală, construind totodată redutabile punți culturale între Franța și România. Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/241-ore-franceze-i-ore-franceze-ii.html]]>2953falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-dennis-deletant-castigatorul-premiului-romulus-rusan-2023--60392458
Care sunt marile repere ale relației istoricului Dennis Deletant cu România? Cum s-a cristalizat ideea sa de a veni în România în 1965? De unde s-a ivit acest interes cu totul aparte pentru țara noastră și istoria ei? Ce „culoare” avea comunismul în anii aceia? Când a simțit pentru prima dată umbra Securității? Ce fel de revelații a avut în momentul consultării propriului dosar întocmit de Securitate, îndeosebi în privința unor experiențe cu totul deosebite, precum vizita pe care i-a făcut-o lui Corneliu Coposu? Cui se adresează volumul său de memorii, care poate fi considerat deopotrivă o carte de istorie? Regăsim oare în paginile sale România unui britanic sau România unui român? Care este cea mai frumoasă Românie pe care a cunoscut-o? Într-o pasionantă rememorare a unui timp plin de provocări, reputatul istoric Dennis Deletant, laureatul celei de-a treia ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează un parcurs personal de excepție, pe firul căruia (re)găsim viața de zi cu zi din România comunistă, formele de represiune exercitate de regimul totalitar, dar și o impresionantă galerie de oameni care și-au păstrat curajul și demnitatea, așa cum ni se dezvăluie în volumul Î𝘯 𝘤ă𝘶𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘦𝘪. 𝘖 𝘢𝘷𝘦𝘯𝘵𝘶𝘳ă 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭ă 𝘥𝘪𝘯 ’65 𝘱â𝘯ă 𝘢𝘻𝘪.
]]>https://api.spreaker.com/episode/60392458Sat, 15 Jun 2024 08:00:04 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt marile repere ale relației istoricului Dennis...
Care sunt marile repere ale relației istoricului Dennis Deletant cu România? Cum s-a cristalizat ideea sa de a veni în România în 1965? De unde s-a ivit acest interes cu totul aparte pentru țara noastră și istoria ei? Ce „culoare” avea comunismul în anii aceia? Când a simțit pentru prima dată umbra Securității? Ce fel de revelații a avut în momentul consultării propriului dosar întocmit de Securitate, îndeosebi în privința unor experiențe cu totul deosebite, precum vizita pe care i-a făcut-o lui Corneliu Coposu? Cui se adresează volumul său de memorii, care poate fi considerat deopotrivă o carte de istorie? Regăsim oare în paginile sale România unui britanic sau România unui român? Care este cea mai frumoasă Românie pe care a cunoscut-o? Într-o pasionantă rememorare a unui timp plin de provocări, reputatul istoric Dennis Deletant, laureatul celei de-a treia ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează un parcurs personal de excepție, pe firul căruia (re)găsim viața de zi cu zi din România comunistă, formele de represiune exercitate de regimul totalitar, dar și o impresionantă galerie de oameni care și-au păstrat curajul și demnitatea, așa cum ni se dezvăluie în volumul Î𝘯 𝘤ă𝘶𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘦𝘪. 𝘖 𝘢𝘷𝘦𝘯𝘵𝘶𝘳ă 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭ă 𝘥𝘪𝘯 ’65 𝘱â𝘯ă 𝘢𝘻𝘪.
]]>4325castigator,deletant,dennis,patrasconiu,podcast,premiu,romulus,rusan,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-constantin-eretescu-o-poveste-de-viata--60081644
Ce au însemnat pentru Constantin Eretescu anii copilăriei petrecute în Basarabia? Dacă ar fi să se întoarcă în trecut, ce perioadă ar alege? Cum a fost drumul lui și al familiei sale spre România, în 1943, în timpul războiului? Ce anume a luat cu sine din Basarabia, în momentul plecării? Care au fost, ulterior, principalele momente de cotitură ale vieții sale? Cum a resimțit acele vremuri în care se schimbau succesiv granițe și regimuri politice? A avut vreodată impresia că istoria vine peste sine, bulversându-i existența? În ce fel se apăra de răul acelei istorii, de duhul nefast al epocii? În momentele dificile, care artă îi este de cel mai mare ajutor, funcționând ca o punte între cele două lumi? Pe firul unei admirabile povești de viață, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă evocare a unor experiențe personale cu totul deosebite, care au dat măsura umanului în vremuri sumbre, dar și a unor spații emblematice adânc înscrise în memoria afectivă, ce cartografiază deopotrivă o lume exterioară, plină de amintiri, și o patrie spirituală.
]]>https://api.spreaker.com/episode/60081644Sat, 18 May 2024 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce au însemnat pentru Constantin Eretescu anii...
Ce au însemnat pentru Constantin Eretescu anii copilăriei petrecute în Basarabia? Dacă ar fi să se întoarcă în trecut, ce perioadă ar alege? Cum a fost drumul lui și al familiei sale spre România, în 1943, în timpul războiului? Ce anume a luat cu sine din Basarabia, în momentul plecării? Care au fost, ulterior, principalele momente de cotitură ale vieții sale? Cum a resimțit acele vremuri în care se schimbau succesiv granițe și regimuri politice? A avut vreodată impresia că istoria vine peste sine, bulversându-i existența? În ce fel se apăra de răul acelei istorii, de duhul nefast al epocii? În momentele dificile, care artă îi este de cel mai mare ajutor, funcționând ca o punte între cele două lumi? Pe firul unei admirabile povești de viață, dialogul dintre Constantin Eretescu, scriitor, etnolog și antropolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă evocare a unor experiențe personale cu totul deosebite, care au dat măsura umanului în vremuri sumbre, dar și a unor spații emblematice adânc înscrise în memoria afectivă, ce cartografiază deopotrivă o lume exterioară, plină de amintiri, și o patrie spirituală.
]]>3530falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sanda-golopentia-de-la-bulevardele-vietii-la-transatlantic--59979757
Care este cea mai veche amintire păstrată de Sanda Golopenția în memoria afectivă? Cum au fost anii copilăriei sale, petrecuți într-o casă plină de cărți? De ce 𝘈𝘭𝘪𝘤𝘦 î𝘯 Ț𝘢𝘳𝘢 𝘔𝘪𝘯𝘶𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 a rămas pentru sine, chiar și acum, o carte atât de vie și de prețioasă? S-ar putea spune că prima călătorie la Bozovici a fost prevestitoare pentru destinul său profesional, ca un fel de intrare în lumea satului pe care avea să o aprofundeze în chip magistral peste decenii? Cum a fost posibil ca în România acelor ani teribili, puternic marcați de instalarea comunismului, să resimtă perioada facultății ca pe un adevărat paradis? În tot Răul acela imens, cum mai era cu putință Binele? A simțit oare aripa protectoare a tatălui său mult timp după ce acesta nu mai era în viață? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, emoționantul dialog dintre Sanda Golopenția, 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘴𝘰𝘳 𝘦𝘮𝘦𝘳𝘪𝘵𝘢 la Universitatea Brown, unul dintre cei mai valoroși specialiști în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o caldă evocare a unor momente semnificative, de la primii ani ai vieții, aureolați de vocea mamei, care se modela subtil în ritmul basmelor copilăriei, sau de fermecătoarele excursii în jurul Bucureștiului în compania tatălui, până la perioada deplinei afirmări intelectuale, ghidate de o serie de oameni extraordinari, adevărați maeștri, dar și simbolice ziduri de apărare în jurul cărora s-au construit deopotrivă speranța și pasiunea pentru cărți și cercetare aprofundată.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59979757Sat, 11 May 2024 15:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este cea mai veche amintire păstrată de Sanda...
Care este cea mai veche amintire păstrată de Sanda Golopenția în memoria afectivă? Cum au fost anii copilăriei sale, petrecuți într-o casă plină de cărți? De ce 𝘈𝘭𝘪𝘤𝘦 î𝘯 Ț𝘢𝘳𝘢 𝘔𝘪𝘯𝘶𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 a rămas pentru sine, chiar și acum, o carte atât de vie și de prețioasă? S-ar putea spune că prima călătorie la Bozovici a fost prevestitoare pentru destinul său profesional, ca un fel de intrare în lumea satului pe care avea să o aprofundeze în chip magistral peste decenii? Cum a fost posibil ca în România acelor ani teribili, puternic marcați de instalarea comunismului, să resimtă perioada facultății ca pe un adevărat paradis? În tot Răul acela imens, cum mai era cu putință Binele? A simțit oare aripa protectoare a tatălui său mult timp după ce acesta nu mai era în viață? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, emoționantul dialog dintre Sanda Golopenția, 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘴𝘰𝘳 𝘦𝘮𝘦𝘳𝘪𝘵𝘢 la Universitatea Brown, unul dintre cei mai valoroși specialiști în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o caldă evocare a unor momente semnificative, de la primii ani ai vieții, aureolați de vocea mamei, care se modela subtil în ritmul basmelor copilăriei, sau de fermecătoarele excursii în jurul Bucureștiului în compania tatălui, până la perioada deplinei afirmări intelectuale, ghidate de o serie de oameni extraordinari, adevărați maeștri, dar și simbolice ziduri de apărare în jurul cărora s-au construit deopotrivă speranța și pasiunea pentru cărți și cercetare aprofundată.
]]>4114america,bulevarde,drumul,editura,golopentia,sanda,spandugino,transatlanticfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-ioan-t-morar-umorul-in-vremea-lui-ceausescu--59801086
În anii dictaturii comuniste, rezistența prin umor a fost, oare, o formă mai puternică decât rezistența prin cultură? Când devine umorul un tip aparte de disidență? De ce s-a râs atât de mult în comunism și, mai ales, de cine? Din ce motiv trebuiau despărțite umorul neoficial și cel oficial? Pentru cine era de fapt periculos umorul 𝘶𝘯𝘥𝘦𝘳𝘨𝘳𝘰𝘶𝘯𝘥? Cum a devenit Ioan T. Morar dependent de 𝘧𝘢𝘬𝘦 𝘯𝘦𝘸𝘴, atât în domeniul poeziei, cât și în cel al publicisticii? De când datează primele sale încercări de a imita nu doar vocea, ci și felul de a gândi al lui Ceaușescu? Cum se simțeau pe atunci mecanismele cenzurii? Când se râde mai bine: în democrație sau în dictatură? Ce s-a întâmplat totuși, în mod fundamental, cu umorul nostru după 1989? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan T. Morar, scriitor, jurnalist și diplomat și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tonică și savuroasă evocare a unor vremuri în care, în mod paradoxal, râsul și umorul, mizând pe anumite teme unificatoare, generau o stare de solidaritate, precum și sentimentul eliberării interioare, ca modalități de reacție la un sistem opresiv.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59801086Sat, 04 May 2024 08:00:04 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În anii dictaturii comuniste, rezistența prin umor a...
În anii dictaturii comuniste, rezistența prin umor a fost, oare, o formă mai puternică decât rezistența prin cultură? Când devine umorul un tip aparte de disidență? De ce s-a râs atât de mult în comunism și, mai ales, de cine? Din ce motiv trebuiau despărțite umorul neoficial și cel oficial? Pentru cine era de fapt periculos umorul 𝘶𝘯𝘥𝘦𝘳𝘨𝘳𝘰𝘶𝘯𝘥? Cum a devenit Ioan T. Morar dependent de 𝘧𝘢𝘬𝘦 𝘯𝘦𝘸𝘴, atât în domeniul poeziei, cât și în cel al publicisticii? De când datează primele sale încercări de a imita nu doar vocea, ci și felul de a gândi al lui Ceaușescu? Cum se simțeau pe atunci mecanismele cenzurii? Când se râde mai bine: în democrație sau în dictatură? Ce s-a întâmplat totuși, în mod fundamental, cu umorul nostru după 1989? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan T. Morar, scriitor, jurnalist și diplomat și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tonică și savuroasă evocare a unor vremuri în care, în mod paradoxal, râsul și umorul, mizând pe anumite teme unificatoare, generau o stare de solidaritate, precum și sentimentul eliberării interioare, ca modalități de reacție la un sistem opresiv.
]]>3306ceausescu,comunism,divertis,ioan,morar,podcast,spandugino,t,umorfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-costica-bradatan-elogiu-esecului-patru-pilde-de-umilitate--59674609
S-ar putea spune că asistăm astăzi la un anumit reviriment al filozofiei? În ce măsură pandemia provocată de coronavirus s-a dovedit a fi un accelerator pentru anumite forme de discurs filozofic? Cum se poate ajunge la o hermeneutică filozofică a temei eșecului? Care sunt cele patru tipuri de eșec cartografiate de profesorul Costică Brădățan în recentul său volum, 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪, și ce lecții importante se desprind din acestea? Sunt oare aceste patru pilde și un fel de cercuri ale purificării? Am putea considera, în termenii acceptării realității, că eșecul este inevitabil? De ce ne este totuși atât de greu să vorbim despre el? În jurul unor întrebări revelatoare, inspirate de apariția cărții-eveniment 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪. 𝘗𝘢𝘵𝘳𝘶 𝘱𝘪𝘭𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘶𝘮𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, a cărei ediție în limba engleză s-a bucurat de o elogioasă receptare în presa internațională de specialitate, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filozof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o pasionantă incursiune în arhitectura ideatică a eșecului, deosebit de incitantă și de sensibilă, reliefând felul cum în momentele de criză se dezvăluie însăși nevoia omului de sens și de narațiune, pe firul căreia să-și poată spune propria poveste existențială.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59674609Sat, 27 Apr 2024 08:30:04 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că asistăm astăzi la un anumit...
S-ar putea spune că asistăm astăzi la un anumit reviriment al filozofiei? În ce măsură pandemia provocată de coronavirus s-a dovedit a fi un accelerator pentru anumite forme de discurs filozofic? Cum se poate ajunge la o hermeneutică filozofică a temei eșecului? Care sunt cele patru tipuri de eșec cartografiate de profesorul Costică Brădățan în recentul său volum, 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪, și ce lecții importante se desprind din acestea? Sunt oare aceste patru pilde și un fel de cercuri ale purificării? Am putea considera, în termenii acceptării realității, că eșecul este inevitabil? De ce ne este totuși atât de greu să vorbim despre el? În jurul unor întrebări revelatoare, inspirate de apariția cărții-eveniment 𝘌𝘭𝘰𝘨𝘪𝘶 𝘦ș𝘦𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪. 𝘗𝘢𝘵𝘳𝘶 𝘱𝘪𝘭𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘶𝘮𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, a cărei ediție în limba engleză s-a bucurat de o elogioasă receptare în presa internațională de specialitate, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filozof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o pasionantă incursiune în arhitectura ideatică a eșecului, deosebit de incitantă și de sensibilă, reliefând felul cum în momentele de criză se dezvăluie însăși nevoia omului de sens și de narațiune, pe firul căreia să-și poată spune propria poveste existențială.
]]>3934bradatan,costica,elogiu,esec,filosofie,podcast,spandugino,umilitatefalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-ion-pop-ore-franceze-i-1973-1977-ore-franceze-ii-1981-2001--59564475
S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59564475Sat, 20 Apr 2024 07:30:04 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a...
S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.
]]>3029carte,editura,franceze,ion,lansare,ore,pastrasconiu,podcast,pop,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-o-candela-in-noapte--59307078
Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59307078Sat, 06 Apr 2024 07:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica...
Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.
]]>2247falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-germina-nagat-cand-sa-nu-i-credem-pe-securisti--59218965
De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.
]]>https://api.spreaker.com/episode/59218965Sat, 30 Mar 2024 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De către cine au fost întocmite dosarele de la...
De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.
]]>4483comunism,germina,nagat,podcast,securistifalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-armand-gosu-doi-ani-de-razboi-invazia-rusiei-in-ucraina--59057105
Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare.

Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU

]]>https://api.spreaker.com/episode/59057105Sat, 16 Mar 2024 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei...
Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare.

Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU

]]>3079falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-cristian-preda-patru-romanii-democrate--58877889
Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.
]]>https://api.spreaker.com/episode/58877889Sat, 02 Mar 2024 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc...
Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.
]]>2945cristian,cultura,justitia,memoriei,patrasconiu,podacast,politica,preda,presedinti,romania,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sever-voinescu-adrien-candiard-cat-a-mai-ramas-din-noapte--58798481
De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.”

14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.”

21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…”

28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.”

34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.”

42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”

]]>https://api.spreaker.com/episode/58798481Sat, 24 Feb 2024 09:00:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în...
De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate.

0:00 Intro

0:14 Skip Intro

7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.”

14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.”

21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…”

28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.”

34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.”

42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”

]]>2974a,adrien,candiard,cat,din,mai,noapte,podcast,ramas,sever,spandugino,voinescufalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-marius-ciobota-natalia-manoilescu-dinu-a--58622714
Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în raport cu reflecția teologică de tip ortodox? Care este semnificația unor termeni de referință – precum „Paraclet”, „pneumatologie”, „Cincizecime” sau „duhovnicesc” –, ce apar pe parcursul volumului 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă? Când se rostește rugăciunea dedicată Duhului Sfânt? Ce anume presupune pregătirea omului pentru întâlnirea cu acesta în Sfânta Liturghie sau prin taina Euharistiei? În ce fel îl putem 𝘢𝘥𝘶𝘤𝘦 în noi: printr-un mod analitic de cunoaștere sau printr-un alt tip de experiență? Cum și împreună cu cine lucrează Duhul Sfânt în istorie? Pe firul unor întrebări inspirate de remarcabila sinteză a Nataliei Manoilescu-Dinu, 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o profundă meditație „la umbra Duhului”, în jurul unei experiențe spirituale cu totul aparte, adeseori imprevizibile, care deschide ușa inimii, sporind starea de așteptare, pentru a dărui omenirii harul energiilor divine necreate.

Cartea 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/221-sfantul-duh-in-spiritualitatea-ortodoxa-.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/58622714Fri, 09 Feb 2024 18:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în...
Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în raport cu reflecția teologică de tip ortodox? Care este semnificația unor termeni de referință – precum „Paraclet”, „pneumatologie”, „Cincizecime” sau „duhovnicesc” –, ce apar pe parcursul volumului 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă? Când se rostește rugăciunea dedicată Duhului Sfânt? Ce anume presupune pregătirea omului pentru întâlnirea cu acesta în Sfânta Liturghie sau prin taina Euharistiei? În ce fel îl putem 𝘢𝘥𝘶𝘤𝘦 în noi: printr-un mod analitic de cunoaștere sau printr-un alt tip de experiență? Cum și împreună cu cine lucrează Duhul Sfânt în istorie? Pe firul unor întrebări inspirate de remarcabila sinteză a Nataliei Manoilescu-Dinu, 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o profundă meditație „la umbra Duhului”, în jurul unei experiențe spirituale cu totul aparte, adeseori imprevizibile, care deschide ușa inimii, sporind starea de așteptare, pentru a dărui omenirii harul energiilor divine necreate.

Cartea 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/221-sfantul-duh-in-spiritualitatea-ortodoxa-.html
]]>3102ciobota,cultura,duh,manoilescu-dinu,marius,natalia,pastrasconiuu,podcast,prin,rezlienta,sfantul,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-ioan-stanomir-iuliu-maniu-sau-despre-romania-demnitatii--58544934
Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume contribuie la menținerea acestei atitudini? Care sunt factorii ce ar putea duce la pierderea ei? De ce anume depinde chestiunea demnității: de teorie sau de asumare? În ce condiții istorice s-ar putea forja demnitatea unei națiuni? De ce este important să ne amintim mereu de acei oameni cu destine aparte, care au rezistat în fața marilor încercări ale istoriei recente? S-ar putea afirma că elogiul demnității este și unul al simplității? La ce se referă expresia „patrimoniu de verticalitate” și cum poate fi aceasta învățată de către tinerele generații? A devenit oare demodat astăzi, în epoca post-adevărului, să mai vorbim despre demnitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o evocare lucidă și stăruitoare a unor personalități care, într-un secol al totalitarismelor și al ideologiilor criminale, au devenit adevărate simboluri ale demnității și verticalității umane, prin curaj, decență și devoțiune față de tradiții.]]>https://api.spreaker.com/episode/58544934Sat, 03 Feb 2024 09:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume...
Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume contribuie la menținerea acestei atitudini? Care sunt factorii ce ar putea duce la pierderea ei? De ce anume depinde chestiunea demnității: de teorie sau de asumare? În ce condiții istorice s-ar putea forja demnitatea unei națiuni? De ce este important să ne amintim mereu de acei oameni cu destine aparte, care au rezistat în fața marilor încercări ale istoriei recente? S-ar putea afirma că elogiul demnității este și unul al simplității? La ce se referă expresia „patrimoniu de verticalitate” și cum poate fi aceasta învățată de către tinerele generații? A devenit oare demodat astăzi, în epoca post-adevărului, să mai vorbim despre demnitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o evocare lucidă și stăruitoare a unor personalități care, într-un secol al totalitarismelor și al ideologiilor criminale, au devenit adevărate simboluri ale demnității și verticalității umane, prin curaj, decență și devoțiune față de tradiții.]]>3307conferinta,ioan,iuliu,justitia,maniu,memoriei,pastrasconiu,podcast,spandugino,stanomirfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-sicut-in-caelo-et-in-terra-partea-a-ii-a--58456453
De ce este important efortul României de ancorare în Occident, atât în cultura organizațională a Uniunii Europene, cât și în spațiul alianței euroatlantice? Care este partea nevăzută a acestui dublu scut și cum se raportează el la lumea creștină? Se poate spune că, înainte de 1989, în anii regimului dictatorial, și tradiția devenise, la rândul ei, un scut redutabil? Cum putem face ca tradiția să rămână vie, fără a cădea în capcana ideologiilor și a rumorilor antimoderne? La ce se referă „inteligența libertății” și cum o putem învăța, pentru a o transmite mai departe? Este posibil ca libertatea să se manifeste uneori ca un principiu deformator? Continuând incursiunea în arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, cea de-a doua parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie preocupările culturale și personale din miezul cărora s-au conturat articolele și eseurile din secțiunea „Fascinația tradiției”, precum și subtilele conexiuni dintre libertate și tradiție, care ne îndeamnă să o examinăm pe cea din urmă cu respect și onestitate, în lumina unei filosofii conservatoare.]]>https://api.spreaker.com/episode/58456453Sat, 27 Jan 2024 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce este important efortul României de ancorare în...
De ce este important efortul României de ancorare în Occident, atât în cultura organizațională a Uniunii Europene, cât și în spațiul alianței euroatlantice? Care este partea nevăzută a acestui dublu scut și cum se raportează el la lumea creștină? Se poate spune că, înainte de 1989, în anii regimului dictatorial, și tradiția devenise, la rândul ei, un scut redutabil? Cum putem face ca tradiția să rămână vie, fără a cădea în capcana ideologiilor și a rumorilor antimoderne? La ce se referă „inteligența libertății” și cum o putem învăța, pentru a o transmite mai departe? Este posibil ca libertatea să se manifeste uneori ca un principiu deformator? Continuând incursiunea în arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, cea de-a doua parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie preocupările culturale și personale din miezul cărora s-au conturat articolele și eseurile din secțiunea „Fascinația tradiției”, precum și subtilele conexiuni dintre libertate și tradiție, care ne îndeamnă să o examinăm pe cea din urmă cu respect și onestitate, în lumina unei filosofii conservatoare.]]>2615baconschi,caelo,carte,cultura,educatie,et,in,patrasconiu,podcast,rezilienta,sicut,spandugino,teodor,terrafalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihai-zamfir-studii-literare-i-literatura-romana--58366603
Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce fel a evoluat stilistica românească între anii 1948-1960 și care a fost rolul ei fundamental în acea perioadă de teroare ideologică? La ce anume se referă stilistica diacronică? Ce fel de intuiții l-au determinat pe Mihai Zamfir să se apropie de acest mod de a gândi literatura? De ce a fost marginalizat, pentru un timp, scriitorul Alexandru Macedonski? Cum se explică metamorfozele estetice ale operei sale? Poemul în proză este o specie greu de realizat artistic sau e mai degrabă un registru minor, cu acumulări firave? Care sunt marile vârfuri ale tradiției poemului românesc în proză? Înfiripat în jurul primului volum din seria de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturii române, dialogul dintre Mihai Zamfir, scriitor, specialist în istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă pledoarie pentru analiza stilistică a formelor artistice apărute de-a lungul secolelor, dar și pentru întoarcerea la esența operei literare, prilej al unor adevărate revelații estetice cu privire la surprinzătoarea evoluție a modelului macedonskian ori la mărcile distinctive ale poemului românesc în proză în raport cu proza narativă.

0:00 Mihai Zamfir | STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ

9:23 „Ideea aceasta de stilistică diacronică, adică ceea ce fac eu – istoria literaturii prin stilistică –, e o idee care a apărut demult. A apărut în jurul Primului Război Mondial, în așa-numita Școală formalistă rusă.”

16:38 „Miezul, sâmburele unei opere literare este stilul, adică modul cu totul particular în care un anumit scriitor a utilizat limba comună, a utilizat un anumit idiom natural, modul în care a utilizat el limba lui. Iar dacă a fost un mare scriitor, a provocat și o «dramă» (între ghilimele) foarte gravă și imposibil de rezolvat…”

25:13 „Macedonski, într-adevăr, cât a trăit, a fost și persecutat, și marginalizat. Dar posteritatea lui avea să fie mai interesantă decât viața, pentru că a descoperit, pe de o parte, câțiva autori formidabili. L-a descoperit pe Ștefan Petică, l-a descoperit pe Arghezi, i-a descoperit pe cei din jur, Iuliu Cezar Săvescu și ceilalți…”

31:18 „Când l-am analizat pe Macedonski în această carte, nu i-am spus nici romantic, nici postromantic, nici clasicizant. Am spus că e, de fapt, un poet neolatinizant; ceea ce a cultivat el în poezia românească a fost filonul neolatin. Sigur că el coincidea, în mare parte, cu romantismul, pentru că neolatinii primi au fost pașoptiștii…”

41:12 „[Poemul în proză] e o formă constituită, apărută în vremea simbolistă – până atunci n-a fost – și, câtă vreme simbolismul a fost încă viu, cât și-a lăsat ecourile în timp în literatură, a mai continuat până către jumătatea secolului al XX-lea. Dar atât.”

]]>https://api.spreaker.com/episode/58366603Sat, 20 Jan 2024 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce...
Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce fel a evoluat stilistica românească între anii 1948-1960 și care a fost rolul ei fundamental în acea perioadă de teroare ideologică? La ce anume se referă stilistica diacronică? Ce fel de intuiții l-au determinat pe Mihai Zamfir să se apropie de acest mod de a gândi literatura? De ce a fost marginalizat, pentru un timp, scriitorul Alexandru Macedonski? Cum se explică metamorfozele estetice ale operei sale? Poemul în proză este o specie greu de realizat artistic sau e mai degrabă un registru minor, cu acumulări firave? Care sunt marile vârfuri ale tradiției poemului românesc în proză? Înfiripat în jurul primului volum din seria de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturii române, dialogul dintre Mihai Zamfir, scriitor, specialist în istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă pledoarie pentru analiza stilistică a formelor artistice apărute de-a lungul secolelor, dar și pentru întoarcerea la esența operei literare, prilej al unor adevărate revelații estetice cu privire la surprinzătoarea evoluție a modelului macedonskian ori la mărcile distinctive ale poemului românesc în proză în raport cu proza narativă.

0:00 Mihai Zamfir | STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ

9:23 „Ideea aceasta de stilistică diacronică, adică ceea ce fac eu – istoria literaturii prin stilistică –, e o idee care a apărut demult. A apărut în jurul Primului Război Mondial, în așa-numita Școală formalistă rusă.”

16:38 „Miezul, sâmburele unei opere literare este stilul, adică modul cu totul particular în care un anumit scriitor a utilizat limba comună, a utilizat un anumit idiom natural, modul în care a utilizat el limba lui. Iar dacă a fost un mare scriitor, a provocat și o «dramă» (între ghilimele) foarte gravă și imposibil de rezolvat…”

25:13 „Macedonski, într-adevăr, cât a trăit, a fost și persecutat, și marginalizat. Dar posteritatea lui avea să fie mai interesantă decât viața, pentru că a descoperit, pe de o parte, câțiva autori formidabili. L-a descoperit pe Ștefan Petică, l-a descoperit pe Arghezi, i-a descoperit pe cei din jur, Iuliu Cezar Săvescu și ceilalți…”

31:18 „Când l-am analizat pe Macedonski în această carte, nu i-am spus nici romantic, nici postromantic, nici clasicizant. Am spus că e, de fapt, un poet neolatinizant; ceea ce a cultivat el în poezia românească a fost filonul neolatin. Sigur că el coincidea, în mare parte, cu romantismul, pentru că neolatinii primi au fost pașoptiștii…”

41:12 „[Poemul în proză] e o formă constituită, apărută în vremea simbolistă – până atunci n-a fost – și, câtă vreme simbolismul a fost încă viu, cât și-a lăsat ecourile în timp în literatură, a mai continuat până către jumătatea secolului al XX-lea. Dar atât.”

]]>3004carte,carti,cultura,editura,lansare,literare,mihai,patrasconiu,podcast,spandugino,studii,zamfirfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-sicut-in-caelo-et-in-terra-partea-i--58273198
Care este semnificația expresiei „Sicut in caelo et in terra”? Cât de întemeiate sunt prejudecățile potrivit cărora între ideea de râs și cea de creștinism nu ar exista, de fapt, un raport liniar? Ce anume l-a determinat pe Teodor Baconschi să cerceteze la nivel academic antropologia deriziunii în patristica răsăriteană? Există diferențe majore între râsul consemnat în Vechiul Testament și cel din Noul Testament? Ce rol au avut marile tipuri hagiografice din lumea bizantină – sfinții-mimi și „nebunii pentru Hristos” – în procesul de sacralizare a teatrului și a divertismentului? Explorând arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, prima parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o erudită incursiune în epoca marilor Părinți ai Bisericii, perioadă în care misterul se infuzează în lume pe căi paradoxale – transfigurarea contrariilor și integrarea principiilor opuse –, iar dimensiunea profund umană a râsului este salvată prin intermediul experienței sacrului.

0:14 Teodor Baconschi | SICUT IN CAELO ET IN TERRA - Partea I

8:19 „Trauma creată de această invadare a Constantinopolului, urmată și de destituirea puterii legitime a bazileilor grecofoni, urmată de transferarea unor vestigii și relicve creștine de maximă importanță simbolică de la Constantinopol la Roma și în diverse dioceze italiene – asta a fost o rană care nu s-a mai închis.”

15:32 „Dacă vreți, era un demers instinctiv de demitologizare, de deconstrucție. Dar ce deconstruiam? Un stereotip. Eu am înțeles, deși l-am citit pe Gibbon mai târziu, că Occidentul iluminist demonizase disprețuitor civilizația bizantină, în inerția secularizată a unor polemici teologice străvechi și a unor traume, așa cum au fost anii 1054 și 1204 – cu cea de-A Patra [Cruciadă].”

24:34 „Două tipuri hagiografice se disting în această tactică a Bisericii de a sfinți lumea păgână a teatrului. Sunt, pe de o parte, sfinții-mimi, un caz care a avut repercusiuni și ecouri până în literatura secolului al XX-lea. A interesat foarte mult…”

31:49 „Dar, studiind în oglindă sau în circularitatea lor semnificativă aceste două figuri hagiografice, am putut să demonstrez și că râsul, deriziunea n-au fost total exilate din societatea bizantină, că amuzamentul era la fel de uman ca oriunde, că nevoia de divertisment a fost, până la un punct, sacralizată prin aceste cazuri paradoxale.”

38:23 „În momentul în care te ocupi suficient de insistent și detaliat de această problematică a deriziunii, a râsului, de felul în care e modelată sociocultural prin norme, prin cutume, uneori prin legi, îți dai seama că natura umană este constantă dincolo de veșmintele ei civilizaționale…”

45:14 „Cert este că, așa cum am demonstrat în teza mea, există foarte multe forme de divertisment, de relaxare, de amuzament, individual sau colectiv, iar aceasta și pe fondul tradițiilor satirice pe care le moșteneau din satira greco-romană. Dar e adevărat că asta apare mai puțin, de pildă, în artele plastice.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/58273198Sat, 13 Jan 2024 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este semnificația expresiei „Sicut in caelo et in...
Care este semnificația expresiei „Sicut in caelo et in terra”? Cât de întemeiate sunt prejudecățile potrivit cărora între ideea de râs și cea de creștinism nu ar exista, de fapt, un raport liniar? Ce anume l-a determinat pe Teodor Baconschi să cerceteze la nivel academic antropologia deriziunii în patristica răsăriteană? Există diferențe majore între râsul consemnat în Vechiul Testament și cel din Noul Testament? Ce rol au avut marile tipuri hagiografice din lumea bizantină – sfinții-mimi și „nebunii pentru Hristos” – în procesul de sacralizare a teatrului și a divertismentului? Explorând arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, prima parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o erudită incursiune în epoca marilor Părinți ai Bisericii, perioadă în care misterul se infuzează în lume pe căi paradoxale – transfigurarea contrariilor și integrarea principiilor opuse –, iar dimensiunea profund umană a râsului este salvată prin intermediul experienței sacrului.

0:14 Teodor Baconschi | SICUT IN CAELO ET IN TERRA - Partea I

8:19 „Trauma creată de această invadare a Constantinopolului, urmată și de destituirea puterii legitime a bazileilor grecofoni, urmată de transferarea unor vestigii și relicve creștine de maximă importanță simbolică de la Constantinopol la Roma și în diverse dioceze italiene – asta a fost o rană care nu s-a mai închis.”

15:32 „Dacă vreți, era un demers instinctiv de demitologizare, de deconstrucție. Dar ce deconstruiam? Un stereotip. Eu am înțeles, deși l-am citit pe Gibbon mai târziu, că Occidentul iluminist demonizase disprețuitor civilizația bizantină, în inerția secularizată a unor polemici teologice străvechi și a unor traume, așa cum au fost anii 1054 și 1204 – cu cea de-A Patra [Cruciadă].”

24:34 „Două tipuri hagiografice se disting în această tactică a Bisericii de a sfinți lumea păgână a teatrului. Sunt, pe de o parte, sfinții-mimi, un caz care a avut repercusiuni și ecouri până în literatura secolului al XX-lea. A interesat foarte mult…”

31:49 „Dar, studiind în oglindă sau în circularitatea lor semnificativă aceste două figuri hagiografice, am putut să demonstrez și că râsul, deriziunea n-au fost total exilate din societatea bizantină, că amuzamentul era la fel de uman ca oriunde, că nevoia de divertisment a fost, până la un punct, sacralizată prin aceste cazuri paradoxale.”

38:23 „În momentul în care te ocupi suficient de insistent și detaliat de această problematică a deriziunii, a râsului, de felul în care e modelată sociocultural prin norme, prin cutume, uneori prin legi, îți dai seama că natura umană este constantă dincolo de veșmintele ei civilizaționale…”

45:14 „Cert este că, așa cum am demonstrat în teza mea, există foarte multe forme de divertisment, de relaxare, de amuzament, individual sau colectiv, iar aceasta și pe fondul tradițiilor satirice pe care le moșteneau din satira greco-romană. Dar e adevărat că asta apare mai puțin, de pildă, în artele plastice.”
]]>3174falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-preasfintitul-parinte-timotei-aioanei--58129140
Cât de importantă este, pentru fiecare dintre noi, întâlnirea cu acei oameni cu totul aparte, buni și delicați? În ce fel ne poate schimba viața un astfel de moment? De ce anume a simțit Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei nevoia de a scrie despre asemenea oameni în volumul intitulat „Anamneze. Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete”? Cum era arhimandritul Bartolomeu Anania în anii în care l-a cunoscut? Dar părinții Paisie, Cleopa și Sofian Boghiu? Emană, oare, acești oameni și un tip de putere a fragilității, a bunătății filocalice? Se poate spune că timpul curge altfel atunci când ne aflăm în preajma lor? Cum am putea să păstrăm în sufletele noastre mireasma aparte a acestui timp? Înfiripat pe marginea unui florilegiu de portrete, dialogul dintre Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă rememorare a unor personalități exemplare pentru spiritualitatea creștină românească – oameni cu virtuți aparte și cu vocație filocalică, preocupați deopotrivă de rosturile vieții duhovnicești și de împlinirea cuvintelor Evangheliei.

0:15 Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei | 𝘈𝘯𝘢𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦

10:34 „În ceea ce-l privește pe Bartolomeu Anania, l-am întâlnit în mod indirect, cu câțiva ani înainte de a-l întâlni și personal. În perioada regimului trecut, cu câțiva ani înainte de momentul decembrie 1989, cărțile unui slujitor al Bisericii se găseau foarte greu. Se tipăreau în condițiile cunoscute – cenzură, aprobări și așa mai departe...”

18:25 „Episcopul Macarie, din Suedia, care i-a fost ucenic, mi-a vorbit odată, când drumul meu trecea prin Cluj, de o posibilă întâlnire cu mitropolitul. Era către partea de final a vieții – nu chiar în ultimii ani, dar totuși mitropolitul era încărcat de ani, de griji, cu un program pe măsură. Și Părintele Macarie mi-a spus: «Mitropolitul te va primi, dar vei putea rămâne cu el doar câteva minute...»”

26:37 „În ultimii ani ai vieții, Părintele Paisie a stat la pat – a fost suferind, a trăit mult, a fost mai mult decât nonagenar – și arhimandritul Bartolomeu l-a vizitat de câteva ori și chiar mărturisea că s-a plecat înaintea lui și i-a sărutat mâna...”

36:24 „Părintele Cleopa, când a fost stareț la Sihăstria – la puțin timp după ce a ajuns el acolo, în fruntea comunității, un incendiu a mistuit corpurile de chilii și paraclisul de iarnă. Călugării nu mai aveau unde sta, nu aveau unde-și pregăti hrana și Părintele Cleopa, în zilele următoare a călătorit în mai multe sate, localități mai apropiate mănăstirii...”

44:08 „Pe de altă parte, e întâlnirea cu oamenii aceștia filocalici, cu oamenii duhovnicești, părinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, dar și cu alții, de la Neamț, de la Secu, cu stareța de la Agapia, cu starețul de la Horaița, Zenovie, de care viitorul mitropolit a fost foarte apropiat. Toți acești oameni, ca și locurile, au însemnat foarte mult, în primul rând pentru mitropolitul Bartolomeu Anania...”

53:35 „În centru, dincolo de cei pe care i-ați amintit, vreau să cred că sunt cuvintele Evangheliei, pe care aceștia le-au căutat și le-au împlinit. E frumos să le știi, e mai frumos să le împlinești. Aici este marea frumusețe a unei cărți. Eu cred că, din toate acestea, ei și noi va trebui să învățăm cuvintele Evangheliei. Ele sunt cu adevărat importante.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/58129140Sat, 30 Dec 2023 10:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă este, pentru fiecare dintre noi,...
Cât de importantă este, pentru fiecare dintre noi, întâlnirea cu acei oameni cu totul aparte, buni și delicați? În ce fel ne poate schimba viața un astfel de moment? De ce anume a simțit Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei nevoia de a scrie despre asemenea oameni în volumul intitulat „Anamneze. Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete”? Cum era arhimandritul Bartolomeu Anania în anii în care l-a cunoscut? Dar părinții Paisie, Cleopa și Sofian Boghiu? Emană, oare, acești oameni și un tip de putere a fragilității, a bunătății filocalice? Se poate spune că timpul curge altfel atunci când ne aflăm în preajma lor? Cum am putea să păstrăm în sufletele noastre mireasma aparte a acestui timp? Înfiripat pe marginea unui florilegiu de portrete, dialogul dintre Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă rememorare a unor personalități exemplare pentru spiritualitatea creștină românească – oameni cu virtuți aparte și cu vocație filocalică, preocupați deopotrivă de rosturile vieții duhovnicești și de împlinirea cuvintelor Evangheliei.

0:15 Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei | 𝘈𝘯𝘢𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦

10:34 „În ceea ce-l privește pe Bartolomeu Anania, l-am întâlnit în mod indirect, cu câțiva ani înainte de a-l întâlni și personal. În perioada regimului trecut, cu câțiva ani înainte de momentul decembrie 1989, cărțile unui slujitor al Bisericii se găseau foarte greu. Se tipăreau în condițiile cunoscute – cenzură, aprobări și așa mai departe...”

18:25 „Episcopul Macarie, din Suedia, care i-a fost ucenic, mi-a vorbit odată, când drumul meu trecea prin Cluj, de o posibilă întâlnire cu mitropolitul. Era către partea de final a vieții – nu chiar în ultimii ani, dar totuși mitropolitul era încărcat de ani, de griji, cu un program pe măsură. Și Părintele Macarie mi-a spus: «Mitropolitul te va primi, dar vei putea rămâne cu el doar câteva minute...»”

26:37 „În ultimii ani ai vieții, Părintele Paisie a stat la pat – a fost suferind, a trăit mult, a fost mai mult decât nonagenar – și arhimandritul Bartolomeu l-a vizitat de câteva ori și chiar mărturisea că s-a plecat înaintea lui și i-a sărutat mâna...”

36:24 „Părintele Cleopa, când a fost stareț la Sihăstria – la puțin timp după ce a ajuns el acolo, în fruntea comunității, un incendiu a mistuit corpurile de chilii și paraclisul de iarnă. Călugării nu mai aveau unde sta, nu aveau unde-și pregăti hrana și Părintele Cleopa, în zilele următoare a călătorit în mai multe sate, localități mai apropiate mănăstirii...”

44:08 „Pe de altă parte, e întâlnirea cu oamenii aceștia filocalici, cu oamenii duhovnicești, părinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, dar și cu alții, de la Neamț, de la Secu, cu stareța de la Agapia, cu starețul de la Horaița, Zenovie, de care viitorul mitropolit a fost foarte apropiat. Toți acești oameni, ca și locurile, au însemnat foarte mult, în primul rând pentru mitropolitul Bartolomeu Anania...”

53:35 „În centru, dincolo de cei pe care i-ați amintit, vreau să cred că sunt cuvintele Evangheliei, pe care aceștia le-au căutat și le-au împlinit. E frumos să le știi, e mai frumos să le împlinești. Aici este marea frumusețe a unei cărți. Eu cred că, din toate acestea, ei și noi va trebui să învățăm cuvintele Evangheliei. Ele sunt cu adevărat importante.”
]]>3753falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-bogdan-tataru-cazaban-gianfranco-ravasi-biografia-lui-iisus--58094401
Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea spune că era o lume completă sau mai degrabă una incompletă? Care ar fi argumentele potrivit cărora volumul „Biografia lui Iisus. După Evanghelii” de Gianfranco Ravasi este cu totul diferit față de alte lucrări similare? Există, oare, o perspectivă bivalentă în raport cu Nașterea lui Hristos, reflectând atât o dimensiune concretă, palpabilă, cât și una teologică, simbolică? Ce personaje colective ocupă un loc central în tabloul de ansamblu al acestui eveniment? De ce anume Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca sunt cunoscute și sub denumirea de „Evangheliile copilăriei”? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul cardinalului Gianfranco Ravasi, dialogul dintre Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă incursiune în istoria intelectuală a receptării textelor evanghelice, reliefând ideea că Nașterea Mântuitorului constituie începutul unei genealogii spirituale, dar și intrarea lumii într-o nouă ordine a creației.

0:00 Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus

8:25 „Ceea ce Gianfranco Ravasi reușește să facă este să construiască aceste punți dinspre ceea ce, culturalmente vorbind, ne este nouă mai apropiat spre ceea ce în lumea noastră a devenit mai îndepărtat, și anume Cuvântul Scripturii.”

16:06 „După Nașterea la Betleem a lui Hristos, lumea intră într-o cu totul altă ordine, pentru că în această lume căzută, în această lume înrobită, în această lume care nu știu cât conștientiza – mai ales cea care trebuia să conștientizeze ceea ce aștepta –, vine răspunsul absolut al iubirii divine. Și acest răspuns este Dumnezeu însuși...”

24:35 „Pentru că există un eveniment în istorie: este concretețea absolută la care poate să ajungă Dumnezeu făcându-se trup – Cuvântul lui Dumnezeu care se face trup, cum spune Evanghelia după Ioan, și se sălășluiește între oameni. O altă traducere ar fi: «își așază cortul în mijlocul nostru».”

32:07 „Dacă noi comparăm «Evangheliile copilăriei» de la Matei și Luca, vedem că acolo ni se spune despre cum s-a născut, unde s-a născut Hristos, despre personajele din jurul lui și despre copilăria lui – foarte puțin. Evangheliile acestea sunt mai degrabă (și Gianfranco Ravasi subliniază) tablouri teologice sau icoane...”

40:47 „Dar ceea ce aș vrea să spun, încheind discuția aceasta despre cele două personaje colective care însoțesc Nașterea, este faptul că împreună constituie tabloul complet al evenimentului întrupării, pentru că păstorii sunt reprezentanții poporului ales, în timp ce magii vin din afară, sunt reprezentanții simbolici ai celor din afară, ai «neamurilor»...”

48:28 „Ea este cea care primește vestea, ea este fructul cel mai pur, mai curat al umanității. Dumnezeu vrea să se întrupeze și atunci așteaptă răspunsul. Răspunsul pe care îl oferă umanitatea – poporul ales, bineînțeles – este făptura Fecioarei Maria.”

Cartea „Biografia lui Iisus” este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/222-biografia-lui-iisus-dupa-evanghelii.html
]]>https://api.spreaker.com/episode/58094401Sat, 23 Dec 2023 12:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea...
Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea spune că era o lume completă sau mai degrabă una incompletă? Care ar fi argumentele potrivit cărora volumul „Biografia lui Iisus. După Evanghelii” de Gianfranco Ravasi este cu totul diferit față de alte lucrări similare? Există, oare, o perspectivă bivalentă în raport cu Nașterea lui Hristos, reflectând atât o dimensiune concretă, palpabilă, cât și una teologică, simbolică? Ce personaje colective ocupă un loc central în tabloul de ansamblu al acestui eveniment? De ce anume Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca sunt cunoscute și sub denumirea de „Evangheliile copilăriei”? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul cardinalului Gianfranco Ravasi, dialogul dintre Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă incursiune în istoria intelectuală a receptării textelor evanghelice, reliefând ideea că Nașterea Mântuitorului constituie începutul unei genealogii spirituale, dar și intrarea lumii într-o nouă ordine a creației.

0:00 Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus

8:25 „Ceea ce Gianfranco Ravasi reușește să facă este să construiască aceste punți dinspre ceea ce, culturalmente vorbind, ne este nouă mai apropiat spre ceea ce în lumea noastră a devenit mai îndepărtat, și anume Cuvântul Scripturii.”

16:06 „După Nașterea la Betleem a lui Hristos, lumea intră într-o cu totul altă ordine, pentru că în această lume căzută, în această lume înrobită, în această lume care nu știu cât conștientiza – mai ales cea care trebuia să conștientizeze ceea ce aștepta –, vine răspunsul absolut al iubirii divine. Și acest răspuns este Dumnezeu însuși...”

24:35 „Pentru că există un eveniment în istorie: este concretețea absolută la care poate să ajungă Dumnezeu făcându-se trup – Cuvântul lui Dumnezeu care se face trup, cum spune Evanghelia după Ioan, și se sălășluiește între oameni. O altă traducere ar fi: «își așază cortul în mijlocul nostru».”

32:07 „Dacă noi comparăm «Evangheliile copilăriei» de la Matei și Luca, vedem că acolo ni se spune despre cum s-a născut, unde s-a născut Hristos, despre personajele din jurul lui și despre copilăria lui – foarte puțin. Evangheliile acestea sunt mai degrabă (și Gianfranco Ravasi subliniază) tablouri teologice sau icoane...”

40:47 „Dar ceea ce aș vrea să spun, încheind discuția aceasta despre cele două personaje colective care însoțesc Nașterea, este faptul că împreună constituie tabloul complet al evenimentului întrupării, pentru că păstorii sunt reprezentanții poporului ales, în timp ce magii vin din afară, sunt reprezentanții simbolici ai celor din afară, ai «neamurilor»...”

48:28 „Ea este cea care primește vestea, ea este fructul cel mai pur, mai curat al umanității. Dumnezeu vrea să se întrupeze și atunci așteaptă răspunsul. Răspunsul pe care îl oferă umanitatea – poporul ales, bineînțeles – este făptura Fecioarei Maria.”

Cartea „Biografia lui Iisus” este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/222-biografia-lui-iisus-dupa-evanghelii.html
]]>3338falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-colinde-si-daruri-de-veghe--58026777
De la cine a învățat scriitoarea Monica Pillat, în anii copilăriei, primele colinde? De când a început să scrie propriile colinde și cum contribuie acest act al creației literare la primenirea sufletului în perioada premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului? Este, oare, colinda un tip aparte de rugăciune sau mai degrabă un exercițiu spiritual? Ce sunt „darurile de veghe” și în ce fel pot ele să creeze acea starea de spirit propice pentru receptarea miracolului întrupării? Starea de veghe ar putea fi și o formă de fericire? Cum se explică faptul că o colindă este atât de fragilă, dar, în același timp, nespus de puternică? Prilejuit de o tandră incursiune în lumea cărții „Colinde și daruri de veghe”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne transpune într-un spațiu de taină și de nesfârșită candoare, unde fervoarea așteptării și fiorul melodic al colindelor transfigurează realitatea din jur, aducându-le celor care stau de veghe mirabila veste a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

0:15 Monica Pillat - Colinde și daruri de veghe

8:26 „Am început să scriu de oarecare timp. Nu aș putea să spun de câți ani, dar probabil că am simțit și eu nevoia să devin colindător și să duc, în felul meu propriu, vestea bună, salvatoare, a Nașterii Domnului. Prin aceste colinde, eu am încercat și să ajung prin scris lângă micul Prunc, dar și să-mi pregătesc sufletul...”

16:05 „Sufletul trebuie să devină ca o casă curată și luminoasă, pentru intrarea acestei minuni. Într-un fel, fiecare din noi poate deveni o iesle în care să se nască Domnul. Ieslea nu e asociată întotdeauna cu o curățenie. Ieslea este asociată cu locul cel mai sărac, cel mai umil, cel mai izolat față de o comunitate omenească...”

25:16 „Totuși, colindul este în primul rând vestire: vestirea minunii că nu vom fi lăsați singuri, prin Nașterea Domnului. Dar eu cred că este și un exercițiu spiritual, mai mult decât o rugăciune. Și aici, mă gândesc la «Exercițiile spirituale» ale Sfântului Ignațiu de Loyola, care ne propune spre meditație o citire adâncă și detaliată a fragmentului din Noul Testament cu Nașterea Domnului...”

33:46 „Bunica mea tocmai se întorsese din domiciliu forțat în 1955 – un domiciliu forțat de cinci ani – și mama a rugat-o, pentru că noi nu aveam nici iconițe de pus în brad, să ne picteze Nașterea Domnului. Și ea a făcut-o pe o bucată de hârtie de desen, în acuarelă, și noi, an de an, am pus-o în vârful pomului. Pentru noi, această acuarelă era icoana Crăciunului nostru...”
]]>https://api.spreaker.com/episode/58026777Sun, 17 Dec 2023 12:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De la cine a învățat scriitoarea Monica Pillat, în anii...
De la cine a învățat scriitoarea Monica Pillat, în anii copilăriei, primele colinde? De când a început să scrie propriile colinde și cum contribuie acest act al creației literare la primenirea sufletului în perioada premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului? Este, oare, colinda un tip aparte de rugăciune sau mai degrabă un exercițiu spiritual? Ce sunt „darurile de veghe” și în ce fel pot ele să creeze acea starea de spirit propice pentru receptarea miracolului întrupării? Starea de veghe ar putea fi și o formă de fericire? Cum se explică faptul că o colindă este atât de fragilă, dar, în același timp, nespus de puternică? Prilejuit de o tandră incursiune în lumea cărții „Colinde și daruri de veghe”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne transpune într-un spațiu de taină și de nesfârșită candoare, unde fervoarea așteptării și fiorul melodic al colindelor transfigurează realitatea din jur, aducându-le celor care stau de veghe mirabila veste a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

0:15 Monica Pillat - Colinde și daruri de veghe

8:26 „Am început să scriu de oarecare timp. Nu aș putea să spun de câți ani, dar probabil că am simțit și eu nevoia să devin colindător și să duc, în felul meu propriu, vestea bună, salvatoare, a Nașterii Domnului. Prin aceste colinde, eu am încercat și să ajung prin scris lângă micul Prunc, dar și să-mi pregătesc sufletul...”

16:05 „Sufletul trebuie să devină ca o casă curată și luminoasă, pentru intrarea acestei minuni. Într-un fel, fiecare din noi poate deveni o iesle în care să se nască Domnul. Ieslea nu e asociată întotdeauna cu o curățenie. Ieslea este asociată cu locul cel mai sărac, cel mai umil, cel mai izolat față de o comunitate omenească...”

25:16 „Totuși, colindul este în primul rând vestire: vestirea minunii că nu vom fi lăsați singuri, prin Nașterea Domnului. Dar eu cred că este și un exercițiu spiritual, mai mult decât o rugăciune. Și aici, mă gândesc la «Exercițiile spirituale» ale Sfântului Ignațiu de Loyola, care ne propune spre meditație o citire adâncă și detaliată a fragmentului din Noul Testament cu Nașterea Domnului...”

33:46 „Bunica mea tocmai se întorsese din domiciliu forțat în 1955 – un domiciliu forțat de cinci ani – și mama a rugat-o, pentru că noi nu aveam nici iconițe de pus în brad, să ne picteze Nașterea Domnului. Și ea a făcut-o pe o bucată de hârtie de desen, în acuarelă, și noi, an de an, am pus-o în vârful pomului. Pentru noi, această acuarelă era icoana Crăciunului nostru...”
]]>2420falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-aventura-lecturii-eseuri-alese--57958019
De ce nu trebuie să ne fie frică de Virginia Woolf? Ce fel de comoară se află în volumul de eseuri „Aventura lecturii”, invitându-ne să-i descoperim taina? Cum a fost posibil să apară o asemenea minte strălucită precum cea a Virginiei Woolf? În miezul cărei tradiții culturale s-a născut marea operă a scriitoarei britanice? Cât anume din această operă a intrat în conștiința modernității, modelând percepția cititorilor într-un mod benefic? În ce fel devine aventura lecturii un adevărat exercițiu de libertate a gândirii? Cum ar trebui să citim o carte? Ce înseamnă „vraja culturii” și de ce e bine să ne lăsăm subjugați de ea? Pe firul unor întrebări esențiale prilejuite de recenta apariție a volumului „Aventura lecturii. Eseuri alese”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate viziunea introspectivă a Virginiei Woolf, ce propune regăsirea frumuseții lăuntrice a omului, printr-o experiență transfiguratoare în miezul căreia se distilează o nouă relație dintre cititor și operă, dar și o inefabilă fervoare de a cuprinde totul într-o singură clipă aflată sub semnul eternității.

0:13 Monica Pillat | AVENTURA LECTURII. ESEURI ALESE

9:43 „Ea, de exemplu, ne invită în bibliotecă așa cum ne-ar invita într-o bucătărie în care au fost pregătite cele mai grozave feluri și ne îndeamnă să gustăm: să gustăm dintr-o piesă de teatru, după aceea să trecem la ficțiuni. După ce am gustat din ficțiuni, să vedem ce gust are poezia...”

18:02 „Virginia Woolf a aparținut unei generații celebre, pentru că nu numai Proust i-a fost contemporan, ci și T.S. Eliot, William Butler Yeats, James Joyce, William Faulkner, o generație de aur din perioada interbelică. Virginia Woolf a stat alături de acești străluciți contemporani ai ei, încadrându-se perfect în gândirea modernistă...”

28:13 „Ea ne povestește o asemenea zi, în eseul «Hoinărind pe străzi – o aventură londoneză», în care pleacă, într-o seară de iarnă, să-și cumpere un creion în oraș. Ei bine, această ieșire a ei din casă, care poate fi considerată destul de banală, devine o experiență palpitantă, pentru că ea caută să cuprindă totul...”

37:35 „Putem vorbi despre începutul unei epoci de fragmentaritate, de spargere a întregului care poate da iluzia unui ansamblu. Să nu uităm deci că este o epocă între războaie, o epocă în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, dar nu este încă atât de gravă.”

44:33 „Falena este un fluture cenușiu care devine activ la asfințitul soarelui. De fapt, în termeni mai cunoscuți, este o molie. Ea devine un simbol pentru Virginia Woolf... Trebuie să spun că fluturele, în manuscrisele iluminate – în ornamentația manuscriselor iluminate –, este simbolul cititorului care adună polenul din textele sfinte.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/57958019Sat, 09 Dec 2023 11:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce nu trebuie să ne fie frică de Virginia Woolf? Ce...
De ce nu trebuie să ne fie frică de Virginia Woolf? Ce fel de comoară se află în volumul de eseuri „Aventura lecturii”, invitându-ne să-i descoperim taina? Cum a fost posibil să apară o asemenea minte strălucită precum cea a Virginiei Woolf? În miezul cărei tradiții culturale s-a născut marea operă a scriitoarei britanice? Cât anume din această operă a intrat în conștiința modernității, modelând percepția cititorilor într-un mod benefic? În ce fel devine aventura lecturii un adevărat exercițiu de libertate a gândirii? Cum ar trebui să citim o carte? Ce înseamnă „vraja culturii” și de ce e bine să ne lăsăm subjugați de ea? Pe firul unor întrebări esențiale prilejuite de recenta apariție a volumului „Aventura lecturii. Eseuri alese”, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate viziunea introspectivă a Virginiei Woolf, ce propune regăsirea frumuseții lăuntrice a omului, printr-o experiență transfiguratoare în miezul căreia se distilează o nouă relație dintre cititor și operă, dar și o inefabilă fervoare de a cuprinde totul într-o singură clipă aflată sub semnul eternității.

0:13 Monica Pillat | AVENTURA LECTURII. ESEURI ALESE

9:43 „Ea, de exemplu, ne invită în bibliotecă așa cum ne-ar invita într-o bucătărie în care au fost pregătite cele mai grozave feluri și ne îndeamnă să gustăm: să gustăm dintr-o piesă de teatru, după aceea să trecem la ficțiuni. După ce am gustat din ficțiuni, să vedem ce gust are poezia...”

18:02 „Virginia Woolf a aparținut unei generații celebre, pentru că nu numai Proust i-a fost contemporan, ci și T.S. Eliot, William Butler Yeats, James Joyce, William Faulkner, o generație de aur din perioada interbelică. Virginia Woolf a stat alături de acești străluciți contemporani ai ei, încadrându-se perfect în gândirea modernistă...”

28:13 „Ea ne povestește o asemenea zi, în eseul «Hoinărind pe străzi – o aventură londoneză», în care pleacă, într-o seară de iarnă, să-și cumpere un creion în oraș. Ei bine, această ieșire a ei din casă, care poate fi considerată destul de banală, devine o experiență palpitantă, pentru că ea caută să cuprindă totul...”

37:35 „Putem vorbi despre începutul unei epoci de fragmentaritate, de spargere a întregului care poate da iluzia unui ansamblu. Să nu uităm deci că este o epocă între războaie, o epocă în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, dar nu este încă atât de gravă.”

44:33 „Falena este un fluture cenușiu care devine activ la asfințitul soarelui. De fapt, în termeni mai cunoscuți, este o molie. Ea devine un simbol pentru Virginia Woolf... Trebuie să spun că fluturele, în manuscrisele iluminate – în ornamentația manuscriselor iluminate –, este simbolul cititorului care adună polenul din textele sfinte.”
]]>3205falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-teodor-baconschi-sfarsitul-crestinatatii--57862435De ce nu e bine să evităm reflecțiile pe marginea teologiei politice? În ce măsură ar putea creștinismul să găsească o nouă formulă de reașezare în lume, care să nu-l subordoneze puterilor seculare? Simțim oare, mai cu seamă în Europa, că ne-am înstrăinat de tradiție și că ne aflăm într-o stare de defensivă? Este posibilă o revigorare a creștinismului prin regăsirea izvoarelor sale? Cum ar putea deveni religia o soluție în actuala criză a creștinătății? Ce înseamnă modelul apostolic al credinței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă pledoarie pentru recuperarea surselor apostolice ale creștinismului, dar și pentru asimilarea, în conștiința noastră istorică, a noului ideal creștin-democrat, edificat în jurul unei Biserici independente de orice determinări politice și ideologice.

0:15 Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei. Teodor Baconschi | Sfârșitul Creștinătății

7:30 „În același timp, vedem că există o criză a creștinătății, o criză a creștinismului politic, care a început încă de la revoluția copernicană, care a continuat cu Renașterea și Umanismul neo-păgân, care s-a perpetuat în nihilismul modern, în pozitivism, istoricism – toate aceste ipostaze ale gândirii de după 1500...”

13:40 „Chantal Delsol, pe partea ei occidentală, ca filosof catolic francez, mamă de familie, mare profesor universitar, prolific autor de cărți de filosofie a culturii și despre identitatea catolicismului contemporan, ne poate ajuta. Ea vine «din viitor», a văzut în Franța ceea ce începe să se întâmple și în România...”

21:13 „Chiar și așa, este o crispare în coasta Europei, o presiune migraționistă, e dezastrul din Siria, e dezastrul economic al Libanului, este acum reaprinderea acestui conflict Israel-Hamas în Fâșia Gaza. Toate astea nu ne bucură și nu ne dau asigurarea că putem gândi la o reașezare a creștinismului în liniște și pace...”

28:10 „Democrația este succedaneul creștinătății, în linii mari, și cu ea trebuie să conviețuim, mărturisindu-ne credința, punând-o în operă, făcând fapte bune, solidarizându-ne cu semenii noștri, încercând dialogul interreligios și respectând drepturile omului cu adevărat.”

34:41 „Dar creștinismul e în multe fețe pe alte continente. Sunt tot felul de paradoxuri. Cei mai conservatori cardinali din Curia Papală sunt de origine africană. Latino-americanii sunt mai protestantizați și marxizanți. Creștinismul asiatic este pe nedrept ignorat și jumătate din populația Coreei de Sud e botezată.”]]>https://api.spreaker.com/episode/57862435Sat, 02 Dec 2023 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce nu e bine să evităm reflecțiile pe marginea...De ce nu e bine să evităm reflecțiile pe marginea teologiei politice? În ce măsură ar putea creștinismul să găsească o nouă formulă de reașezare în lume, care să nu-l subordoneze puterilor seculare? Simțim oare, mai cu seamă în Europa, că ne-am înstrăinat de tradiție și că ne aflăm într-o stare de defensivă? Este posibilă o revigorare a creștinismului prin regăsirea izvoarelor sale? Cum ar putea deveni religia o soluție în actuala criză a creștinătății? Ce înseamnă modelul apostolic al credinței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă pledoarie pentru recuperarea surselor apostolice ale creștinismului, dar și pentru asimilarea, în conștiința noastră istorică, a noului ideal creștin-democrat, edificat în jurul unei Biserici independente de orice determinări politice și ideologice.

0:15 Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei. Teodor Baconschi | Sfârșitul Creștinătății

7:30 „În același timp, vedem că există o criză a creștinătății, o criză a creștinismului politic, care a început încă de la revoluția copernicană, care a continuat cu Renașterea și Umanismul neo-păgân, care s-a perpetuat în nihilismul modern, în pozitivism, istoricism – toate aceste ipostaze ale gândirii de după 1500...”

13:40 „Chantal Delsol, pe partea ei occidentală, ca filosof catolic francez, mamă de familie, mare profesor universitar, prolific autor de cărți de filosofie a culturii și despre identitatea catolicismului contemporan, ne poate ajuta. Ea vine «din viitor», a văzut în Franța ceea ce începe să se întâmple și în România...”

21:13 „Chiar și așa, este o crispare în coasta Europei, o presiune migraționistă, e dezastrul din Siria, e dezastrul economic al Libanului, este acum reaprinderea acestui conflict Israel-Hamas în Fâșia Gaza. Toate astea nu ne bucură și nu ne dau asigurarea că putem gândi la o reașezare a creștinismului în liniște și pace...”

28:10 „Democrația este succedaneul creștinătății, în linii mari, și cu ea trebuie să conviețuim, mărturisindu-ne credința, punând-o în operă, făcând fapte bune, solidarizându-ne cu semenii noștri, încercând dialogul interreligios și respectând drepturile omului cu adevărat.”

34:41 „Dar creștinismul e în multe fețe pe alte continente. Sunt tot felul de paradoxuri. Cei mai conservatori cardinali din Curia Papală sunt de origine africană. Latino-americanii sunt mai protestantizați și marxizanți. Creștinismul asiatic este pe nedrept ignorat și jumătate din populația Coreei de Sud e botezată.”]]>2507baconschi,crestinatatii,justitia,memoriei,sfarsitul,spandugino,teodorfalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-andrei-ursu-d-dezinformarea--57862492De ce au loc dezinformările? Cât de importantă este, în prezent, terapia prin adevăr? Poate fi considerată dezinformarea drept o „operațiune specială”? Ce conțineau cele 62 de caiete care alcătuiau jurnalul inginerului Gheorghe Ursu și de ce acestea erau considerate periculoase de către fosta Securitate? Ce se știe sigur despre mijloacele de anchetă la care a fost supus, în toamna anului 1985, tatăl lui Andrei Ursu? Din ce motiv se refuză, astăzi, adevărul cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada dictaturii ceaușiste, dar și după decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Andrei Ursu, membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, rememorează faptele care au dus la sfârșitul tragic al disidentului Gheorghe Ursu, nuanțând totodată mizele dezinformării postrevoluționare, precum și imperativul contracarării lor printr-o cunoaștere temeinică a istoriei și a celor care s-au revoltat împotriva dictaturii și a represiunii violente la care au fost supuși.

0:14 Justiția Memoriei. Andrei Ursu | „D” DEZINFORMAREA

8:44 „Dezinformarea este absolut o operațiune specială, din cauză că este programatică, este știință pur și simplu, e studiată, are resorturi psihologice, se bazează pe așteptările populației, pe idiosincraziile populației...”

17:47 „[Gheorghe Ursu] era un om cu coloană vertebrală, de o integritate cum rar am mai întâlnit, un om foarte onest, cinstit. Unii l-au considerat, poate, puțin naiv, dar eu, efectiv, nu consider că asta e naivitate – principialitatea asta în care el nu era dispus să dea înapoi și nu mai suporta mizeria morală în care trăiam cu toții.”

28:22 „Cea mai mare parte a celor 62 de caiete au fost distruse, cu proces-verbal, de torționarii tatălui meu, Pârvulescu și Hodiș, în 1987, la doi ani după ce l-au ucis în detenție. Au vrut să-i ucidă și memoria; au distrus cea mai mare parte din jurnal, cu excepția a 811 file…”

38:43 „Dar scrisoarea aceea a fost regăsită de Liviu Tofan de la Europa Liberă, care a publicat-o în această carte de memorialistică, de arhivă a Europei Libere – în care apare scrisoarea numărul doi a tatălui meu, despre cutremur, despre modul cum au fost administrați banii sinistraților (ajutoarele din afară pentru România), care au fost preluați în totalitate de Ceaușescu…”

53:17 „Cum au spus mulți alți martori, metodele staliniste – și medievale cumva – de tortură au fost perpetuate sub Ceaușescu, în anii ’70-’80, și iată că tatăl meu a fost supus unor astfel de torturi inimaginabile, care au dus la moartea lui și care au fost premeditate. El a fost ucis cu premeditare.”

1:02:51 „Deci era un caz notoriu care trebuia acoperit. Or, partea română a transmis americanilor: «Gheorghe Ursu este un traficant notoriu, nu a fost niciodată anchetat de către Securitate și nu e un caz politic». Asta au transmis ca informații către congresmeni, senatori și Departamentul de Stat american.”

1:13:11 „Au reușit să acrediteze, până la urmă, această rușine asupra poporului nostru: că ne-ar fi fost frică și că nu am făcut nimic, așa cum au făcut polonezii, ungurii, cehii. Am avut mult mai mulți disidenți; avem date numerice, în privința asta, din rapoartele Securității din anii ’80. În fiecare trimestru, ei mai găseau peste 100 de autori de înscrisuri dușmănoase.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/57862492Thu, 30 Nov 2023 11:40:53 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce au loc dezinformările? Cât de importantă este, în...De ce au loc dezinformările? Cât de importantă este, în prezent, terapia prin adevăr? Poate fi considerată dezinformarea drept o „operațiune specială”? Ce conțineau cele 62 de caiete care alcătuiau jurnalul inginerului Gheorghe Ursu și de ce acestea erau considerate periculoase de către fosta Securitate? Ce se știe sigur despre mijloacele de anchetă la care a fost supus, în toamna anului 1985, tatăl lui Andrei Ursu? Din ce motiv se refuză, astăzi, adevărul cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada dictaturii ceaușiste, dar și după decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Andrei Ursu, membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, rememorează faptele care au dus la sfârșitul tragic al disidentului Gheorghe Ursu, nuanțând totodată mizele dezinformării postrevoluționare, precum și imperativul contracarării lor printr-o cunoaștere temeinică a istoriei și a celor care s-au revoltat împotriva dictaturii și a represiunii violente la care au fost supuși.

0:14 Justiția Memoriei. Andrei Ursu | „D” DEZINFORMAREA

8:44 „Dezinformarea este absolut o operațiune specială, din cauză că este programatică, este știință pur și simplu, e studiată, are resorturi psihologice, se bazează pe așteptările populației, pe idiosincraziile populației...”

17:47 „[Gheorghe Ursu] era un om cu coloană vertebrală, de o integritate cum rar am mai întâlnit, un om foarte onest, cinstit. Unii l-au considerat, poate, puțin naiv, dar eu, efectiv, nu consider că asta e naivitate – principialitatea asta în care el nu era dispus să dea înapoi și nu mai suporta mizeria morală în care trăiam cu toții.”

28:22 „Cea mai mare parte a celor 62 de caiete au fost distruse, cu proces-verbal, de torționarii tatălui meu, Pârvulescu și Hodiș, în 1987, la doi ani după ce l-au ucis în detenție. Au vrut să-i ucidă și memoria; au distrus cea mai mare parte din jurnal, cu excepția a 811 file…”

38:43 „Dar scrisoarea aceea a fost regăsită de Liviu Tofan de la Europa Liberă, care a publicat-o în această carte de memorialistică, de arhivă a Europei Libere – în care apare scrisoarea numărul doi a tatălui meu, despre cutremur, despre modul cum au fost administrați banii sinistraților (ajutoarele din afară pentru România), care au fost preluați în totalitate de Ceaușescu…”

53:17 „Cum au spus mulți alți martori, metodele staliniste – și medievale cumva – de tortură au fost perpetuate sub Ceaușescu, în anii ’70-’80, și iată că tatăl meu a fost supus unor astfel de torturi inimaginabile, care au dus la moartea lui și care au fost premeditate. El a fost ucis cu premeditare.”

1:02:51 „Deci era un caz notoriu care trebuia acoperit. Or, partea română a transmis americanilor: «Gheorghe Ursu este un traficant notoriu, nu a fost niciodată anchetat de către Securitate și nu e un caz politic». Asta au transmis ca informații către congresmeni, senatori și Departamentul de Stat american.”

1:13:11 „Au reușit să acrediteze, până la urmă, această rușine asupra poporului nostru: că ne-ar fi fost frică și că nu am făcut nimic, așa cum au făcut polonezii, ungurii, cehii. Am avut mult mai mulți disidenți; avem date numerice, în privința asta, din rapoartele Securității din anii ’80. În fiecare trimestru, ei mai găseau peste 100 de autori de înscrisuri dușmănoase.”
]]>5200falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-andrei-plesu-exercitii-de-memorie--56175296
Cât de mult a însemnat pentru Andrei Pleșu privilegiul de a fi cunoscut numeroși oameni din lumea veche? Cum a supraviețuit această societate în lumea nouă care începuse să se contureze în jurul anilor ’50-’60 ai secolului trecut? În ce fel am putea să asigurăm continuitatea între lumea veche și lumea nouă? Ce i-ar spune Andrei Pleșu unui tânăr din lumea de astăzi, atât de complicată și de opacă în multe privințe, despre căutarea și asumarea modelelor? Spre ce fel de modele ar trebui să ne îndreptăm atenția? Ce anume s-a schimbat în mod fundamental, astfel încât, în prezent, s-a produs o adevărată mutație în societate? Cum ne mai putem păstra discernământul atunci când simțim că timpul curge parcă mai repede decât în trecut? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, filosoful și eseistul Andrei Pleșu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun, pe firul unor exerciții de memorie, o subtilă analiză a raportului dintre lumea veche și lumea nouă, reliefând rolul unei tradiții ce presupune căutarea și asumarea unor autentice modele, dar și transfigurarea lor în spiritul modernității.
]]>https://api.spreaker.com/episode/56175296Sat, 22 Jul 2023 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de mult a însemnat pentru Andrei Pleșu privilegiul...
Cât de mult a însemnat pentru Andrei Pleșu privilegiul de a fi cunoscut numeroși oameni din lumea veche? Cum a supraviețuit această societate în lumea nouă care începuse să se contureze în jurul anilor ’50-’60 ai secolului trecut? În ce fel am putea să asigurăm continuitatea între lumea veche și lumea nouă? Ce i-ar spune Andrei Pleșu unui tânăr din lumea de astăzi, atât de complicată și de opacă în multe privințe, despre căutarea și asumarea modelelor? Spre ce fel de modele ar trebui să ne îndreptăm atenția? Ce anume s-a schimbat în mod fundamental, astfel încât, în prezent, s-a produs o adevărată mutație în societate? Cum ne mai putem păstra discernământul atunci când simțim că timpul curge parcă mai repede decât în trecut? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, filosoful și eseistul Andrei Pleșu și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun, pe firul unor exerciții de memorie, o subtilă analiză a raportului dintre lumea veche și lumea nouă, reliefând rolul unei tradiții ce presupune căutarea și asumarea unor autentice modele, dar și transfigurarea lor în spiritul modernității.
]]>2533falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-stephane-courtois-rusia-lui-putin-mostenirea-criminala-a-comunismului--56099503
De ce „Cartea neagră a comunismului”, coordonată de Stéphane Courtois, vorbește și despre viitor, nu numai despre trecut? Este Vladimir Putin, în mod fundamental, un „homo sovieticus”? În ce constă moștenirea criminală a regimului sovietic? Cum a apărut, în vestul Europei, un soi de orbire și de vizibilă complicitate la tot ceea ce provine din Rusia? Cât de adânc este infiltrată Rusia în Occident, cu narațiunile sale periculoase și chiar toxice? Când ceva atât de rău, chiar nefast, vine înspre noi, care e atitudinea potrivită? Ce fel de realitate și ce fel de mit evocă expresia „Russky Mir”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric francez Stéphane Courtois și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie cu minuțiozitate traseul personal al lui Vladimir Putin, rolul KGB-ului în procesul de instaurare a terorii în Uniunea Sovietică, precum și numeroasele forme ale continuității sale în Rusia de azi: violența, cruzimea, propaganda, violarea dreptului internațional și combaterea regimurilor democratice.
]]>https://api.spreaker.com/episode/56099503Sat, 15 Jul 2023 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce „Cartea neagră a comunismului”, coordonată de...
De ce „Cartea neagră a comunismului”, coordonată de Stéphane Courtois, vorbește și despre viitor, nu numai despre trecut? Este Vladimir Putin, în mod fundamental, un „homo sovieticus”? În ce constă moștenirea criminală a regimului sovietic? Cum a apărut, în vestul Europei, un soi de orbire și de vizibilă complicitate la tot ceea ce provine din Rusia? Cât de adânc este infiltrată Rusia în Occident, cu narațiunile sale periculoase și chiar toxice? Când ceva atât de rău, chiar nefast, vine înspre noi, care e atitudinea potrivită? Ce fel de realitate și ce fel de mit evocă expresia „Russky Mir”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric francez Stéphane Courtois și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie cu minuțiozitate traseul personal al lui Vladimir Putin, rolul KGB-ului în procesul de instaurare a terorii în Uniunea Sovietică, precum și numeroasele forme ale continuității sale în Rusia de azi: violența, cruzimea, propaganda, violarea dreptului internațional și combaterea regimurilor democratice.
]]>3621comunism,courtois,justitia,lui,memoriei,podcast,putin,rusia,spandugino,stephanefalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-aurelian-craiutu-moderatie-si-liberalism--55577929
Cum s-a născut liberalismul ca doctrină politică? Care sunt crizele ce reușesc să îngenuncheze democrația? Despre ce tip de liberalism vorbim atunci când spunem că acesta este în pericol? De ce un discurs despre „rule of law” nu mai este astăzi unul central? Ce s-a schimbat între timp? Mai ocupă virtuțile cardinale un loc primordial în lumea contemporană? Sunt oare curentele progresiste mai puțin periculoase decât populismele care vin dinspre extremele conservatorismului? Moderația este un semn al minților virtuoase sau al celor curajoase? Cum se explică faptul că, în prezent, nici liberalismul, nici moderația nu mai sunt idei foarte populare, în comparație cu alte tipuri de discurs? Pornind de la volumul „Elogiul moderației”, dar și de la principiile unei societăți libere, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și cercetător al istoriei gândirii politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o riguroasă analiză a liberalismului, privit în relație cu democrația și cu o suită de valori și virtuți constante, precum libertatea, pluralismul politic, demnitatea și moderația, care-i asigură premisele unei înnoiri continue.]]>https://api.spreaker.com/episode/55577929Sat, 01 Jul 2023 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-a născut liberalismul ca doctrină politică? Care...
Cum s-a născut liberalismul ca doctrină politică? Care sunt crizele ce reușesc să îngenuncheze democrația? Despre ce tip de liberalism vorbim atunci când spunem că acesta este în pericol? De ce un discurs despre „rule of law” nu mai este astăzi unul central? Ce s-a schimbat între timp? Mai ocupă virtuțile cardinale un loc primordial în lumea contemporană? Sunt oare curentele progresiste mai puțin periculoase decât populismele care vin dinspre extremele conservatorismului? Moderația este un semn al minților virtuoase sau al celor curajoase? Cum se explică faptul că, în prezent, nici liberalismul, nici moderația nu mai sunt idei foarte populare, în comparație cu alte tipuri de discurs? Pornind de la volumul „Elogiul moderației”, dar și de la principiile unei societăți libere, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și cercetător al istoriei gândirii politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o riguroasă analiză a liberalismului, privit în relație cu democrația și cu o suită de valori și virtuți constante, precum libertatea, pluralismul politic, demnitatea și moderația, care-i asigură premisele unei înnoiri continue.]]>3550falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/podcast-martin-s-audiorezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-m-s-martin-corectitudinea-politica-si-neocomunismul-in-america-de-azi--54836779
De ce America de azi ne privește pe toți într-un grad atât de mare? Care a fost visul american al lui Martin S. Martin? Ce înseamnă, de fapt, cuvântul „woke”? Dar expresia „cancel culture”? Cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea criză a Americii? În privința noilor retorici neomarxiste, ce s-a schimbat în raport cu marxismul tradițional: conținutul sau limbajul? Ar înțelege America actuală mai multe lucruri despre ea însăși dacă ar învăța mai bine despre comunism? Ce este „teoria critică” aflată la baza ideologiei woke și în ce constă rolul Școlii de la Frankfurt în propagarea acesteia, îndeosebi în mediul universitar american? Aceste stafii neomarxiste care bântuie acum America și Europa sunt dispozitive ale urii sau ale unui aparat de salvare a umanității?

În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul medic și eseist Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a mecanismului politic și cultural prin care neomarxismul, corectitudinea politică, woke-ismul și alte curente din aceeași sferă de gândire domină în acest moment Statele Unite, erodând ideea de bază a democrației și drepturile inalienabile ale omului.]]>https://api.spreaker.com/episode/54836779Sat, 24 Jun 2023 08:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce America de azi ne privește pe toți într-un grad...
De ce America de azi ne privește pe toți într-un grad atât de mare? Care a fost visul american al lui Martin S. Martin? Ce înseamnă, de fapt, cuvântul „woke”? Dar expresia „cancel culture”? Cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea criză a Americii? În privința noilor retorici neomarxiste, ce s-a schimbat în raport cu marxismul tradițional: conținutul sau limbajul? Ar înțelege America actuală mai multe lucruri despre ea însăși dacă ar învăța mai bine despre comunism? Ce este „teoria critică” aflată la baza ideologiei woke și în ce constă rolul Școlii de la Frankfurt în propagarea acesteia, îndeosebi în mediul universitar american? Aceste stafii neomarxiste care bântuie acum America și Europa sunt dispozitive ale urii sau ale unui aparat de salvare a umanității?

În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul medic și eseist Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a mecanismului politic și cultural prin care neomarxismul, corectitudinea politică, woke-ismul și alte curente din aceeași sferă de gândire domină în acest moment Statele Unite, erodând ideea de bază a democrației și drepturile inalienabile ale omului.]]>2791falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-dennis-deletant-importanta-trecutului--53838194Unde este mai dificil jocul cu trecutul: în estul Europei sau în Occident? Ce înseamnă, pentru un istoric, împlinirea a trei decenii de la înființarea, la Sighet, a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței? A creat comunismul, în mod real, „omul nou” pe care l-a promis? Se văd și acum efectele nocive ale acestui regim în societatea românească, la 33 de ani de la căderea lui oficială? De ce este important faptul că la Memorialul de la Sighet „vorbesc” victimele, și nu călăii? Ce fel de terapie recomandă Dennis Deletant, ca istoric și ca om, în confruntarea cu trecutul? Cum ar fi fost dacă n-ar fi existat comunismul în România? Prin ce anume devine problematică, dacă nu chiar toxică, istoriografia de tip naționalist? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric Dennis Deletant și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează diferitele forme de confruntare cu trecutul și cu memoria distorsionată de istoriografia comunistă, reliefând importanța Memorialului de la Sighet în această sinuoasă terapie a adevărului, care ne dezvăluie valoarea libertății, a democrației și a statului de drept.

9:11 „Totuși, ne trebuie mai mult timp să înțelegem ce s-a întâmplat în perioada comunismului. Ce m-a frapat la Sighet și la cursuri a fost faptul că foarte mulți dintre elevi nu știau mai nimic despre regimul comunist. Când îi întrebam – și doamna Blandiana îi întreba și ea – de ce e așa, mulți dintre ei spuneau că aveau impresia că le e frică părinților să vorbească despre epoca comunistă.”

20:41 „A fost într-adevăr, iarăși, o ironie a sorții istoriei, aș spune, adică faptul că am cunoscut-o pe Doina (Ana Blandiana) în anii ’70 și datorită – mai ales – poeziilor ei. Și l-am cunoscut pe Romulus Rusan, soțul ei, și i-am admirat pe amândoi pentru curajul lor, pentru strategia lor, pentru spiritul de a spune, de a se exprima fără să deranjeze prea tare cenzura.”

27:58 „E important pentru că aceste suferințe nu erau reprezentate, trecute, neapărat, în puțina literatură care exista la începutul anilor ’90 despre aspectul negativ al reprimării din România: faptul că acești oameni care au vorbit au avut curajul să înfrunte un regim așa cum a fost regimul comunist, dar nu numai că au înfruntat regimul, dar au supraviețuit și au putut să descrie ce a însemnat viața de fiecare zi în închisoare.

40:26 „Dacă nu suntem optimiști cum sunt eu în legătură cu România (sigur că sunt foarte multe probleme), dacă ne uităm la România cum a fost sub Ceaușescu în anii ’80 și vorbim – cum vorbim noi acum și ne uităm la splendida glicină de afară –, nu poți să nu fii optimist și să speri într-un viitor mai luminos.”

47:59 „Revin la ce spuneau elevii de la Sighet – că părinții lor nu voiau să vorbească despre regimul comunist, bănuiesc că dintr-un sentiment de complicitate) –, la faptul că s-au ridicat foarte puține voci împotriva regimului din România. Revin la rolul istoriografiei: faptul că nu se știa mai nimic despre acțiunile de rezistență din munți ale unor patrioți...”

Conferința din Seria Justiția Memoriei cu Dennis Deletant este disponibilă aici: https://youtu.be/D9UD-Upyypw]]>https://api.spreaker.com/episode/53838194Sat, 13 May 2023 07:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Unde este mai dificil jocul cu trecutul: în estul Europei...Unde este mai dificil jocul cu trecutul: în estul Europei sau în Occident? Ce înseamnă, pentru un istoric, împlinirea a trei decenii de la înființarea, la Sighet, a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței? A creat comunismul, în mod real, „omul nou” pe care l-a promis? Se văd și acum efectele nocive ale acestui regim în societatea românească, la 33 de ani de la căderea lui oficială? De ce este important faptul că la Memorialul de la Sighet „vorbesc” victimele, și nu călăii? Ce fel de terapie recomandă Dennis Deletant, ca istoric și ca om, în confruntarea cu trecutul? Cum ar fi fost dacă n-ar fi existat comunismul în România? Prin ce anume devine problematică, dacă nu chiar toxică, istoriografia de tip naționalist? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, reputatul istoric Dennis Deletant și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează diferitele forme de confruntare cu trecutul și cu memoria distorsionată de istoriografia comunistă, reliefând importanța Memorialului de la Sighet în această sinuoasă terapie a adevărului, care ne dezvăluie valoarea libertății, a democrației și a statului de drept.

9:11 „Totuși, ne trebuie mai mult timp să înțelegem ce s-a întâmplat în perioada comunismului. Ce m-a frapat la Sighet și la cursuri a fost faptul că foarte mulți dintre elevi nu știau mai nimic despre regimul comunist. Când îi întrebam – și doamna Blandiana îi întreba și ea – de ce e așa, mulți dintre ei spuneau că aveau impresia că le e frică părinților să vorbească despre epoca comunistă.”

20:41 „A fost într-adevăr, iarăși, o ironie a sorții istoriei, aș spune, adică faptul că am cunoscut-o pe Doina (Ana Blandiana) în anii ’70 și datorită – mai ales – poeziilor ei. Și l-am cunoscut pe Romulus Rusan, soțul ei, și i-am admirat pe amândoi pentru curajul lor, pentru strategia lor, pentru spiritul de a spune, de a se exprima fără să deranjeze prea tare cenzura.”

27:58 „E important pentru că aceste suferințe nu erau reprezentate, trecute, neapărat, în puțina literatură care exista la începutul anilor ’90 despre aspectul negativ al reprimării din România: faptul că acești oameni care au vorbit au avut curajul să înfrunte un regim așa cum a fost regimul comunist, dar nu numai că au înfruntat regimul, dar au supraviețuit și au putut să descrie ce a însemnat viața de fiecare zi în închisoare.

40:26 „Dacă nu suntem optimiști cum sunt eu în legătură cu România (sigur că sunt foarte multe probleme), dacă ne uităm la România cum a fost sub Ceaușescu în anii ’80 și vorbim – cum vorbim noi acum și ne uităm la splendida glicină de afară –, nu poți să nu fii optimist și să speri într-un viitor mai luminos.”

47:59 „Revin la ce spuneau elevii de la Sighet – că părinții lor nu voiau să vorbească despre regimul comunist, bănuiesc că dintr-un sentiment de complicitate) –, la faptul că s-au ridicat foarte puține voci împotriva regimului din România. Revin la rolul istoriografiei: faptul că nu se știa mai nimic despre acțiunile de rezistență din munți ale unor patrioți...”

Conferința din Seria Justiția Memoriei cu Dennis Deletant este disponibilă aici: https://youtu.be/D9UD-Upyypw]]>3367deletant,dennis,podcast,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-liliana-ursu-cartea-pasilor-convorbiri-cu-laurentiu-ciprian-tudor--53403878
Ce fel de frumusețe nevăzută a lumii ne oferă poezia? De ce aceasta – poezia – poate fi considerată un adevărat scut invizibil? Devine ea, oare, și o sursă fundamentală de reziliență? Ne-am putea construi, fiecare dintre noi, un cer numai al nostru? Câte „cărți” sunt, de fapt, în „Cartea pașilor”, volumul de convorbiri dintre Liliana Ursu și Laurențiu-Ciprian Tudor? Cum devine poezia inimii un izvor de taină și de frumusețe lăuntrică? Hărțile sufletului, mai mult sau mai puțin ascunse, por fi considerate și un fel de busolă ce luminează drumul spre țintă? Ce înseamnă literatura pentru Liliana Ursu: o formă de salvare sau o încercare de ocultare a realității? Înfiripat în jurul volumului „Cartea pașilor”, dialogul dintre Liliana Ursu, scriitoare, traducătoare și realizatoare de emisiuni culturale, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o emoționantă incursiune în teritoriul miraculos al poeziei, din care se desprinde o pătrunzătoare mărturie a vârstelor și a experiențelor deopotrivă revelatoare și formatoare, ce ne dezvăluie că adevărata țintă a acestui drum – străbătut cu pașii inimii – este însuși cerul.]]>https://api.spreaker.com/episode/53403878Sat, 01 Apr 2023 17:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de frumusețe nevăzută a lumii ne oferă poezia? De...
Ce fel de frumusețe nevăzută a lumii ne oferă poezia? De ce aceasta – poezia – poate fi considerată un adevărat scut invizibil? Devine ea, oare, și o sursă fundamentală de reziliență? Ne-am putea construi, fiecare dintre noi, un cer numai al nostru? Câte „cărți” sunt, de fapt, în „Cartea pașilor”, volumul de convorbiri dintre Liliana Ursu și Laurențiu-Ciprian Tudor? Cum devine poezia inimii un izvor de taină și de frumusețe lăuntrică? Hărțile sufletului, mai mult sau mai puțin ascunse, por fi considerate și un fel de busolă ce luminează drumul spre țintă? Ce înseamnă literatura pentru Liliana Ursu: o formă de salvare sau o încercare de ocultare a realității? Înfiripat în jurul volumului „Cartea pașilor”, dialogul dintre Liliana Ursu, scriitoare, traducătoare și realizatoare de emisiuni culturale, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o emoționantă incursiune în teritoriul miraculos al poeziei, din care se desprinde o pătrunzătoare mărturie a vârstelor și a experiențelor deopotrivă revelatoare și formatoare, ce ne dezvăluie că adevărata țintă a acestui drum – străbătut cu pașii inimii – este însuși cerul.]]>3886cartea,ciprian,editura,laurentiu,liliana,pasilor,podcast,spandugino,tudor,ursufalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-armand-gosu-un-an-de-razboi-invazia-rusiei-in-ucraina--53332135
Ce fel de standarde ne obligă să ne revizuim sângeroasa agresiune a Rusiei asupra Ucrainei? Care ar fi, din punctul de vedere al lui Armand Goșu, marile surprize ale acestui conflict? Ce anume vom reține, în memoria noastră colectivă, din evenimentele desfășurate în ultimul an? Am putea afirma că felul în care se vorbește despre acest război reprezintă o lecție mai puțin obișnuită în materie de comunicare? Cum se vede, în peisajul turbulent al prezentului, teribila confruntare dintre aparatele de propagandă? De ce Rusia pune atât de mare accent pe propagandă, poate mai mult decât pe operațiunile militare propriu-zise? Este Ucraina, acum, inima Europei? Există în lume o nouă axă a răului? Putem vorbi însă și despre o axă a binelui? Ce nu a înțeles România din actualul tablou geopolitic, alegând să joace pe cartea prudenței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a evenimentelor provocate de invazia Rusiei în Ucraina, examinând rolul propagandei ruse în procesul de distorsionare mediatică a faptelor săvârșite de trupele rusești, precum și imperativul tragerii la răspundere a celor ce se fac vinovați de comiterea teribilelor crime împotriva umanității.

]]>https://api.spreaker.com/episode/53332135Sat, 25 Mar 2023 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce fel de standarde ne obligă să ne revizuim sângeroasa...
Ce fel de standarde ne obligă să ne revizuim sângeroasa agresiune a Rusiei asupra Ucrainei? Care ar fi, din punctul de vedere al lui Armand Goșu, marile surprize ale acestui conflict? Ce anume vom reține, în memoria noastră colectivă, din evenimentele desfășurate în ultimul an? Am putea afirma că felul în care se vorbește despre acest război reprezintă o lecție mai puțin obișnuită în materie de comunicare? Cum se vede, în peisajul turbulent al prezentului, teribila confruntare dintre aparatele de propagandă? De ce Rusia pune atât de mare accent pe propagandă, poate mai mult decât pe operațiunile militare propriu-zise? Este Ucraina, acum, inima Europei? Există în lume o nouă axă a răului? Putem vorbi însă și despre o axă a binelui? Ce nu a înțeles România din actualul tablou geopolitic, alegând să joace pe cartea prudenței? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o pertinentă analiză a evenimentelor provocate de invazia Rusiei în Ucraina, examinând rolul propagandei ruse în procesul de distorsionare mediatică a faptelor săvârșite de trupele rusești, precum și imperativul tragerii la răspundere a celor ce se fac vinovați de comiterea teribilelor crime împotriva umanității.

]]>2834armand,gosu,podcast,razboi,rusia,spandugino,ucrainafalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-alexandru-gussi-dificila-regasire-a-virtutii--53237629
De ce este important, pentru societatea românească, procesul de reziliență prin cultură democratică? La ce întrebări ar trebui să reflecteze un cetățean al Europei, îngrijorat de evoluția actualelor evenimente internaționale? Faptul că Europa este seculară constituie un atu pentru aceste vremuri interesante pe care le trăim? A devenit, oare, teribila criză din Ucraina un accelerator al reflecției? Testul războiului din Ucraina ne-a oferit cumva și alte soluții? De ce avem nevoie de luciditate și moderație? Care sunt dușmanii recenți ai discernământului? Scrutând în profunzime orizonturile tematice ale volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Alexandru Gussi, politolog și doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează punctele de criză ale lumii tot mai complicate în care trăim, dar și modul în care, prin discernământ și moderație, pornind de la modelul patriotismului civic și proeuropean al Ucrainei, ne putem regăsi virtutea colectivă.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html]]>https://api.spreaker.com/episode/53237629Sat, 18 Mar 2023 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce este important, pentru societatea românească,...
De ce este important, pentru societatea românească, procesul de reziliență prin cultură democratică? La ce întrebări ar trebui să reflecteze un cetățean al Europei, îngrijorat de evoluția actualelor evenimente internaționale? Faptul că Europa este seculară constituie un atu pentru aceste vremuri interesante pe care le trăim? A devenit, oare, teribila criză din Ucraina un accelerator al reflecției? Testul războiului din Ucraina ne-a oferit cumva și alte soluții? De ce avem nevoie de luciditate și moderație? Care sunt dușmanii recenți ai discernământului? Scrutând în profunzime orizonturile tematice ale volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Alexandru Gussi, politolog și doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează punctele de criză ale lumii tot mai complicate în care trăim, dar și modul în care, prin discernământ și moderație, pornind de la modelul patriotismului civic și proeuropean al Ucrainei, ne putem regăsi virtutea colectivă.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html]]>3771alexandru,carte,educatie,gussi,lansare,podcast,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-monica-pillat-somnul-de-taina--53086788
S-ar putea afirma că visul este unul dintre marile daruri pe care le poate primi un om? În ce fel de timp pătrundem odată cu imperceptibila alunecare în această lume misterioasă? Cum sunt visele pentru Monica Pillat: au darul de a limpezi realitatea diurnă sau mai degrabă o complică într-un mod creator? Cu cine se întâlnește cel mai des în propriile-i vise? Care sunt marile teme recurente ale registrului său oniric? Cum poate decanta un autor, în scrierile sale, ideile și imaginile percepute în teritoriul inefabil al visului, devenit o „terra incognita” plină de surprize și provocări? De ce este Biblia plină de vise? Am putea considera visul drept un fel de avanpost pentru viața de apoi? Înfiripat pe marginea volumului „Somnul de taină”, dialogul dintre dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o delicată tatonare a teritoriului oniric, a misterelor oglindite în apele imaginarului și ale nostalgiei, dar și ale viselor inițiatice, care ne călăuzesc spre revelația divinității.]]>https://api.spreaker.com/episode/53086788Sat, 04 Mar 2023 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea afirma că visul este unul dintre marile...
S-ar putea afirma că visul este unul dintre marile daruri pe care le poate primi un om? În ce fel de timp pătrundem odată cu imperceptibila alunecare în această lume misterioasă? Cum sunt visele pentru Monica Pillat: au darul de a limpezi realitatea diurnă sau mai degrabă o complică într-un mod creator? Cu cine se întâlnește cel mai des în propriile-i vise? Care sunt marile teme recurente ale registrului său oniric? Cum poate decanta un autor, în scrierile sale, ideile și imaginile percepute în teritoriul inefabil al visului, devenit o „terra incognita” plină de surprize și provocări? De ce este Biblia plină de vise? Am putea considera visul drept un fel de avanpost pentru viața de apoi? Înfiripat pe marginea volumului „Somnul de taină”, dialogul dintre dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o delicată tatonare a teritoriului oniric, a misterelor oglindite în apele imaginarului și ale nostalgiei, dar și ale viselor inițiatice, care ne călăuzesc spre revelația divinității.]]>3177falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-dificila-regasire-a-virtutii--53070899
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce este atât de dificilă regăsirea virtuții în zilele noastre? Cât de important este dialogul în stabilirea unui diagnostic al lumii contemporane? Ar putea începe, oare, de la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un proces colectiv de regândire a virtuții? Dincolo de o anumită ambiguitate problematică, este posibil să rămână ceva neclar în marele tablou al acestui război? Cum am putea construi reziliența în fața marilor teste precum secularizarea, progresismul și hiper-modernitatea? Care dintre cele două ipostaze comunitare este mai importantă: Europa ca proiect politic sau Europa ca memorie spirituală? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de arhitectura tematică a volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează felul în care evenimentele recente au devenit un catalizator al conștiinței și al clarității morale, elemente atât de necesare în procesul de restabilire a ordinii internaționale și de regăsire a rădăcinilor creștin-democrate ale proiectului european.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html]]>https://api.spreaker.com/episode/53070899Thu, 02 Mar 2023 14:00:02 +0000Editura SpanduginoReziliența prin cultură. Teodor Baconschi | DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și...
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

De ce este atât de dificilă regăsirea virtuții în zilele noastre? Cât de important este dialogul în stabilirea unui diagnostic al lumii contemporane? Ar putea începe, oare, de la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un proces colectiv de regândire a virtuții? Dincolo de o anumită ambiguitate problematică, este posibil să rămână ceva neclar în marele tablou al acestui război? Cum am putea construi reziliența în fața marilor teste precum secularizarea, progresismul și hiper-modernitatea? Care dintre cele două ipostaze comunitare este mai importantă: Europa ca proiect politic sau Europa ca memorie spirituală? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de arhitectura tematică a volumului „Dificila regăsire a virtuții”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează felul în care evenimentele recente au devenit un catalizator al conștiinței și al clarității morale, elemente atât de necesare în procesul de restabilire a ordinii internaționale și de regăsire a rădăcinilor creștin-democrate ale proiectului european.

Volumul „DIFICILA REGĂSIRE A VIRTUŢII — Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean şi sfârşitul imperiului rus” este disponibil aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/218-dificila-regasire-a-virtutii-un-dialog-despre-europa-seculara-eroismul-ucrainean-si-sfarsitul-imperiului-rus.html]]>3316falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-adrian-papahagi-crestinism-vs-comunism--52842641
De ce ar trebui să se vorbească, astăzi, tot mai mult despre claritate morală? În ce constă distincția dintre aceasta și discernământ? Cine sunt adevărații dușmani ai clarității morale? Cât de importantă este, în contextul actual, „bătălia pentru cuvinte”, când tendința redefinirii lucrurilor provoacă numeroase confuzii terminologice? Este, oare, posibilă claritatea morală în absența unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui adoptată în spiritul clarității morale: una tranșantă sau, dimpotrivă, una moderată? Cum supraviețuiește, totuși, comunismul în zilele noastre și cum pot fi recunoscute avatarurile sale? Se poate afirma că există vreo virtute în raport cu comunismul și corectitudinea politică? Pe ce fel de „om nou” ar trebui să pariem? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează raportul dintre comunism și creștinism, reliefând importanța clarității morale și a discernământului, doi factori esențiali ce reprezintă un adevărat antidot la resentiment și relativism, dar și la insidioasa încercare de banalizare a răului.

0:00 Adrian Papahagi - CREȘTINISM VS. COMUNISM

9:37 „Mi se părea atât de evident, în plus, pentru un român trecut prin comunism, cu experiența noastră a proximității rusești – o proximitate clepto-umană, o proximitate de răpitor. Pentru experiența noastră a comunismului, pentru sensibilitatea noastră de creștini, mai ales în zona conservatoare, cum ne place să spunem – creștini ortodocși –, te gândești că asemenea oameni, când văd moartea, când văd suferința, când văd agresiunea, când văd invazia, în simpla lor calitate de creștini, de români și de trăitori ai acestui timp, cu experiența comunismului, vor avea nu o tresărire, ci o revoltă instantanee. Ei bine, nu a fost cazul.”

19:34 „Unii ar putea spune – și cei care au contestat acest cuvânt pot spune – despre claritatea morală că este un soi de cenzură; cu alte cuvinte, toți suntem obligați să vedem lucrurile într-un singur fel. Dar și aici e o doză de relativism, fiindcă nici nu putem relativiza totul. Dacă ești creștin, ești obligat să consideri crima un rău absolut. Nu ai ce să negociezi acolo. Nu ai ce nuanțe să aduci.”

30:32 „Dar tot creștinește le-aș explica: dacă ți-ai păstrat până la urmă mintea și sufletul cât de cât curate, mai greu sau mai târziu vei discerne. Dacă, în schimb, te lași ideologizat, adică fanatizat, pierzi discernământul. Poți să te consideri bun creștin, să fii chiar creștin practicant – ajungi habotnic. La asta m-am gândit foarte mult, scriind despre Shakespeare în ultimul timp: poate un exces de virtute să devină un viciu?”

38:59 „Comunismul beneficiază, până astăzi, de o absolut vinovată amnezie voluntară. Și, într-adevăr, nu a fost un proces al comunismului. Eu sunt absolut siderat; și aici, trebuie să spun, poate că e o bulă și o cameră de rezonanță, dar eu văd perfect. Când scriu ceva, adesea îmi place – și un pic pentru a provoca – să spun cât de mult a evoluat țara asta față de perioada comunistă.”

52:40 „Ele [comunismul și corectitudinea politică] deturnează, după părerea mea, instincte și virtuți creștine întru totul admirabile. De pildă, corectitudinea politică ideologizează decența, fiindcă, sigur, nu e decent ca, în fața unei persoane care e într-un fel diferită, sau pusă într-o situație de minoritate, sau într-o situație de infirmitate, tu să vii și să intri grobian în sensibilitatea acelei persoane.”]]>https://api.spreaker.com/episode/52842641Sat, 25 Feb 2023 08:30:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce ar trebui să se vorbească, astăzi, tot mai mult...
De ce ar trebui să se vorbească, astăzi, tot mai mult despre claritate morală? În ce constă distincția dintre aceasta și discernământ? Cine sunt adevărații dușmani ai clarității morale? Cât de importantă este, în contextul actual, „bătălia pentru cuvinte”, când tendința redefinirii lucrurilor provoacă numeroase confuzii terminologice? Este, oare, posibilă claritatea morală în absența unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui adoptată în spiritul clarității morale: una tranșantă sau, dimpotrivă, una moderată? Cum supraviețuiește, totuși, comunismul în zilele noastre și cum pot fi recunoscute avatarurile sale? Se poate afirma că există vreo virtute în raport cu comunismul și corectitudinea politică? Pe ce fel de „om nou” ar trebui să pariem? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează raportul dintre comunism și creștinism, reliefând importanța clarității morale și a discernământului, doi factori esențiali ce reprezintă un adevărat antidot la resentiment și relativism, dar și la insidioasa încercare de banalizare a răului.

0:00 Adrian Papahagi - CREȘTINISM VS. COMUNISM

9:37 „Mi se părea atât de evident, în plus, pentru un român trecut prin comunism, cu experiența noastră a proximității rusești – o proximitate clepto-umană, o proximitate de răpitor. Pentru experiența noastră a comunismului, pentru sensibilitatea noastră de creștini, mai ales în zona conservatoare, cum ne place să spunem – creștini ortodocși –, te gândești că asemenea oameni, când văd moartea, când văd suferința, când văd agresiunea, când văd invazia, în simpla lor calitate de creștini, de români și de trăitori ai acestui timp, cu experiența comunismului, vor avea nu o tresărire, ci o revoltă instantanee. Ei bine, nu a fost cazul.”

19:34 „Unii ar putea spune – și cei care au contestat acest cuvânt pot spune – despre claritatea morală că este un soi de cenzură; cu alte cuvinte, toți suntem obligați să vedem lucrurile într-un singur fel. Dar și aici e o doză de relativism, fiindcă nici nu putem relativiza totul. Dacă ești creștin, ești obligat să consideri crima un rău absolut. Nu ai ce să negociezi acolo. Nu ai ce nuanțe să aduci.”

30:32 „Dar tot creștinește le-aș explica: dacă ți-ai păstrat până la urmă mintea și sufletul cât de cât curate, mai greu sau mai târziu vei discerne. Dacă, în schimb, te lași ideologizat, adică fanatizat, pierzi discernământul. Poți să te consideri bun creștin, să fii chiar creștin practicant – ajungi habotnic. La asta m-am gândit foarte mult, scriind despre Shakespeare în ultimul timp: poate un exces de virtute să devină un viciu?”

38:59 „Comunismul beneficiază, până astăzi, de o absolut vinovată amnezie voluntară. Și, într-adevăr, nu a fost un proces al comunismului. Eu sunt absolut siderat; și aici, trebuie să spun, poate că e o bulă și o cameră de rezonanță, dar eu văd perfect. Când scriu ceva, adesea îmi place – și un pic pentru a provoca – să spun cât de mult a evoluat țara asta față de perioada comunistă.”

52:40 „Ele [comunismul și corectitudinea politică] deturnează, după părerea mea, instincte și virtuți creștine întru totul admirabile. De pildă, corectitudinea politică ideologizează decența, fiindcă, sigur, nu e decent ca, în fața unei persoane care e într-un fel diferită, sau pusă într-o situație de minoritate, sau într-o situație de infirmitate, tu să vii și să intri grobian în sensibilitatea acelei persoane.”]]>3850falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-cristian-ciocan-violenta-si-animalitate-explorari-fenomenologice--52814087
Cartea Violență și animalitate. Explorări fenomenologice este disponibilă aici: edituraspandugino.ro]]>https://api.spreaker.com/episode/52814087Wed, 22 Feb 2023 18:30:01 +0000Editura SpanduginoCe sunt explorările fenomenologice? De ce este importantă abordarea dintr-o asemenea perspectivă atunci când vorbim despre tema violenței? Cum se explică faptul că suntem o specie cu atâta încărcătură de violență și animalitate, fenomen observabil...
Cartea Violență și animalitate. Explorări fenomenologice este disponibilă aici: edituraspandugino.ro]]>3054falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-ioan-stanomir-rusia-uniunea-sovietica-si-noi--52694235De ce este bine să pledăm cauza unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui să adoptăm față de diversitatea Estului, atunci când vorbim despre memorie și modele: să prețuim ceea ce descoperim sau să fim mai degrabă prudenți? Despre ce fel de justiție a memoriei ne învață unul dintre cei mai importanți intelectuali ai modernității, Anton Pavlovici Cehov? Ce înseamnă „a doua Rusie” și care este forța ei acum, când armele vorbesc? De ce trebuie să ne întoarcem atât de departe în trecut pentru a înțelege ce ni se întâmplă astăzi, în prezentul nostru atât de turbulent? Putem spune că, în oglinda cea bună a istoriei, există și o „a doua Românie”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează firele de adâncime dintre Rusia, Uniunea Sovietică și noi, reliefând reperele unei geografii spirituale ce include întregul spațiu central-european, cu modelele și personajele sale având multiple fațete, dar și cu memoria lui culturală, adesea traumatică.

0:00 Ioan Stanomir - Rusia, Uniunea Sovietică și noi

10:35 „Educația, în pofida aparențelor, nu se adresează decât individului. Individul se autoeducă prin contact cu cărțile, cu filmul, cu teatrul, cu muzica, cu viața lui, cu cultura populară.”

20:51 „Osip și Nadejda Mandelștam sunt un caz aparte, pentru că Osip Mandelștam e în sine unul dintre marii poeți ai modernității. E fondatorul, alături de Ahmatova și de Gumiliov, al curentului acmeist, care este, de fapt, opusul simbolismului rus, un curent al clarității și al limpezimii. Mandelștam a fost fascinat de Dante...”

31:08 „Cred că scriitorii ruși au simțit întotdeauna că sub picioarele lor se află ceva neobișnuit de puternic și de neliniștitor. A simțit-o Dostoievski, care a crezut că această energie va salva lumea, a simțit-o Turgheniev, care era neliniștit de această energie, a simțit-o Bulgakov, care a descris-o în «Garda albă».”

40:39 „Dacă Cehov ar fi trecut de 1917, e greu de crezut că ar fi avut parte de o viață senină. Ar fi avut, poate, parte de exil, ar fi avut parte de foamete. El nu era atât de diferit ca structură sufletească de Osip Mandelștam. Și uite ce a pățit Osip Mandelștam sau ce a pățit Boris Pasternak. Adică au fost persoane supuse unei presiuni extraordinare...”

49:41 „Kiseleff e un astfel de personaj ambiguu. El este înger și demon pentru români. E reformator, dar este reformatorul care pregătea, de fapt, încorporarea Principatelor în imperiu. Și proximitatea cu oameni precum Kiseleff și cei asemenea lui îi pregătește, de fapt, pe pașoptiști, care înțeleg că din această îmbrățișare românii nu vor mai ieși bine.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/52694235Sat, 11 Feb 2023 08:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce este bine să pledăm cauza unei justiții a...De ce este bine să pledăm cauza unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui să adoptăm față de diversitatea Estului, atunci când vorbim despre memorie și modele: să prețuim ceea ce descoperim sau să fim mai degrabă prudenți? Despre ce fel de justiție a memoriei ne învață unul dintre cei mai importanți intelectuali ai modernității, Anton Pavlovici Cehov? Ce înseamnă „a doua Rusie” și care este forța ei acum, când armele vorbesc? De ce trebuie să ne întoarcem atât de departe în trecut pentru a înțelege ce ni se întâmplă astăzi, în prezentul nostru atât de turbulent? Putem spune că, în oglinda cea bună a istoriei, există și o „a doua Românie”? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează firele de adâncime dintre Rusia, Uniunea Sovietică și noi, reliefând reperele unei geografii spirituale ce include întregul spațiu central-european, cu modelele și personajele sale având multiple fațete, dar și cu memoria lui culturală, adesea traumatică.

0:00 Ioan Stanomir - Rusia, Uniunea Sovietică și noi

10:35 „Educația, în pofida aparențelor, nu se adresează decât individului. Individul se autoeducă prin contact cu cărțile, cu filmul, cu teatrul, cu muzica, cu viața lui, cu cultura populară.”

20:51 „Osip și Nadejda Mandelștam sunt un caz aparte, pentru că Osip Mandelștam e în sine unul dintre marii poeți ai modernității. E fondatorul, alături de Ahmatova și de Gumiliov, al curentului acmeist, care este, de fapt, opusul simbolismului rus, un curent al clarității și al limpezimii. Mandelștam a fost fascinat de Dante...”

31:08 „Cred că scriitorii ruși au simțit întotdeauna că sub picioarele lor se află ceva neobișnuit de puternic și de neliniștitor. A simțit-o Dostoievski, care a crezut că această energie va salva lumea, a simțit-o Turgheniev, care era neliniștit de această energie, a simțit-o Bulgakov, care a descris-o în «Garda albă».”

40:39 „Dacă Cehov ar fi trecut de 1917, e greu de crezut că ar fi avut parte de o viață senină. Ar fi avut, poate, parte de exil, ar fi avut parte de foamete. El nu era atât de diferit ca structură sufletească de Osip Mandelștam. Și uite ce a pățit Osip Mandelștam sau ce a pățit Boris Pasternak. Adică au fost persoane supuse unei presiuni extraordinare...”

49:41 „Kiseleff e un astfel de personaj ambiguu. El este înger și demon pentru români. E reformator, dar este reformatorul care pregătea, de fapt, încorporarea Principatelor în imperiu. Și proximitatea cu oameni precum Kiseleff și cei asemenea lui îi pregătește, de fapt, pe pașoptiști, care înțeleg că din această îmbrățișare românii nu vor mai ieși bine.”
]]>3645comunism,ioan,justitia,memoriei,rusia,sovietica,spandugino,stanomir,uniuneafalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-sever-voinescu-vaclav-havel-bine-ca-l-au-avut-ei--52669278
De ce formula „claritate morală” are un prezent atât de turbulent? Care este, de fapt, sensul acesteia? S-ar putea spune că, înainte de 1989, Václav Havel era un rezervor de claritate morală? Prin ce anume a fost disidența sa atât de specială în spațiul țărilor intrate în sfera de influență a comunismului? În ce fel a contribuit el la extinderea NATO spre estul Europei, după 1990? Poate fi considerat Václav Havel una dintre marile conștiințe lucide ale secolului trecut? Este, oare, totalitarismul un accelerator de curaj și de discurs moral? De ce este marginalizată astăzi etica în spațiul public? Ce e mai actual acum: viața trăită în adevăr sau puterea celor fără de putere? Pe firul unor întrebări inspirate de imensa moștenire intelectuală, politică și culturală a lui Václav Havel, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o remarcabilă reconstituire a personalității acestui lider providențial pentru Europa de Est, dar și pentru întreaga lume, un adept al ideilor de centralitate a eticii și de claritate morală, ale cărui fapte, acțiuni și decizii au marcat în mod decisiv ultimele decenii ale secolului al XX-lea.

0:00 Sever Voinescu - VÁCLAV HAVEL. Bine că l-au avut ei!

10:04 „Opoziția lui, la tipul lui de disidență, a fost foarte specială. În anii ’70, în anii ’80, dar și înainte, disidența aceasta central-europeană, anticomunistă, se compunea mai ales din trei categorii de oameni. Cei mai vehemenți și mai implicați erau, fără îndoială, foștii comuniști, care se simțeau trădați, dintr-un motiv sau altul, au fost excluși de la putere...”

21:04 „Aprilie 1993. E vorba de o întâlnire pe care a avut-o cu Bill Clinton, într-un moment în care Statele Unite, cam toată lumea în Statele Unite ale Americii se gândea că e cazul să dizolve NATO. Căzuse Uniunea Sovietică, se desființase Pactul de la Varșovia, toată lumea părea convinsă că Rusia era complet învinsă...”

31:42 „El a avut ideea aceasta că, pentru ca societatea să se facă bine, oamenii trebuie să se recupleze cu o ordine metafizică superioară lor și de acolo trebuie, cumva, să-și regândească, să-și reforjeze viziunea asupra lumii. Cu alte cuvinte, lumea asta nu este un rezervor suficient de repere pentru o viață în adevăr.”

40:32 „Am citat la începutul conferinței o vorbă care mi-a plăcut mult, a lui Milan Kundera. Când Havel a murit, Kundera a spus: «Capodopera lui a fost destinul lui». E dincolo și de cărțile lui, și de eseurile lui, și de poeziile lui, și de cariera politică...”

50:44 „Există două texte ale lui care mie îmi plac extraordinar; sunt două scrisori pe care le-a scris. Una i-a scris-o, în 1968, lui Dubček . Primăvara de la Praga – toată lumea era entuziasmată în Cehoslovacia, era o efervescență extraordinară: se desființase cenzura, se liberalizaseră deja niște părți din economie, se deschiseseră granițele...”

1:03:07 „Havel este un autor dramatic, piesele lui sunt, în general, subsumate în acest curent, în mare vogă atunci, al teatrului absurdului, în anii ’60-’70. A avut la început, în primele lui piese, tema aceasta – care era, în anii ’50-’60 tema favorită a absurdului și la Ionescu, și la Beckett și așa mai departe – tema aceasta a vorbei goale, a limbajului...”]]>https://api.spreaker.com/episode/52669278Wed, 08 Feb 2023 16:30:01 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce formula „claritate morală” are un prezent atât de...
De ce formula „claritate morală” are un prezent atât de turbulent? Care este, de fapt, sensul acesteia? S-ar putea spune că, înainte de 1989, Václav Havel era un rezervor de claritate morală? Prin ce anume a fost disidența sa atât de specială în spațiul țărilor intrate în sfera de influență a comunismului? În ce fel a contribuit el la extinderea NATO spre estul Europei, după 1990? Poate fi considerat Václav Havel una dintre marile conștiințe lucide ale secolului trecut? Este, oare, totalitarismul un accelerator de curaj și de discurs moral? De ce este marginalizată astăzi etica în spațiul public? Ce e mai actual acum: viața trăită în adevăr sau puterea celor fără de putere? Pe firul unor întrebări inspirate de imensa moștenire intelectuală, politică și culturală a lui Václav Havel, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o remarcabilă reconstituire a personalității acestui lider providențial pentru Europa de Est, dar și pentru întreaga lume, un adept al ideilor de centralitate a eticii și de claritate morală, ale cărui fapte, acțiuni și decizii au marcat în mod decisiv ultimele decenii ale secolului al XX-lea.

0:00 Sever Voinescu - VÁCLAV HAVEL. Bine că l-au avut ei!

10:04 „Opoziția lui, la tipul lui de disidență, a fost foarte specială. În anii ’70, în anii ’80, dar și înainte, disidența aceasta central-europeană, anticomunistă, se compunea mai ales din trei categorii de oameni. Cei mai vehemenți și mai implicați erau, fără îndoială, foștii comuniști, care se simțeau trădați, dintr-un motiv sau altul, au fost excluși de la putere...”

21:04 „Aprilie 1993. E vorba de o întâlnire pe care a avut-o cu Bill Clinton, într-un moment în care Statele Unite, cam toată lumea în Statele Unite ale Americii se gândea că e cazul să dizolve NATO. Căzuse Uniunea Sovietică, se desființase Pactul de la Varșovia, toată lumea părea convinsă că Rusia era complet învinsă...”

31:42 „El a avut ideea aceasta că, pentru ca societatea să se facă bine, oamenii trebuie să se recupleze cu o ordine metafizică superioară lor și de acolo trebuie, cumva, să-și regândească, să-și reforjeze viziunea asupra lumii. Cu alte cuvinte, lumea asta nu este un rezervor suficient de repere pentru o viață în adevăr.”

40:32 „Am citat la începutul conferinței o vorbă care mi-a plăcut mult, a lui Milan Kundera. Când Havel a murit, Kundera a spus: «Capodopera lui a fost destinul lui». E dincolo și de cărțile lui, și de eseurile lui, și de poeziile lui, și de cariera politică...”

50:44 „Există două texte ale lui care mie îmi plac extraordinar; sunt două scrisori pe care le-a scris. Una i-a scris-o, în 1968, lui Dubček . Primăvara de la Praga – toată lumea era entuziasmată în Cehoslovacia, era o efervescență extraordinară: se desființase cenzura, se liberalizaseră deja niște părți din economie, se deschiseseră granițele...”

1:03:07 „Havel este un autor dramatic, piesele lui sunt, în general, subsumate în acest curent, în mare vogă atunci, al teatrului absurdului, în anii ’60-’70. A avut la început, în primele lui piese, tema aceasta – care era, în anii ’50-’60 tema favorită a absurdului și la Ionescu, și la Beckett și așa mai departe – tema aceasta a vorbei goale, a limbajului...”]]>4181comunism,havel,justitia,memoriei,nato,patrasconiu,podcast,sever,spandugino,vaclav,voinescufalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-parintele-episcop-ignatie-al-husilor-craciunul-partea-a-doua--52272388
Care dintre cele două mari sărbători ale creștinătății reprezintă darul desăvârșit pe care Dumnezeu îl oferă omenirii: Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Învierea Sa? Peștera în care S-a născut Iisus semnifică altceva decât peștera lui Platon? Ce înseamnă a colinda, dincolo de ceea ce se vede și de muzica specifică acestui ritual? Cum era, oare, pruncul Iisus? De unde vin cei trei magi evocați într-unul dintre cele mai misterioase pasaje din Noul Testament, aparținând Evangheliei lui Matei? De ce aduc ei aur, smirnă și tămâie? Care este diferența dintre smirnă și tămâie? Ce se întâmplă în Biserică, din punct de vedere instituțional, cu câteva zile înaintea Nașterii Mântuitorului? Dar în ziua de Crăciun și în perioada imediat următoare? De ce această sărbătoare creștină continuă să-i tulbure pe unii care ar dori s-o înlăture din viața spirituală a omului contemporan? Pe firul temelor deschise în precedentul episod al ediției prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu aprofundează semnificațiile iconografice, ritualice și liturgice ale marelui eveniment cu adânci reverberații pentru lumea creștină, din care izvorăsc, sub semnul luminii dumnezeiești, bucuria curată și dragostea nesfârșită față de oameni.

0:00 Părintele Episcop Ignatie al Hușilor | Crăciunul - Partea a doua

9:29 „Însă legat de peștera Mântuitorului, nu numai că este simbolul, ci a devenit un fel de «axis mundi», un centru al Universului, locul în care s-a zămislit tot ceea ce ține de esența, de profunzimea vieții creștine. Sunt foarte mulți Părinți ai Bisericii noastre care recurg și fac referință la faptul că Iisus s-a născut într-o peșteră, smerit...”

22:39 „Pentru cei de dinaintea noastră, pentru înaintașii noștri, a colinda era ceva sacru, nu un motiv de benchetuială, axat pe partea gastronomică. Colindatul avea drept finalitate participarea la Sfânta Liturghie. De fapt, a colinda, nu însemna altceva decât – nu știu dacă cei de dinaintea noastră s-au gândit la aceasta, dar mi-aș permite să fac această corelație – o repetare a procesiunii pe care o făceau creștinii primelor veacuri...”

30:30 „Este foarte interesant acest text al Sfântului Ambrozie, care, de fapt, e un pasaj din comentariul pe care îl face pe marginea Nașterii Mântuitorului în Evanghelia de la Luca. Adică minunăția acestui eveniment – sau profunzimile, sau adâncimea sa – este faptul că Dumnezeu le alege pe cele mai smerite, mai neînsemnate și cărora le dă o valoare extraordinară prin prezența Sa.

39:39 „De ce Dumnezeu consideră că această veste a Nașterii lui Iisus trebuie să fie împărtășită prima dată păstorilor, și nu altor categorii sociale? Sunt două explicații. Una dintre ele este că în literatura de specialitate, în literatura rabinică, păstorii nu se bucurau de un anumit prestigiu, de un anumit respect. Erau neînsemnați, nesemnificațivi și Dumnezeu, așa cum am spus, le alege pe cele care sunt nesemnificative, pentru a le da o valoare extraordinară.”

50:22 „Sărbătoarea Crăciunului presupune, implică un anumit număr de zile de post. Este precedată de o perioadă de post de patruzeci de zile și această perioadă nu este altceva decât o pregătire a noastră: inima mea, sufletul mea să devină ca o peșteră din Bethleem, în care Iisus să se nască, să se pogoare în viața mea. Această pregătire culminează cu ajunul Crăciunului...”

58:29 „Deranjează, cred eu, mă gândesc că deranjează faptul că civilizația creștină, creștinismul este cel care conferă valoare demnității persoanei umane în unicitatea ei. Progresismul liberal este cel care tratează lucrurile ca grup: sunt drepturi de grup, nu drepturi individuale, personale, care țin de configurația și specificul fiecăruia în parte.”
]]>https://api.spreaker.com/episode/52272388Sun, 25 Dec 2022 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care dintre cele două mari sărbători ale creștinătății...
Care dintre cele două mari sărbători ale creștinătății reprezintă darul desăvârșit pe care Dumnezeu îl oferă omenirii: Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Învierea Sa? Peștera în care S-a născut Iisus semnifică altceva decât peștera lui Platon? Ce înseamnă a colinda, dincolo de ceea ce se vede și de muzica specifică acestui ritual? Cum era, oare, pruncul Iisus? De unde vin cei trei magi evocați într-unul dintre cele mai misterioase pasaje din Noul Testament, aparținând Evangheliei lui Matei? De ce aduc ei aur, smirnă și tămâie? Care este diferența dintre smirnă și tămâie? Ce se întâmplă în Biserică, din punct de vedere instituțional, cu câteva zile înaintea Nașterii Mântuitorului? Dar în ziua de Crăciun și în perioada imediat următoare? De ce această sărbătoare creștină continuă să-i tulbure pe unii care ar dori s-o înlăture din viața spirituală a omului contemporan? Pe firul temelor deschise în precedentul episod al ediției prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu aprofundează semnificațiile iconografice, ritualice și liturgice ale marelui eveniment cu adânci reverberații pentru lumea creștină, din care izvorăsc, sub semnul luminii dumnezeiești, bucuria curată și dragostea nesfârșită față de oameni.

0:00 Părintele Episcop Ignatie al Hușilor | Crăciunul - Partea a doua

9:29 „Însă legat de peștera Mântuitorului, nu numai că este simbolul, ci a devenit un fel de «axis mundi», un centru al Universului, locul în care s-a zămislit tot ceea ce ține de esența, de profunzimea vieții creștine. Sunt foarte mulți Părinți ai Bisericii noastre care recurg și fac referință la faptul că Iisus s-a născut într-o peșteră, smerit...”

22:39 „Pentru cei de dinaintea noastră, pentru înaintașii noștri, a colinda era ceva sacru, nu un motiv de benchetuială, axat pe partea gastronomică. Colindatul avea drept finalitate participarea la Sfânta Liturghie. De fapt, a colinda, nu însemna altceva decât – nu știu dacă cei de dinaintea noastră s-au gândit la aceasta, dar mi-aș permite să fac această corelație – o repetare a procesiunii pe care o făceau creștinii primelor veacuri...”

30:30 „Este foarte interesant acest text al Sfântului Ambrozie, care, de fapt, e un pasaj din comentariul pe care îl face pe marginea Nașterii Mântuitorului în Evanghelia de la Luca. Adică minunăția acestui eveniment – sau profunzimile, sau adâncimea sa – este faptul că Dumnezeu le alege pe cele mai smerite, mai neînsemnate și cărora le dă o valoare extraordinară prin prezența Sa.

39:39 „De ce Dumnezeu consideră că această veste a Nașterii lui Iisus trebuie să fie împărtășită prima dată păstorilor, și nu altor categorii sociale? Sunt două explicații. Una dintre ele este că în literatura de specialitate, în literatura rabinică, păstorii nu se bucurau de un anumit prestigiu, de un anumit respect. Erau neînsemnați, nesemnificațivi și Dumnezeu, așa cum am spus, le alege pe cele care sunt nesemnificative, pentru a le da o valoare extraordinară.”

50:22 „Sărbătoarea Crăciunului presupune, implică un anumit număr de zile de post. Este precedată de o perioadă de post de patruzeci de zile și această perioadă nu este altceva decât o pregătire a noastră: inima mea, sufletul mea să devină ca o peșteră din Bethleem, în care Iisus să se nască, să se pogoare în viața mea. Această pregătire culminează cu ajunul Crăciunului...”

58:29 „Deranjează, cred eu, mă gândesc că deranjează faptul că civilizația creștină, creștinismul este cel care conferă valoare demnității persoanei umane în unicitatea ei. Progresismul liberal este cel care tratează lucrurile ca grup: sunt drepturi de grup,...]]>3928falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-vasile-banescu-sarbatoarea-nasterii-domnului--52226337
S-ar putea spune că, în aceste zile premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului, cerul coboară pe pământ, iar oamenii îmbracă haine de lumină? Nașterea lui Iisus Hristos anticipează, într-un anume fel, Învierea evocată de sărbătorile pascale? S-ar fi putut El naște altundeva decât într-o iesle, așa cum ni se relatează în Evanghelie? De ce s-a născut atât de sărac, precum cel mai sărac rege din această lume? Este, oare, peștera un loc vindecător, un spațiu cu multiple reverberații simbolice? Cum era copilul Iisus? Ni-l putem imagina râzând? Ce păstrăm, ca ritualuri, din acele zile ale Nașterii Domnului? În ce fel i-am mai putea aduce astăzi aur, smirnă și tămâie? Ce semnifică vizitele îngerești pe care le-au primit în acele zile Iosif și Fecioara Maria? Poate fi considerat îngerul un îndrumător al tainei? De unde izvorăște bucuria aceasta, aproape nepământeană, de Crăciun? Într-o ediție specială, prilejuită de sărbătoarea Nașterii Domnului, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o luminoasă călătorie spirituală spre timpul sacru al venirii lui Iisus Hristos în această lume, un moment privilegiat în care umanității i s-a dezvăluit marea taină a Vieții și Adevărului, dar și semnificația unor înalte valori morale, precum bunătatea, curăția inimii, dragostea față de oameni, smerenia și milostivirea.

0:00 Vasile Bănescu - Sărbătoarea Nașterii Domnului

9:12 „Observăm că și astăzi sunt gânditori care aleg să expedieze problema aceasta a Întrupării lui Dumnezeu, a Învierii Lui, pentru că este un scandal pentru logică. Spiritul infinit, Universul, a fost creat – asta o recunosc și mari savanți, astrofizicieni și așa mai departe. Dacă Ființa care a creat Universul și care scapă oricărei apropieri logice de el devine om, aici, repet, apare un scandal imens pentru rațiune.”

19:33 „Despre Hristos vorbesc, evident, evangheliștii, care i-au fost și martori oculari. Sunt oameni care l-au cunoscut, deci sunt mărturisitori în acest sens. Vorbesc însă, pentru cei care nu oferă suficient credit textelor evanghelice, vorbesc oameni care n-au avut nicio legătură cu creștinismul, dar care au fost, într-un fel, martorii evenimentelor provocate de Hristos în timpul când a trăit în Iudeea. Mă gândesc la textele lui Tacit...”

30:14 „Eu am rămas foarte frumos marcat de o carte despre care s-a vorbit prea puțin, o carte care-i aparține unui mare spirit sud-american. Rubem Alves este autorul; e comparat cu Steinhardt în America de Sud. El are o carte intitulată „Cartea cuvintelor bune de mâncat”. E vorba de o parabolă, până la urmă, în carte, dar este limpede că aceste cuvinte rostite de Hristos, prin care El e prezent și astăzi alături de noi, pot fi percepute ca o hrană.”

41:38 „Timpul, spune Părintele Stăniloae, trebuie să fie acest interval între chemarea lui Dumnezeu – Hristos vine în lume pentru a ne chema spre El, spre modelul suprem – și răspunsul pe care noi îl oferim. Răspunsul nostru nu vine imediat. De obicei, vine târziu sau nu vine niciodată, Dumnezeu așteptându-l. Hristos stă la ușă și bate.”

50:52 „Hristos, cum spuneam, a fost un om deplin și, în același timp, Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-omul. Din păcate, a apărut în istorie, din cauza provocărilor demonice care au stârnit ideologiile, omul-Dumnezeu. Este Antihristul, omul-Dumnezeu, pentru că accentul nu mai cade pe Dumnezeu, ci pe omul care vrea să fie adorat ca un Dumnezeu.”

1:01:23 „Creștinismul e personalist și nu poate fi altfel: suntem persoane. Dimensiunea personalismului este cea mai detestată dimensiune de toate totalitarismele care suprimă persoana prin suprimarea libertății și-l transformă pe om într-un individ biped sau număr. De aceea creștinismul este cel care sanifică istoria umanității, pentru că pune în centru persoana, valoarea ei irepetabilă, extraordinara ei dimensiune spirituală.”

1:09:48 „Cuvintele acestea sunt o probă, încă una în plus, a faptului că despre aceste lucruri tainice nimeni n-a vorbit mai profund decât au făcut-o marii părinți creștini, pentru că nu poți vorbi profund despre aceste lucruri decât din interiorul lor, după ce te scufunzi în această zonă densă, în această adâncime a Scripturii.”

1:20:17 „N-a fost un rege politic, cum sperau mulți contemporani ai lui să fie. El a refuzat, evident, statutul de Mesia politic, pentru că importanța lui Mesia în istoria poporului evreu era cu totul alta decât eliberarea imediată de sub strivitoarea stăpânire romană. De ce s-a născut atât de sărac? Pentru a indica încă de la bun început că nu pe bogăție trebuie să cadă accentul, că bogăția, firește, cum o spun mari părinți ai Bisericii nu este rea în sine, nimic nu este rău în sine...”]]>https://api.spreaker.com/episode/52226337Tue, 20 Dec 2022 16:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune că, în aceste zile premergătoare marii...
S-ar putea spune că, în aceste zile premergătoare marii sărbători a Nașterii Domnului, cerul coboară pe pământ, iar oamenii îmbracă haine de lumină? Nașterea lui Iisus Hristos anticipează, într-un anume fel, Învierea evocată de sărbătorile pascale? S-ar fi putut El naște altundeva decât într-o iesle, așa cum ni se relatează în Evanghelie? De ce s-a născut atât de sărac, precum cel mai sărac rege din această lume? Este, oare, peștera un loc vindecător, un spațiu cu multiple reverberații simbolice? Cum era copilul Iisus? Ni-l putem imagina râzând? Ce păstrăm, ca ritualuri, din acele zile ale Nașterii Domnului? În ce fel i-am mai putea aduce astăzi aur, smirnă și tămâie? Ce semnifică vizitele îngerești pe care le-au primit în acele zile Iosif și Fecioara Maria? Poate fi considerat îngerul un îndrumător al tainei? De unde izvorăște bucuria aceasta, aproape nepământeană, de Crăciun? Într-o ediție specială, prilejuită de sărbătoarea Nașterii Domnului, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o luminoasă călătorie spirituală spre timpul sacru al venirii lui Iisus Hristos în această lume, un moment privilegiat în care umanității i s-a dezvăluit marea taină a Vieții și Adevărului, dar și semnificația unor înalte valori morale, precum bunătatea, curăția inimii, dragostea față de oameni, smerenia și milostivirea.

0:00 Vasile Bănescu - Sărbătoarea Nașterii Domnului

9:12 „Observăm că și astăzi sunt gânditori care aleg să expedieze problema aceasta a Întrupării lui Dumnezeu, a Învierii Lui, pentru că este un scandal pentru logică. Spiritul infinit, Universul, a fost creat – asta o recunosc și mari savanți, astrofizicieni și așa mai departe. Dacă Ființa care a creat Universul și care scapă oricărei apropieri logice de el devine om, aici, repet, apare un scandal imens pentru rațiune.”

19:33 „Despre Hristos vorbesc, evident, evangheliștii, care i-au fost și martori oculari. Sunt oameni care l-au cunoscut, deci sunt mărturisitori în acest sens. Vorbesc însă, pentru cei care nu oferă suficient credit textelor evanghelice, vorbesc oameni care n-au avut nicio legătură cu creștinismul, dar care au fost, într-un fel, martorii evenimentelor provocate de Hristos în timpul când a trăit în Iudeea. Mă gândesc la textele lui Tacit...”

30:14 „Eu am rămas foarte frumos marcat de o carte despre care s-a vorbit prea puțin, o carte care-i aparține unui mare spirit sud-american. Rubem Alves este autorul; e comparat cu Steinhardt în America de Sud. El are o carte intitulată „Cartea cuvintelor bune de mâncat”. E vorba de o parabolă, până la urmă, în carte, dar este limpede că aceste cuvinte rostite de Hristos, prin care El e prezent și astăzi alături de noi, pot fi percepute ca o hrană.”

41:38 „Timpul, spune Părintele Stăniloae, trebuie să fie acest interval între chemarea lui Dumnezeu – Hristos vine în lume pentru a ne chema spre El, spre modelul suprem – și răspunsul pe care noi îl oferim. Răspunsul nostru nu vine imediat. De obicei, vine târziu sau nu vine niciodată, Dumnezeu așteptându-l. Hristos stă la ușă și bate.”

50:52 „Hristos, cum spuneam, a fost un om deplin și, în același timp, Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-omul. Din păcate, a apărut în istorie, din cauza provocărilor demonice care au stârnit ideologiile, omul-Dumnezeu. Este Antihristul, omul-Dumnezeu, pentru că accentul nu mai cade pe Dumnezeu, ci pe omul care vrea să fie adorat ca un Dumnezeu.”

1:01:23 „Creștinismul e personalist și nu poate fi altfel: suntem persoane. Dimensiunea personalismului este cea mai detestată dimensiune de toate totalitarismele care suprimă persoana prin suprimarea libertății și-l...]]>5364banescu,craciun,domnului,nasterea,podcast,spandugino,vasilefalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-parintele-episcop-ignatie-al-husilor-craciunul-prima-parte--52193374
Ce reprezintă sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, ca eveniment fundamental și întemeietor pentru creștini? Data de 25 decembrie este o convenție sau înseamnă mai mult decât atât? Dacă am propune o ordonare logică a textelor biblice despre Nașterea Mântuitorului, la ce fel de surse – orale și hermeneutice – ar trebui să recurgem? De ce Iisus Hristos s-a născut la Bethleem, și nu la Ierusalim? Cum arăta, oare, Bethleemul în acea perioadă? Ce semnificație are, în plan spiritual, denumirea care i-a fost atribuită , aceea de „casă a pâinii”? Cât de importante s-au dovedit a fi cărțile și profețiile veterotestamentare în construirea orizontului de așteptare cu privire la apariția unui Mântuitor în mijlocul oamenilor? De ce avem nevoie și astăzi de un Mântuitor? Pe firul unor întrebări esențiale, în prima parte a acestei ediții speciale prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, dialogul dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează semnificațiile profunde ale Crăciunului, considerat o evocare a teofaniei, o formă simbolică de re-creare a lumii, dar și un răstimp privilegiat, în care se celebrează, în deplină comuniune cu lumina și adevărul, întruparea celei mai autentice iubiri față de umanitate.

7.37 „Relatarea despre evenimentul întrupării, evenimentul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos o vom găsi în două Evanghelii: în Evanghelia de la Matei și Evanghelia de la Luca. Cea de la Luca este o versiune puțin mai detaliată, mai elaborată, mai amănunțită, chiar cu aspecte care țin de ordin cronologic, concret, încât am putea data cu oarecare aproximație anul propriu-zis de naștere – să spunem – al Domnului Hristos.”

16.38 „În schimb, în Evanghelia de la Luca este contextualizat din punct de vedere cronologic, din punct de vedere istoric: ni se spune că în vremea Cezarului August, care nu era altcineva decât Octavian Augustus. Și nu cred că este o pură întâmplare faptul că Sfântul Evanghelist Luca îl menționează pe Octavian Augustus, pentru că el era simbolul păcii romane, celebra «Pax Romana»...”

25.57 „Iisus Hristos este pâinea vieții, care se coboară din cer în casa pâinii și ni se dăruiește în Liturghie, prin împărtășanie: trupul și sângele. Este o primă semnificație, de natură teologică. Însuși Iisus se definește pe sine, în Evanghelia de la Ioan, ca fiind pâinea care s-a coborât din cer, ceea ce a scandalizat. Este unul dintre discursurile lui Iisus care i-a pus pe gânduri pe cei care l-au ascultat, inclusiv pe apostoli.”

33.59 „Orizontul acesta de așteptare este extraordinar de bine sintetizat și foarte bine surprins într-un text din slujba Crăciunului. Eu întotdeauna încerc să înțeleg semnificația sărbătorilor făcând apel permanent la slujba în sine a acelei sărbători, pentru că poate conferi niște semnificații la care chiar nu ne putem... Da, slujbele. Dacă-mi dați voie, mi-am notat aici un text care, de fapt, ne sintetizează cel mai bine conținutul acestui orizont de așteptare.”

41.27 „Este o creație. De ce este o creație? Tot slujbele ne ajută, în sensul că, în seara precedentă fiecărei mari sărbători, din punct de vedere liturgic, sunt lecturate mai multe pasaje din Vechiul Testament. Evident, în noaptea de Crăciun, în seara din ajun de Crăciun, sunt lecturate toate textele sau aproape toate textele care fac referire la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos...”]]>https://api.spreaker.com/episode/52193374Thu, 15 Dec 2022 18:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce reprezintă sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus...
Ce reprezintă sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, ca eveniment fundamental și întemeietor pentru creștini? Data de 25 decembrie este o convenție sau înseamnă mai mult decât atât? Dacă am propune o ordonare logică a textelor biblice despre Nașterea Mântuitorului, la ce fel de surse – orale și hermeneutice – ar trebui să recurgem? De ce Iisus Hristos s-a născut la Bethleem, și nu la Ierusalim? Cum arăta, oare, Bethleemul în acea perioadă? Ce semnificație are, în plan spiritual, denumirea care i-a fost atribuită , aceea de „casă a pâinii”? Cât de importante s-au dovedit a fi cărțile și profețiile veterotestamentare în construirea orizontului de așteptare cu privire la apariția unui Mântuitor în mijlocul oamenilor? De ce avem nevoie și astăzi de un Mântuitor? Pe firul unor întrebări esențiale, în prima parte a acestei ediții speciale prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, dialogul dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează semnificațiile profunde ale Crăciunului, considerat o evocare a teofaniei, o formă simbolică de re-creare a lumii, dar și un răstimp privilegiat, în care se celebrează, în deplină comuniune cu lumina și adevărul, întruparea celei mai autentice iubiri față de umanitate.

7.37 „Relatarea despre evenimentul întrupării, evenimentul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos o vom găsi în două Evanghelii: în Evanghelia de la Matei și Evanghelia de la Luca. Cea de la Luca este o versiune puțin mai detaliată, mai elaborată, mai amănunțită, chiar cu aspecte care țin de ordin cronologic, concret, încât am putea data cu oarecare aproximație anul propriu-zis de naștere – să spunem – al Domnului Hristos.”

16.38 „În schimb, în Evanghelia de la Luca este contextualizat din punct de vedere cronologic, din punct de vedere istoric: ni se spune că în vremea Cezarului August, care nu era altcineva decât Octavian Augustus. Și nu cred că este o pură întâmplare faptul că Sfântul Evanghelist Luca îl menționează pe Octavian Augustus, pentru că el era simbolul păcii romane, celebra «Pax Romana»...”

25.57 „Iisus Hristos este pâinea vieții, care se coboară din cer în casa pâinii și ni se dăruiește în Liturghie, prin împărtășanie: trupul și sângele. Este o primă semnificație, de natură teologică. Însuși Iisus se definește pe sine, în Evanghelia de la Ioan, ca fiind pâinea care s-a coborât din cer, ceea ce a scandalizat. Este unul dintre discursurile lui Iisus care i-a pus pe gânduri pe cei care l-au ascultat, inclusiv pe apostoli.”

33.59 „Orizontul acesta de așteptare este extraordinar de bine sintetizat și foarte bine surprins într-un text din slujba Crăciunului. Eu întotdeauna încerc să înțeleg semnificația sărbătorilor făcând apel permanent la slujba în sine a acelei sărbători, pentru că poate conferi niște semnificații la care chiar nu ne putem... Da, slujbele. Dacă-mi dați voie, mi-am notat aici un text care, de fapt, ne sintetizează cel mai bine conținutul acestui orizont de așteptare.”

41.27 „Este o creație. De ce este o creație? Tot slujbele ne ajută, în sensul că, în seara precedentă fiecărei mari sărbători, din punct de vedere liturgic, sunt lecturate mai multe pasaje din Vechiul Testament. Evident, în noaptea de Crăciun, în seara din ajun de Crăciun, sunt lecturate toate textele sau aproape toate textele care fac referire la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos...”]]>2906falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-mihaela-mancas-dictionar-de-stilistica--52193459
De ce uităm, adesea, că stilul este omul? S-ar putea afirma că dicționarele sunt un fel de școală cu program prelungit? Cum s-a ivit ideea acestui proiect, ținând seama de profilul „Dicționarului de stilistică”? Ce fel de ghid este o asemenea carte și în ce domenii putem naviga mai bine dacă o avem în apropiere? Ne permite, oare, stilistica să înțelegem mai bine viața? Ce capcane am putea ocoli cu ajutorul unui instrument atât de sofisticat și de prețios în același timp? Care a fost vârsta de aur a retoricii? Trăim vremuri fertile pentru o știință atât de venerabilă cum este stilistica? Prin ce devine cu atât mai importantă o istorie stilistică a literaturii? Explorând arhitectura „Dicționarului de stilistică”, dialogul dintre Mihaela Mancaș, profesor emerit, unul dintre cei mai valoroși specialiști în stilistică literară, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează punctele de convergență dintre diferitele științe ale limbii, inserțiile structuraliste care au reconfigurat în secolul trecut direcțiile de cercetare lingvistică, precum și rolul stilisticii în analiza estetică a creațiilor literare, invitându-ne la o subtilă reflecție asupra frumosului artistic.

7.24 „În momentul de care vorbesc eu, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, era deja în decadență. Se ridicau, cum să spun, poeticile romantice, care negau complet orișice clasificare de tip retoric, și retorica a murit. S-a stins de tot. A fost scoasă din școli, nu s-a mai făcut niciun fel de aluzie la ea și toată lumea, toți romanticii și chiar și simboliștii au început să o nege...”

17.06 „Stilistica este o știință, o umbrelă largă. Ea poate să cuprindă – și cuprinde, de fapt – tot ce ține de expresivitate. În termeni mai largi și mai pompoși, am zice tot ce ține de frumos. Și atunci, toate subdisciplinele ei se referă la o variantă sau alta de tip de text sau la particularități ale unor tipuri de texte.”

24.50 „Acest abuz de cunoaștere a figurilor și de definire a figurilor a dăunat școlii, aplicării, să zicem, în analiza poeziei a acestui tip de analiză. Au fost profesori care au inspectat foarte multe școli: și elementare, adică gimnaziale, și mai elevate, la liceu. Se ajunsese la aprecierea unei poezii după ce i se făcea inventarul figurilor...”

32.18 „El [structuralismul] a avut însă merite extraordinare și aș spune, revenind la întrebarea dumneavoastră, că în stilistică poate mai mult decât în altă parte. În retorică deja – am văzut –, acea interpretare semantică a figurilor a fost salvarea. A fost excelentă și a dat ocazia, după aceea, reinterpretării textului de poezie.”

38.29 „Am avut între stilisticienii români doi iluștri reprezentanți ai fiecăreia dintre aceste direcții. Stilistica lingvistică a fost, să zicem așa, închisă în cartea lui Iorgu Iordan, «Stilistica limbii române». Stilistica lui Iordan este o stilistică a limbii...”]]>https://api.spreaker.com/episode/52193459Thu, 15 Dec 2022 12:14:22 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce uităm, adesea, că stilul este omul? S-ar putea...
De ce uităm, adesea, că stilul este omul? S-ar putea afirma că dicționarele sunt un fel de școală cu program prelungit? Cum s-a ivit ideea acestui proiect, ținând seama de profilul „Dicționarului de stilistică”? Ce fel de ghid este o asemenea carte și în ce domenii putem naviga mai bine dacă o avem în apropiere? Ne permite, oare, stilistica să înțelegem mai bine viața? Ce capcane am putea ocoli cu ajutorul unui instrument atât de sofisticat și de prețios în același timp? Care a fost vârsta de aur a retoricii? Trăim vremuri fertile pentru o știință atât de venerabilă cum este stilistica? Prin ce devine cu atât mai importantă o istorie stilistică a literaturii? Explorând arhitectura „Dicționarului de stilistică”, dialogul dintre Mihaela Mancaș, profesor emerit, unul dintre cei mai valoroși specialiști în stilistică literară, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează punctele de convergență dintre diferitele științe ale limbii, inserțiile structuraliste care au reconfigurat în secolul trecut direcțiile de cercetare lingvistică, precum și rolul stilisticii în analiza estetică a creațiilor literare, invitându-ne la o subtilă reflecție asupra frumosului artistic.

7.24 „În momentul de care vorbesc eu, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, era deja în decadență. Se ridicau, cum să spun, poeticile romantice, care negau complet orișice clasificare de tip retoric, și retorica a murit. S-a stins de tot. A fost scoasă din școli, nu s-a mai făcut niciun fel de aluzie la ea și toată lumea, toți romanticii și chiar și simboliștii au început să o nege...”

17.06 „Stilistica este o știință, o umbrelă largă. Ea poate să cuprindă – și cuprinde, de fapt – tot ce ține de expresivitate. În termeni mai largi și mai pompoși, am zice tot ce ține de frumos. Și atunci, toate subdisciplinele ei se referă la o variantă sau alta de tip de text sau la particularități ale unor tipuri de texte.”

24.50 „Acest abuz de cunoaștere a figurilor și de definire a figurilor a dăunat școlii, aplicării, să zicem, în analiza poeziei a acestui tip de analiză. Au fost profesori care au inspectat foarte multe școli: și elementare, adică gimnaziale, și mai elevate, la liceu. Se ajunsese la aprecierea unei poezii după ce i se făcea inventarul figurilor...”

32.18 „El [structuralismul] a avut însă merite extraordinare și aș spune, revenind la întrebarea dumneavoastră, că în stilistică poate mai mult decât în altă parte. În retorică deja – am văzut –, acea interpretare semantică a figurilor a fost salvarea. A fost excelentă și a dat ocazia, după aceea, reinterpretării textului de poezie.”

38.29 „Am avut între stilisticienii români doi iluștri reprezentanți ai fiecăreia dintre aceste direcții. Stilistica lingvistică a fost, să zicem așa, închisă în cartea lui Iorgu Iordan, «Stilistica limbii române». Stilistica lui Iordan este o stilistică a limbii...”]]>2662falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-petre-guran-episcopul-ignatie-trif-sfantul-grigorie-palama--51897269
Care ar fi diferența specifică propusă de Episcopul Ignatie (Trif) în cartea sa, în raport cu venerabila tradiție izvorâtă din orizontul tematic al scrierilor Sfântului Grigorie Palama? De ce este un eveniment în sine apariția unei astfel de lucrări în teologia românească? Ce sunt energiile necreate ale lui Dumnezeu? S-ar putea afirma că faimoasa formulă „ora et labora” („roagă-te și muncește”) este valabilă și pentru timpurile noastre? Cum a fost posibilă redescoperirea isihasmului în secolul al XX-lea, dincolo de micile spații ecleziastice în care se practicase până atunci? Am greși, oare, dacă am afirma că, în urmă cu șapte secole, Sfântul Grigorie Palama a scris o bună parte din ceea ce am putea numi „softul” lumii de astăzi? Ar putea fi viața marea noastră supraputere și, dacă da, cum ne asumăm o asemenea conștiință? Prilejuit de recenta apariție a cărții Episcopului Ignatie (Trif), „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate”, considerată o adevărată comoară de erudiție și un efort de reflecție cu totul remarcabil, dialogul dintre Petre Guran, istoric și cercetător științific la Institutul de Studii Est-Europene al Academiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează armonioasa arhitectură a volumului, reliefând importanța traducerilor și a studiilor palamite, tradiția neîntreruptă a rugăciunii isihaste, rolul social al unei asemenea învățături, precum și ceea ce se întâmplă cu omul atunci când trăiește experiența energiilor necreate ale lui Dumnezeu.


0:00 Episcopul Ignatie (Trif) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE

8:46 „Și atunci întrebarea care se ridică: după Dumitru Stăniloae, după Ioan I. Ică jr, ce mai poți spune în teologia românească despre Grigorie Palama? Surpriza plăcută este că poți spune lucruri noi, din două motive: 1. că Grigore Palama e, într-adevăr, un subiect care polarizează; nu poți să rămâi indiferent. Deci Grigorie Palama ori te atrage, ori te respinge, în orice caz nu te lasă fără reacție.”
18:11 „Partea a doua a acestui capitol lung, al treilea, este despre ucenicii sau exegeții lui Grigorie Palama, din timpul vieții sau imediat după moarte, între care, în mod foarte semnificativ – e un punct pe care poate că-l mai dezvoltăm –, e Nicolae Cabasila.”

27:25 „Trebuie să fim atenți, iar Preasfințitul Ignatie e atent la terminologie și face distincții foarte importante. Una este isihasmul – este categoria mai mare –, alta este palamismul, în interiorul isihasmului, adică e o doctrină care îți explică de ce este isihasmul nucleul vieții creștine...”

41:26 „Ce aduce nou în acest sens Grigorie Palama este că deschide omul unui destin extraordinar. Omul, prin teologia Sfântului Grigorie Palama, are șansa unei deveniri care este cu totul și cu totul deosebită. O numim îndumnezeire – și de aici frica aceasta de rolul teologiei palamite și, în general, al aspectelor celor mai provocatoare ale creștinismului, ale Evangheliilor.”

55:00 „Dumnezeu rămâne cu totul dincolo de toate categoriile noastre, ca Ființă: inaccesibil, incognoscibil, incomprehensibil. Dar Dumnezeu, acest Dumnezeu care e dincolo de orice categorii, acționează – și acesta e numele acțiunii lui Dumnezeu, al energiei lui Dumnezeu – prin energii necreate.”

1:03:20 „Gândirea aceasta teologică a Bizanțului este transfigurată și relansată în istorie în secolul al XIV-lea, prin teologia palamită. Ea este încă o dată salvată în miezul acestui Occident. Dacă ne uităm – acum e o mare discuție, n-o mai deschidem astăzi –, pentru mine, România nu face parte din Orient, ci din Occident.”

Cartea EPISCOPUL IGNATIE (TRIF) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE este disponibilă aici: https://bit.ly/Episcopul-Ignatie]]>https://api.spreaker.com/episode/51897269Tue, 15 Nov 2022 12:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care ar fi diferența specifică propusă de Episcopul...
Care ar fi diferența specifică propusă de Episcopul Ignatie (Trif) în cartea sa, în raport cu venerabila tradiție izvorâtă din orizontul tematic al scrierilor Sfântului Grigorie Palama? De ce este un eveniment în sine apariția unei astfel de lucrări în teologia românească? Ce sunt energiile necreate ale lui Dumnezeu? S-ar putea afirma că faimoasa formulă „ora et labora” („roagă-te și muncește”) este valabilă și pentru timpurile noastre? Cum a fost posibilă redescoperirea isihasmului în secolul al XX-lea, dincolo de micile spații ecleziastice în care se practicase până atunci? Am greși, oare, dacă am afirma că, în urmă cu șapte secole, Sfântul Grigorie Palama a scris o bună parte din ceea ce am putea numi „softul” lumii de astăzi? Ar putea fi viața marea noastră supraputere și, dacă da, cum ne asumăm o asemenea conștiință? Prilejuit de recenta apariție a cărții Episcopului Ignatie (Trif), „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate”, considerată o adevărată comoară de erudiție și un efort de reflecție cu totul remarcabil, dialogul dintre Petre Guran, istoric și cercetător științific la Institutul de Studii Est-Europene al Academiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează armonioasa arhitectură a volumului, reliefând importanța traducerilor și a studiilor palamite, tradiția neîntreruptă a rugăciunii isihaste, rolul social al unei asemenea învățături, precum și ceea ce se întâmplă cu omul atunci când trăiește experiența energiilor necreate ale lui Dumnezeu.


0:00 Episcopul Ignatie (Trif) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE

8:46 „Și atunci întrebarea care se ridică: după Dumitru Stăniloae, după Ioan I. Ică jr, ce mai poți spune în teologia românească despre Grigorie Palama? Surpriza plăcută este că poți spune lucruri noi, din două motive: 1. că Grigore Palama e, într-adevăr, un subiect care polarizează; nu poți să rămâi indiferent. Deci Grigorie Palama ori te atrage, ori te respinge, în orice caz nu te lasă fără reacție.”
18:11 „Partea a doua a acestui capitol lung, al treilea, este despre ucenicii sau exegeții lui Grigorie Palama, din timpul vieții sau imediat după moarte, între care, în mod foarte semnificativ – e un punct pe care poate că-l mai dezvoltăm –, e Nicolae Cabasila.”

27:25 „Trebuie să fim atenți, iar Preasfințitul Ignatie e atent la terminologie și face distincții foarte importante. Una este isihasmul – este categoria mai mare –, alta este palamismul, în interiorul isihasmului, adică e o doctrină care îți explică de ce este isihasmul nucleul vieții creștine...”

41:26 „Ce aduce nou în acest sens Grigorie Palama este că deschide omul unui destin extraordinar. Omul, prin teologia Sfântului Grigorie Palama, are șansa unei deveniri care este cu totul și cu totul deosebită. O numim îndumnezeire – și de aici frica aceasta de rolul teologiei palamite și, în general, al aspectelor celor mai provocatoare ale creștinismului, ale Evangheliilor.”

55:00 „Dumnezeu rămâne cu totul dincolo de toate categoriile noastre, ca Ființă: inaccesibil, incognoscibil, incomprehensibil. Dar Dumnezeu, acest Dumnezeu care e dincolo de orice categorii, acționează – și acesta e numele acțiunii lui Dumnezeu, al energiei lui Dumnezeu – prin energii necreate.”

1:03:20 „Gândirea aceasta teologică a Bizanțului este transfigurată și relansată în istorie în secolul al XIV-lea, prin teologia palamită. Ea este încă o dată salvată în miezul acestui Occident. Dacă ne uităm – acum e o mare discuție, n-o mai deschidem astăzi –, pentru mine, România nu face parte din Orient, ci din Occident.”

Cartea EPISCOPUL IGNATIE (TRIF) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA ȘI TEOLOGIA ENERGIILOR NECREATE este disponibilă...]]>4474falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-justitia-memoriei-thierry-wolton-comunismul-si-consecintele-sale--51775591
Cât de importantă este justiția memoriei în amplul proces de investigare a crimelor comunismului și a factorilor care au condus la instaurarea acestui regim în numeroase țări ale lumii? Ce anume l-a determinat pe Thierry Wolton să scrie cele trei volume reunite sub titlul „O istorie mondială a comunismului”, lucrare fundamentală pentru înțelegerea rolului pe care călăii și complicii lor l-au avut în aplicarea și perpetuarea unei ideologii criminale? Cum ar fi arătat astăzi lumea, dacă revoluția comunistă ar fi reușit în totalitate? Din ce cauză a eșuat proiectul internaționalist al comunismului? Cine sunt complicii și cât de nocive s-au dovedit a fi tăcerea și denaturarea adevărului? În jurul unor teme de o ardentă actualitate, prilejuite de inițierea ciclului de conferințe „Justiția memoriei”, organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino, dialogul dintre marele istoric și eseist francez Thierry Wolton, autorul unor lucrări esențiale despre istoria comunismului, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne dezvăluie modul de funcționare a sistemului comunist, textura de adâncime a relațiilor de cauzalitate și a formelor prin care se manifestă astăzi moștenirea sa, resursele de metamorfozare ale acestui spectru, dar, mai ales, imensa noastră datorie morală de a apăra libertatea, considerată valoarea primordială a ființei umane.

8.49 „Mulți oameni mai cred și astăzi despre comunism că este o idee frumoasă, dar care a fost greșit aplicată. Cred cu tărie acest lucru. Nu știu în ce măsură comunismul a fost o idee frumoasă, dar știu însă despre comunism că a fost aplicat.”

16.17 „Așadar, proiectul internaționalist al comunismului nu a funcționat. Acest lucru este foarte important, pentru că, așa cum acest proiect nu a funcționat, am asistat în întreaga lume la o repliere naționalistă a comunismului, deoarece ideologia își pierduse puterea de convingere, în măsura în care promitea un paradis care nu se mai concretiza.”

26.36 „Comunismul a marcat spiritele și le marchează încă, pentru că modul său de funcționare este unul de tip binar. Există cei buni și cei răi. Cei buni sunt comuniștii, eventual poporul, proletarii, săracii, cei ce trebuie salvați etc. Aceasta este tabăra celor buni. Cei răi sunt capitaliștii, exploatatorii, imperialiștii, colonizatorii etc.”

35.14 „S-a uitat cu desăvârșire că Polonia a fost marele martir al celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul a început în Polonia și tot în Polonia s-a încheiat. Polonezii au înregistrat un număr considerabil de morți. Au fost striviți de istorie, pentru că, așa cum știți, după război au fost ocupați de Armata Roșie, ajungând în lagărul comunist.”

44.44 „Pentru că, în primul rând, crimele comunismului au fost cunoscute încă de la început. Primele dovezi despre crimele din Rusia bolșevică datează din 1918. Mărturiile reies din cărți, din primele cărți publicate. În «Istoria» mea asupra comunismului, am consemnat o listă de cincizeci de cărți, în diferite limbi – engleză, franceză, germană etc. –, care demonstrează că existau încă de atunci mărturii.”

51.42 „Victimele au murit din cauza indiferenței contemporanilor, pentru că, așa cum am spus mai devreme, aceștia au întors privirea în altă parte și au tăcut. În indiferența contemporanilor lor. Dacă nu ne amintim de ele, mor pentru a doua oară. Mor pentru a doua oară. Mor în memoria noastră, în absența amintirilor noastre.”]]>https://api.spreaker.com/episode/51775591Thu, 03 Nov 2022 18:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă este justiția memoriei în amplul...
Cât de importantă este justiția memoriei în amplul proces de investigare a crimelor comunismului și a factorilor care au condus la instaurarea acestui regim în numeroase țări ale lumii? Ce anume l-a determinat pe Thierry Wolton să scrie cele trei volume reunite sub titlul „O istorie mondială a comunismului”, lucrare fundamentală pentru înțelegerea rolului pe care călăii și complicii lor l-au avut în aplicarea și perpetuarea unei ideologii criminale? Cum ar fi arătat astăzi lumea, dacă revoluția comunistă ar fi reușit în totalitate? Din ce cauză a eșuat proiectul internaționalist al comunismului? Cine sunt complicii și cât de nocive s-au dovedit a fi tăcerea și denaturarea adevărului? În jurul unor teme de o ardentă actualitate, prilejuite de inițierea ciclului de conferințe „Justiția memoriei”, organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino, dialogul dintre marele istoric și eseist francez Thierry Wolton, autorul unor lucrări esențiale despre istoria comunismului, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne dezvăluie modul de funcționare a sistemului comunist, textura de adâncime a relațiilor de cauzalitate și a formelor prin care se manifestă astăzi moștenirea sa, resursele de metamorfozare ale acestui spectru, dar, mai ales, imensa noastră datorie morală de a apăra libertatea, considerată valoarea primordială a ființei umane.

8.49 „Mulți oameni mai cred și astăzi despre comunism că este o idee frumoasă, dar care a fost greșit aplicată. Cred cu tărie acest lucru. Nu știu în ce măsură comunismul a fost o idee frumoasă, dar știu însă despre comunism că a fost aplicat.”

16.17 „Așadar, proiectul internaționalist al comunismului nu a funcționat. Acest lucru este foarte important, pentru că, așa cum acest proiect nu a funcționat, am asistat în întreaga lume la o repliere naționalistă a comunismului, deoarece ideologia își pierduse puterea de convingere, în măsura în care promitea un paradis care nu se mai concretiza.”

26.36 „Comunismul a marcat spiritele și le marchează încă, pentru că modul său de funcționare este unul de tip binar. Există cei buni și cei răi. Cei buni sunt comuniștii, eventual poporul, proletarii, săracii, cei ce trebuie salvați etc. Aceasta este tabăra celor buni. Cei răi sunt capitaliștii, exploatatorii, imperialiștii, colonizatorii etc.”

35.14 „S-a uitat cu desăvârșire că Polonia a fost marele martir al celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul a început în Polonia și tot în Polonia s-a încheiat. Polonezii au înregistrat un număr considerabil de morți. Au fost striviți de istorie, pentru că, așa cum știți, după război au fost ocupați de Armata Roșie, ajungând în lagărul comunist.”

44.44 „Pentru că, în primul rând, crimele comunismului au fost cunoscute încă de la început. Primele dovezi despre crimele din Rusia bolșevică datează din 1918. Mărturiile reies din cărți, din primele cărți publicate. În «Istoria» mea asupra comunismului, am consemnat o listă de cincizeci de cărți, în diferite limbi – engleză, franceză, germană etc. –, care demonstrează că existau încă de atunci mărturii.”

51.42 „Victimele au murit din cauza indiferenței contemporanilor, pentru că, așa cum am spus mai devreme, aceștia au întors privirea în altă parte și au tăcut. În indiferența contemporanilor lor. Dacă nu ne amintim de ele, mor pentru a doua oară. Mor pentru a doua oară. Mor în memoria noastră, în absența amintirilor noastre.”]]>3629falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-scrieri-4--51466273Mai avem astăzi motive temeinice pentru a susține că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile? De unde începe drumul spre limpezirea acestei lumi? De la ceilalți sau de la noi înșine? Ce este religia puterii în raport cu puterea religiei? Se adeverește, în prezent, sensul profeției că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc? Care este distincția dintre sintagmele „cetatea sub asediu” și „cetatea asediată”? De unde provin cele mai puternice atacuri asupra libertății și democrației: din Vest sau din Est? Ce rol are centrul, ca idee reglatoare , în această bătălie? De ce miza este atât de importantă, încât acesta devine nu numai un mijloc, ci și un scop în sine? Cu ce arme sau instrumente se poate (re)cuceri? Cum putem naviga prin lumea în care trăim? Ne retragem într-un turn de fildeș sau ne implicăm în viața cetății? Reflectând asupra marilor teme prefigurate în corpusul de eseuri din volumul „Scrieri 4. Darul desăvârșit & Cetatea sub asediu & Pe ce lume trăim”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu configurează o radiografie lucidă și revelatoare a lumii noastre, scindate între ontologie și deontologie, între riscuri și provocări, între ceea ce a visat să fie și ceea ce este cu adevărat.
8:55 „Cred că «homo religiosus» este o constantă, o dimensiune a omului, pur și simplu. Deci asta vedem, că apetitul de spiritualitate, de depășire a propriei condiții, de înțelegere a lucrurilor ultime îl însoțesc pe om dintotdeauna și așa va fi până când va exista...”

18:28 „E o idee severă, o idee insuportabilă. Dacă stai să te gândești la tot ce implică faptul că nu există decât un Dumnezeu, restul fiind umbre, idoli, ficțiuni, fantasme, iluzii... De asta cred că și filosofia secolului al XXI-lea, care își face loc acum undeva între morala noului panteism, ecologism și etosul postumanist, va reveni la vechiul repertoriu...”

27:40 „Factorul uman pune în criză bunătatea omului, tocmai pentru că prin bunătatea noastră constitutivă am făcut loc, ontologic, în lume răului. Știm prea bine: răul nu are cum să țină de domeniul divin și, prin urmare, creația nu e atât ea rea, cât noi avem un ochi care poate să proiecteze asupra ei răul moral, răul absenței lui Dumnezeu, răul dezordinii.”

40:41 „Poate că aici a greșit, în expansiunea lui comercială, liberală, Occidentul, căzând prea ușor în convingerea că drepturile omului se răspândesc ideal, irezistibil, dar cu putere și viteza luminii, că, dacă a căzut Zidul Berlinului și a explodat URSS, toți conducătorii și popoarele lumii vor spune: «Uite, de mâine suntem liberi, democrați...»”

47:05 Internetul ne oferă un model de cunoaștere de tip neuronal, ca o obiectivare a structurii creierului, și ne arată și că poți salva ideea de centru în rețea, deci să o umanizezi urmărind policentrismul. Asta te face să nu pierzi din vedere conceptul de centru, dar, în același timp, să nu-l absolutizezi, să nu faci din el un alt idol...”

53:29 „[Darul desăvârșit] este o rugăciune care se referă la Sfânta Euharistie, adică la Hristos euharistic, felul sacramental pe care întemeietorul creștinismului, Dumnezeu și om, l-a instituit pentru a rămâne, prin împărtășire directă, în comuniune cu el.”]]>https://api.spreaker.com/episode/51466273Wed, 05 Oct 2022 16:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Mai avem astăzi motive temeinice pentru a susține că...Mai avem astăzi motive temeinice pentru a susține că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile? De unde începe drumul spre limpezirea acestei lumi? De la ceilalți sau de la noi înșine? Ce este religia puterii în raport cu puterea religiei? Se adeverește, în prezent, sensul profeției că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc? Care este distincția dintre sintagmele „cetatea sub asediu” și „cetatea asediată”? De unde provin cele mai puternice atacuri asupra libertății și democrației: din Vest sau din Est? Ce rol are centrul, ca idee reglatoare , în această bătălie? De ce miza este atât de importantă, încât acesta devine nu numai un mijloc, ci și un scop în sine? Cu ce arme sau instrumente se poate (re)cuceri? Cum putem naviga prin lumea în care trăim? Ne retragem într-un turn de fildeș sau ne implicăm în viața cetății? Reflectând asupra marilor teme prefigurate în corpusul de eseuri din volumul „Scrieri 4. Darul desăvârșit & Cetatea sub asediu & Pe ce lume trăim”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu configurează o radiografie lucidă și revelatoare a lumii noastre, scindate între ontologie și deontologie, între riscuri și provocări, între ceea ce a visat să fie și ceea ce este cu adevărat.
8:55 „Cred că «homo religiosus» este o constantă, o dimensiune a omului, pur și simplu. Deci asta vedem, că apetitul de spiritualitate, de depășire a propriei condiții, de înțelegere a lucrurilor ultime îl însoțesc pe om dintotdeauna și așa va fi până când va exista...”

18:28 „E o idee severă, o idee insuportabilă. Dacă stai să te gândești la tot ce implică faptul că nu există decât un Dumnezeu, restul fiind umbre, idoli, ficțiuni, fantasme, iluzii... De asta cred că și filosofia secolului al XXI-lea, care își face loc acum undeva între morala noului panteism, ecologism și etosul postumanist, va reveni la vechiul repertoriu...”

27:40 „Factorul uman pune în criză bunătatea omului, tocmai pentru că prin bunătatea noastră constitutivă am făcut loc, ontologic, în lume răului. Știm prea bine: răul nu are cum să țină de domeniul divin și, prin urmare, creația nu e atât ea rea, cât noi avem un ochi care poate să proiecteze asupra ei răul moral, răul absenței lui Dumnezeu, răul dezordinii.”

40:41 „Poate că aici a greșit, în expansiunea lui comercială, liberală, Occidentul, căzând prea ușor în convingerea că drepturile omului se răspândesc ideal, irezistibil, dar cu putere și viteza luminii, că, dacă a căzut Zidul Berlinului și a explodat URSS, toți conducătorii și popoarele lumii vor spune: «Uite, de mâine suntem liberi, democrați...»”

47:05 Internetul ne oferă un model de cunoaștere de tip neuronal, ca o obiectivare a structurii creierului, și ne arată și că poți salva ideea de centru în rețea, deci să o umanizezi urmărind policentrismul. Asta te face să nu pierzi din vedere conceptul de centru, dar, în același timp, să nu-l absolutizezi, să nu faci din el un alt idol...”

53:29 „[Darul desăvârșit] este o rugăciune care se referă la Sfânta Euharistie, adică la Hristos euharistic, felul sacramental pe care întemeietorul creștinismului, Dumnezeu și om, l-a instituit pentru a rămâne, prin împărtășire directă, în comuniune cu el.”]]>3730falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-wilhelm-danca-mircea-eliade-definitio-sacri--513093370:00 Wilhelm Dancă | Mircea Eliade: Definitio sacri
10:36 „Spun că este greu de definit sacrul, pentru că este o experiență inefabilă, atât de originală, încât ea nu poate fi încapsulată în concepte, în idei. Doar simbolul ar putea să indice ceva ce se întâmplă acolo. Deci simbolul rămâne limbajul privilegiat pentru a indica experiența religioasă în esența căreia – sau în inima căreia – este sacrul.”
20:33 „Cum definim ceea ce nu poate fi definit? De ce: pentru că noi avem nevoie de sacru și foamea noastră de sacru se manifestă chiar și atunci când am alunecat în mentalități și comportamente secularizate. Rămân mai departe. Într-un fel se camuflează – cum spune Mircea Eliade – sacrul, deci foamea aceea de ființă, de viață de adevăr se camuflează și în comportamente și mentalități secularizate.”
28:47 „Omul religios este omul care se teme foarte mult de profan, de viața asta risipită, fragmentată, de ceea ce trăim noi astăzi, în postmodernitatea noastră, a rămășițelor textuale pe care încercăm să le punem la loc și să descoperim sensul. Pentru omul religios, sensul era în orientarea spre centru...”
33:37 „Sacrul, cum spune Mircea Eliade, nu este un moment în istoria omului pe pământ, ci este parte constitutivă a conștiinței lui ca om. De aceea, omul, de la început și până la sfârșit, este homo religiosus, chiar și atunci când este secularizat, chiar și atunci când căutările lui sunt, poate, provocatoare sau nu se încadrează într-o tipologie pe care o cunoaște.”
47:02 „În «Mitul eternei reîntoarceri», ultimele capitole vorbesc despre destin și despre credință. Mircea Eliade interpretează creștinismul în cheia credinței și spune: credința nu înseamnă ascultare, nu înseamnă transmiterea unor conținuturi dogmatice, înseamnă libertate și contemporaneitate. Aici, sigur, este influențat puțin de Kierkagaard.”]]>https://api.spreaker.com/episode/51309337Mon, 19 Sep 2022 17:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce a însemnat pentru Părintele Wilhelm Dancă „întâlnirea”...0:00 Wilhelm Dancă | Mircea Eliade: Definitio sacri
10:36 „Spun că este greu de definit sacrul, pentru că este o experiență inefabilă, atât de originală, încât ea nu poate fi încapsulată în concepte, în idei. Doar simbolul ar putea să indice ceva ce se întâmplă acolo. Deci simbolul rămâne limbajul privilegiat pentru a indica experiența religioasă în esența căreia – sau în inima căreia – este sacrul.”
20:33 „Cum definim ceea ce nu poate fi definit? De ce: pentru că noi avem nevoie de sacru și foamea noastră de sacru se manifestă chiar și atunci când am alunecat în mentalități și comportamente secularizate. Rămân mai departe. Într-un fel se camuflează – cum spune Mircea Eliade – sacrul, deci foamea aceea de ființă, de viață de adevăr se camuflează și în comportamente și mentalități secularizate.”
28:47 „Omul religios este omul care se teme foarte mult de profan, de viața asta risipită, fragmentată, de ceea ce trăim noi astăzi, în postmodernitatea noastră, a rămășițelor textuale pe care încercăm să le punem la loc și să descoperim sensul. Pentru omul religios, sensul era în orientarea spre centru...”
33:37 „Sacrul, cum spune Mircea Eliade, nu este un moment în istoria omului pe pământ, ci este parte constitutivă a conștiinței lui ca om. De aceea, omul, de la început și până la sfârșit, este homo religiosus, chiar și atunci când este secularizat, chiar și atunci când căutările lui sunt, poate, provocatoare sau nu se încadrează într-o tipologie pe care o cunoaște.”
47:02 „În «Mitul eternei reîntoarceri», ultimele capitole vorbesc despre destin și despre credință. Mircea Eliade interpretează creștinismul în cheia credinței și spune: credința nu înseamnă ascultare, nu înseamnă transmiterea unor conținuturi dogmatice, înseamnă libertate și contemporaneitate. Aici, sigur, este influențat puțin de Kierkagaard.”]]>3241falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-scrieri-3-partea-a-doua-mic-almanah-al-marilor-oameni--51173613În ce măsură avem astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de modele? Ar putea societatea să se coaguleze și să progreseze în lipsa unor asemenea repere intelectuale, spirituale și pedagogice? Pentru Teodor Baconschi a fost o întâmplare sau un destin faptul că a întâlnit asemenea personalități remarcabile? Ce a însemnat pentru domnia-sa, ca ambasador al României la Sfântul Scaun, prima întrevedere cu Papa Ioan Paul al II-lea? Din ce este compus „softul” admirației pe care o exersează în scrierile sale cu alonjă portretistică? Care sunt personalitățile ce i-au marcat existența în modul cel mai pregnant? Trăim timpuri bune sau mai degrabă nefaste pentru instituția maestrului, atât de importantă în istoria umanității? Trecem uneori prea ușor pe lângă marii oameni? Pe firul generoasei teme reliefate în cea de-a doua secțiune a volumului „Scrieri 3”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează fascinanta galerie a unor personalități ilustre, surprinse în portrete de o rară eleganță stilistică, izvorâte din profunda admirație față de virtuțile pe care acestea le întruchipează.
0:00 Teodor Baconschi | Scrieri 3 (Partea a doua): Mic almanah al marilor oameni
8:07 „Sigur că Ioan Paul al II-lea, fiind un om firesc, foarte smerit și cu o viață spirituală personală îndelung rafinată, nu te făcea să te simți un «nimeni» în fața lui. Dimpotrivă, avea o abordare părintească. Imediat îi simțeai căldura umană, naturalețea, discretul umor de care știa să dea dovadă.”
18:30 „Poate că ideea aceasta, de a scrie o cărțulie cu niște zeci de portrete de oameni importanți cu care m-am intersectat, a plecat, de fapt, de la cel mai drag și prestigios, care este Ioan Paul al II-lea. Aș adăuga și faptul că între timp a fost canonizat...”
27:26 „«De viris illustribus» este o tradiție antică și apoi patristică de texte care se predau la școală, pentru că fiecare elev, din fiecare nouă generație, are nevoie să aibă în față o frescă a unor personalități care au modelat istoria lumii, care au reușit să fie exemple în momente tragice sau să dea pilda unor virtuți mereu recomandabile...”
37:30 „Cred că am fost influențat durabil de lectura, în adolescență, a «Istoriei literaturii» lui Călinescu, am păstrat ceva și din tradiția portretului fizic, care e grăitor. Mi se pare că, într-adevăr, n-avem o carcasă separată de ce suntem în profunzimile noastre psihice, intelectuale...”
44:25 „Uneori, un rege, chiar dacă nu mai e pe tron, poate să-ți influențeze viața prin gesturi aparent mărunte, cum a fost acela când, în cadrul vizitei la Papa Ioan Paul al II-lea și cu ocazia celor nouă secole de la întemeierea Ordinului Militar Suveran de Malta, unde Regele Mihai era «Grand Bailly», Marele Maestru al Ordinului de Malta a dat o recepție în palatul său fastuos...”
48:13 „În economia unei deveniri personale demne de acest termen, va fi mereu prezent un magistru. Un magistru nu e neapărat mentorul oficial al cuiva, știut de toată lumea, sau o relație care se petrece public. De multe ori, oamenii își găsesc un mentor mai întâi citind cărțile unui autor, apoi eventual cunoscându-l...”
Volumul „SCRIERI 3 - Facebook & Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) & Insula cetății & Despre necunoscut” este disponibil aici: https://bit.ly/Scrieri3]]>https://api.spreaker.com/episode/51173613Fri, 09 Sep 2022 07:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce măsură avem astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de...În ce măsură avem astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de modele? Ar putea societatea să se coaguleze și să progreseze în lipsa unor asemenea repere intelectuale, spirituale și pedagogice? Pentru Teodor Baconschi a fost o întâmplare sau un destin faptul că a întâlnit asemenea personalități remarcabile? Ce a însemnat pentru domnia-sa, ca ambasador al României la Sfântul Scaun, prima întrevedere cu Papa Ioan Paul al II-lea? Din ce este compus „softul” admirației pe care o exersează în scrierile sale cu alonjă portretistică? Care sunt personalitățile ce i-au marcat existența în modul cel mai pregnant? Trăim timpuri bune sau mai degrabă nefaste pentru instituția maestrului, atât de importantă în istoria umanității? Trecem uneori prea ușor pe lângă marii oameni? Pe firul generoasei teme reliefate în cea de-a doua secțiune a volumului „Scrieri 3”, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează fascinanta galerie a unor personalități ilustre, surprinse în portrete de o rară eleganță stilistică, izvorâte din profunda admirație față de virtuțile pe care acestea le întruchipează.
0:00 Teodor Baconschi | Scrieri 3 (Partea a doua): Mic almanah al marilor oameni
8:07 „Sigur că Ioan Paul al II-lea, fiind un om firesc, foarte smerit și cu o viață spirituală personală îndelung rafinată, nu te făcea să te simți un «nimeni» în fața lui. Dimpotrivă, avea o abordare părintească. Imediat îi simțeai căldura umană, naturalețea, discretul umor de care știa să dea dovadă.”
18:30 „Poate că ideea aceasta, de a scrie o cărțulie cu niște zeci de portrete de oameni importanți cu care m-am intersectat, a plecat, de fapt, de la cel mai drag și prestigios, care este Ioan Paul al II-lea. Aș adăuga și faptul că între timp a fost canonizat...”
27:26 „«De viris illustribus» este o tradiție antică și apoi patristică de texte care se predau la școală, pentru că fiecare elev, din fiecare nouă generație, are nevoie să aibă în față o frescă a unor personalități care au modelat istoria lumii, care au reușit să fie exemple în momente tragice sau să dea pilda unor virtuți mereu recomandabile...”
37:30 „Cred că am fost influențat durabil de lectura, în adolescență, a «Istoriei literaturii» lui Călinescu, am păstrat ceva și din tradiția portretului fizic, care e grăitor. Mi se pare că, într-adevăr, n-avem o carcasă separată de ce suntem în profunzimile noastre psihice, intelectuale...”
44:25 „Uneori, un rege, chiar dacă nu mai e pe tron, poate să-ți influențeze viața prin gesturi aparent mărunte, cum a fost acela când, în cadrul vizitei la Papa Ioan Paul al II-lea și cu ocazia celor nouă secole de la întemeierea Ordinului Militar Suveran de Malta, unde Regele Mihai era «Grand Bailly», Marele Maestru al Ordinului de Malta a dat o recepție în palatul său fastuos...”
48:13 „În economia unei deveniri personale demne de acest termen, va fi mereu prezent un magistru. Un magistru nu e neapărat mentorul oficial al cuiva, știut de toată lumea, sau o relație care se petrece public. De multe ori, oamenii își găsesc un mentor mai întâi citind cărțile unui autor, apoi eventual cunoscându-l...”
Volumul „SCRIERI 3 - Facebook & Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) & Insula cetății & Despre necunoscut” este disponibil aici: https://bit.ly/Scrieri3]]>3499falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-muzica-in-inima-fascinatiei-elizabeth-sombart--51080148Cum ne poate ajuta muzica să descoperim acea formă de comuniune care transcende timpul și spațiul? Se poate îmblânzi până și o cumplită suferință atunci când audiem muzica înălțătoare? Ce legătură există între tăcerea primordială și tăcerea muzicală? În ce fel s-ar putea integra zgomotul lumii înconjurătoare în cele mai adânci momente de tăcere și de liniște interioară? Cât de mult a însemnat, din perspectiva relației maestru – discipol, întâlnirea dintre Elizabeth Sombart și Sergiu Celibidache? De ce este atât de importantă instituția maestrului? Ce ar trebui făcut pentru a reda maeștrilor măreția de odinioară? Înfiripat în inima fascinației pentru splendoarea eternă a muzicii, dialogul dintre Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Résonnance, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o emoționantă incursiune pe calea regală a ființei, izvorâtă din inefabila nostalgie a paradisului, la capătul căreia ni se dezvăluie semnificațiile profunde ale tăcerii unificatoare și felul în care, sub auspiciile armoniei dintre trup și spirit, mișcarea interioară poate transcende sunetul și gestul.

6.04 „Sunt trei lucruri importante în legătură cu pacea. În primul rând, trebuie să înțelegem că pacea nu este contrariul războiului. Pacea nu are un contrariu. Pacea este o stare de suflet care nu are niciun contrariu.”

12.10 „Sunetul se naște din tăcere și, în cele din urmă, în evoluția sa firească, se întoarce în tăcere. Ceea ce vreau să spun este că muzica vă ajută să pătrundeți în propria tăcere.”

19.50 „Poți auzi fără a asculta, dar, în momentul în care asculți, ceva se deschide în conștiința ta. Este deschiderea către ceea ce, în muzică, aduce lucrurile împreună pentru a crea o unitate.”

24.16 „Îmi aduc aminte că, atunci când am ajuns prima dată la universitatea unde-și ținea cursurile, la Mainz, aveam senzația că adevărul se află acolo. Dar cum se face că nimeni nu ne învață acest lucru? De aceea am construit Pedagogia Résonnance, pentru că Celibidache spunea mereu că «muzica este transcendența cunoașterii».”

31.06 „Așa cum v-am mai spus, dacă Dumnezeu a murit pentru acei oameni, cum ar mai putea ei să respecte și să admire o autoritate, pentru că numai atunci când ați experimentat-o știți că autoritatea este dragoste, și nu constrângere.”]]>https://api.spreaker.com/episode/51080148Tue, 30 Aug 2022 17:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum ne poate ajuta muzica să descoperim acea formă de...Cum ne poate ajuta muzica să descoperim acea formă de comuniune care transcende timpul și spațiul? Se poate îmblânzi până și o cumplită suferință atunci când audiem muzica înălțătoare? Ce legătură există între tăcerea primordială și tăcerea muzicală? În ce fel s-ar putea integra zgomotul lumii înconjurătoare în cele mai adânci momente de tăcere și de liniște interioară? Cât de mult a însemnat, din perspectiva relației maestru – discipol, întâlnirea dintre Elizabeth Sombart și Sergiu Celibidache? De ce este atât de importantă instituția maestrului? Ce ar trebui făcut pentru a reda maeștrilor măreția de odinioară? Înfiripat în inima fascinației pentru splendoarea eternă a muzicii, dialogul dintre Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Résonnance, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o emoționantă incursiune pe calea regală a ființei, izvorâtă din inefabila nostalgie a paradisului, la capătul căreia ni se dezvăluie semnificațiile profunde ale tăcerii unificatoare și felul în care, sub auspiciile armoniei dintre trup și spirit, mișcarea interioară poate transcende sunetul și gestul.

6.04 „Sunt trei lucruri importante în legătură cu pacea. În primul rând, trebuie să înțelegem că pacea nu este contrariul războiului. Pacea nu are un contrariu. Pacea este o stare de suflet care nu are niciun contrariu.”

12.10 „Sunetul se naște din tăcere și, în cele din urmă, în evoluția sa firească, se întoarce în tăcere. Ceea ce vreau să spun este că muzica vă ajută să pătrundeți în propria tăcere.”

19.50 „Poți auzi fără a asculta, dar, în momentul în care asculți, ceva se deschide în conștiința ta. Este deschiderea către ceea ce, în muzică, aduce lucrurile împreună pentru a crea o unitate.”

24.16 „Îmi aduc aminte că, atunci când am ajuns prima dată la universitatea unde-și ținea cursurile, la Mainz, aveam senzația că adevărul se află acolo. Dar cum se face că nimeni nu ne învață acest lucru? De aceea am construit Pedagogia Résonnance, pentru că Celibidache spunea mereu că «muzica este transcendența cunoașterii».”

31.06 „Așa cum v-am mai spus, dacă Dumnezeu a murit pentru acei oameni, cum ar mai putea ei să respecte și să admire o autoritate, pentru că numai atunci când ați experimentat-o știți că autoritatea este dragoste, și nu constrângere.”]]>2074falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-romulus-rusan-iv-america-ogarului-cenusiu-ana-blandiana--50961941
Cum au trăit Ana Blandiana și Romulus Rusan propriul vis american, pe măsură ce înaintau în lumea Statelor Unite, așa cum au descoperit-o împreună la începutul anilor ’70? Ce rezonanță avea pentru români, în acea epocă, expresia „visul american”? Ce este „ogarul cenușiu”? Cum se vedea America din Greyhound în acei ani? Se simțeau încă de pe atunci, în universitățile americane, urmele a ceea ce numim astăzi „corectitudine politică”? Cum se explică faptul că, pe măsură ce România se închidea în raport cu lumea internațională, exista totuși o relaționare cu Statele Unite? Care au fost contrastele majore pe care Ana Blandiana și Romulus Rusan le-au observat acolo? Cum era savantul Mircea Eliade, atunci când l-au întâlnit la Chicago, în 1974? De ce volumul „America ogarului cenușiu” este considerat cea mai faimoasă carte a lui Romulus Rusan? Pe firul unor incitante întrebări, dialogul captivant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu urmărește destinul unei cărți extraordinare, umane, autentice, dar și al unui cuplu magic, pornit în propria epopee pe traseele labirintice ale Lumii Noi, într-o adevărată călătorie inițiatică plină de farmec și de subtile revelații.

0:00 America Ogarului Cenușiu

8:35 „Prima problemă care s-a născut a fost că noi eram a șaptea sau a opta pereche de scriitori care pleca pe acest tip de bursă. Erau două burse pe an pentru România și pentru multe alte țări – cred că, de fapt, pentru toate țările din lume.”

20:11 „Forma cea mai dură a acestei formule era faptul că, evident, cei din închisori sperau să vină americanii. Era clar că nu există nicio altă salvare. Nici acum nu există alta, deci faptul că suntem atât de fericiți că avem baze americane și că fără ele am fi infinit mai înspăimântați de războiul din Ucraina dovedește că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.”

27:53 „Am avut marele ghinion la jumătatea călătoriei, când am ajuns la Los Angeles. Noi stăteam seara și scriam – călătoream și noaptea, ne opream, făceam socotelile, ca să nu plătim hotel. După ce ne suiam în autobuz, mai întâi ne puneam pe scris ce am făcut în ziua respectivă.”

42:51 „Pot să vă spun două lucruri care sunt extraordinar de emoționante și care dovedesc cât de român rămăsese [Mircea] Eliade. Stabilisem ziua, dar și ora când ajungeam la ei și, bineînțeles, cum nu cunoșteam Chicago, ne-am dus cu mai mult timp înainte, ca să vedem care-i strada și să ajungem la ora respectivă.”

57:12 „O întreagă epopee a fost faptul că pâinea era foarte rea. Era cum e acum ceea ce se numește «french toast», pâinea aceea ca vata, pătrată; aceea se găsea la supermarketuri. Era și un magazin mai special și mult mai scump, unde se găsea pâine germană, care semăna puțin cu pâinea noastră.”

Volumul „America ogarului cenușiu” este disponibil aici: https://bit.ly/America-ogarului-cenusiu]]>https://api.spreaker.com/episode/50961941Sat, 20 Aug 2022 07:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum au trăit Ana Blandiana și Romulus Rusan propriul...
Cum au trăit Ana Blandiana și Romulus Rusan propriul vis american, pe măsură ce înaintau în lumea Statelor Unite, așa cum au descoperit-o împreună la începutul anilor ’70? Ce rezonanță avea pentru români, în acea epocă, expresia „visul american”? Ce este „ogarul cenușiu”? Cum se vedea America din Greyhound în acei ani? Se simțeau încă de pe atunci, în universitățile americane, urmele a ceea ce numim astăzi „corectitudine politică”? Cum se explică faptul că, pe măsură ce România se închidea în raport cu lumea internațională, exista totuși o relaționare cu Statele Unite? Care au fost contrastele majore pe care Ana Blandiana și Romulus Rusan le-au observat acolo? Cum era savantul Mircea Eliade, atunci când l-au întâlnit la Chicago, în 1974? De ce volumul „America ogarului cenușiu” este considerat cea mai faimoasă carte a lui Romulus Rusan? Pe firul unor incitante întrebări, dialogul captivant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu urmărește destinul unei cărți extraordinare, umane, autentice, dar și al unui cuplu magic, pornit în propria epopee pe traseele labirintice ale Lumii Noi, într-o adevărată călătorie inițiatică plină de farmec și de subtile revelații.

0:00 America Ogarului Cenușiu

8:35 „Prima problemă care s-a născut a fost că noi eram a șaptea sau a opta pereche de scriitori care pleca pe acest tip de bursă. Erau două burse pe an pentru România și pentru multe alte țări – cred că, de fapt, pentru toate țările din lume.”

20:11 „Forma cea mai dură a acestei formule era faptul că, evident, cei din închisori sperau să vină americanii. Era clar că nu există nicio altă salvare. Nici acum nu există alta, deci faptul că suntem atât de fericiți că avem baze americane și că fără ele am fi infinit mai înspăimântați de războiul din Ucraina dovedește că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.”

27:53 „Am avut marele ghinion la jumătatea călătoriei, când am ajuns la Los Angeles. Noi stăteam seara și scriam – călătoream și noaptea, ne opream, făceam socotelile, ca să nu plătim hotel. După ce ne suiam în autobuz, mai întâi ne puneam pe scris ce am făcut în ziua respectivă.”

42:51 „Pot să vă spun două lucruri care sunt extraordinar de emoționante și care dovedesc cât de român rămăsese [Mircea] Eliade. Stabilisem ziua, dar și ora când ajungeam la ei și, bineînțeles, cum nu cunoșteam Chicago, ne-am dus cu mai mult timp înainte, ca să vedem care-i strada și să ajungem la ora respectivă.”

57:12 „O întreagă epopee a fost faptul că pâinea era foarte rea. Era cum e acum ceea ce se numește «french toast», pâinea aceea ca vata, pătrată; aceea se găsea la supermarketuri. Era și un magazin mai special și mult mai scump, unde se găsea pâine germană, care semăna puțin cu pâinea noastră.”

Volumul „America ogarului cenușiu” este disponibil aici: https://bit.ly/America-ogarului-cenusiu]]>3835falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-gustave-thibon-setea-de-absolut-aurelian-craiutu--50850273
Cum l-a cunoscut Aurelian Crăiuțu pe gânditorul, dar mai ales pe omul Gustave Thibon? Ce formulă de viață a promovat distinsul filosof francez și în ce măsură am putea-o replica astăzi? Care este distincția, potrivit concepției sale, între „credința ca armură” și „credința ca rană deschisă”? Cum se întâlnește ideea de măsură cu cea de moderație în reflecțiile lui Gustave Thibon? Cât anume din dialogul cu Christian Chabanis – care stă la baza volumului „Setea de absolut” – rămâne actual? S-a păstrat intact acel centru despre care vorbea cu aproape o jumătate de secol în urmă sau s-a pierdut ceva? Care este „cea de-a doua față a Franței”, căreia îi aparține Gustave Thibon? Dar prima? Am putea vorbi despre o „soluție-Thibon” la haosul lumii contemporane? În ce fel ar trebui să-l citim astăzi, ținând seama de îndemnul lui Jacques Maritain de a nu-l recepta nici ca gânditor de stânga, dar nici de dreapta? În jurul acestor teme de reflecție, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne propune o profundă ancorare în problematica esențială a gândirii lui Gustave Thibon, un filosof autonom și eclectic, fascinat de eternitate, de misterul întâlnirii cu celălalt, dar și autorul unei formule de viață în centrul căreia se află credința și căutarea adevăratei măsuri umane.


11.19 „Thibon spunea că pe el nu-l interesează actualitatea, cât mai mult îl interesează eternitatea: să fie fidel eternității. Actualitatea se schimbă de la o zi la alta. Sunt aceste «breaking news», evenimente care apar și dispar, actori care apar fulgurant în piața publică și dispar după aceea. Pe el îl interesau lucrurile eterne...”

19.45 „Foarte interesant e că este un gânditor conservator care apreciază rolul comunităților, dar la el individul e central. Probabil că la el este și accentul pus pe demnitatea, pe sacralitatea persoanei umane, care este făcută în chipul și în marginea lui Dumnezeu.”

28.27 „Ceea ce mie îmi place în gândirea lui Thibon este tocmai acest spirit de individualist pasionat și un fel de gânditor franctiror, care este generos, care are curajul afirmațiilor controversate, tranșante uneori, care este foarte disponibil către diferite agende...”

38.05 „Asta m-a marcat mult în opera lui Thibon, și anume că nu poți fi înarmat definitiv într-o credință. Trebuie permanent să lupți împotriva îndoielilor, să-ți pui întrebări și să fii mereu viu. Acest lucru el îl spune foarte clar în convorbirile cu Christian Chabanis și este o chestiune foarte actuală: suntem mulți care nu avem îndoieli...”

46.51 „Revin la idealul lui politic – apare în carte la pagina 101, în care el spune câteva lucruri foarte frumoase, și anume: politica (pentru că m-ați întrebat de centru) nu trebuie să se ocupe de toate problemele omului. Politica trebuie să se ocupe de amenajarea condițiilor existențiale pe orizontală; acolo este domeniul politicii. O politică ce sufocă toate dimensiunile vieții omului este o politică inumană.”]]>https://api.spreaker.com/episode/50850273Wed, 10 Aug 2022 08:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum l-a cunoscut Aurelian Crăiuțu pe gânditorul, dar...
Cum l-a cunoscut Aurelian Crăiuțu pe gânditorul, dar mai ales pe omul Gustave Thibon? Ce formulă de viață a promovat distinsul filosof francez și în ce măsură am putea-o replica astăzi? Care este distincția, potrivit concepției sale, între „credința ca armură” și „credința ca rană deschisă”? Cum se întâlnește ideea de măsură cu cea de moderație în reflecțiile lui Gustave Thibon? Cât anume din dialogul cu Christian Chabanis – care stă la baza volumului „Setea de absolut” – rămâne actual? S-a păstrat intact acel centru despre care vorbea cu aproape o jumătate de secol în urmă sau s-a pierdut ceva? Care este „cea de-a doua față a Franței”, căreia îi aparține Gustave Thibon? Dar prima? Am putea vorbi despre o „soluție-Thibon” la haosul lumii contemporane? În ce fel ar trebui să-l citim astăzi, ținând seama de îndemnul lui Jacques Maritain de a nu-l recepta nici ca gânditor de stânga, dar nici de dreapta? În jurul acestor teme de reflecție, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu ne propune o profundă ancorare în problematica esențială a gândirii lui Gustave Thibon, un filosof autonom și eclectic, fascinat de eternitate, de misterul întâlnirii cu celălalt, dar și autorul unei formule de viață în centrul căreia se află credința și căutarea adevăratei măsuri umane.


11.19 „Thibon spunea că pe el nu-l interesează actualitatea, cât mai mult îl interesează eternitatea: să fie fidel eternității. Actualitatea se schimbă de la o zi la alta. Sunt aceste «breaking news», evenimente care apar și dispar, actori care apar fulgurant în piața publică și dispar după aceea. Pe el îl interesau lucrurile eterne...”

19.45 „Foarte interesant e că este un gânditor conservator care apreciază rolul comunităților, dar la el individul e central. Probabil că la el este și accentul pus pe demnitatea, pe sacralitatea persoanei umane, care este făcută în chipul și în marginea lui Dumnezeu.”

28.27 „Ceea ce mie îmi place în gândirea lui Thibon este tocmai acest spirit de individualist pasionat și un fel de gânditor franctiror, care este generos, care are curajul afirmațiilor controversate, tranșante uneori, care este foarte disponibil către diferite agende...”

38.05 „Asta m-a marcat mult în opera lui Thibon, și anume că nu poți fi înarmat definitiv într-o credință. Trebuie permanent să lupți împotriva îndoielilor, să-ți pui întrebări și să fii mereu viu. Acest lucru el îl spune foarte clar în convorbirile cu Christian Chabanis și este o chestiune foarte actuală: suntem mulți care nu avem îndoieli...”

46.51 „Revin la idealul lui politic – apare în carte la pagina 101, în care el spune câteva lucruri foarte frumoase, și anume: politica (pentru că m-ați întrebat de centru) nu trebuie să se ocupe de toate problemele omului. Politica trebuie să se ocupe de amenajarea condițiilor existențiale pe orizontală; acolo este domeniul politicii. O politică ce sufocă toate dimensiunile vieții omului este o politică inumană.”]]>3420falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-teodor-baconschi-scrieri-3-prima-parte-facebook-fabrica-de-narcisism--50791019De ce Facebook şi celelalte rețele sociale se aseamănă cu nişte ,,fabrici de narcisism"? Pot fi ele considerate un experiment social fără precedent? Noua realitate pe care o propune Facebook nivelează sau mai degrabă înalță umanitatea? Este o luptă dreaptă sau inegală (de tipul confruntării dintre David şi Goliat) în raport cu acest instrument? Există, oare, şi o ramă de interpretare teologică (pe lângă cea antropologică) în raport cu această lume virtuală? Ar putea deveni Facebook şi o formă de terapie? Pe firul unor ardente interogații inspirate de eseul ,,Facebook. Fabrica de narcisism", care deschide volumul ,,Scrieri 3", Teodor Baconschi, eseist, diplomat şi istoric al religiilor, şi publicistul şi scriitorul Cristian Pătrăşconiu explorează noua dimensiune a societății noastre, configurată de lumea virtuală şi policentrică a rețelelor sociale, care creeazâ o realitate de grad secund, dar şi o serie de provocări la adresa omenirii din secolul al XXI-lea.

8.40 ,,Rețeaua s-a dezvoltat în limitele permise de tehnologia pe care se sprijină. Nu cred că a existat un program sau un raționament, inclusiv comercial, care să sune aşa: întrucât fiecare are un cont pe care expune tot ce doreşte despre viața lui, asta îi va stimula narcisismul şi-l va face dependent de această oglindă a Facebookului."

17.45 ,,E o evadare în imaginar care este tipic umană, noi având această conştiință difuză a păcatului originar, adică a faptului că nu suntem în regulă aşa cum funcționăm..."

28.27 ,,La fel de bine, trebuie să rescriem filosofia educației în societățile noastre, să vedem cum se va face corect o alfabetizare digitală care să îi permită tânărului de mâine să profite de social media."

38.10 ,,Fiind un mecanism de stimulare a narcisismului, duce la mediocritate spirituală, la egoism mărunt şi, totodată, după cum spuneam, la disocierea dintre drepturi şi responsabilități."

46.20 ,,E o lume în care egocentrismul iresponsabil primează asupra comuniunii şi dialogului onest, în care partenerii sunt în principiu egali în demnitate şi în dreptate."]]>https://api.spreaker.com/episode/50791019Tue, 02 Aug 2022 17:24:19 +0000Editura SpanduginoPodcastul ,,Reziliența prin cultură" propune repere şi idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală şi renaştere comunitară. De ce Facebook şi celelalte rețele sociale se aseamănă...De ce Facebook şi celelalte rețele sociale se aseamănă cu nişte ,,fabrici de narcisism"? Pot fi ele considerate un experiment social fără precedent? Noua realitate pe care o propune Facebook nivelează sau mai degrabă înalță umanitatea? Este o luptă dreaptă sau inegală (de tipul confruntării dintre David şi Goliat) în raport cu acest instrument? Există, oare, şi o ramă de interpretare teologică (pe lângă cea antropologică) în raport cu această lume virtuală? Ar putea deveni Facebook şi o formă de terapie? Pe firul unor ardente interogații inspirate de eseul ,,Facebook. Fabrica de narcisism", care deschide volumul ,,Scrieri 3", Teodor Baconschi, eseist, diplomat şi istoric al religiilor, şi publicistul şi scriitorul Cristian Pătrăşconiu explorează noua dimensiune a societății noastre, configurată de lumea virtuală şi policentrică a rețelelor sociale, care creeazâ o realitate de grad secund, dar şi o serie de provocări la adresa omenirii din secolul al XXI-lea.

8.40 ,,Rețeaua s-a dezvoltat în limitele permise de tehnologia pe care se sprijină. Nu cred că a existat un program sau un raționament, inclusiv comercial, care să sune aşa: întrucât fiecare are un cont pe care expune tot ce doreşte despre viața lui, asta îi va stimula narcisismul şi-l va face dependent de această oglindă a Facebookului."

17.45 ,,E o evadare în imaginar care este tipic umană, noi având această conştiință difuză a păcatului originar, adică a faptului că nu suntem în regulă aşa cum funcționăm..."

28.27 ,,La fel de bine, trebuie să rescriem filosofia educației în societățile noastre, să vedem cum se va face corect o alfabetizare digitală care să îi permită tânărului de mâine să profite de social media."

38.10 ,,Fiind un mecanism de stimulare a narcisismului, duce la mediocritate spirituală, la egoism mărunt şi, totodată, după cum spuneam, la disocierea dintre drepturi şi responsabilități."

46.20 ,,E o lume în care egocentrismul iresponsabil primează asupra comuniunii şi dialogului onest, în care partenerii sunt în principiu egali în demnitate şi în dreptate."]]>3303falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-aproape-in-departe-monica-pillat--50658136Când s-a înfiripat, pentru Monica Pillat, conștiința că poezia este precum o lojă din care artistul privește spectacolul lumii, dar și ceea ce se întrezărește dincolo de acesta? Ce înseamnă „a pescui lumina” prin intermediul poeziei? Cât de importanți sunt acei oameni care, prin felul lor de-a fi, ne ajută să descoperim lumina până și în adâncul întunericului? Cu ce fel de „corăbii” pot fi asemănate volumele lirice publicate de Monica Pillat de-a lungul timpului? Cum se poate pătrunde în constelația de semnificații a expresiei „aproape în departe”? Care este sângele acestei poezii? Dar inima și sufletul ei? S-ar putea afirma că, din întreaga operă lirică a Monicăi Pillat, poemele reunite în volumul cu acest titlu sunt cele mai apropiate de rugăciune? În ce forme poetice se transfigurează dorul de Rai, grație muzicalității interioare a versurilor? În jurul unor întrebări prilejuite de recenta apariție a volumului de poezii „Aproape în departe. Poeme 2019–2022”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o călătorie spirituală, de o rară delicatețe sufletească, spre teritoriile inefabile ale visului și poeziei, acel spațiu lăuntric în care autorul se contopește cu scrisul său, într-o neîntreruptă comunicare cu divinitatea, revelată prin lumină, iubire și promisiunea învierii.


9.54 „Și, dacă ar fi să vorbim un pic despre acest tablou, sunt niște lalele care dansează. În același timp, fiind galbene, sunt și culori ale luminii. Reproducerea acestui dans al lalelelor în carte este ca un acompaniament – și vizual, și muzical. Pentru mine, dansul reprezintă modalitatea cea mai dragă de a transforma tristețea, suferința, pierderea unor ființe iubite într-un dans.”
17.54 „Scrisul e ca o aventură a plecării în larg, dar acest larg poți să fii tu însuți; și nu te cunoști, nu știi cum ești. Și atunci, scrisul te ajută să explorezi nu numai cum ești, dar cum e lumea, ce îți dă cultura, sentimentele, poți să experimentezi...”
23.19 „La prima vedere, dorul de Rai este dorul de ceva ce ai pierdut. Dar, aprofundând acest sentiment, îți dai seama că, atâta vreme cât ți-e dor de Rai, ești acolo. Pentru că dorul îi aduce împreună pe cei care nu mai sunt cu cei care sunt.”
34.41 „Lucrurile de care ne speriem atât de tare – și mai ales de moarte, dar și de Judecata de Apoi – sunt mult mai neînsemnate în fața iubirii lui Dumnezeu, care ne apără de noi înșine, care ne apără de propriile noastre rătăciri.”
40.33 „Inima este un lăcaș al poeziei, pe care l-aș numi lăcașul sentimentelor, al căldurii pe care o pui în comunicarea lirică. Dar sufletul poeziei vine de la Iisus. Toate aceste daruri pe care le primim pot fi văzute ca niște captări (nu capturi) ale departelui, fie departele moștenit prin familie, prin cei care au fost, fie departele divin, care, de fapt, este tot timpul cu noi.”
46.30 „Noaptea, pentru mine, cum am zis, este și o perioadă de reflecție, de introspecție, dar și de dialog cu inefabilul. Nu aș putea să despart visul de scrierea în gând a unor poezii, pentru că sunt și ele niște forme de visare.”]]>https://api.spreaker.com/episode/50658136Thu, 21 Jul 2022 08:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Când s-a înfiripat, pentru Monica Pillat, conștiința că...Când s-a înfiripat, pentru Monica Pillat, conștiința că poezia este precum o lojă din care artistul privește spectacolul lumii, dar și ceea ce se întrezărește dincolo de acesta? Ce înseamnă „a pescui lumina” prin intermediul poeziei? Cât de importanți sunt acei oameni care, prin felul lor de-a fi, ne ajută să descoperim lumina până și în adâncul întunericului? Cu ce fel de „corăbii” pot fi asemănate volumele lirice publicate de Monica Pillat de-a lungul timpului? Cum se poate pătrunde în constelația de semnificații a expresiei „aproape în departe”? Care este sângele acestei poezii? Dar inima și sufletul ei? S-ar putea afirma că, din întreaga operă lirică a Monicăi Pillat, poemele reunite în volumul cu acest titlu sunt cele mai apropiate de rugăciune? În ce forme poetice se transfigurează dorul de Rai, grație muzicalității interioare a versurilor? În jurul unor întrebări prilejuite de recenta apariție a volumului de poezii „Aproape în departe. Poeme 2019–2022”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o călătorie spirituală, de o rară delicatețe sufletească, spre teritoriile inefabile ale visului și poeziei, acel spațiu lăuntric în care autorul se contopește cu scrisul său, într-o neîntreruptă comunicare cu divinitatea, revelată prin lumină, iubire și promisiunea învierii.


9.54 „Și, dacă ar fi să vorbim un pic despre acest tablou, sunt niște lalele care dansează. În același timp, fiind galbene, sunt și culori ale luminii. Reproducerea acestui dans al lalelelor în carte este ca un acompaniament – și vizual, și muzical. Pentru mine, dansul reprezintă modalitatea cea mai dragă de a transforma tristețea, suferința, pierderea unor ființe iubite într-un dans.”
17.54 „Scrisul e ca o aventură a plecării în larg, dar acest larg poți să fii tu însuți; și nu te cunoști, nu știi cum ești. Și atunci, scrisul te ajută să explorezi nu numai cum ești, dar cum e lumea, ce îți dă cultura, sentimentele, poți să experimentezi...”
23.19 „La prima vedere, dorul de Rai este dorul de ceva ce ai pierdut. Dar, aprofundând acest sentiment, îți dai seama că, atâta vreme cât ți-e dor de Rai, ești acolo. Pentru că dorul îi aduce împreună pe cei care nu mai sunt cu cei care sunt.”
34.41 „Lucrurile de care ne speriem atât de tare – și mai ales de moarte, dar și de Judecata de Apoi – sunt mult mai neînsemnate în fața iubirii lui Dumnezeu, care ne apără de noi înșine, care ne apără de propriile noastre rătăciri.”
40.33 „Inima este un lăcaș al poeziei, pe care l-aș numi lăcașul sentimentelor, al căldurii pe care o pui în comunicarea lirică. Dar sufletul poeziei vine de la Iisus. Toate aceste daruri pe care le primim pot fi văzute ca niște captări (nu capturi) ale departelui, fie departele moștenit prin familie, prin cei care au fost, fie departele divin, care, de fapt, este tot timpul cu noi.”
46.30 „Noaptea, pentru mine, cum am zis, este și o perioadă de reflecție, de introspecție, dar și de dialog cu inefabilul. Nu aș putea să despart visul de scrierea în gând a unor poezii, pentru că sunt și ele niște forme de visare.”]]>3203falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-elogiul-moderatiei-aurelian-craiutu--50508338
Ce înseamnă pentru Aurelian Crăiuțu proiectul dedicat moderației și cum a evoluat acesta prin cărțile și eseurile publicate de-a lungul timpului? Cu ce intuiții a pornit la drum și cât de însemnată a fost influența marilor gânditori politici în conturarea așa-numitului „arhipelag al moderației”? Care este centrul de greutate al unui discurs pe tema moderației: individul sau colectivitatea? Moderația este o virtute care ține de nativitate sau mai degrabă de educație? Poate fi ea considerată o sursă de putere? A fi moderat înseamnă, totodată, a întrupa și ideea religioasă? În ce măsură liberalismul de astăzi poate fi considerat moderat? Dar conservatorismul? Cât de diferită este America din „visul” lui Aurelian Crăiuțu, în comparație cu Statele Unite pe care le-a cunoscut direct, în ultimele trei decenii? Este posibil un elogiu al moderației în absența unui elogiu al libertății? În jurul unor importante teme de reflecție, inspirate de noua ediție, revizuită și lărgită, a volumului „Elogiul moderației”, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o captivantă investigare a firelor de adâncime ce unifică perspectivele asupra moderației, reliefând importanța modelelor în construirea unui proiect politic bazat pe valorile liberalismului clasic, considerate fundamentale pentru orice societate liberă.

8.36 „Este foarte important să discutăm despre acele trăsături care conturează un temperament moderat. De exemplu, civilitatea. Raporturile dintre oameni trebuie să fie dominate de respectul pentru opiniile celorlalți, toleranță, politețe, gentilețe. Există și alte virtuți, care sunt adiacente.”

20.16 „Mă simt foarte apropiat de valorile liberalismului clasic. Liberalismul clasic este un liberalism bazat pe drepturi individuale, separația puterilor, toleranță politică și așa mai departe. Acele valori sunt, pentru mine, valori fundamentale. Sunt valori fundamentale pentru orice societate liberă.”

31.20 „Noi toți – cei care am vizitat America – am plecat la drum cu o imagine idealizată, care e normală. America, de fapt, e un simbol, nu e o țară. În plus, e un continent, nu e numai o țară. Acest lucru este foarte important de spus: America a fost, de la bun început, simbolul.”

37.12 „Termenul de arhipelag al moderației este unul la care țin, pentru că descrie exact ceea ce am încercat să fac în această carte, ca și în celelalte cărți: «A Virtue for Courageous Minds» și «Faces of Moderation». De fapt, sunt niște galerii, niște portrete ale gânditorilor moderați.”

46.22 „Există semințe ale moderației în religia creștină, dar există semințe ale moderației și în stoicism, și în confucianism, și în islam, și în alte religii, pe care nu le cunosc. Deci există aceste lucruri în toate religiile, de aceea, faptul că există o afinitate între moderație și aceste tradiții religioase, spirituale, atât de diferite, înseamnă, după opinia mea, că există o afinitate între moderație și religie.”

55.35 „Eu cred că democrația liberală este, prin definiție, un regim al imperfecțiunii, un regim în care noi încercăm să trăim împreună, în ciuda viciilor noastre, și încercăm să maximalizăm virtuțile noastre, atâtea câte le avem.”]]>https://api.spreaker.com/episode/50508338Sun, 10 Jul 2022 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce înseamnă pentru Aurelian Crăiuțu proiectul dedicat...
Ce înseamnă pentru Aurelian Crăiuțu proiectul dedicat moderației și cum a evoluat acesta prin cărțile și eseurile publicate de-a lungul timpului? Cu ce intuiții a pornit la drum și cât de însemnată a fost influența marilor gânditori politici în conturarea așa-numitului „arhipelag al moderației”? Care este centrul de greutate al unui discurs pe tema moderației: individul sau colectivitatea? Moderația este o virtute care ține de nativitate sau mai degrabă de educație? Poate fi ea considerată o sursă de putere? A fi moderat înseamnă, totodată, a întrupa și ideea religioasă? În ce măsură liberalismul de astăzi poate fi considerat moderat? Dar conservatorismul? Cât de diferită este America din „visul” lui Aurelian Crăiuțu, în comparație cu Statele Unite pe care le-a cunoscut direct, în ultimele trei decenii? Este posibil un elogiu al moderației în absența unui elogiu al libertății? În jurul unor importante teme de reflecție, inspirate de noua ediție, revizuită și lărgită, a volumului „Elogiul moderației”, dialogul dintre Aurelian Crăiuțu, profesor universitar și strălucit cercetător al istoriei gândirii politice, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o captivantă investigare a firelor de adâncime ce unifică perspectivele asupra moderației, reliefând importanța modelelor în construirea unui proiect politic bazat pe valorile liberalismului clasic, considerate fundamentale pentru orice societate liberă.

8.36 „Este foarte important să discutăm despre acele trăsături care conturează un temperament moderat. De exemplu, civilitatea. Raporturile dintre oameni trebuie să fie dominate de respectul pentru opiniile celorlalți, toleranță, politețe, gentilețe. Există și alte virtuți, care sunt adiacente.”

20.16 „Mă simt foarte apropiat de valorile liberalismului clasic. Liberalismul clasic este un liberalism bazat pe drepturi individuale, separația puterilor, toleranță politică și așa mai departe. Acele valori sunt, pentru mine, valori fundamentale. Sunt valori fundamentale pentru orice societate liberă.”

31.20 „Noi toți – cei care am vizitat America – am plecat la drum cu o imagine idealizată, care e normală. America, de fapt, e un simbol, nu e o țară. În plus, e un continent, nu e numai o țară. Acest lucru este foarte important de spus: America a fost, de la bun început, simbolul.”

37.12 „Termenul de arhipelag al moderației este unul la care țin, pentru că descrie exact ceea ce am încercat să fac în această carte, ca și în celelalte cărți: «A Virtue for Courageous Minds» și «Faces of Moderation». De fapt, sunt niște galerii, niște portrete ale gânditorilor moderați.”

46.22 „Există semințe ale moderației în religia creștină, dar există semințe ale moderației și în stoicism, și în confucianism, și în islam, și în alte religii, pe care nu le cunosc. Deci există aceste lucruri în toate religiile, de aceea, faptul că există o afinitate între moderație și aceste tradiții religioase, spirituale, atât de diferite, înseamnă, după opinia mea, că există o afinitate între moderație și religie.”

55.35 „Eu cred că democrația liberală este, prin definiție, un regim al imperfecțiunii, un regim în care noi încercăm să trăim împreună, în ciuda viciilor noastre, și încercăm să maximalizăm virtuțile noastre, atâtea câte le avem.”]]>3587falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-romulus-rusan-iii-ana-blandiana--50288708Este dificil de asumat astăzi un discurs etic precum cel al publicistului și scriitorului Romulus Rusan, edificat pe principiul clarității morale? Care erau principalele puncte de rezistență ale articolelor sale de opinie privitoare la viața publică din România și cât de important este „Permisul de pieton” pentru o mai bună înțelegere a capcanelor libertății și ale democrației `originale”? Ce anume se opunea valorilor pentru care milita și din ce era compusă „busola” cu care naviga spre o lume mai justă și mai echitabilă? Cum s-a ivit ideea de a pune temelia unei instituții de o asemenea anvergură istorică și muzeistică, cu un larg ecou internațional, precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, căruia i s-a conferit prestigioasa Marcă a Patrimoniului European? De unde trebuie început pentru ca lumea să înțeleagă cu adevărat ce a însemnat represiunea comunistă? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, inspirate de arhitectura volumului „Permisul de pieton & Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol”, dialogul dens și pasionant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o caldă evocare a personalității lui Romulus Rusan, al cărui sacrificiu civic, impulsionat de un profund curaj moral, a avut un rol decisiv în sinuosul parcurs al țării spre întemeierea unui autentic stat de drept și, în egală măsură, în consemnarea cu acuratețe a istoriei noastre recente.
7.46 „Tema noastră – tema acestei cărți și tema vieții noastre în cei treizeci de ani de după ’89 – a fost cum poate fi transformată o dictatură într-un stat de drept. Ce trebuie să se întâmple în această țară și cine trebuie să facă asta?”
13.56 „Cred că unul dintre motivele care i-au făcut pe scriitori să fie mai importanți în toată această istorie a creării unui stat de drept a fost faptul că pentru ei omul este mai important.”
28.09 „La Sighet era o ruină. La Sighet, după ce nu mai fusese închisoare, fusese câtva timp fabrică de mături, după aceea depozit de sare. Asta a fost cel mai grav: depozitul de sare a infiltrat igrasia în pereți și a fost o mare problemă cu scoaterea ei. După aceea a fost o ruină părăsită...”
36.00 „Noi am avut acest sentiment și ne-am dat seama că lucrurile trebuie luate mult mai din adânc. Adică, în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea oamenilor, de la corupția despre care vorbeam până la ideile politice. La urma urmei, despre represiunea comunistă nu știau decât victimele ei, deoarece comunismul a fost un sistem extraordinar de secret.”
41.22 „Între timp a început adevărata minune, a Școlii de Vară, care a ținut în forma ei clasică, pentru că, într-un fel, ea continuă și acum, în fiecare an. Acum este sprijinită de diverse organizații, în timp ce atunci, [timp de] optsprezece ani, a fost sprijinită de fundațiile germane și de noi. Extraordinar a fost că la Școala de Vară a venit elita istoricilor din toată lumea.”
48.43 „Cred că [Romulus Rusan] este autorul structurii istorice. El este cel care a schițat, a făcut fagurele a ceea ce trebuie umplut după aceea, deci el a stabilit care sunt sălile. A fost o lungă discuție în ce măsură trebuie să fie cronologic sau eseistic. Este un muzeu eseistic, de fapt, adică fiecare sală are o temă...”]]>https://api.spreaker.com/episode/50288708Wed, 22 Jun 2022 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Este dificil de asumat astăzi un discurs etic precum...Este dificil de asumat astăzi un discurs etic precum cel al publicistului și scriitorului Romulus Rusan, edificat pe principiul clarității morale? Care erau principalele puncte de rezistență ale articolelor sale de opinie privitoare la viața publică din România și cât de important este „Permisul de pieton” pentru o mai bună înțelegere a capcanelor libertății și ale democrației `originale”? Ce anume se opunea valorilor pentru care milita și din ce era compusă „busola” cu care naviga spre o lume mai justă și mai echitabilă? Cum s-a ivit ideea de a pune temelia unei instituții de o asemenea anvergură istorică și muzeistică, cu un larg ecou internațional, precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, căruia i s-a conferit prestigioasa Marcă a Patrimoniului European? De unde trebuie început pentru ca lumea să înțeleagă cu adevărat ce a însemnat represiunea comunistă? Pe firul unor întrebări atent nuanțate, inspirate de arhitectura volumului „Permisul de pieton & Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol”, dialogul dens și pasionant dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o caldă evocare a personalității lui Romulus Rusan, al cărui sacrificiu civic, impulsionat de un profund curaj moral, a avut un rol decisiv în sinuosul parcurs al țării spre întemeierea unui autentic stat de drept și, în egală măsură, în consemnarea cu acuratețe a istoriei noastre recente.
7.46 „Tema noastră – tema acestei cărți și tema vieții noastre în cei treizeci de ani de după ’89 – a fost cum poate fi transformată o dictatură într-un stat de drept. Ce trebuie să se întâmple în această țară și cine trebuie să facă asta?”
13.56 „Cred că unul dintre motivele care i-au făcut pe scriitori să fie mai importanți în toată această istorie a creării unui stat de drept a fost faptul că pentru ei omul este mai important.”
28.09 „La Sighet era o ruină. La Sighet, după ce nu mai fusese închisoare, fusese câtva timp fabrică de mături, după aceea depozit de sare. Asta a fost cel mai grav: depozitul de sare a infiltrat igrasia în pereți și a fost o mare problemă cu scoaterea ei. După aceea a fost o ruină părăsită...”
36.00 „Noi am avut acest sentiment și ne-am dat seama că lucrurile trebuie luate mult mai din adânc. Adică, în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea oamenilor, de la corupția despre care vorbeam până la ideile politice. La urma urmei, despre represiunea comunistă nu știau decât victimele ei, deoarece comunismul a fost un sistem extraordinar de secret.”
41.22 „Între timp a început adevărata minune, a Școlii de Vară, care a ținut în forma ei clasică, pentru că, într-un fel, ea continuă și acum, în fiecare an. Acum este sprijinită de diverse organizații, în timp ce atunci, [timp de] optsprezece ani, a fost sprijinită de fundațiile germane și de noi. Extraordinar a fost că la Școala de Vară a venit elita istoricilor din toată lumea.”
48.43 „Cred că [Romulus Rusan] este autorul structurii istorice. El este cel care a schițat, a făcut fagurele a ceea ce trebuie umplut după aceea, deci el a stabilit care sunt sălile. A fost o lungă discuție în ce măsură trebuie să fie cronologic sau eseistic. Este un muzeu eseistic, de fapt, adică fiecare sală are o temă...”]]>3790falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-premiul-romulus-rusan-dorian-galbinski--50174732
9.06 „Destinul meu a fost întâlnirea șansei cu necesitatea. S-a format destinul, am lucrat în Radio BBC 38 de ani și vă spun cu toată siguranța că, dacă postul mai exista acum, lucram la BBC.”

24.16 „Trecutul este o altă țară, în sensul că stau și mă gândesc, câteodată, că sunt tot eu, că am avut o continuitate, dar nu mai sunt același om. Sunt altcineva. Și nici țara în care am fost în tinerețe nu mai e aceeași.”

30.41 „Adam avea, cred, 6 ani și-mi spunea într-o zi, luându-l de la școală: «Sunt un eșec. Dany mă bate la tenis, mă bate la jocurile electronice; nu sunt în stare de nimic». Și i-am zis: «Adam, nu e adevărat. Dany te bate, poate, pentru că e mai mare decât tine și are mai multă experiență la jocurile acestea. Dar tu ești unic, nu e nimic ca tine pe lume». Și el zice: «Ba da. Uite: umbra mea».”

38.55 „În anii ’70, veneai la birou, șeful adjunct îți aloca sarcina pe ziua respectivă: «Tu faci știrile, tu traduci două comentarii, voi doi traduceți Revista presei – care se citea live –, voi înregistrați comentariile astea în Oglinda zilei...» și așa mai departe. Când am început să facem jurnalism serios, aveam o ședință de redacție, discutam care sunt subiectele principale care trebuie acoperite, se aloca după aceea fiecare sarcină...”

54.56 „Or, political correctness a început în universitățile americane și de acolo s-a extins și se extinde în continuare. Noi avem o zicală la Londra: ce se întâmplă în America se întâmplă în Anglia după zece ani, iar în restul Europei după douăzeci [de ani].”

59.48 „Problema este că astăzi, cu fake news, cu tot ce se poate falsifica, nu știu câtă încredere mai poți să ai. Eu, personal, încep să nu mai cred aproape nimic din ce se scrie sau din ce se arată. Până și imaginile pot fi falsificate.”]]>https://api.spreaker.com/episode/50174732Mon, 13 Jun 2022 07:00:03 +0000Editura SpanduginoCum devine viața un destin? Ce fel de comori a descoperit Dorian Galbinski răscolind trecutul, în căutarea pasionantelor amintiri evocate în recentul său volum de memorii? Ce mai rămâne de făcut după ce afli, din proprie experiență, că „viața trece ca...
9.06 „Destinul meu a fost întâlnirea șansei cu necesitatea. S-a format destinul, am lucrat în Radio BBC 38 de ani și vă spun cu toată siguranța că, dacă postul mai exista acum, lucram la BBC.”

24.16 „Trecutul este o altă țară, în sensul că stau și mă gândesc, câteodată, că sunt tot eu, că am avut o continuitate, dar nu mai sunt același om. Sunt altcineva. Și nici țara în care am fost în tinerețe nu mai e aceeași.”

30.41 „Adam avea, cred, 6 ani și-mi spunea într-o zi, luându-l de la școală: «Sunt un eșec. Dany mă bate la tenis, mă bate la jocurile electronice; nu sunt în stare de nimic». Și i-am zis: «Adam, nu e adevărat. Dany te bate, poate, pentru că e mai mare decât tine și are mai multă experiență la jocurile acestea. Dar tu ești unic, nu e nimic ca tine pe lume». Și el zice: «Ba da. Uite: umbra mea».”

38.55 „În anii ’70, veneai la birou, șeful adjunct îți aloca sarcina pe ziua respectivă: «Tu faci știrile, tu traduci două comentarii, voi doi traduceți Revista presei – care se citea live –, voi înregistrați comentariile astea în Oglinda zilei...» și așa mai departe. Când am început să facem jurnalism serios, aveam o ședință de redacție, discutam care sunt subiectele principale care trebuie acoperite, se aloca după aceea fiecare sarcină...”

54.56 „Or, political correctness a început în universitățile americane și de acolo s-a extins și se extinde în continuare. Noi avem o zicală la Londra: ce se întâmplă în America se întâmplă în Anglia după zece ani, iar în restul Europei după douăzeci [de ani].”

59.48 „Problema este că astăzi, cu fake news, cu tot ce se poate falsifica, nu știu câtă încredere mai poți să ai. Eu, personal, încep să nu mai cred aproape nimic din ce se scrie sau din ce se arată. Până și imaginile pot fi falsificate.”]]>4574falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sfarsitul-crestinatatii-chantal-delsol-teodor-baconschi--49922590
Prin ce se distinge profilul intelectual reprezentat de gânditoarea franceză Chantal Delsol? În ce măsură este acest profil recunoscut în spațiul public românesc? Cât de relevantă este o asemenea perspectivă moderată, lucidă și integratoare. pentru edificarea unei creștin-democrații autentice? Putem vorbi, oare, în zilele noastre, despre un Creștinism fără Creștinătate? Unde se resimte mai dramatic acest fenomen: în estul sau în vestul Europei? Cum se explică necesitatea asumării conștiente a unui angajament creștin pe termen lung? De ce este mai greu de dus povara libertății decât cea a servituții și a propagandei? Ce anume ar trebui să includă trusa de supraviețuire a unei bune educații religioase? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o elegantă incursiune în țesutul ideatic al volumului „Sfârșitul Creștinătății. Inversiunea normativă și noul timp” de Chantal Delsol, reliefând portretul intelectual de excepție al distinsei autoare catolice, precum și necesitatea descoperirii unor formule menite să revitalizeze relația dintre Stat și Biserică, sub auspiciile democrației contemporane și ale unei stăruitoare educații religioase a tinerelor generații.

4:38 „Chantal Delsol se integrează într-o familie de filosofi catolici care au înțeles că trecutul nu mai poate reveni, au înțeles că bătălia aceasta reacționară pentru a ține în viață un Creștinism politic este ea însăși o sursă de totalitarism.”

10:05 „Claritatea morală a gândirii lui Chantal Delsol, limpezimea categoriilor cu care lucrează, talentul ei de a reconstitui aceste avataruri ale ciocnirii dintre Creștinism și modernitate ne ajută și pe noi, în ortodoxie.”

18:13 „Or, această nouă deschidere către Biserică – ca popor al lui Dumnezeu – este un prim pas în direcția de a depolitiza Creștinismul, de a-l regăsi față în față, în comunități care, într-adevăr, funcționează pe baza solidarității și a iubirii.”

23:28 „Nu mai putem reveni la o societate monocrom creștină, monopolist creștină, în care – cum ziceam – Evanghelia guvernează, pentru că asta duce la fariseism dictatorial, la poliție politică, la inchiziție și așa mai departe.”

32:49 „Trebuie să găsim și noi o formulă în care simfonia bizantină Stat-Biserică să fie reformulată ca nouă teologie politică în democrație.”

40:11 „Treizeci de ani de libertate religioasă, de religie în școli, de catehizare – și vedem un tineret în mare parte rupt de Biserică, ignorant în materie de doctrină creștină, de tradiție, de teologie.”

Cartea „Sfârșitul Creștinătății” poate fi achiziționată de aici: https://bit.ly/Sfarsitul-Crestinatatii]]>https://api.spreaker.com/episode/49922590Tue, 24 May 2022 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Prin ce se distinge profilul intelectual reprezentat...
Prin ce se distinge profilul intelectual reprezentat de gânditoarea franceză Chantal Delsol? În ce măsură este acest profil recunoscut în spațiul public românesc? Cât de relevantă este o asemenea perspectivă moderată, lucidă și integratoare. pentru edificarea unei creștin-democrații autentice? Putem vorbi, oare, în zilele noastre, despre un Creștinism fără Creștinătate? Unde se resimte mai dramatic acest fenomen: în estul sau în vestul Europei? Cum se explică necesitatea asumării conștiente a unui angajament creștin pe termen lung? De ce este mai greu de dus povara libertății decât cea a servituții și a propagandei? Ce anume ar trebui să includă trusa de supraviețuire a unei bune educații religioase? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o elegantă incursiune în țesutul ideatic al volumului „Sfârșitul Creștinătății. Inversiunea normativă și noul timp” de Chantal Delsol, reliefând portretul intelectual de excepție al distinsei autoare catolice, precum și necesitatea descoperirii unor formule menite să revitalizeze relația dintre Stat și Biserică, sub auspiciile democrației contemporane și ale unei stăruitoare educații religioase a tinerelor generații.

4:38 „Chantal Delsol se integrează într-o familie de filosofi catolici care au înțeles că trecutul nu mai poate reveni, au înțeles că bătălia aceasta reacționară pentru a ține în viață un Creștinism politic este ea însăși o sursă de totalitarism.”

10:05 „Claritatea morală a gândirii lui Chantal Delsol, limpezimea categoriilor cu care lucrează, talentul ei de a reconstitui aceste avataruri ale ciocnirii dintre Creștinism și modernitate ne ajută și pe noi, în ortodoxie.”

18:13 „Or, această nouă deschidere către Biserică – ca popor al lui Dumnezeu – este un prim pas în direcția de a depolitiza Creștinismul, de a-l regăsi față în față, în comunități care, într-adevăr, funcționează pe baza solidarității și a iubirii.”

23:28 „Nu mai putem reveni la o societate monocrom creștină, monopolist creștină, în care – cum ziceam – Evanghelia guvernează, pentru că asta duce la fariseism dictatorial, la poliție politică, la inchiziție și așa mai departe.”

32:49 „Trebuie să găsim și noi o formulă în care simfonia bizantină Stat-Biserică să fie reformulată ca nouă teologie politică în democrație.”

40:11 „Treizeci de ani de libertate religioasă, de religie în școli, de catehizare – și vedem un tineret în mare parte rupt de Biserică, ignorant în materie de doctrină creștină, de tradiție, de teologie.”

Cartea „Sfârșitul Creștinătății” poate fi achiziționată de aici: https://bit.ly/Sfarsitul-Crestinatatii]]>3025falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-parintele-episcop-ignatie-al-husilor-sarbatorile-pascale-partea-a-doua--49533106Care este spiritul Sfintei Sărbători de Paște? În ce fel ne pregătim sufletul și trupul pentru a intra în miezul incandescent al acestui răstimp sacru și a-i înțelege pe deplin mesajul? De ce este important ca rațiunea să ofere credinței nuanțe inedite, astfel încât oamenii să-și asume curajul exprimării propriilor îndoieli? La ce se referă conținutul spiritual al fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri și cum ne ajută să pătrundem cu stăruință în duhul și atmosfera marii sărbători? Prin ce se aseamănă aceste zile cu treptele Creației și la ce momente fondatoare semnificative fac trimitere parabolele și evenimentele evocate în timpul slujbelor săvârșite de-a lungul întregii perioade? Cum ar trebui să ne imaginăm drumul Crucii? În ce măsură am putea spune că moartea nu este sfârșitul a toate? Aprofundând admirabilele teme deschise în episodul precedent, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu dobândește o extraordinară densitate ideatică, prin revelatoarea explorare în semnificațiile profunde ale fiecărui moment emblematic din parcursul spiritual pascal, la capătul căruia ni se dezvăluie taina Învierii, în toată splendoarea sa de lumină, bucurie și viață, precum și imensa dragoste a lui Dumnezeu față de oameni, aducătoare de biruință asupra morții.]]>https://api.spreaker.com/episode/49533106Sun, 24 Apr 2022 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este spiritul Sfintei Sărbători de Paște? În ce...Care este spiritul Sfintei Sărbători de Paște? În ce fel ne pregătim sufletul și trupul pentru a intra în miezul incandescent al acestui răstimp sacru și a-i înțelege pe deplin mesajul? De ce este important ca rațiunea să ofere credinței nuanțe inedite, astfel încât oamenii să-și asume curajul exprimării propriilor îndoieli? La ce se referă conținutul spiritual al fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri și cum ne ajută să pătrundem cu stăruință în duhul și atmosfera marii sărbători? Prin ce se aseamănă aceste zile cu treptele Creației și la ce momente fondatoare semnificative fac trimitere parabolele și evenimentele evocate în timpul slujbelor săvârșite de-a lungul întregii perioade? Cum ar trebui să ne imaginăm drumul Crucii? În ce măsură am putea spune că moartea nu este sfârșitul a toate? Aprofundând admirabilele teme deschise în episodul precedent, cea de-a doua parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu dobândește o extraordinară densitate ideatică, prin revelatoarea explorare în semnificațiile profunde ale fiecărui moment emblematic din parcursul spiritual pascal, la capătul căruia ni se dezvăluie taina Învierii, în toată splendoarea sa de lumină, bucurie și viață, precum și imensa dragoste a lui Dumnezeu față de oameni, aducătoare de biruință asupra morții.]]>5675falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-parintele-episcop-ignatie-al-husilor-sarbatorile-pascale-prima-parte--49513896
Cum era în trecut Sfânta Sărbătoare de Paște și ce fel de aură avea, în mod special, noaptea de Înviere? Ce mireasmă aducea cu sine și în ce mod pătrundea, ca trăire, în viața creștinului? De ce, în limbajul bisericesc, forma de plural „Paști” este mai adecvată profundelor semnificații ale acestei mari sărbători? Când încep, de fapt, Sfintele Paști în noi, în ființa noastră adâncă? Există o anumită scală de ordin spiritual care să permită acest tip de măsurare? Cum era Ierusalimul în vremea pătimirii și a Învierii lui Iisus Hristos? Oare lumea de astăzi este diferită față de umanitatea acelor vremuri? S-ar putea spune că Sărbătorile Pascale reprezintă o stare de conștiință, de claritate morală, de răsucire spre noi înșine în căutarea luminii eliberatoare? Aceste două săptămâni – Săptămâna Pătimirii și Săptămâna Luminată –, atât de importante în istoria omenirii, se referă totodată și la arta bunei chibzuințe? Pe firul unor întrebări esențiale, prima parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează florilegiul de semnificații ale Sfintei Sărbători de Paște în orizontul creștinismului, privite ca taină a trecerii omului, călăuzit de Iisus Hristos, de la întuneric la lumină, de la ceea ce este negativ și distructiv la un sentiment de plinătate, aureolat de bucuria și lumina Învierii.]]>https://api.spreaker.com/episode/49513896Fri, 22 Apr 2022 16:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum era în trecut Sfânta Sărbătoare de Paște și ce...
Cum era în trecut Sfânta Sărbătoare de Paște și ce fel de aură avea, în mod special, noaptea de Înviere? Ce mireasmă aducea cu sine și în ce mod pătrundea, ca trăire, în viața creștinului? De ce, în limbajul bisericesc, forma de plural „Paști” este mai adecvată profundelor semnificații ale acestei mari sărbători? Când încep, de fapt, Sfintele Paști în noi, în ființa noastră adâncă? Există o anumită scală de ordin spiritual care să permită acest tip de măsurare? Cum era Ierusalimul în vremea pătimirii și a Învierii lui Iisus Hristos? Oare lumea de astăzi este diferită față de umanitatea acelor vremuri? S-ar putea spune că Sărbătorile Pascale reprezintă o stare de conștiință, de claritate morală, de răsucire spre noi înșine în căutarea luminii eliberatoare? Aceste două săptămâni – Săptămâna Pătimirii și Săptămâna Luminată –, atât de importante în istoria omenirii, se referă totodată și la arta bunei chibzuințe? Pe firul unor întrebări esențiale, prima parte a dialogului dintre Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează florilegiul de semnificații ale Sfintei Sărbători de Paște în orizontul creștinismului, privite ca taină a trecerii omului, călăuzit de Iisus Hristos, de la întuneric la lumină, de la ceea ce este negativ și distructiv la un sentiment de plinătate, aureolat de bucuria și lumina Învierii.]]>2324falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-sarbatorile-pascale-vasile-banescu--49443420
De ce revelația întrupării și a învierii lui Iisus Hristos va rămâne mereu o temă de ardentă actualitate? Ce anume este definitiv, de neclintit, în intervalul acestei minuni fără seamăn? În ce măsură a reprezentat creștinismul un scandal pentru lumea în care a irupt și cât de mult a fost influențat de cele două paradigme de gândire ale Antichității? S-ar putea vorbi despre o pedagogie a suferinței și a însănătoșirii morale? Cât de important este registrul spiritual al postului în această călătorie ascensională spre un nivel de înțelegere menit să ne ofere bucuria întâlnirii cu Celălalt și cu propria noastră ființă interioară? Ce înseamnă a citi și a reciti Evanghelia în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale și care sunt virtuțile tăcerii în tot acest răstimp? Cum se explică eterna pendulare a credinței omului între polul încrederii și cel al deznădejdii? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o stăruitoare incursiune în miezul mesajului evanghelic, urmând calea regală pe care Hristos ne îndeamnă să ne îndreptăm pașii, pentru ca, prin post, împăcare și primenire sufletească, să descoperim adevărata bucurie, dar și credința, speranța și dragostea călăuzite de lumina divină.

13.04 „Noțiunea de persoană e fundamentală în creștinism. Dumnezeu este un Dumnezeu personal, este un Dumnezeu treimic personal – o altă taină și un alt scandal – și alege să se întrupeze într-o persoană.”

25.21 „Paștele ca dat – Paștele acesta pe care îl ai – e Paștele cu care te întâlnești într-un mod inevitabil când ești instalat într-o paradigmă religioasă. Adică el vine oricum spre tine. Dar nu e suficient; aș spune că e registrul superficial al problemei...”

37.59 „Aș spune că nu poți atinge bucuria, ca stare, decât trecând prin suferință. Nu le-aș separa. Postul în sine, ca traseu duhovnicesc, presupune un tip de suferință.”

46.17 „Neclintite rămân evenimentele istorice care au fost înregistrate de martori oculari, există martori ai învierii lui Hristos, L-au văzut sute de oameni după înviere, nu doar apostolii, nu doar Maria Magdalena, pentru că Hristos a mai rămas după înviere pe pământ patruzeci de zile...”

1.03.48 „Nu există o alternativă la învierea lui Hristos. Există un imn liturgic în care se spune că moartea nu a putut înghiți viața. Pe cruce, viața nu a putut fi înghițită de moarte.”

1.10.38 „Aș spune: o tăcere elocventă, o tăcere care să transmită ceva. Într-adevăr, sunt lucruri atât de profunde, atât de fine, în fața cărora trebuie să alegi tăcerea.”

1.24.51 „De aceea, creștinismul, ca mod de viață, presupune o relație blândă. «Fericiți cei blânzi», spune Hristos, pentru că asta vindecă, de fapt.”]]>https://api.spreaker.com/episode/49443420Sun, 17 Apr 2022 08:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce revelația întrupării și a învierii lui Iisus...
De ce revelația întrupării și a învierii lui Iisus Hristos va rămâne mereu o temă de ardentă actualitate? Ce anume este definitiv, de neclintit, în intervalul acestei minuni fără seamăn? În ce măsură a reprezentat creștinismul un scandal pentru lumea în care a irupt și cât de mult a fost influențat de cele două paradigme de gândire ale Antichității? S-ar putea vorbi despre o pedagogie a suferinței și a însănătoșirii morale? Cât de important este registrul spiritual al postului în această călătorie ascensională spre un nivel de înțelegere menit să ne ofere bucuria întâlnirii cu Celălalt și cu propria noastră ființă interioară? Ce înseamnă a citi și a reciti Evanghelia în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale și care sunt virtuțile tăcerii în tot acest răstimp? Cum se explică eterna pendulare a credinței omului între polul încrederii și cel al deznădejdii? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Vasile Bănescu, teolog și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o stăruitoare incursiune în miezul mesajului evanghelic, urmând calea regală pe care Hristos ne îndeamnă să ne îndreptăm pașii, pentru ca, prin post, împăcare și primenire sufletească, să descoperim adevărata bucurie, dar și credința, speranța și dragostea călăuzite de lumina divină.

13.04 „Noțiunea de persoană e fundamentală în creștinism. Dumnezeu este un Dumnezeu personal, este un Dumnezeu treimic personal – o altă taină și un alt scandal – și alege să se întrupeze într-o persoană.”

25.21 „Paștele ca dat – Paștele acesta pe care îl ai – e Paștele cu care te întâlnești într-un mod inevitabil când ești instalat într-o paradigmă religioasă. Adică el vine oricum spre tine. Dar nu e suficient; aș spune că e registrul superficial al problemei...”

37.59 „Aș spune că nu poți atinge bucuria, ca stare, decât trecând prin suferință. Nu le-aș separa. Postul în sine, ca traseu duhovnicesc, presupune un tip de suferință.”

46.17 „Neclintite rămân evenimentele istorice care au fost înregistrate de martori oculari, există martori ai învierii lui Hristos, L-au văzut sute de oameni după înviere, nu doar apostolii, nu doar Maria Magdalena, pentru că Hristos a mai rămas după înviere pe pământ patruzeci de zile...”

1.03.48 „Nu există o alternativă la învierea lui Hristos. Există un imn liturgic în care se spune că moartea nu a putut înghiți viața. Pe cruce, viața nu a putut fi înghițită de moarte.”

1.10.38 „Aș spune: o tăcere elocventă, o tăcere care să transmită ceva. Într-adevăr, sunt lucruri atât de profunde, atât de fine, în fața cărora trebuie să alegi tăcerea.”

1.24.51 „De aceea, creștinismul, ca mod de viață, presupune o relație blândă. «Fericiți cei blânzi», spune Hristos, pentru că asta vindecă, de fapt.”]]>5439falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-penumbra-andrei-cornea--49329466
Cum devine „penumbra” o temă filosofică? Această condiție a omului – de a fi penumbră – ține de voință sau este o fatalitate? În ce măsură se relevă ca o formă de luciditate, protectoare, dar și primejdioasă, înțeleasă ca singura șansă de salvare a umanității autentice? S-au schimbat, oare, poveștile și simbolurile de acum față de cele din trecut? Cine sunt inamicii contemporaneității? S-ar putea vorbi despre starea de defensivă în termenii unei retrageri metafizico-antropologice? Ce se întâmplă dacă nu ne asumăm această defensivă? Ce tip de pedagogie presupune asumarea condiției de ființe defensive, care stau în penumbră? Explorând cu subtilitate țesutul ideatic al eseului filosofic „Penumbra”, Andrei Cornea, profesor emerit, traducător de elită, filosof și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează miracolul imprevizibilității umane, privit ca o stare intermediară, de trecere spre imperceptibilul și necunoscutul din interiorul ființei noastre, unde se mai aud, nostalgic, ecourile străvechilor povestiri despre om.

12.39 „Orice text de tipul ăsta este o formă de luciditate, adică trebuie să fim conștienți că există. Eu spun altfel, de fapt vorbesc despre poveste: povestea despre penumbră, povestea despre ceva. E o reluare a celebrei povești hasidice cu rabin Baal Șem Tov.”

20.27 „Vreau să spun că vechile rigori, bazate pe transcendență afirmată, postulată, fie de ordin teologic sau de ordin filosofic, nu ne dădeau prea multe grade de libertate.”

26.14 „Da, [rigoarea] se referea la credințele puternice, tari, ale oamenilor care credeau în Dumnezeu, în rai, în iad, în răsplata divină, credeau că stările oamenilor sunt decise de sus, de un destin...”

31.09 „Între timp, constatăm – mai mult chiar decât constatam eu atunci – că, într-adevăr, se face meditație filosofică, reflecție filosofică, în toate felurile cu putință. Bineînțeles că există și filosofie academică – și încă de nu știu câte feluri –, există și meditație individuală, există toate formele.”

40.21 „Inamicii sunt obsesiile contemporaneității, dificultățile vieții, împrejurările nefericite. Iată, luați măcar pandemia și tot ce a însemnat ea.”]]>https://api.spreaker.com/episode/49329466Wed, 06 Apr 2022 08:00:07 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum devine „penumbra” o temă filosofică? Această...
Cum devine „penumbra” o temă filosofică? Această condiție a omului – de a fi penumbră – ține de voință sau este o fatalitate? În ce măsură se relevă ca o formă de luciditate, protectoare, dar și primejdioasă, înțeleasă ca singura șansă de salvare a umanității autentice? S-au schimbat, oare, poveștile și simbolurile de acum față de cele din trecut? Cine sunt inamicii contemporaneității? S-ar putea vorbi despre starea de defensivă în termenii unei retrageri metafizico-antropologice? Ce se întâmplă dacă nu ne asumăm această defensivă? Ce tip de pedagogie presupune asumarea condiției de ființe defensive, care stau în penumbră? Explorând cu subtilitate țesutul ideatic al eseului filosofic „Penumbra”, Andrei Cornea, profesor emerit, traducător de elită, filosof și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu reliefează miracolul imprevizibilității umane, privit ca o stare intermediară, de trecere spre imperceptibilul și necunoscutul din interiorul ființei noastre, unde se mai aud, nostalgic, ecourile străvechilor povestiri despre om.

12.39 „Orice text de tipul ăsta este o formă de luciditate, adică trebuie să fim conștienți că există. Eu spun altfel, de fapt vorbesc despre poveste: povestea despre penumbră, povestea despre ceva. E o reluare a celebrei povești hasidice cu rabin Baal Șem Tov.”

20.27 „Vreau să spun că vechile rigori, bazate pe transcendență afirmată, postulată, fie de ordin teologic sau de ordin filosofic, nu ne dădeau prea multe grade de libertate.”

26.14 „Da, [rigoarea] se referea la credințele puternice, tari, ale oamenilor care credeau în Dumnezeu, în rai, în iad, în răsplata divină, credeau că stările oamenilor sunt decise de sus, de un destin...”

31.09 „Între timp, constatăm – mai mult chiar decât constatam eu atunci – că, într-adevăr, se face meditație filosofică, reflecție filosofică, în toate felurile cu putință. Bineînțeles că există și filosofie academică – și încă de nu știu câte feluri –, există și meditație individuală, există toate formele.”

40.21 „Inamicii sunt obsesiile contemporaneității, dificultățile vieții, împrejurările nefericite. Iată, luați măcar pandemia și tot ce a însemnat ea.”]]>2849falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-romulus-rusan-ii-ana-blandiana--49030304
Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență cu celelalte arte? Cum privea Romulus Rusan filmul de artă? Ca un profesionist sau ca un îndrăgostit? S-ar putea spune că volumul său – o adevărată carte a cărților despre film – poate fi considerat și o carte de scriitor, dezvăluindu-i admirabilele virtuți literare? Creația cinematografică este mai importantă decât teatrul? Care au fost anii de glorie ai celor două arte? Cum era filmul de artă în anii ’60, epoca marilor regizori? Ce însemna el pe atunci? Se poate compara cu ceva din zilele noastre ori s-a pierdut acel inefabil entuziasm al începuturilor? În jurul unor întrebări inspirate de recentul volum de cronici cinematografice publicat în seria de autor Romulus Rusan, dialogul dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o pasionantă și grațioasă călătorie imaginară printre vârstele filmului de artă, cu magia și strălucirea lor, dar și cu tensiunile abia perceptibile, care le proiectează mereu sub semnul unei discrete comuniuni cu viața însăși, distilându-le într-o insolită viziune intelectuală asupra lumii.



2.59 „Mergeam mai ales la cinematecă, deci la filme vechi. De exemplu, Romi îl avea ca idol pe Bergman – și eu, bineînțeles. Dar mie îmi plăcea foarte mult și Bresson.”

9.17 „Ceea ce n-am să găsesc acum este pasiunea și, mai ales, tipul de sentiment cu care îl vedeai – aveai sentimentul că ar trebui să se producă un mare noroc, poate chiar un miracol, deci nu te duceai la cinematograf pur și simplu.”

14.29 „Greu de spus, pentru că am fost contemporani și cu Ciulei, și cu Esrig, și cu Pintilie, deci aceeași magie se petrecea cu marii noștri regizori.”

28.17 „În orice caz, [Romulus Rusan] analiza modul cinematografic, dar sentimentul meu este că îl privea totuși... dovadă că tot timpul sunt bucăți de proză. Pornește de la observațiile scriitorului despre tot felul de lucruri și ajunge să unească viața cu filmul despre care scria.”

35.20 „Îmi amintesc filmul «Nunta» de Wajda. Este un poem clasic al lor [al polonezilor], al unui poet din secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, despre soarta tragică a Poloniei, un poem în versuri din care el face un film: un film de un patriotism ardent, nebun, fără să-i fie rușine de asta.”

39.15 „Pentru noi, Revoluția a fost ziua de 17 decembrie, când am fost la un concert de colinzi la Biserica Sfântul Iosif (noi stăm lângă Radio și deci treceam din Strada Transilvaniei în Strada Nuferilor). Acolo am ascultat colinzi și am întâlnit un coleg de facultate, filosoful Ion Papuc, care mi-a spus: «Ați auzit ce se întâmplă la Timișoara»”]]>https://api.spreaker.com/episode/49030304Sun, 13 Mar 2022 09:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență...
Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență cu celelalte arte? Cum privea Romulus Rusan filmul de artă? Ca un profesionist sau ca un îndrăgostit? S-ar putea spune că volumul său – o adevărată carte a cărților despre film – poate fi considerat și o carte de scriitor, dezvăluindu-i admirabilele virtuți literare? Creația cinematografică este mai importantă decât teatrul? Care au fost anii de glorie ai celor două arte? Cum era filmul de artă în anii ’60, epoca marilor regizori? Ce însemna el pe atunci? Se poate compara cu ceva din zilele noastre ori s-a pierdut acel inefabil entuziasm al începuturilor? În jurul unor întrebări inspirate de recentul volum de cronici cinematografice publicat în seria de autor Romulus Rusan, dialogul dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o pasionantă și grațioasă călătorie imaginară printre vârstele filmului de artă, cu magia și strălucirea lor, dar și cu tensiunile abia perceptibile, care le proiectează mereu sub semnul unei discrete comuniuni cu viața însăși, distilându-le într-o insolită viziune intelectuală asupra lumii.



2.59 „Mergeam mai ales la cinematecă, deci la filme vechi. De exemplu, Romi îl avea ca idol pe Bergman – și eu, bineînțeles. Dar mie îmi plăcea foarte mult și Bresson.”

9.17 „Ceea ce n-am să găsesc acum este pasiunea și, mai ales, tipul de sentiment cu care îl vedeai – aveai sentimentul că ar trebui să se producă un mare noroc, poate chiar un miracol, deci nu te duceai la cinematograf pur și simplu.”

14.29 „Greu de spus, pentru că am fost contemporani și cu Ciulei, și cu Esrig, și cu Pintilie, deci aceeași magie se petrecea cu marii noștri regizori.”

28.17 „În orice caz, [Romulus Rusan] analiza modul cinematografic, dar sentimentul meu este că îl privea totuși... dovadă că tot timpul sunt bucăți de proză. Pornește de la observațiile scriitorului despre tot felul de lucruri și ajunge să unească viața cu filmul despre care scria.”

35.20 „Îmi amintesc filmul «Nunta» de Wajda. Este un poem clasic al lor [al polonezilor], al unui poet din secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, despre soarta tragică a Poloniei, un poem în versuri din care el face un film: un film de un patriotism ardent, nebun, fără să-i fie rușine de asta.”

39.15 „Pentru noi, Revoluția a fost ziua de 17 decembrie, când am fost la un concert de colinzi la Biserica Sfântul Iosif (noi stăm lângă Radio și deci treceam din Strada Transilvaniei în Strada Nuferilor). Acolo am ascultat colinzi și am întâlnit un coleg de facultate, filosoful Ion Papuc, care mi-a spus: «Ați auzit ce se întâmplă la Timișoara»”]]>2866falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-literatura-intre-doua-lumi-mircea-anghelescu--48840215Unde se situează, în tabloul operei lui Mircea Anghelescu, volumul „Literatura între două lumi”? Această condiție a literaturii, de a fi „între două lumi”, este o fatalitate sau un privilegiu al artei cuvântului? Cine are o responsabilitate mai mare și, totodată, cine riscă mai mult: criticul sau istoricul literar? Ce fel de cititor ar trebui să fie, la rândul său, un autor, în aceste zile în care se scrie și se publică atât de mult? În ce lumi putem călători prin intermediul literaturii? De ce este bine să ne amintim astăzi de lumea literară din trecut? Cum ne raportăm la clasici și de ce lectura operei lor a devenit o miză culturală importantă? Înfiripat pe marginea recentului volum apărut la Editura Spandugino, „Literatura între două lumi”, dialogul dintre Mircea Anghelescu, profesor emerit, specialist în istorie literară și literatură comparată, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cercetează multiplele dimensiuni ale literaturii, prefigurând un subtil îndemn spre lectură, spre acel spațiu spiritual, protector, al conviețuirii intelectuale dintre un autor și cititorul spre care își îndreaptă mesajul scrierilor sale.


3.35
„Primul meu an, cum era de așteptat după terminarea facultății, a fost în provincie. Am făcut naveta zilnic la Urziceni – un ceas dus, un ceas la întoarcere –, dar aveam în felul acesta contact cu o lume intelectuală de o natură diferită de aceea pe care o întâlnisem până atunci.”
11.49
„Un cititor adevărat, cu experiență de lectură și de oarecare bogăție a textelor pe care le-a parcurs – sau a tipurilor de literatură –, nu poate să facă ușor observații de felul acesta despre un text care apare într-un periodic.”
16.32
„Cred că e un proces care, mai mult sau mai puțin, se produce cu toți cititorii. Nu cred că cineva care a trecut printr-o formă superioară de studii – care a făcut o facultate – nu citește din când în când ceva, fie în propria lui disciplină, fie pentru relaxare...”
23.08
„Suntem determinați, într-o bună măsură, de fatalitatea nașterii noastre; de pildă, de faptul că am găsit... într-o cameră din locuința în care a stat câțiva ani tatăl meu, când era student (cred că era la Ploiești, nu în București), o mulțime de reviste și multe cărți, dar mai ales reviste cu semnătura lui și cu marcajul unor texte care păreau să-l fi interesat.”
26.39
„Textele autorilor importanți trec pe sub ochii generațiilor și, încet-încet, ies din circuit și e nevoie să fie readuse pentru alte motive, pentru alte puncte de plecare pentru comentariile respective.”]]>https://api.spreaker.com/episode/48840215Wed, 23 Feb 2022 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Unde se situează, în tabloul operei lui Mircea...Unde se situează, în tabloul operei lui Mircea Anghelescu, volumul „Literatura între două lumi”? Această condiție a literaturii, de a fi „între două lumi”, este o fatalitate sau un privilegiu al artei cuvântului? Cine are o responsabilitate mai mare și, totodată, cine riscă mai mult: criticul sau istoricul literar? Ce fel de cititor ar trebui să fie, la rândul său, un autor, în aceste zile în care se scrie și se publică atât de mult? În ce lumi putem călători prin intermediul literaturii? De ce este bine să ne amintim astăzi de lumea literară din trecut? Cum ne raportăm la clasici și de ce lectura operei lor a devenit o miză culturală importantă? Înfiripat pe marginea recentului volum apărut la Editura Spandugino, „Literatura între două lumi”, dialogul dintre Mircea Anghelescu, profesor emerit, specialist în istorie literară și literatură comparată, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cercetează multiplele dimensiuni ale literaturii, prefigurând un subtil îndemn spre lectură, spre acel spațiu spiritual, protector, al conviețuirii intelectuale dintre un autor și cititorul spre care își îndreaptă mesajul scrierilor sale.


3.35
„Primul meu an, cum era de așteptat după terminarea facultății, a fost în provincie. Am făcut naveta zilnic la Urziceni – un ceas dus, un ceas la întoarcere –, dar aveam în felul acesta contact cu o lume intelectuală de o natură diferită de aceea pe care o întâlnisem până atunci.”
11.49
„Un cititor adevărat, cu experiență de lectură și de oarecare bogăție a textelor pe care le-a parcurs – sau a tipurilor de literatură –, nu poate să facă ușor observații de felul acesta despre un text care apare într-un periodic.”
16.32
„Cred că e un proces care, mai mult sau mai puțin, se produce cu toți cititorii. Nu cred că cineva care a trecut printr-o formă superioară de studii – care a făcut o facultate – nu citește din când în când ceva, fie în propria lui disciplină, fie pentru relaxare...”
23.08
„Suntem determinați, într-o bună măsură, de fatalitatea nașterii noastre; de pildă, de faptul că am găsit... într-o cameră din locuința în care a stat câțiva ani tatăl meu, când era student (cred că era la Ploiești, nu în București), o mulțime de reviste și multe cărți, dar mai ales reviste cu semnătura lui și cu marcajul unor texte care păreau să-l fi interesat.”
26.39
„Textele autorilor importanți trec pe sub ochii generațiilor și, încet-încet, ies din circuit și e nevoie să fie readuse pentru alte motive, pentru alte puncte de plecare pentru comentariile respective.”]]>2000falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-taina-evangheliei-marius-ciobota--48653804Cum s-ar putea încadra, din punct de vedere istoric, conceptul „taina Evangheliei”? A întrezări această taină presupune o îmbogățire sau o diminuare a ei? Avem nevoie de îndrumători, de maeștri spirituali pe un asemenea drum sinuos care implică un intens efort personal? Cum s-au născut glosele duminicale din cartea „Taina Evangheliei” și cui se adresează ele într-un mod profund? Care ar fi, metaforic vorbind, „inima” acestor texte? Dar „mintea” lor? În ce fel privim lumea cu ochiul interior și cât de importantă este, în acest proces, confruntarea dintre întunericul tenebrelor și lumina divină? Reflectând asupra gloselor duminicale din volumul „Taina Evangheliei”, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează semnificația acestor exerciții de hermeneutică și exegeză biblică, dar și treptele autocunoașterii pe calea revelării Cuvântului divin, așa cum ni se dezvăluie acesta prin textul evanghelic duminical.

4.06
„De fiecare dată când încerci să explici sau să luminezi taina, mai cu seamă taina lui Dumnezeu, simți că rămâne ceva care te provoacă în continuare și pe care trebuie să-l cauți. Însăși această căutare este o jertfă până la urmă, este o ofrandă pe care o aduci: faptul că-l cauți.”

12.38
„De menționat că Nicolae Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, cum se intitula el, a dorit ca această carte a lui [Dăruind vei dobândi] să fie intitulată, de fapt, Cuvinte de credință, ceea ce mi se pare, iarăși, o formulare mai mult decât binecuvântată.”

20.36
„E un drum sinuos [către taină], un drum care te stimulează, care te provoacă, care te obosește la un moment dat, te ostenește mai degrabă, pentru că îți dai seama cât de departe ești sau, oricât ai înainta, îți dai seama cât de departe ești de locul unde tu crezi că ai fi putut să ajungi.”

26.16
„Ele [glosele duminicale] n-au fost experimentate cumva la amvonul bisericii; au fost pur și simplu scrise, deci n-au o dimensiune retorică definită, ci sunt gândurile mele – sigur, susținute și de ale altora.

38.10
„Vedem cu ochiul interior mai bine sau mai puțin bine, în funcție de cât de curat este ochiul interior. Dacă ochiul tău va fi curat, luminat, tot trupul tău, toată ființa ta – spune Mântuitorul în Evanghelie – va fi luminată.”

45.09
„În actul cunoașterii lui Dumnezeu, în actul pătrunderii în această taină a lui Dumnezeu sau al apropierii de Dumnezeu – până la urmă, cunoașterea lui Dumnezeu sau de Dumnezeu este un proces profund și care implică un progres, implică o gradație, o evoluție –, putem să vorbim de trepte, de stadii, de faze ale cunoașterii.”]]>https://api.spreaker.com/episode/48653804Wed, 09 Feb 2022 09:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-ar putea încadra, din punct de vedere istoric,...Cum s-ar putea încadra, din punct de vedere istoric, conceptul „taina Evangheliei”? A întrezări această taină presupune o îmbogățire sau o diminuare a ei? Avem nevoie de îndrumători, de maeștri spirituali pe un asemenea drum sinuos care implică un intens efort personal? Cum s-au născut glosele duminicale din cartea „Taina Evangheliei” și cui se adresează ele într-un mod profund? Care ar fi, metaforic vorbind, „inima” acestor texte? Dar „mintea” lor? În ce fel privim lumea cu ochiul interior și cât de importantă este, în acest proces, confruntarea dintre întunericul tenebrelor și lumina divină? Reflectând asupra gloselor duminicale din volumul „Taina Evangheliei”, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează semnificația acestor exerciții de hermeneutică și exegeză biblică, dar și treptele autocunoașterii pe calea revelării Cuvântului divin, așa cum ni se dezvăluie acesta prin textul evanghelic duminical.

4.06
„De fiecare dată când încerci să explici sau să luminezi taina, mai cu seamă taina lui Dumnezeu, simți că rămâne ceva care te provoacă în continuare și pe care trebuie să-l cauți. Însăși această căutare este o jertfă până la urmă, este o ofrandă pe care o aduci: faptul că-l cauți.”

12.38
„De menționat că Nicolae Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, cum se intitula el, a dorit ca această carte a lui [Dăruind vei dobândi] să fie intitulată, de fapt, Cuvinte de credință, ceea ce mi se pare, iarăși, o formulare mai mult decât binecuvântată.”

20.36
„E un drum sinuos [către taină], un drum care te stimulează, care te provoacă, care te obosește la un moment dat, te ostenește mai degrabă, pentru că îți dai seama cât de departe ești sau, oricât ai înainta, îți dai seama cât de departe ești de locul unde tu crezi că ai fi putut să ajungi.”

26.16
„Ele [glosele duminicale] n-au fost experimentate cumva la amvonul bisericii; au fost pur și simplu scrise, deci n-au o dimensiune retorică definită, ci sunt gândurile mele – sigur, susținute și de ale altora.

38.10
„Vedem cu ochiul interior mai bine sau mai puțin bine, în funcție de cât de curat este ochiul interior. Dacă ochiul tău va fi curat, luminat, tot trupul tău, toată ființa ta – spune Mântuitorul în Evanghelie – va fi luminată.”

45.09
„În actul cunoașterii lui Dumnezeu, în actul pătrunderii în această taină a lui Dumnezeu sau al apropierii de Dumnezeu – până la urmă, cunoașterea lui Dumnezeu sau de Dumnezeu este un proces profund și care implică un progres, implică o gradație, o evoluție –, putem să vorbim de trepte, de stadii, de faze ale cunoașterii.”]]>3034falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-scrieri-2-iacob-si-ingerul-ispita-binelui-teodor-baconschi--48540083Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită a binelui? Este posibil să privim scrisul ca pe o formă de rugăciune? Ce înseamnă motivul luptei cu îngerul și cum ar putea fi acesta explicat unui tânăr al zilelor noastre? Putem vorbi despre o luptă la vedere sau despre o confruntare interioară? Care este semnificația sintagmei „urbanitatea credinței”? Și, mai ales, ce anume din ruralitatea credinței sporește, și nu diminuează urbanitatea acesteia? Se poate afirma că soluțiile viitorului se află în trecut? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează implicațiile profunde ale scrisului – ca act complex prin care se eliberează energii nebănuite –, curajul omului de a sonda infinitul și de a se confrunta cu misterul, precum și noua perspectivă asupra credinței, privită prin filtrul urbanității sale și a relației cu trecutul adânc înscris în ADN-ul cultural al umanității.
13.04
Scrisul e, fără îndoială, o vocație, e o nevoie, este un mod de a te cunoaște și de a-ți depăși limitele, un mod de a te înscrie într-o tradiție intelectuală, deci de a da sens prezentului prin trecut.

23.15
[Lupta cu îngerul] nu s-a schimbat în datele ei fundamentale. Ea exprimă condiția umană, capacitatea creierului, care, până una-alta, e cel mai complex obiect din universul cognoscibil, capacitatea creierului uman de a gândi infinitul, necunoscutul, misterul, de a se confrunta cu el, de a nu-l suporta, de a-l provoca la luptă.

28.19
Ce mă caracterizează mai favorabil și mai puțin favorabil ca autor este că, până la urmă, am o scriitură conclusivă; ea pare elaborată, dar este ultraspontană.

32.07
[Urbanitatea credinței] e o teză istorică și simbolică, puțin polemică cu creștinismul cosmic, rural, mai degrabă păgân, și care îi aduce aminte celui interesat de religie, de istoria creștinismului, de viața eclezială, de comunitatea bisericească, faptul că creștinismul se opune păgânismului.

48.44
Spre avantajul nostru neașteptat, suntem într-o epocă de secularizare, de sacralizare a lumii, de mundanizare, de trăire a lumii nu ca pasaj spre altceva, ci ca domiciliu fix.

55.26
Pascal are un text despre buna folosire a bolilor trupești, despre folosul spiritual al bolilor trupești, o temă și patristică. Până la urmă, confruntarea cu boala ne face să ne simțim așa cum suntem, adică e o probă, o confruntare cu realitatea fragilității noastre.]]>https://api.spreaker.com/episode/48540083Wed, 02 Feb 2022 09:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită...Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită a binelui? Este posibil să privim scrisul ca pe o formă de rugăciune? Ce înseamnă motivul luptei cu îngerul și cum ar putea fi acesta explicat unui tânăr al zilelor noastre? Putem vorbi despre o luptă la vedere sau despre o confruntare interioară? Care este semnificația sintagmei „urbanitatea credinței”? Și, mai ales, ce anume din ruralitatea credinței sporește, și nu diminuează urbanitatea acesteia? Se poate afirma că soluțiile viitorului se află în trecut? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează implicațiile profunde ale scrisului – ca act complex prin care se eliberează energii nebănuite –, curajul omului de a sonda infinitul și de a se confrunta cu misterul, precum și noua perspectivă asupra credinței, privită prin filtrul urbanității sale și a relației cu trecutul adânc înscris în ADN-ul cultural al umanității.
13.04
Scrisul e, fără îndoială, o vocație, e o nevoie, este un mod de a te cunoaște și de a-ți depăși limitele, un mod de a te înscrie într-o tradiție intelectuală, deci de a da sens prezentului prin trecut.

23.15
[Lupta cu îngerul] nu s-a schimbat în datele ei fundamentale. Ea exprimă condiția umană, capacitatea creierului, care, până una-alta, e cel mai complex obiect din universul cognoscibil, capacitatea creierului uman de a gândi infinitul, necunoscutul, misterul, de a se confrunta cu el, de a nu-l suporta, de a-l provoca la luptă.

28.19
Ce mă caracterizează mai favorabil și mai puțin favorabil ca autor este că, până la urmă, am o scriitură conclusivă; ea pare elaborată, dar este ultraspontană.

32.07
[Urbanitatea credinței] e o teză istorică și simbolică, puțin polemică cu creștinismul cosmic, rural, mai degrabă păgân, și care îi aduce aminte celui interesat de religie, de istoria creștinismului, de viața eclezială, de comunitatea bisericească, faptul că creștinismul se opune păgânismului.

48.44
Spre avantajul nostru neașteptat, suntem într-o epocă de secularizare, de sacralizare a lumii, de mundanizare, de trăire a lumii nu ca pasaj spre altceva, ci ca domiciliu fix.

55.26
Pascal are un text despre buna folosire a bolilor trupești, despre folosul spiritual al bolilor trupești, o temă și patristică. Până la urmă, confruntarea cu boala ne face să ne simțim așa cum suntem, adică e o probă, o confruntare cu realitatea fragilității noastre.]]>3654falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-pentru-ca-sunetele-sa-devina-muzica-elizabeth-sombart--48047687
Cum ne poate ajuta, astăzi, Beethoven? Cum ne poate ajuta Beethoven să înțelegem ce se întâmplă cu noi? Unde se află adevărul muzicii: în spatele emoțiilor sau dincolo de acestea? Există oare un suflet al muzicii, un suflet muzical sau este doar o invenție? Putem să punem semnul de egalitate între muzica sublimă, înălțătoare și tăcere? Dacă muzica este un principiu al iubirii, care este calea de a integra muzica în iubire? Explorând principiile fenomenologiei muzicale a lui Sergiu Celibidache, principii care se regăsesc și în pedagogia Resonnance, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Resonnance, prilejuiește o splendidă incursiune în universul muzicii clasice, din perspectiva mesajului pe care aceasta ni-l poate transmite, și a legăturii cu adevărul divin pe care fiecare dintre noi îl avem înlăuntrul ființei noastre.]]>https://api.spreaker.com/episode/48047687Fri, 24 Dec 2021 17:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum ne poate ajuta, astăzi, Beethoven? Cum ne poate...
Cum ne poate ajuta, astăzi, Beethoven? Cum ne poate ajuta Beethoven să înțelegem ce se întâmplă cu noi? Unde se află adevărul muzicii: în spatele emoțiilor sau dincolo de acestea? Există oare un suflet al muzicii, un suflet muzical sau este doar o invenție? Putem să punem semnul de egalitate între muzica sublimă, înălțătoare și tăcere? Dacă muzica este un principiu al iubirii, care este calea de a integra muzica în iubire? Explorând principiile fenomenologiei muzicale a lui Sergiu Celibidache, principii care se regăsesc și în pedagogia Resonnance, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Elizabeth Sombart, pianistă și fondatoare a Fundației Resonnance, prilejuiește o splendidă incursiune în universul muzicii clasice, din perspectiva mesajului pe care aceasta ni-l poate transmite, și a legăturii cu adevărul divin pe care fiecare dintre noi îl avem înlăuntrul ființei noastre.]]>3227falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-inteligenta-inimii-bogdan-tataru-cazaban--47666675https://bit.ly/Inteligenta-Inimii]]>https://api.spreaker.com/episode/47666675Fri, 26 Nov 2021 18:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum arată peisajul lăuntric al unui om virtuos? Cât de...https://bit.ly/Inteligenta-Inimii]]>3574falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-romulus-rusan-ana-blandiana--47200506Care sunt dimensiunile majore ce definesc profilul public al lui Romulus Rusan? Se poate afirma că implicarea sa civică a pus în umbră latura literară? S-ar putea face o paralelă între opera istorico-instituțională și cea de ficțiune a lui Romulus Rusan? În ce fel comunică între ele aceste două coordonate fundamentale? Să fie, oare, vorba despre un „duh” ardelenesc ce plutește asupra amândurora? Există încă o parte semnificativă a operei sale rămasă în manuscris? Cât de importantă a fost perioada petrecută la Comana, considerată un mic Paradis al scrisului, pentru evoluția literară a celor doi autori, Ana Blandiana și Romulus Rusan? Cum erau călătoriile înainte de 1989? Într-un tonic și alert dialog-confesiune, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ana Blandiana, poetă și eseistă, explorează seria de autor dedicată lui Romulus Rusan la Editura Spandugino, evocând personalitatea sa complexă și poliedrică, în care se disting, deopotrivă, calitățile remarcabile ale omului, reflexiile scriitorului preocupat de valențele stilistice ale unei proze subtile și minimaliste, precum și impresionantul profil al istoricului implicat în zona civismului și în admirabilul efort de recuperare și consemnare atentă a istoriei noastre recente.

Seria de autor Romulus Rusan este disponibilă aici: https://bit.ly/Romulus-Rusan]]>https://api.spreaker.com/episode/47200506Fri, 29 Oct 2021 05:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt dimensiunile majore ce definesc profilul public...Care sunt dimensiunile majore ce definesc profilul public al lui Romulus Rusan? Se poate afirma că implicarea sa civică a pus în umbră latura literară? S-ar putea face o paralelă între opera istorico-instituțională și cea de ficțiune a lui Romulus Rusan? În ce fel comunică între ele aceste două coordonate fundamentale? Să fie, oare, vorba despre un „duh” ardelenesc ce plutește asupra amândurora? Există încă o parte semnificativă a operei sale rămasă în manuscris? Cât de importantă a fost perioada petrecută la Comana, considerată un mic Paradis al scrisului, pentru evoluția literară a celor doi autori, Ana Blandiana și Romulus Rusan? Cum erau călătoriile înainte de 1989? Într-un tonic și alert dialog-confesiune, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ana Blandiana, poetă și eseistă, explorează seria de autor dedicată lui Romulus Rusan la Editura Spandugino, evocând personalitatea sa complexă și poliedrică, în care se disting, deopotrivă, calitățile remarcabile ale omului, reflexiile scriitorului preocupat de valențele stilistice ale unei proze subtile și minimaliste, precum și impresionantul profil al istoricului implicat în zona civismului și în admirabilul efort de recuperare și consemnare atentă a istoriei noastre recente.

Seria de autor Romulus Rusan este disponibilă aici: https://bit.ly/Romulus-Rusan]]>4446falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-c-d-zeletin-georgeta-filitti--47115748
Care sunt virtuțile unei autentice prietenii intelectuale? Cum se explică preferința savantului C. D. Zeletin pentru efervescenta perioadă cunoscută sub denumirea la Belle Époque? În ce măsură a contat efortul său de cercetare în descoperirea unor valoroase documente românești în arhivele internaționale? S-ar putea afirma că admirabila lui rigoare, datorată studiilor medicale, i-a influențat explorările istorice și filologice? Cât de importantă este corespondența dintre personalități pentru înțelegerea profundă a unei epoci culturale? În ce termeni poate fi descrisă lumea faimoaselor saloane pariziene de la începutul secolului al XX-lea? Cum se reflecta fascinanta personalitate a Elenei Bibescu în percepția afectivă a contemporanilor săi? Pornind de la impresionantul volum pe care C. D. Zeletin i-l dedică principesei Elena Bibescu, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Georgeta Filitti, istoric de prestigiu și o fină cunoscătoare a personalităților care au marcat istoria modernă a României, prilejuiește o pasionantă incursiune în viața și opera eruditului autor, dar și în radioasa atmosferă la Belle Époque, cu inflexiunile ei captivante, care nu ocultează însă contradicțiile și jocul de lumini și umbre specifice acestei lumi

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin

Pentru a fi la curent cu toate noutățile, episoadele noi de podcast și lansări de carte abonează-te aici: https://bit.ly/Spandugino]]>https://api.spreaker.com/episode/47115748Sat, 23 Oct 2021 15:58:59 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care sunt virtuțile unei autentice prietenii...
Care sunt virtuțile unei autentice prietenii intelectuale? Cum se explică preferința savantului C. D. Zeletin pentru efervescenta perioadă cunoscută sub denumirea la Belle Époque? În ce măsură a contat efortul său de cercetare în descoperirea unor valoroase documente românești în arhivele internaționale? S-ar putea afirma că admirabila lui rigoare, datorată studiilor medicale, i-a influențat explorările istorice și filologice? Cât de importantă este corespondența dintre personalități pentru înțelegerea profundă a unei epoci culturale? În ce termeni poate fi descrisă lumea faimoaselor saloane pariziene de la începutul secolului al XX-lea? Cum se reflecta fascinanta personalitate a Elenei Bibescu în percepția afectivă a contemporanilor săi? Pornind de la impresionantul volum pe care C. D. Zeletin i-l dedică principesei Elena Bibescu, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Georgeta Filitti, istoric de prestigiu și o fină cunoscătoare a personalităților care au marcat istoria modernă a României, prilejuiește o pasionantă incursiune în viața și opera eruditului autor, dar și în radioasa atmosferă la Belle Époque, cu inflexiunile ei captivante, care nu ocultează însă contradicțiile și jocul de lumini și umbre specifice acestei lumi

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin

Pentru a fi la curent cu toate noutățile, episoadele noi de podcast și lansări de carte abonează-te aici: https://bit.ly/Spandugino]]>5585falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-literatura-in-context-mircea-anghelescu--46845150Ne-am putea imagina literatura ca pe un paradis sau ar trebui să o privim, mai degrabă, ca pe un purgatoriu? De ce e important să o receptăm în raport cu contextul epocii în care a apărut? Cum sunt contextele literaturii de astăzi –pulverizate în mii de lumi posibile – în comparație cu cele din trecut? Este posibil accesul la înțelepciune și la verticala cunoașterii prin intermediul cărților citite? În ce fel se transformă literatura în viață, devenind o reflexie a lumii și a oamenilor? Există o „vârstă de aur” a literaturii? Ce înseamnă, pentru un istoric literar, inefabila chemare a bibliotecii? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul „Literatura în context”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mircea Anghelescu, profesor emerit al Universității din București, specialist în istorie literară și literatură comparată, tatonează linia fină ce separă literatura de viață, explorând itinerariile personale spre lumea cărții și zonele de convergență dintre metamorfozele experiențelor de lectură, amprenta discretă a contextului istoric și nesfârșitul câmp textual, pe canavaua căruia se întâlnesc o serie de generații și de direcții ale gândirii.

Cartea „Literatura în context” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Literatura-in-context]]>https://api.spreaker.com/episode/46845150Wed, 06 Oct 2021 07:55:24 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ne-am putea imagina literatura ca pe un paradis sau ar...Ne-am putea imagina literatura ca pe un paradis sau ar trebui să o privim, mai degrabă, ca pe un purgatoriu? De ce e important să o receptăm în raport cu contextul epocii în care a apărut? Cum sunt contextele literaturii de astăzi –pulverizate în mii de lumi posibile – în comparație cu cele din trecut? Este posibil accesul la înțelepciune și la verticala cunoașterii prin intermediul cărților citite? În ce fel se transformă literatura în viață, devenind o reflexie a lumii și a oamenilor? Există o „vârstă de aur” a literaturii? Ce înseamnă, pentru un istoric literar, inefabila chemare a bibliotecii? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul „Literatura în context”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mircea Anghelescu, profesor emerit al Universității din București, specialist în istorie literară și literatură comparată, tatonează linia fină ce separă literatura de viață, explorând itinerariile personale spre lumea cărții și zonele de convergență dintre metamorfozele experiențelor de lectură, amprenta discretă a contextului istoric și nesfârșitul câmp textual, pe canavaua căruia se întâlnesc o serie de generații și de direcții ale gândirii.

Cartea „Literatura în context” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Literatura-in-context]]>2452falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-utilitatea-inutilului-manifest-andrei-cornea--46261534
În ce constă utilitatea inutilului? Poate fi inutilul o cale care duce către noi înșine? Există oare o legătură între realitatea autentică și mediul de simulacre, umbre și ficțiuni în care trăim închiși ca într-o peșteră? Ce ar trebui să facem pentru a ne elibera, pentru a ieși din această peșteră a condiției umane, descrisă în alegoria lui Platon? Educația se poate dovedi o cale de salvare? Ce s-a pierdut în educație în ultimii 10–15 ani? Ce rol a avut reforma Bologna asupra nivelului învățământului universitar din Europa și din România? Au devenit oare universitățile niște întreprinderi, cu profesori pe post de birocrați și studenți drept clienți? Cum se articulează acestea cu logica profitului, pe de o parte, și cu scopul înalt al educației, pe de cealaltă parte? Actuala criză din educație a apărut pentru că avem un exces sau un deficit de ceea ce este util? Criza, în general, este mai curând o excepție sau este regula, cel puțin în societatea occidentală din ultimele două veacuri? Ne pot oferi clasicii, „cei vechi”, soluții pentru problemele și crizele de astăzi? Pornind de la volumul Utilitatea inutilului. Manifest, al profesorului italian Nuccio Ordine, dialogul purtat de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Andrei Cornea, traducător de elită, prozator, eseist și profesor universitar, sondează câteva dintre marile teme ale culturii și ale practicii educației contemporane, insistând asupra ideii că inutilul nu este doar util, ci este esențial pentru păstrarea echilibrului și a sănătății societăților.

Cartea Utilitatea inutilului. Manifest de Nuccio Ordine a apărut la Editura Spandugino și este disponibilă la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/143-utilitatea-inutilului-manifest.html.]]>https://api.spreaker.com/episode/46261534Thu, 02 Sep 2021 04:00:02 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce constă utilitatea inutilului? Poate fi inutilul o...
În ce constă utilitatea inutilului? Poate fi inutilul o cale care duce către noi înșine? Există oare o legătură între realitatea autentică și mediul de simulacre, umbre și ficțiuni în care trăim închiși ca într-o peșteră? Ce ar trebui să facem pentru a ne elibera, pentru a ieși din această peșteră a condiției umane, descrisă în alegoria lui Platon? Educația se poate dovedi o cale de salvare? Ce s-a pierdut în educație în ultimii 10–15 ani? Ce rol a avut reforma Bologna asupra nivelului învățământului universitar din Europa și din România? Au devenit oare universitățile niște întreprinderi, cu profesori pe post de birocrați și studenți drept clienți? Cum se articulează acestea cu logica profitului, pe de o parte, și cu scopul înalt al educației, pe de cealaltă parte? Actuala criză din educație a apărut pentru că avem un exces sau un deficit de ceea ce este util? Criza, în general, este mai curând o excepție sau este regula, cel puțin în societatea occidentală din ultimele două veacuri? Ne pot oferi clasicii, „cei vechi”, soluții pentru problemele și crizele de astăzi? Pornind de la volumul Utilitatea inutilului. Manifest, al profesorului italian Nuccio Ordine, dialogul purtat de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Andrei Cornea, traducător de elită, prozator, eseist și profesor universitar, sondează câteva dintre marile teme ale culturii și ale practicii educației contemporane, insistând asupra ideii că inutilul nu este doar util, ci este esențial pentru păstrarea echilibrului și a sănătății societăților.

Cartea Utilitatea inutilului. Manifest de Nuccio Ordine a apărut la Editura Spandugino și este disponibilă la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/143-utilitatea-inutilului-manifest.html.]]>4894falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-portret-c-d-zeletin-smaranda-bratu-elian--46172285Care este locul lui C. D. Zeletin în cultura românească actuală? Putem vorbi despre o vocație renascentistă în cazul acestui poet, prozator, istoriograf, traducător din poezia italiană şi franceză, care s-a afirmat și ca un strălucit om de ştiinţă, medic şi profesor universitar de biofizică? Prin ce anume se unicizează traducerile sale din creația literară a lui Michelangelo? De ce trebuie să prețuim scriitorii clasici în această lume care trăiește acut sub semnul efemerului? În ce epocă și-ar fi dorit să trăiască, de fapt, ființa lui adâncă? Cât de mult aprecia discreția, moderația și micile bucurii ale vieții în lumea noastră contemporană, atât de agitată și de zgomotoasă? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui C. D. Zeletin, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Smaranda Bratu Elian, profesor universitar, unul dintre cei mai valoroși specialiști în limba și literatura italiană, prilejuiește o tandră evocare a acestei personalități creatoare de excepție, o redescoperire a experiențelor sale de viață și umane, dar și o incursiune într-o operă unică și polimorfă, în care arta de a transpune metaforic raționalul se îmbină cu o subtilă hermeneutică a limbajului poetic.

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin]]>https://api.spreaker.com/episode/46172285Mon, 23 Aug 2021 04:00:03 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este locul lui C. D. Zeletin în cultura românească...Care este locul lui C. D. Zeletin în cultura românească actuală? Putem vorbi despre o vocație renascentistă în cazul acestui poet, prozator, istoriograf, traducător din poezia italiană şi franceză, care s-a afirmat și ca un strălucit om de ştiinţă, medic şi profesor universitar de biofizică? Prin ce anume se unicizează traducerile sale din creația literară a lui Michelangelo? De ce trebuie să prețuim scriitorii clasici în această lume care trăiește acut sub semnul efemerului? În ce epocă și-ar fi dorit să trăiască, de fapt, ființa lui adâncă? Cât de mult aprecia discreția, moderația și micile bucurii ale vieții în lumea noastră contemporană, atât de agitată și de zgomotoasă? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui C. D. Zeletin, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Smaranda Bratu Elian, profesor universitar, unul dintre cei mai valoroși specialiști în limba și literatura italiană, prilejuiește o tandră evocare a acestei personalități creatoare de excepție, o redescoperire a experiențelor sale de viață și umane, dar și o incursiune într-o operă unică și polimorfă, în care arta de a transpune metaforic raționalul se îmbină cu o subtilă hermeneutică a limbajului poetic.

Colecția C.D. Zeletin poate fi găsită aici: https://bit.ly/CD-Zeletin]]>5415falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-linia-de-contur-cronici-literare-ii-daniel-cristea-enache--46067396

Care este rolul criticului literar? Cum poate funcționa literatura ca ghid pentru viața reală? Care sunt marile virtuți ale faptului de a face cronică literară? Cum citim literatură? Cum ne schimbă cărțile de proză, memorialistică, poezie pe care le citim? Ce înseamnă realitatea literaturii și cum se articulează aceasta cu realitatea propriu-zisă? Este dictatura mai „bună” pentru poezia românească decât condiția de libertate? Cum a influențat schimbarea de paradigmă – politică, socială, culturală – literatura română din ultimii 30 de ani? Acestea sunt doar câteva dintre marile teme și întrebări explorate în captivanta convorbire purtată de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Daniel Cristea-Enache, profesor și critic literar, figură marcantă în cronica literară de întâmpinare din ultimele aproape trei decenii. Folosind ca pretext volumul recent publicat de Daniel Cristea-Enache la Editura Spandugino, Linia de contur. Cronici literare II, consacrat poeziei, dialogul examinează lucid atât literatura și condiția auctorială din contemporaneitate, cât și critica literară și dinamica demersului de evaluare și valorizare în poezie și proză.
Volumul este disponibil la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/169-linia-de-contur-2.html]]>https://api.spreaker.com/episode/46067396Fri, 13 Aug 2021 04:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este rolul criticului literar? Cum poate...

Care este rolul criticului literar? Cum poate funcționa literatura ca ghid pentru viața reală? Care sunt marile virtuți ale faptului de a face cronică literară? Cum citim literatură? Cum ne schimbă cărțile de proză, memorialistică, poezie pe care le citim? Ce înseamnă realitatea literaturii și cum se articulează aceasta cu realitatea propriu-zisă? Este dictatura mai „bună” pentru poezia românească decât condiția de libertate? Cum a influențat schimbarea de paradigmă – politică, socială, culturală – literatura română din ultimii 30 de ani? Acestea sunt doar câteva dintre marile teme și întrebări explorate în captivanta convorbire purtată de publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu cu Daniel Cristea-Enache, profesor și critic literar, figură marcantă în cronica literară de întâmpinare din ultimele aproape trei decenii. Folosind ca pretext volumul recent publicat de Daniel Cristea-Enache la Editura Spandugino, Linia de contur. Cronici literare II, consacrat poeziei, dialogul examinează lucid atât literatura și condiția auctorială din contemporaneitate, cât și critica literară și dinamica demersului de evaluare și valorizare în poezie și proză.
Volumul este disponibil la adresa: https://edituraspandugino.ro/acasa/169-linia-de-contur-2.html]]>4926falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-colectia-rezilienta-si-speranta-lucian-negoita--45946805Ce înseamnă reziliența? De ce este considerată „paradigma unei noi renașteri”? Cât de importantă este speranța pe acest drum al reconstrucției interioare? Procesul de reziliență are o dimensiune spectaculară sau este, în mod esențial, un semn distinctiv al discreției, o explorare lăuntrică săvârșită în intimitate? Poate fi considerată reziliența o școală a ascultării și atenției? Ce devine mai important pe parcursul său: drumul sau ținta? Pe firul unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Lucian Negoiță, psiholog și psihoterapeut, investighează arhitectura teoretică a conceptului de reziliență, așa cum se reflectă în cărțile colecției „Reziliență și speranță”, precum și valențele vindecătoare ale acestui proces al devenirii, în care spiritualitatea, compasiunea și altruismul reprezintă tot atâtea mecanisme de recompunere interioară și de readaptare la mediu, favorizând o creștere în toate aspectele existenței umane.

Colecția „Reziliență și speranță” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Rezilienta-si-speranta]]>https://api.spreaker.com/episode/45946805Tue, 03 Aug 2021 07:49:53 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce înseamnă reziliența? De ce este considerată „paradigma...Ce înseamnă reziliența? De ce este considerată „paradigma unei noi renașteri”? Cât de importantă este speranța pe acest drum al reconstrucției interioare? Procesul de reziliență are o dimensiune spectaculară sau este, în mod esențial, un semn distinctiv al discreției, o explorare lăuntrică săvârșită în intimitate? Poate fi considerată reziliența o școală a ascultării și atenției? Ce devine mai important pe parcursul său: drumul sau ținta? Pe firul unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Lucian Negoiță, psiholog și psihoterapeut, investighează arhitectura teoretică a conceptului de reziliență, așa cum se reflectă în cărțile colecției „Reziliență și speranță”, precum și valențele vindecătoare ale acestui proces al devenirii, în care spiritualitatea, compasiunea și altruismul reprezintă tot atâtea mecanisme de recompunere interioară și de readaptare la mediu, favorizând o creștere în toate aspectele existenței umane.

Colecția „Reziliență și speranță” poate fi găsită aici: https://bit.ly/Rezilienta-si-speranta]]>3263falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-imposibila-pace-in-mediterana-ioan-stanomir--45797922În ce măsură ar putea fi privită Marea Mediterană ca o matcă a civilizației noastre contemporane ori ca un creuzet al lumii viitoare? Ce schimbări s-au produs, de-a lungul unei istorii tumultuoase, în urma succedării numeroaselor straturi de cultură și civilizație pe cele două țărmuri ale Mediteranei? De ce este atât de riscantă, în contextul escaladării violenței în această regiune de o extraordinară seismicitate, problema „transferurilor religioase”? În jurul unor întrebări de o incandescentă actualitate, dialogul alert dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, explorează tulburătorul volum „Imposibila pace în Mediterană”, evocând generosul orizont de idei surprins în miezul convorbirii dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, precum și stăruitoarea pledoarie pentru libertate și responsabilitate în spațiul mediteraneean, în jurul căruia s-a înfiripat însăși viața umanității.]]>https://api.spreaker.com/episode/45797922Fri, 23 Jul 2021 04:00:08 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce măsură ar putea fi privită Marea Mediterană ca o...În ce măsură ar putea fi privită Marea Mediterană ca o matcă a civilizației noastre contemporane ori ca un creuzet al lumii viitoare? Ce schimbări s-au produs, de-a lungul unei istorii tumultuoase, în urma succedării numeroaselor straturi de cultură și civilizație pe cele două țărmuri ale Mediteranei? De ce este atât de riscantă, în contextul escaladării violenței în această regiune de o extraordinară seismicitate, problema „transferurilor religioase”? În jurul unor întrebări de o incandescentă actualitate, dialogul alert dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, explorează tulburătorul volum „Imposibila pace în Mediterană”, evocând generosul orizont de idei surprins în miezul convorbirii dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, precum și stăruitoarea pledoarie pentru libertate și responsabilitate în spațiul mediteraneean, în jurul căruia s-a înfiripat însăși viața umanității.]]>3648falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-alt-jurnal-indirect-mihai-zamfir--45694730Care este diferența majoră între un „jurnal direct” și un „jurnal indirect”? Consemnările diaristice reprezintă mai degrabă o încercare de expunere sau o subtilă formă de ocultare a universului lăuntric? Ce virtuți majore are scrisul de mână în actuala eră digitală și în ce fel se relevă ca un exercițiu intelectual profund uman? E posibil ca dincolo de orice text valoros să se distingă o muzică subterană, având o tonalitate proprie? În jurul acestor teme de reflecție, pornind de la volumul „Alt jurnal indirect”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mihai Zamfir, scriitor și profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, prefigurează un remarcabil tablou ideatic, în ale cărui puncte de referință se conjugă preocuparea pentru dimensiunea stilistică a literaturii și pasiunea pentru muzică, arta menită să deschidă o poartă către frumusețea și sufletul lumii.]]>https://api.spreaker.com/episode/45694730Thu, 15 Jul 2021 04:00:09 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Care este diferența majoră între un „jurnal direct” și un...Care este diferența majoră între un „jurnal direct” și un „jurnal indirect”? Consemnările diaristice reprezintă mai degrabă o încercare de expunere sau o subtilă formă de ocultare a universului lăuntric? Ce virtuți majore are scrisul de mână în actuala eră digitală și în ce fel se relevă ca un exercițiu intelectual profund uman? E posibil ca dincolo de orice text valoros să se distingă o muzică subterană, având o tonalitate proprie? În jurul acestor teme de reflecție, pornind de la volumul „Alt jurnal indirect”, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Mihai Zamfir, scriitor și profesor emerit, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, prefigurează un remarcabil tablou ideatic, în ale cărui puncte de referință se conjugă preocuparea pentru dimensiunea stilistică a literaturii și pasiunea pentru muzică, arta menită să deschidă o poartă către frumusețea și sufletul lumii.]]>2940falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-scrieri-1-puterea-schismei-turn-inclinat-teodor-baconschi--45576968Ce sunt „prolegomenele la o artă a speranței”? De ce meritocrația e pe cale să devină marginală în societatea românească a ultimilor ani? Cum se armonizează multiplele ipostaze ale unei personalități creatoare? Care este puterea reală a unui scriitor și dincolo de ce limite devine aceasta o iluzie? Poate reprezenta ceremonialul textual o cale de acces la lumea interioară? Se poate paria pe triumful improbabil al iubirii? Pe firul caleidoscopic al unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Teodor Baconschi, diplomat și scriitor, specialist în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, se articulează într-o impresionantă pledoarie pentru civilizația cărții și a cuvântului revelat, dar și pentru echilibrul între viața contemplativă și cea activă, principii reflectate în primul volum al seriei de autor recent inaugurate la Editura Spandugino.

Cartea „Scrieri 1. Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european & Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică” este disponibilă aici: https://bit.ly/SCRIERI1]]>https://api.spreaker.com/episode/45576968Mon, 05 Jul 2021 08:35:39 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce sunt „prolegomenele la o artă a speranței”? De ce...Ce sunt „prolegomenele la o artă a speranței”? De ce meritocrația e pe cale să devină marginală în societatea românească a ultimilor ani? Cum se armonizează multiplele ipostaze ale unei personalități creatoare? Care este puterea reală a unui scriitor și dincolo de ce limite devine aceasta o iluzie? Poate reprezenta ceremonialul textual o cale de acces la lumea interioară? Se poate paria pe triumful improbabil al iubirii? Pe firul caleidoscopic al unor întrebări esențiale, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Teodor Baconschi, diplomat și scriitor, specialist în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, se articulează într-o impresionantă pledoarie pentru civilizația cărții și a cuvântului revelat, dar și pentru echilibrul între viața contemplativă și cea activă, principii reflectate în primul volum al seriei de autor recent inaugurate la Editura Spandugino.

Cartea „Scrieri 1. Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european & Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică” este disponibilă aici: https://bit.ly/SCRIERI1]]>3781falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-colectia-perpetuo-bogdan-tataru-cazaban--45474263
Avem nevoie de medierea trecutului pentru a ne cunoaște mai bine? Cum aducem trecutul spre beneficiul nostru, cum îi putem înscrie autoritatea și reperele morale în propriul nostru parcurs spiritual? Care sunt virtuțile transmiterii? Cum putem recupera sensul autentic al educației și formării? Ce fel de punți putem trasa între societatea tradiției și societatea de astăzi a cunoașterii, marcată de un spirit al „ireverenței”? În chip de răspuns, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, construiește o elegantă pledoarie polifonică despre virtuțile și semnificațiile profunde ale transmiterii, așa cum sunt reflectate în cărțile colecției „Perpetuo”.

Colecția „Perpetuo” este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/36-perpetuo]]>https://api.spreaker.com/episode/45474263Mon, 28 Jun 2021 05:49:36 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Avem nevoie de medierea trecutului pentru a ne cunoaște...
Avem nevoie de medierea trecutului pentru a ne cunoaște mai bine? Cum aducem trecutul spre beneficiul nostru, cum îi putem înscrie autoritatea și reperele morale în propriul nostru parcurs spiritual? Care sunt virtuțile transmiterii? Cum putem recupera sensul autentic al educației și formării? Ce fel de punți putem trasa între societatea tradiției și societatea de astăzi a cunoașterii, marcată de un spirit al „ireverenței”? În chip de răspuns, dialogul dintre publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu și Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, construiește o elegantă pledoarie polifonică despre virtuțile și semnificațiile profunde ale transmiterii, așa cum sunt reflectate în cărțile colecției „Perpetuo”.

Colecția „Perpetuo” este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/36-perpetuo]]>4620falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/rezilienta-prin-cultura-si-cred-si-gandesc--45075726
De ce trebuie să avem grijă de sufletul nostru? Care este măsura credinței? Avem nevoie de curaj pentru a face astăzi o alegere religioasă? Ce aliați avem împotriva fundamentalismelor? Pe firul acestor întrebări dar și multor altor teme, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu îl invită pe părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă să ne împărtășească din lumina și emoția întâlnirilor sale fondatoare cu figurile călăuzitoare ale acestui timp, răsfrânte în cartea-îndemn „Și cred, și gândesc”.]]>https://api.spreaker.com/episode/45075726Fri, 28 May 2021 10:48:48 +0000Editura SpanduginoPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. De ce trebuie să avem grijă de sufletul nostru? Care...
De ce trebuie să avem grijă de sufletul nostru? Care este măsura credinței? Avem nevoie de curaj pentru a face astăzi o alegere religioasă? Ce aliați avem împotriva fundamentalismelor? Pe firul acestor întrebări dar și multor altor teme, publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu îl invită pe părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă să ne împărtășească din lumina și emoția întâlnirilor sale fondatoare cu figurile călăuzitoare ale acestui timp, răsfrânte în cartea-îndemn „Și cred, și gândesc”.]]>3629falsefullhttps://www.spreaker.com/episode/prof-dr-dumitru-bortun-de-ce-se-imbolnavesc-organizatiile-spandugino-podcasts-cu-adi-vascu-e4--44465683
Note:
13:16​ O nevoie devine interes în momentul în care este conștientizată. Dacă nu este conștientizată, nu este nici interes, nici mobil de acțiune și, prin urmare, nu motivează.

31:00​ Ce înseamnă să fii egoist în sens managerial: să nu îți pui capacitatea ta în slujba binelui comun, a echipei pe care o conduci.

40:49​ Ce este capitalismul creativ? Este acel tip de capitalism care îmbină interesul personal cu compasiunea. Modelele de societate care au urmat doar compasiunea au dat faliment, modelele de societate care au urmat doar interesul personal au eșuat.]]>https://api.spreaker.com/episode/44465683Sat, 24 Apr 2021 10:39:23 +0000Editura SpanduginoUrmând pașii analizei propuse de Fred Kofman în Revoluția sensului, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun și Adrian Vascu ne aduce în prim-plan, în cadrul celui de-al patrulea episod al podcastului Spandugino, tema dezorganizării. Cum apare...
Note:
13:16​ O nevoie devine interes în momentul în care este conștientizată. Dacă nu este conștientizată, nu este nici interes, nici mobil de acțiune și, prin urmare, nu motivează.

31:00​ Ce înseamnă să fii egoist în sens managerial: să nu îți pui capacitatea ta în slujba binelui comun, a echipei pe care o conduci.

40:49​ Ce este capitalismul creativ? Este acel tip de capitalism care îmbină interesul personal cu compasiunea. Modelele de societate care au urmat doar compasiunea au dat faliment, modelele de societate care au urmat doar interesul personal au eșuat.]]>2601adivascu,dezvoltarepersonala,dumitrubortun,revolutiasensului,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/prof-dr-dumitru-bortun-liderul-implicat-vs-liderul-neimplicat-spandugino-podcasts-cu-adi-vascu-e3--44369143
Dacă episodul precedent ne invita la o reflecție asupra rostului muncii, dialogul de față dintre prof. Dumitru Borțun și Adrian Vascu ne provoacă să descoperim modurile în care un lider își poate motiva și inspira echipa.

Note:
12:39​ Dacă liderii nu reușesc să transmită emoții, decizia rămâne neaplicată.

13:48​ Înțelegerea înseamnă și acceptare – internalizez, interiorizez această idee, misiune sau sarcină pentru că îi văd rostul și pentru că îmi dă un rost în plus.

20:38​ Genul acesta de ideal „să nu faci nimic” și, dacă se poate, să câștigi și bine, easy-money, e un ideal imoral, un ideal de foloase necuvenite.

35:56​ Performanța te motivează și performanța îți dă un sens: știu pentru ce fac. Iar lipsa de performanță duce la scăderea motivației și a respectului de sine.

40:25​ Organizațiile promovează oameni în funcție de performanțe. Dar, la un moment dat, se ajunge la nivelul performanței maxime.]]>https://api.spreaker.com/episode/44369143Sat, 17 Apr 2021 08:29:52 +0000Editura SpanduginoCel de-al treilea episod al podcastului Spandugino despre „Revoluția sensului” continuă cu tema dezangajării, a lipsei de implicare a oamenilor la locul de muncă, explorând de această dată, în detaliu, rolul pe care îl are liderul în definirea...
Dacă episodul precedent ne invita la o reflecție asupra rostului muncii, dialogul de față dintre prof. Dumitru Borțun și Adrian Vascu ne provoacă să descoperim modurile în care un lider își poate motiva și inspira echipa.

Note:
12:39​ Dacă liderii nu reușesc să transmită emoții, decizia rămâne neaplicată.

13:48​ Înțelegerea înseamnă și acceptare – internalizez, interiorizez această idee, misiune sau sarcină pentru că îi văd rostul și pentru că îmi dă un rost în plus.

20:38​ Genul acesta de ideal „să nu faci nimic” și, dacă se poate, să câștigi și bine, easy-money, e un ideal imoral, un ideal de foloase necuvenite.

35:56​ Performanța te motivează și performanța îți dă un sens: știu pentru ce fac. Iar lipsa de performanță duce la scăderea motivației și a respectului de sine.

40:25​ Organizațiile promovează oameni în funcție de performanțe. Dar, la un moment dat, se ajunge la nivelul performanței maxime.]]>3456adivascu,dezvoltarepersonala,dumitrubortun,revolutiasensului,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/prof-dr-dumitru-bortun-ce-rost-are-sa-muncesti-spandugino-podcasts-cu-adi-vascu-e2--44282360Pornind de la situația dramatică și tot mai des întâlnită a dezangajării oamenilor la locul muncă, dialogul ne poartă prin toată problematica arzătoare a nevoii umane de realizare și implicare, prin muncă, în interiorul unei organizații.
Note:
16:36 Îmbogățiți-vă oameni buni, dar îmbogățiți-vă fiind morali, fiind empatici, având compasiune pentru semenii voștri, ajutându-i atunci când puteți și respectând legea.

25:41 Capitalismul are în el o misiune spirituală și „el” a simțit că trebuie să creeze o societate politicoasă, o societate în care oamenii trebuie să fie tratați ca scop în sine și nu ca mijloc.

37:23 Te simți om la locul de muncă sau nu, sau ești o anexă a mașinii, cum era Chaplin în film? Marea problemă este dacă eu sunt tratat la locul de muncă în calitate de ființă inteligentă, ființă responsabilă, morală, ființă creativă.

38:13 Munca merită iubită dacă te solicită ca ființă rațională, inteligentă, creativă și morală. Iată de ce „Revoluția sensului” este un lucru foarte bun deoarece vizează exact această tară a condiției umane: înstrăinarea omului în muncă.]]>https://api.spreaker.com/episode/44282360Sat, 10 Apr 2021 09:07:45 +0000Editura SpanduginoTema pe care ne-o propune prof. Dumitru Borțun, în cel de-al doilea episod al podcastului Spandugino, este una deopotrivă revoluționară și extrem de actuală: rostul muncii. Pornind de la situația dramatică și tot mai des întâlnită a dezangajării...Pornind de la situația dramatică și tot mai des întâlnită a dezangajării oamenilor la locul muncă, dialogul ne poartă prin toată problematica arzătoare a nevoii umane de realizare și implicare, prin muncă, în interiorul unei organizații.
Note:
16:36 Îmbogățiți-vă oameni buni, dar îmbogățiți-vă fiind morali, fiind empatici, având compasiune pentru semenii voștri, ajutându-i atunci când puteți și respectând legea.

25:41 Capitalismul are în el o misiune spirituală și „el” a simțit că trebuie să creeze o societate politicoasă, o societate în care oamenii trebuie să fie tratați ca scop în sine și nu ca mijloc.

37:23 Te simți om la locul de muncă sau nu, sau ești o anexă a mașinii, cum era Chaplin în film? Marea problemă este dacă eu sunt tratat la locul de muncă în calitate de ființă inteligentă, ființă responsabilă, morală, ființă creativă.

38:13 Munca merită iubită dacă te solicită ca ființă rațională, inteligentă, creativă și morală. Iată de ce „Revoluția sensului” este un lucru foarte bun deoarece vizează exact această tară a condiției umane: înstrăinarea omului în muncă.]]>2858adivascu,dezvoltarepersonala,dumitrubortun,revolutiasensului,spanduginofalsefullhttps://www.spreaker.com/episode/prof-dr-dumitru-bortun-fii-tu-schimbarea-pe-care-ti-o-doresti-spandugino-podcasts-cu-adi-vascu-e1--44179671Cum identificăm sensul schimbării pe care vrem să o abordăm și cum putem acționa – împreună cu și pentru ceilalţi – în vederea unei vieţi nu doar mai bune, ci mai cu seamă împlinite ca sens?
În acest prim episod Prof. Univ. Dr. Dumitru Borțun răspunde acestor întrebări și ne invită să ne valorificăm potențialitățile din perspectiva datoriei noastre morale și să le trecem în realitate.

Note:
08:48
Revoluția este mai mult decât evoluție. Revoluția este o schimbare radicală, nu neapărat bruscă, poate avea loc în timp, dar este radicală (până la rădăcină) și totală, globală, a unui sistem.
20:08
De multe ori știi cine ești în funcție de grupul la care aparții. Tu aparții unei familii, aparții unui grup profesional, aparții unei comunități, unei națiuni.
25:52
Ani de zile nu mă mai întrebasem pentru ce trăiesc, alergasem după obiective îndeplinite, după sarcini îndeplinite la timp.[...] Trebuia să fac față la ce așteptau oamenii de la mine, în familie, în viața profesională.
29:00
Idealul de viață nu e o definiție, cu gen proxim și diferență specifică, nu e o chestiune conceptualizată și verbalizată, de cele mai multe ori nu e verbalizată. Idealul de viață e mai mult afectiv și axiologic, e un ghem de sentimente, de aspirații, de valori pe care nu ți le conștientizezi în totalitate.
36:42
Capitalismul moral – ca o redefinire a societății capitaliste în care interesul profesional să fie armonios integrat cu compasiunea.]]>https://api.spreaker.com/episode/44179671Sat, 03 Apr 2021 12:34:30 +0000Editura SpanduginoSeria de dialoguri „Revoluția sensului” debutează sub impulsul nevoii de schimbare, o nevoie extrem de acută în contextul pe care îl traversăm astăzi. Cum identificăm sensul schimbării pe care vrem să o abordăm și cum putem acționa – împreună cu și...Cum identificăm sensul schimbării pe care vrem să o abordăm și cum putem acționa – împreună cu și pentru ceilalţi – în vederea unei vieţi nu doar mai bune, ci mai cu seamă împlinite ca sens?
În acest prim episod Prof. Univ. Dr. Dumitru Borțun răspunde acestor întrebări și ne invită să ne valorificăm potențialitățile din perspectiva datoriei noastre morale și să le trecem în realitate.

Note:
08:48
Revoluția este mai mult decât evoluție. Revoluția este o schimbare radicală, nu neapărat bruscă, poate avea loc în timp, dar este radicală (până la rădăcină) și totală, globală, a unui sistem.
20:08
De multe ori știi cine ești în funcție de grupul la care aparții. Tu aparții unei familii, aparții unui grup profesional, aparții unei comunități, unei națiuni.
25:52
Ani de zile nu mă mai întrebasem pentru ce trăiesc, alergasem după obiective îndeplinite, după sarcini îndeplinite la timp.[...] Trebuia să fac față la ce așteptau oamenii de la mine, în familie, în viața profesională.
29:00
Idealul de viață nu e o definiție, cu gen proxim și diferență specifică, nu e o chestiune conceptualizată și verbalizată, de cele mai multe ori nu e verbalizată. Idealul de viață e mai mult afectiv și axiologic, e un ghem de sentimente, de aspirații, de valori pe care nu ți le conștientizezi în totalitate.
36:42
Capitalismul moral – ca o redefinire a societății capitaliste în care interesul profesional să fie armonios integrat cu compasiunea.]]>2939adrianvascu,cultură,dezvoltarepersonală,dumitruborțun,edituraspandugino,educație,revolutiasensului,self-development,volvofalsefull